Starea de păcat a omenirii

Starea de păcat a omenirii

Romani 1:18-32

18. Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor.
19. Fiindcă ce se poate cunoaşte despre Dumnezeu le este descoperit în ei, căci le-a fost arătat de Dumnezeu.
20. Într-adevăr, însuşirile Lui nevăzute, puterea Lui veşnică şi dumnezeirea Lui se văd lămurit, de la facerea lumii, când te uiţi cu băgare de seamă la ele în lucrurile făcute de El. Aşa că nu se pot dezvinovăţi;
21. fiindcă, măcar că L-au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au slăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit, ci s-au dedat la gânduri deşarte şi inima lor fără pricepere s-a întunecat.
22. S-au fălit că sunt înţelepţi şi au înnebunit;
23. şi au schimbat slava Dumnezeului nemuritor într-o icoană care seamănă cu omul muritor, păsări, animale cu patru picioare şi târâtoare.
24. De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile;
25. căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin!
26. Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor în una care este împotriva naturii;
27. tot astfel, şi bărbaţii au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor.
28. Fiindcă n-au căutat să-L păstreze pe Dumnezeu în cunoașterea lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.
29. Astfel, au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lăcomie, de răutate; plini de invidie, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de porniri răutăcioase; sunt şoptitori,
30. bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascul-
tători de părinţi,
31. fără pricepere, călcători de cuvânt, fără dragoste firească, neînduplecaţi, fără milă.
32. Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu, că cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totuşi, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac.

Comentariu de text

Nevoia universală de Evanghelie (1:18–3:20)

1:18 Aici găsim răspunsul la întrebarea „De ce au oamenii nevoie de Evanghelie?“
Răspunsul este că fără ea sunt pierduţi şi că mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva răutăţii oamenilor care suprimă adevărul în mod nelegiuit şi prin viaţa lor nelegiuită. Dar cum se descoperă mânia lui Dumnezeu?
Un răspuns îl găsim chiar în contextul versetului. Dumnezeu îi lasă pe oameni pradă necurăţiei (1:24), afecţiunilor josnice (1:26) şi unei minţi stricate (1:28, sau „reprobată, lepădată, care nu a trecut testul“; sau, potrivit altei versiuni: „lipsită de discernământ“, n.tr.); Dar tot atât de adevărat este că uneori Dumnezeu intervine în istoria omenirii, pentru a-Şi arăta extrema Sa nemulţumire faţă de păcatul omului – cum s-a întâmplat cu ocazia potopului (Gen. 7); distrugerea Sodomei şi Gomorei (Gen. 19); pedepsirea lui Core, Datan şi Abiram (Num. 16:32).

1:19 „Sunt oare păgânii, care nu au auzit niciodată Evanghelia, pierduţi?“ Pavel arată că sunt – nu pentru cunoştinţa pe care nu o posedă, ci din cauza luminii pe care o au, dar pe care o resping! Acele lucruri care se pot cunoaşte despre Dumnezeu din cadrul creaţiei le-au fost descoperite. Dumnezeu nu i-a lăsat fără o revelaţie cu privire la El.

1:20 Chiar de la creaţia lumii, două atribute nevăzute ale lui Dumnezeu au fost etalate pentru ca toţi să le vadă: puterea Sa eternă şi divinitatea sau Dumnezeirea Sa.
Termenul întrebuinţat de Pavel aici înseamnă Divinitate sau Dumnezeire şi sugerează caracterul lui Dumnezeu, mai degrabă decât fiinţa Sa esenţială; glorioasele Sale atribute, mai degrabă decât Dumnezeirea Sa inerentă. Dumnezeirea Sa este percepută de la sine.
Argumentul lui Pavel este cât se poate de limpede: Creaţia implică în mod obligatoriu un Creator! Existenţa proiectului reclamă neapărat existenţa Proiectantului! Privind soarele, luna şi stelele, oricine poate şti că există Dumnezeu.
Răspunsul la întrebarea: „Dar care este situaţia păgânilor?“ este următorul: ei sunt fără scuză. Dumnezeu li S-a revelat în cadrul creaţiei, dar ei nu au răspuns la revelaţia aceasta.
Astfel, oamenii nu sunt condamnaţi pentru că au respins un Mântuitor de care n-au auzit niciodată, ci pentru că au fost necredincioşi faţă de ce puteau şti despre Dumnezeu.

1:21 Deşi L-au cunoscut pe Dumnezeu prin faptele Sale, ei nu L-au glorificat ca Dumnezeu şi nu I-au mulţumit pentru ceea ce a făcut. Mai degrabă, s-au dedat la filosofii şi speculaţii deşarte cu privire la alţi zei şi, prin urmare, şi-au pierdut capacitatea de a gândi limpede. „Cine respinge lumina nu mai primeşte lumină“ – sună un binecunoscut adagiu. Cei care nu vor să vadă pierd în cele din urmă capacitatea de a vedea.

1:22 Pe măsură ce oamenii au ajuns să fie tot mai îngâmfaţi, din pricina cunoştinţelor croite pe placul lor, ei s-au cufundat tot mai adânc în ignoranţă şi nonsens – acestea fiind întotdeauna cele două aspecte care îi caracterizează pe cei ce resping cunoştinţa despre Dumnezeu: ei devin insuportabil de îngâmfaţi şi, în acelaşi timp, abisal de ignoranţi!

1:23 Departe de a fi evoluat de la forme inferioare de viaţă, „omul timpuriu“ a fost dominat de o înaltă factură morală. Dar refuzând să-L recunoască pe Dumnezeul nepieritor, nemărginit şi adevărat, omul a devoluat la starea de stupiditate şi depravare ce însoţeşte închinarea la idoli.
Întreg pasajul acesta ne arată fără echivoc cât de sfruntată este minciuna teoriei evoluţiei! Omul e în mod instinctiv o fiinţă religioasă. El trebuie să aibă un obiect spre care să se îndrepte închinarea lui. Când omul a refuzat să se închine Dumnezeului Celui viu, atunci şi-a confecţionat propriii săi zei din lemn şi din piatră – reprezentări de om, păsări, animale şi târâtoare sau reptile.
Observaţi regresul, coborârea vertiginoasă pe scara valorilor: om, păsări, animale, târâtoare. Şi nu uitaţi că omul devine obiectul închinării sale. Pe măsură ce degenerează conceptul său despre Divinitate, degenerează şi morala lui. Dacă zeul lui este o reptilă, atunci el se consideră liber să trăiască exact aşa cum îi place. Nu uitaţi nici faptul că un închinător se consideră, de obicei, inferior obiectului închinării sale. Creat în chipul şi după asemănarea lui Dumnezeu, omul ocupă aici un loc inferior chiar şerpilor!
Când omul se închină idolilor, de fapt el se închină demonilor. Pavel afirmă clar că lucrurile pe care le aduc Neamurile jertfă idolilor le jertfesc, în fapt, demonilor, şi nu lui Dumnezeu (1 Cor. 10:20).

1:24 De trei ori se afirmă că Dumnezeu l-a lăsat pe om pradă necurăţiei (1:24), patimilor josnice (1:26) şi unei minţi reprobate (1:28). Cu alte cuvinte, mânia lui Dumnezeu a fost îndreptată împotriva întregii personalităţi a omului.
Ca răspuns la poftele rele din inimile lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia necurăţiilor comise de heterosexuali – adulter, preacurvie, lascivitate, prostituţie, curvie, etc. Viaţa a devenit pentru ei un şir neîntrerupt de orgii sexuale, în care ei îşi necinstesc trupurile între ei.

1:25 Această lepădare a lor de către Dumnezeu s-a datorat faptului că ei înşişi au lepădat mai întâi adevărul despre El, îmbrăţişând, în schimb, minciuna idolatriei.
Un idol este o minciună, o reprezentare falsă a lui Dumnezeu. Un idolatru se închină chipului creaturii, insultând astfel şi necinstindu-L pe Creator, care este în veci vrednic de onoare şi glorie, nu de insultă.

1:26 Din acelaşi motiv, Dumnezeu i-a lăsat pe oameni pradă activităţilor eroticesăvârşite cu membrii de acelaşi sex. Femeile au devenit lesbiene, practicând relaţii sexuale nefireşti, fără să le fie ruşine de acest lucru.

1:27 Bărbaţii au devenit sodomiţi, pervertindu-şi în întregime funcţiile lor naturale. Părăsind relaţia de căsnicie rânduită de Dumnezeu, ei ardeau, dominaţi de pofte pentru alţi bărbaţi şi practicând homosexualitatea. Dar păcatul lor şi-a lăsat din plin amprenta în trupurile şi-n sufletele lor. Boala, sentimentul de vinovăţie şi tot felul de deformări ale personalităţii i-au lovit cum loveşte o scorpie. Prin acest verset se infirmă teoria potrivit căreia cineva poate păcătui, fără să-i pese de consecinţe şi fără să aibă parte de acestea.

Unii din vremea noastră propagă ideeapotrivit căreia homosexualitatea ar fi o maladie, în timp ce alţii susţin că ar fi doar un alt stil de viaţă, deosebit de al celorlalţi. Creştinii trebuie să fie atenţi să nu accepte valorile morale ale lumii, ci să se lase călăuziţi numai de Cuvântul lui Dumnezeu. În Vechiul Testament acest păcat era pedepsit cu moartea (Lev. 18:29; 20:13), iar aici în Noul Testament se spune despre cei care practică acest păcat că sunt vrednici de moarte (Rom. 1:32).

Biblia numeşte homosexualitatea un păcat foarte grav, aşa cum se poate vedea şi din faptul că Dumnezeu a şters de pe faţa pământului Sodoma şi Gomora, unde homosexualii „militanţi“ ai vremii făceau mare vogă (Gen. 19:4-25).
Evanghelia oferă iertare şi absolvire homosexualilor, în acelaşi mod în care le oferă iertare tuturor păcătoşilor ce se pocăiesc şi cred în Domnul Isus Cristos. Creştinii care au căzut în acest păcat abominabil pot găsi iertare şi restaurare mărturisindu-l şi lăsându-se de el.

Există posibilitatea deplină a izbăvirii complete de homosexualitate pentru toţi cei ce sunt dispuşi să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. În cele mai multe cazuri, se cere asistenţa necontenită a unui consilier în această problemă.

Este adevărat că unii oameni par să aibă înclinaţia naturală spre homosexualitate. Dar asta n-ar trebui să ne surprindă, având în vedere faptul că natura căzută a omului este capabilă de orice fel de fărădelege şi perversiune. Esenţa acestui păcat grosolan nu constă în înclinaţia cuiva spre el, ci în actul de cedare în faţa acestui păcat şi de practicare a sa. Duhul Sfânt dăruieşte puterea ca cineva să se poată împotrivi ispitei şi să aibă biruinţă trainică (1 Cor. 10:13). Unii din creştinii de la Corint erau o dovadă vie a faptului că homosexualii pot fi smulşi din acest „stil de viaţă“ şi că nu sunt condamnaţi să-i fie robi toată viaţa (1 Cor. 6:9-11).

1:28 Datorită refuzului omului de a-L reţine pe Dumnezeu în cunoştinţa sa, fie în calitate de Creator, fie de Susţinător sau Izbăvitor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor depravate, ca să comită o sumedenie de alte forme de răutate.
Versetul acesta ne oferă posibilitatea extraordinară de a sonda motivul pentru care teoria evoluţiei a făcut priză atât de bună la oamenii fireşti. Motivul pentru care au îmbrăţişat ei evoluţia nu trebuie căutat în intelectul, ci în voinţa lor, căci ei nu vor să-L reţină pe Dumnezeu în cunoştinţa lor. Nu se pune aici problema că dovezile în sprijinul evoluţiei ar fi atât de copleşitoare, încât ei sunt obligaţi s-o accepte, ci, mai degrabă, ei au căutat o explicaţie a originii omului şi lumii din care Dumnezeu să lipsească cu desăvârşire. Asta pentru că ei ştiu că dacă există Dumnezeu, atunci sunt responsabili din punct de vedere moral în faţa Lui.

1:29 Iată, aşadar, sordida listă de păcate suplimentare care-l caracterizează pe om în înstrăinarea sa faţă de Dumnezeu! Observaţi că omul este plin de ele, nu doar ocazional tributar acestor păcate. El este exersat în păcate care nu se cuvin fiinţei umane: nedreptatea (injustiţia); imoralitatea sexuală (preacurvia, adulterul şi toate celelalte forme neîngăduite de activităţi sexuale); răutatea (forme active de manifestare a răului); lăcomia (pofta nestăpânită de a avea tot mai mult); maliţiozitatea (dorinţa de a face rău altora; ura plină de venin); plini de invidie (gelozie manifestată faţă de alţii); plini de ucidere (omorârea cu premeditare şi ilegală a altei fiinţei umane, fie din mânie, fie în timpul săvârşirii altei infracţiuni); plini de ceartă (sfadă, neînţelegeri, discordii, dezbinări); plini de înşelăciune (trişare, perfidie, intrigi); plini de porniri răutăcioase (intenţii duşmănoase, vrajbă, ciudă, ostilitate, amărăciune); şoptitori (bârfitori în ascuns; palavragii);

1:30 bârfitori (calomniatori pe faţă, cei care îi vorbesc pe alţii de rău); urâtori de Dumnezeu (sau plini de ură faţă de Dumnezeu); violenţi (sfidători, insultători); mândri (aroganţi, îngâmfaţi); lăudăroşi (plini de ei înşişi, care-şi dau aere); născocitori de lucruri rele (cei care pun la cale intrigi şi concep noi forme de răutate); neascultători de părinţi (răzvrătiţi faţă de autoritatea părinţilor);

1:31 fără pricepere (lipsiţi de discernământ moral şi spiritual, neavând conştiinţă); nedemni de încredere (care îşi calcă promisiunile făcute, tratatele, acordurile şi contractele încheiate, ori de câte ori asta este în interesul lor); fără dragoste (purtându-se cu o lipsă totală de respect, nesocotind relaţiile naturale şi obligaţiile care însoţesc aceste raporturi); neiertători (ireconciliabili sau neînduplecaţi); fără milă (plini de cruzime, răzbunători, necruţători).

1:32 Cei care abuzează de sex (1:24), care pervertesc sexul (1:26, 27) şi practică celelalte păcate enumerate (1:29-31) au înăuntrul lor conştiinţa înnăscută nu numai a faptului că lucrurile acestea sunt greşite, ci şi a faptului că ei înşişi sunt vrednici de moarte. Ei ştiu că acesta este verdictul rostit de Dumnezeu – indiferent cât de mult ar încerca ei pe din afară să raţionalizeze sau să legitimeze aceste păcate! Dar asta nu-i descurajează de a se opri din practicarea acestor forme de necinstire a lui Dumnezeu. Dimpotrivă, ei se unesc cu alţii, în promovarea acestor păcate, resimţind un spirit de camaraderie cu cei ce le-au dat mâna în săvârşirea acestor păcate.