Pilda talantilor
Matei 25:14-30
14. Atunci Împărăţia cerurilor se va asemăna cu un om care, când era să plece într-o altă ţară, a chemat pe robii săi şi le-a încredinţat avuţia sa.
15. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, şi altuia unul: fiecăruia după puterea lui; şi a plecat.
16. Îndată, cel ce primise cei cinci talanţi sa dus, i-a pus în negoţ şi a câştigat cu ei alţi cinci talanţi.
17. Tot aşa, cel ce primise cei doi talanţi a câştigat şi el alţi doi cu ei.
18. Cel ce nu primise decât un talant s-a dus și a făcut o groapă în pământ şi a ascuns acolo banii stăpânului său.
19. După multă vreme, stăpânul acelor robi s-a întors şi le-a cerut socoteala.
20. Cel ce primise cei cinci talanţi a venit, a adus alţi cinci talanţi şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat cinci talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi cinci talanţi.”
21. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
22. Cel ce primise cei doi talanţi a venit şi el şi a zis: „Doamne, mi-ai încredinţat doi talanţi; iată că am câştigat cu ei alţi doi talanţi.”
23. Stăpânul său i-a zis: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău!”
24. Cel ce nu primise decât un talant a venit şi el şi a zis: „Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat:
25. mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ; iată-ţi ce este al tău!”
26. Stăpânul său i-a răspuns: „Rob viclean şi leneş! Ai ştiut că secer de unde n-am semănat şi că strâng de unde n-am vânturat;
27. prin urmare, se cădea ca tu să-mi fi dat banii la zarafi şi, la venirea mea, eu mi-aş fi luat înapoi cu dobândă ce este al meu!
28. Luaţi-i, dar, talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi.
29. Pentru că celui ce are i se va da şi va avea din belşug; dar de la cel ce n-are, se va lua şi ce are!
30. Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor.
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Parabola talanţilor (25:14-30)
25:14-18 Parabola aceasta ne învaţă şi ea că atunci când va reveni Domnul, vor exista slujitori autentici şi slujitori falşi. Istoria gravitează în jurul unui om, care, înainte de a pleca într-o călătorie lungă, şi-a strâns robii (slujitorii) şi le-a dat fiecăruia dintre ei diferite sume de bani, potrivit cu capacitatea lor. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, iar ultimului unu.
Ei aveau datoria să folosească banii în aşa fel încât aceştia să-i aducă câştig stăpânului. Omul cu cinci talanţi a mai câştigat cinci. Cel cu doi talanţi a reuşit să-i dubleze. Dar omul cu un singur talant l-a îngropat.
Nu e greu să vedem că Cristos este stăpânul, iar călătoria lungă este perioada dintre prima şi a doua Sa venire. Cei trei slujitori sunt israeliţi aflaţi în viaţă în timpul Marii Strâmtorări, însărcinaţi cu răspunderea de a avea de grijă de interesele Domnului absent. Ei primesc responsabilitatea în funcţie de capacităţile individuale ale fiecăruia.
25:19-23 După multă vreme, stăpânul… s-a întors şi le-a cerut socoteala. Aceasta reprezintă a doua venire a Domnului. Primii doi au primit exact aceeaşi elogiere: „Bine, rob bun şi credincios; ai fost credincios în puţine lucruri, te voi pune peste multe lucruri; intră în bucuria stăpânului tău“.
Proba la care a fost supusă slujirea lor nu a constat în cantitatea câştigată, ci în efortul depus. Fiecare s-a folosit de capacitatea sa din plin şi a câştigat sută la sută. Aici sunt întruchipaţi credincioşii adevăraţi, a căror răsplată este să se bucure de binecuvântările împărăţiei mesianice.
25:24, 25 Al treilea slujitor nu a avut ce să-i dea stăpânului său decât insulte şi scuze. Astfel el l-a acuzat pe stăpânul său că este aspru şi nerezonabil, că seceră de unde n-a semănat şi strânge de unde n-a vânturat. Scuza robului acestuia a constat în aceea că teama sa l-a paralizat şi l-a determinat să îngroape talantul. Slujitorul acesta a fost negreşit un necredincios, întrucât nici un credincios autentic nu ar fi nutrit asemenea gânduri la adresa stăpânului său.
25:26, 27 Stăpânul său l-a mustrat, făcându-l viclean şi leneş. Dacă aşa gândea despre stăpânul său, de ce nu i-a depus banii la bancă, pentru ca aceştia să câştige dobândă? Apropo, în versetul 26 stăpânul nu acceptă acuzele care i se aduc. Mai degrabă, el zice: „Dacă aşa stăpân ai crezut că sunt, atunci cu atât mai mult trebuia să pui talantul în exploatare. Cuvintele tale te condamnă, nu te scuză“.
25:28, 29 Dacă acest om ar fi câştigat un talant cu talantul ce-l avea, ar fi primit aceleaşi elogii ca ceilalţi slujitori. În schimb, singura sa recoltă a fost o groapă în pământ! Talantul său i-a fost luat şi dat celui cu zece talanţi – în conformitate cu o lege care funcţionează în domeniul spiritual: „Celui ce are i se va mai da, şi va avea de prisos, dar de la cel ce n-are se va lua şi ceea ce are!“
Cei care doresc să se lase folosiţi pentru slava lui Dumnezeu vor primi mijloacele necesare. Cu cât vor face mai mult pentru Domnul, cu atât mai mult vor fi învredniciţi să facă pentru El. Dimpotrivă, vom pierde tot ceea ce nu punem în lucru. Atrofia este răsplata indolenţei.
Referirea la „zarafi“ (sau „bancheri“) în versetul 27 sugerează că dacă nu putem folosi bunurile noastre pentru Domnul, atunci ar fi indicat să le dăm altora, care ştiu cum să se folosească de ele. Bancherii, în acest caz, ar putea fi misionari, societăţi biblice, edituri creştine, programe radiofonice de vestire a Evangheliei, etc. Într-o lume ca cea în care trăim, nu există scuze pentru a lăsa banii să lâncezească. Pierson ne face o recomandare utilă în acest sens:
Sufletele şovăielnice, neadecvate pentru slujirea îndrăzneaţă şi independentă în folosul împărăţiei, ar putea corela incapacitatea lor cu capacitatea şi agerimea altora, care vor fructifica darurile şi bunurile puse la dispoziţie de aceste suflete, pentru ca ele să poată fi folosite de Stăpân şi de Biserica Sa… Ispravnicul (administratorul) poate avea bani ori poate avea alte daruri, care pot fi valorificate, dar îi lipseşte credinţa şi prevederea, nu are suficientă energie şi înţelepciune. „Schimbătorii“ Domnului îi vor putea arăta cum poate aduce el câştig pentru Stăpânul… Biserica există şi pentru ca tăria unui membru să poată veni în ajutorul altuia, mai slab, pentru ca, prin cooperarea tuturor, puterea celor mai tari şi a celor mai slabi să poată fi mărită.
25:30 Robul netrebnic a fost aruncat afară – adică a fost exclus din împărăţie, pentru a avea parte de soarta îngrozitoare a celor răi. Nu eşecul său de a investi talantul este acela care l-a condamnat; mai degrabă, lipsa lui de fapte bune a demonstrat că nu poseda credinţă salvatoare.
Pagini Crestine,Pilda talantilor,Pagini Crestine,Pilda talantilor,Pagini Crestine,Pilda talantilor,Pagini Crestine,Pilda talantilor,Pagini Crestine,Pilda talantilor,Pagini Crestine,Pilda talantilor