Vremea lui Moise

Vremea lui Moise

Faptele Apostolilor 7:20-50

20. Pe vremea aceasta s-a născut Moise, care era frumos înaintea lui Dumnezeu. El a fost hrănit trei luni în casa tatălui său.
21. Şi, când a fost lepădat, l-a luat fiica lui Faraon şi l-a crescut ca pe copilul ei.
22. Moise a învăţat toată înţelepciunea egiptenilor şi era puternic în cuvinte şi în fapte.
23. El avea patruzeci de ani, când i-a venit în inimă dorinţa să-i cerceteze pe fraţii săi, pe fiii lui Israel.
24. L-a văzut pe unul din ei suferind nedreptate; i-a luat apărarea, l-a răzbunat pe cel asuprit şi l-a omorât pe egiptean.
25. Credea că fraţii lui vor pricepe că Dumnezeu prin mâna lui le va da eliberarea; dar n-au priceput.
26. A doua zi, când se băteau ei, Moise a venit în mijlocul lor şi i-a îndemnat la pace. „Oamenilor”, a zis el, „voi sunteţi fraţi; de ce vă nedrep tăţiţi unul pe altul?”
27. Dar cel ce nedreptăţea pe aproa pele său, l-a îmbrâncit şi i-a zis: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător peste noi?
28. Vrei să mă omori şi pe mine cum l-ai omorât ieri pe egiptean?”
29. La auzul acestor vorbe, Moise a fugit şi s-a dus de a locuit ca străin în ţinutul Madian, unde a născut doi fii.
30. Peste patruzeci de ani, i s-a arătat un înger în pustiul muntelui Sinai, în para focului unui rug.
31. Moise, când l-a văzut, s-a mirat de arătarea aceasta; şi, pe când se apropia să vadă ce este, a auzit glasul Domnului,
32. care i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul părinţilor tăi, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Şi Moise, tremurând, n-a îndrăznit să se uite.
33. Domnul i-a zis: „Scoate-ţi încăl ţămintea din picioare, căci locul pe care stai este un pământ sfânt.
34. Am văzut suferinţa poporului Meu care este în Egipt, le-am auzit gemetele şi M-am coborât să-i eliberez. Acum, du-te, te voi trimite în Egipt.”
35. Pe acest Moise, de care se lepădaseră ei, când au zis: „Cine te-a pus pe tine conducător şi judecător?”, Dumnezeu l-a trimis ca un conducător şi eliberator, cu ajutorul îngerului care i se arătase în rug.
36. El i-a scos din Egipt şi a făcut minuni şi semne în Egipt, la Marea Roşie şi în pustiu, patruzeci de ani.37. Acest Moise a zis fiilor lui Israel:
„Domnul Dumnezeul vostru vă va ridica dintre fraţii voştri un Proroc ca mine: de El să ascultaţi.”
38. El este acela care, în adunarea israeliţilor din pustiu, cu îngerul care i-a vorbit pe muntele Sinai şi cu părinţii noştri, a primit cuvinte vii, ca să ni le dea nouă.
39. Părinţii noştri n-au vrut să-l asculte, ci l-au nesocotit: şi, în inimile lor, s-au întors spre Egipt;
40. şi i-au zis lui Aaron: „Fă-ne nişte dumnezei care să meargă înaintea noastră; căci cu acest Moise, care ne-a scos din ţara Egiptului, nu ştim ce s-a întâmplat.”
41. Şi, în zilele acelea, au făcut un viţel, au adus jertfe idolului şi s-au bucurat de lucrul mâinilor lor.
42. Atunci Dumnezeu S-a întors de la ei şi ia dat să se închine oştirii cerului, după cum este scris în Cartea Prorocilor: „Mi-aţi adus voi vite înjunghiate şi jertfe timp de patruzeci de ani în pustiu, casă a lui Israel?…
43. Aţi purtat cortul lui Moloh şi chipul stelei zeului Remfan, chipurile acelea pe care le-aţi făcut ca să vă închinaţi lor! De aceea vă voi strămuta dincolo de Babilon.”
44. Părinţii noştri aveau în pustiu Cortul întâlnirii, aşa cum îl rânduise Cel ce a spus lui Moise să-l facă după chipul pe care-l văzuse.
45. Şi părinţii noştri l-au adus, la rândul lor, sub povăţuirea lui Iosua, când au intrat în ţarastăpânită de popoarele pe care Dumnezeu le-a izgonit dinaintea părinţilor noştri; şi a rămas acolo până în zilele lui David.
46. David a găsit har înaintea lui Dumnezeu şi a cerut să ridice o Locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacov.
47. Şi Solomon a fost acela care I-a zidit o casă.
48. Dar Cel Preaînalt nu locuieşte în locaşuri făcute de mâini omeneşti, cum zice prorocul:
49. „Cerul este scaunul Meu de domnie, şi pământul este aşternutul picioarelor Mele. Ce fel de Casă Îmi veţi zidi voi Mie, zice Domnul, sau care va fi locul Meu de odihnă?
50. N-a făcut mâna Mea toate aceste lucruri?…”

Comentariu de text

7:20-43 Ştefan arată cu îndrăzneală incisivă că neamul evreu s-a făcut vinovat de cel puţin alte două ori în trecut de a-i fi repudiat pe salvatorii ridicaţi de Dumnezeu şi trimişi să-i izbăvească. Al doilea exemplu pe care-l citează el este cel al lui Moise.

Ştefan fusese acuzat că a rostit cuvinte de hulă împotriva lui Moise (6:11). Dar el demonstrează că naţiunea Israel este în realitate vinovată, pentru că l-a respins pe acest om pe care Dumnezeu l-a ales.

Ştefan face apoi o trecere în revistă a vieţii lui Moise, referindu-se la opt faze distincte din viaţa acestuia, după cum urmează:

1. Naşterea sa, primii ani de viaţă şi formarea sa intelectuală în Egipt (v. 20-22). Expresia puternic în cuvinte este, probabil, o aluzie la scrierile lui Moise, întrucât pe cale orală el s-a declarat lipsit de elocvenţă (Ex. 4:10).

2. Prima respingere a lui Moise, din partea fraţilor săi, când l-a apărat pe unul din ei de un egiptean (v. 23-28). Notaţi versetul 25! Cât de mult ne aminteşte acesta de modul în care şi Cristos a fost respins de ai Săi!

3. Exilul lui Moise, în ţinutul Madian (v. 29).

4. Ocazia când Dumnezeu i se arată în rugul aprins, trimiţându-l înapoi în Egipt să-şi izbăvească poporul (v. 30-35).

5. Moise devine salvatorul neamului său (v. 36).

6. Profeţia sa cu privire la Mesia care va veni (v. 37). (Cuvintele ca mine înseamnă: „cum m-a ridicat El pe mine“.)

7. Rolul său de dătător al legii (legiuitor) al adunării din pustie (v. 38).

8. Moise este respins pentru a doua oară de poporul său, când israeliţii se închină viţelului de aur (v. 39-41).

Idolatria Israelului e descrisă pe larg în versetele 42 şi 43. Deşi au afirmat că aduc jertfe Domnului, oamenii au purtat cortul lui Moloh, una din cele mai respingătoare dintre toate formele de idolatrie din vechime, şi s-au plecat înaintea lui Remfan, o zeitate cosmică. Pentru că au comis acest păcat, Dumnezeu i-a avertizat că vor fi duşi în robia babiloneană.

În versetele 42 şi 43 Ştefan citează din versiunea Septuaginta textul de la Amos 5:25-27. Aşa se explică de ce captivitatea apare aici ca fiind dincolo de Babilon, mai degrabă de „dincolo de Damasc“. Desigur, ambele variante sunt valabile.

Istoria se repetă. În fiecare generaţie întâlnim acelaşi tipar. Oamenii sunt aceiaşi. Când sunt confruntaţi cu mesajul lui Dumnezeu, ei nu pricep (25). Când sunt îndemnaţi să trăiască în pace, ei refuză să asculte (27). Când li se dă un izbăvitor trimis de la Dumnezeu, ei îl resping (39). Când sunt izbăviţi dintr-o situaţie rea, ei preferă să se alipească de idoli netrebnici, mai degrabă decât de Dumnezeul îndurător (41). Aşa e natura umană – răzvrătită, ingrată, nechibzuită.

Dar şi Dumnezeu este acelaşi. Dumnezeul care i-a vorbit lui Moise este acelaşi Dumnezeu care le vorbise strămoşilor săi (32). Acest Dumnezeu aude când oamenii trec prin necazuri (34). El le vine în ajutor, izbăvindu-i (34). El Îşi conduce poporul de la moarte la viaţă (36). El îi lasă pe cei ce-L resping cu bună ştiinţă pradă pornirilor lor (42). Aşa este măreţul nostru Dumnezeu – milostiv, puternic, sfânt. El este mereu acelaşi, orice s-ar întâmpla (Mal. 3:6).

Pentru interlocutorii lui Ştefan aceste cuvinte au constituit un avertisment să nu se joace cu Dumnezeu. Dar ele mai sunt şi o asigurare că toate promisiunile lui Dumnezeu sunt veşnic valabile şi se vor îndeplini egreşit.

7:44-46 Ştefan fusese acuzat că a vorbit împotriva templului. El răspunde ducându-şi ascultătorii înapoi în timp, la zilele când Israelul avea cortul mărturiei din pustie. Chiar în această perioadă oamenii continuau să se închine oştirii cerului. Când Iosua i-a călăuzit pe israeliţi în ţara Canaan, ai cărei locuitori păgâni au fost alungaţi, cortul a fost adus în ţară şi a rămas în picioare până în zilele lui David. Părinţii au cerut să ridice o locuinţă pentru Dumnezeul lui Iacob şi astfel au căpătat milă înaintea lui Dumnezeu.

7:47-50 Lui David nu i s-a împlinit dorinţa de a clădi un templu, această onoare fiindu-i acordată lui Solomon, care I-a zidit lui Dumnezeu o casă.

Deşi templul a fost locuinţa lui Dumnezeu în mijlocul poporului Său, Dumnezeu nu a fost mărginit la acel local. Solomon a arătat limpede că aşa stau lucrurile, cu ocazia dedicării templului (1 Regi 8:27). Şi Isaia îi avertizase pe oameni că la Dumnezeu nu clădirile contează, ci condiţia morală şi spirituală a vieţii oamenilor (Isa. 66:1, 2).

Dumnezeu caută oameni cu inima zdrobită şi căită; El doreşte să vadă oameni care tremură înaintea cuvântului Său.

(continuă să citești apărarea lui Ștefan în următoarea postare)
Pagini Crestine,Vremea lui Moise,Pagini Crestine,Vremea lui Moise,Pagini Crestine,Vremea lui Moise,Pagini Crestine,Vremea lui Moise,Pagini Crestine,Vremea lui Moise,Pagini Crestine,Vremea lui Moise,Pagini Crestine,Vremea lui Moise,Pagini Crestine,Vremea lui Moise