Tânărul bogat

Tanarul bogat

Matei 19:16-30

16. Atunci s-a apropiat de Isus un om şi I-a zis: „Învăţătorule, ce bine să fac, ca să am viaţa veşnică?”
17. El i-a răspuns: „De ce mă întrebi: „Ce bine?” Binele este Unul singur. Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile.”
18. „Care?”, I-a zis el. Şi Isus i-a răpuns „Să nu ucizi; să nu preacurveşti; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă;
19. să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta”; şi: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”
20. Tânărul I-a zis: „Toate aceste porunci leam păzit cu grijă din tinereţea mea; ce-mi mai lipseşte?”
21. „Dacă vrei să fii desăvârşit”, i-a zis Isus, „du-te și vinde ce ai, dă la săraci şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino şi urmează-Mă.”
22. Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe averi.
23. Isus a zis ucenicilor Săi: „Adevărat vă spun că greu va intra un bogat în Împărăţia cerurilor.
24. Vă mai spun iarăşi că este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.”
25. Ucenicii, când au auzit lucrul acesta, au rămas uimiţi de tot şi au zis: „Cine poate, atunci, să fie mântuit?”
26. Isus S-a uitat ţintă la ei şi le-a zis: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă.”
27. Atunci Petru a luat cuvântul şi I-a zis: „Iată că noi am lăsat tot şi Te-am urmat; ce răsplată vom avea?”
28. Isus le-a răspuns: „Adevărat vă spun că atunci când va sta Fiul omului pe scaunul de domnie al măririi Sale, la înnoirea tuturor lucrurilor, voi, care M-aţi urmat, veţi şedea şi voi pe douăsprezece scaune de domnie şi veţi judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.
29. Şi oricine a lăsat case, sau fraţi, sau surori, sau tată, sau mamă, sau nevastă, sau feciori, sau holde, pentru Numele Meu, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică.
30. Dar mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi.

Comentariu de text

Cu privire la bogăţii: tânărul bogat (19:16-26)

19:16 Incidentul acesta ne oferă un studiu al contrastelor. După ce am văzut că împărăţia aparţine copilaşilor, vom vedea cât de greu este pentru adulţi să intre în ea.

Un bogat L-a interpelat pe Domnul cu o întrebare aparent sinceră. Adresându-I-se lui Isus cu cuvintele „Bunule Învăţător“, el L-a întrebat ce trebuie să facă pentru a avea viaţă veşnică. Întrebarea a pus în evidenţă ignoranţa lui cu privire la adevărata identitate a lui Isus şi cu privire la calea mântuirii. L-a numit pe Isus „Învăţător“, aşezându-L la acelaşi nivel cu alţi oameni mari. Şi când şi-a exprimat dorinţa de a obţine viaţa veşnică, a formulat dorinţa ca o datorie, mai degrabă decât ca dar.

19:17 Domnul nostru l-a verificat în privinţa a două puncte importante: Întrebându-l: „De ce Mă numeşti bun? Nu este nici unul bun, decât Unul, adică Dumnezeu“. Isus nu Îşi nega dumnezeirea, ci îi dădea tânărului bogat prilejul de a spune: „De aceea Te numesc Bun, pentru că eşti Dumnezeu!“ (N.tr.: s-a reprodus aici traducerea textului englez, din versiunea New King James, întrucât comentariul e întemeiat pe această versiune, care diferă în acest punct, şi în altele, de versiunile româneşti.)

Pentru a-l verifica cu privire la calea mântuirii, Isus a spus: „Dar dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile“. Mântuitorul nu a vrut să spună prin aceasta că mântuirea se poate obţine prin păzirea poruncilor. Mai degrabă, El a recurs la Lege pentru a produce în acest om căinţa de păcat, sentimentul de condamnare pe care îl aduce păcatul. Căci omul respectiv încă trăia sub iluzia că ar putea moşteni împărăţia doar pe baza principiului „de a face“ ceva. Or, dacă aşa stau lucrurile, ei bine, atunci să respecte Legea, care îi spunea ce să „facă“.

19:18-20 Domnul nostru a citat cele cinci porunci care se ocupă în principal de aproapele, toate culminând cu afirmaţia supremă: „Să-ţi iubeşti aproapele ca pe tine însuţi!“ Întrucât nu-şi vedea deloc egoismul şi egocentrismul său, omul nostru s-a lăudat că întotdeauna a păzit cu grijă poruncile acestea.

19:21 Domnul nostru a arătat apoi că, în realitate, tânărul bogat nu şi-a iubit aproapele ca pe sine însuşi, spunându-i să vândă tot ce avea şi să dăruiască banii săracilor, după care să vină la Isus şi să-L urmeze. Iarăşi, Domnul nu a vrut să spună că omul acesta putea fi mântuit prin vânzarea tuturor averilor sale şi dăruirea sumelor rezultate unor cauze caritabile, căci nu există decât o singură cale prin care poate cineva să fie mântuit: credinţa în Domnul Isus.

Dar pentru ca să fie mântuit, omul trebuie să recunoască faptul că a păcătuit şi că nu a reuşit să atingă condiţiile de sfinţenie cerute de Dumnezeu. Faptul că tânărul bogat nu era dispus să-şi vândă averile a demonstrat că nu-şi iubea aproapele ca pe sine însuşi. El ar fi trebuit să spună: „Doamne, dacă asta se cere, atunci negreşit sunt un păcătos. Nu mă pot mântui prin eforturile mele proprii; de aceea, Te rog să mă mântuieşti prin harul Tău“. Dacă ar fi răspuns la îndemnurile Mântuitorului, i s-ar fi dat să cunoască calea mântuirii.

19:22 În loc să facă aşa, tânărul a plecat foarte întristat.

19:23, 24 Răspunsul dat de tânărul bogat I-a oferit lui Isus prilejul de a remarca cât de greu este pentru un om bogat să intre în împărăţia cerurilor. Bogăţiile riscă să devină un idol pentru oameni. Este greu să posezi bogăţii fără să nu ajungi să-ţi pui încrederea în ele. Domnul nostru a declarat că: „este mai uşor să treacă o cămilă prin urechea acului, decât să intre un bogat în împărăţia lui Dumnezeu“.

Aici Domnul recurge la hiperbolă, adică la exagerarea dimensiunilor sau importanţei lucrurilor, cu scopul de a accentua învăţătura pe care trebuie s-o transmită această figură de stil. Evident, este imposibil ca o cămilă să treacă prin urechea unui ac! Sintagma: „urechea acului“ s-ar referi, după unii comentatori, la uşa mică din cadrul porţii de la intrarea în cetate. O cămilă ar putea trece prin ea, mergând în genunchi, dar cu multă dificultate.

Dar dacă cercetăm textul paralel de la Luca observăm că se foloseşte termenul „ac“ cu sensul acului folosit de chirurg. Reiese deci din context că Domnul nu s-a referit la un fapt greu de înfăptuit, ci la unul imposibil. Omeneşte vorbind, un bogat pur şi simplu nu poate fi mântuit.

19:25 Ucenicii au fost uimiţi de aceste remarci. Ca evrei, care trăiau sub codul mozaic, prin care Dumnezeu promitea prosperitate celor care ascultau de El, era şi normal ca ei să considere bogăţiile drept un indiciu al binecuvântărilor lui Dumnezeu. Or, dacă cei care se bucurau de asemenea binecuvântări din partea lui Dumnezeu nu puteau fi mântuiţi, ei bine, atunci cine putea fi mântuit?

19:26 Domnul a răspuns: „La oameni lucrul acesta este cu neputinţă, dar la Dumnezeu toate lucrurile sunt cu putinţă“. Omeneşte vorbind, ar fi imposibil pentru orice fiinţă omenească să fie mântuită, căci numai Dumnezeu poate mântui un suflet. Dar este cu mult mai greu pentru un om bogat să se predea cu toată voinţa sa lui Cristos, decât este lucrul acesta pentru un om sărac, aşa cum o dovedeşte şi realitatea faptului că puţini oameni bogaţi ajung să fie convertiţi. Căci acestor oameni le vine greu să nu se mai încreadă în mijloacele lor vizibile de întreţinere, ci să-şi pună, în schimb, încrederea într-un Mântuitor nevăzut. Numai Dumnezeu poate înfăptui o asemenea schimbare.

Unii comentatori şi predicatori intervin în acest punct al Evangheliei, susţinând că este absolut normal ca creştinii să fie bogaţi. E cel puţin ciudat faptul că ei pleacă de la un pasaj în care Domnul condamnă bogăţiile, pe care le consideră o piedică în calea fericirii veşnice a omului, pentru a justifica acumularea de averi pământeşti!

În plus, este greu de conceput cum un creştin poate să ţină cu dinţii de bogăţiile sale, când vede în jurul lui atâtea nevoi care se cer cu disperare acoperite şi când întoarcerea lui Cristos este atât de aproape, iar Domnul ne-a atras atenţia să nu ne adunăm comori aici pe pământ! Bogăţiile adunate cu înfrigurare ne condamnă la o stare de a nu ne mai iubi aproapele ca pe noi înşine.

Cu privire la răsplăţile pentru trăirea într-o manieră jertfitoare (19:27-30)

19:27 Petru a prins miezul învăţăturii Mântuitorului. Dându-şi seama că Isus spunea de fapt: „Lăsaţi totul şi urmaţi-Mă pe Mine!“, Petru a afirmat satisfăcut că, în ce-l priveşte pe el şi pe ceilalţi ucenici, ei au procedat exact aşa, după care a adăugat: „Ce răsplată vom avea?“ Aici se trăda viaţa egocentrică a lui Petru, reafirmându-se firea lui veche. El era cuprins, în acel moment, de un duh de care şi noi trebuie să ne păzim. Petru se târguia cu Domnul.

19:28, 29 Domnul l-a asigurat pe Petru că tot ce se face pentru El va fi răsplătit din plin. Concret, cu privire la cei doisprezece, aceştia vor deţine poziţii de autoritate în Mileniu.

Înnoirea tuturor lucrurilor sau „regenerarea“, în textul englez, se referă la domnia viitoare a lui Cristos pe pământ şi este explicată prin expresia: „când Fiul Omului va sta pe scaunul de domnie al măririi Sale“. Ne-am referit anterior la această fază a împărăţiei, pe care am numit-o împărăţia în faza ei de manifestare. La acea dată cei doisprezece vor sta pe douăsprezece scaune de domnie şi vor judeca pe cele douăsprezece seminţii ale lui Israel.

Răsplăţile în Noul Testament sunt strâns legate de poziţiile de administraţie ocupate în timpul Mileniului (al miei de ani, vezi Luca 19:17, 19). Ele vor fi acordate la scaunul de judecată al lui Cristos, dar se vor manifesta când Se va întoarce Domnul pe pământ, să domnească.

Cât priveşte credincioşii în general, Isus a adăugat că toţi cei care au lăsat case sau fraţi sau surori sau tată sau mamă sau nevastă sau feciori sau holde, pentru Numele Său, vor primi însutit şi vor moşteni viaţa veşnică. În viaţa aceasta ei se bucură de părtăşia cu toţi credincioşii, de pe întreg pământul, care compensează dincolo de orice aşteptări orice legături pe care le-au întrerupt cu necredincioşii. Pentru casa la care au renunţat ei primesc o sută de case creştine, unde sunt primiţi cu toată căldura. Pentru pământurile sau alte forme de avere la care au renunţat, ei primesc bogăţii spirituale inimaginabil de mari.

Dar răsplata viitoare pentru toţi credincioşii este viaţa veşnică. Asta nu înseamnă că noi câştigăm viaţa veşnică prin renunţarea la toate şi prin atitudinea noastră jertfitoare. Viaţa veşnică este un dar, care nu poate fi câştigat prin meritele cuiva. Ideea subliniată în acest pasaj este că cei care renunţă la toate sunt răsplătiţi cu o capacitate sporită de a se bucura de viaţa veşnică în cer. Toţi credincioşii vor avea parte de viaţa aceea, dar nu toţi se vor bucura de ea în egală măsură.

19:30 Domnul Şi-a încheiat remarcile cu un avertisment împotriva unui spirit de târguială. El i-a spus, de fapt, lui Petru: „Tot ce vei face pentru Mine va fi răsplătit, dar ai grijă ca nu cumva să fii animat în aceste fapte bune de considerente egoiste, deoarece, în acest caz, mulţi din cei dintâi vor fi cei din urmă, şi mulţi din cei din urmă vor fi cei dintâi. Adevărul acesta este ilustrat de parabola din capitolul următor. Această afirmaţie a fost rostită, probabil, şi ca avertisment potrivit căruia nu este de ajuns să porneşti bine pe calea uceniciei, ci ceea ce contează este cum sfârşim pe această cale.

Înainte de a trece mai departe, se cuvine să notăm că expresiile: „împărăţia cerurilor“ şi „împărăţia lui Dumnezeu“ sunt folosite cu acelaşi sens, putând fi oricând inversate, în versetele 23 şi 24; prin urmare, ele sunt sinonime.

Pagini Crestine,Tanarul bogat,Pagini Crestine,Tanarul bogat,Pagini Crestine,Tanarul bogat,Pagini Crestine,Tanarul bogat,Pagini Crestine,Tanarul bogat,Pagini Crestine,Tanarul bogat,Pagini Crestine,Tanarul bogat,Pagini Crestine,Tanarul bogat,Pagini Crestine,Tanarul bogat