Pavel înaintea lui Agripa

Pavel inaintea lui Agripa

Faptele Apostolilor 26: 1-32

l. Agripa i-a zis lui Pavel: „Ai voie să te aperi!” Pavel a întins mâna şi a început să se apere astfel:
2. „Mă socotesc fericit, împărate Agripa, că am să mă apăr astăzi înaintea ta pentru toate lucrurile de care sunt învinuit de iudei;
3. căci tu cunoşti foarte bine toate obiceiurile şi neînţelegerile lor. De aceea, te rog să mă asculţi cu îngăduinţă.
4. Viaţa mea, din cele dintâi zile ale tinereţii mele, este cunoscută de toţi iudeii, pentru că am petrecut-o în Ierusalim, în mijlocul poporului meu.
5. Dacă vor să mărturisească, ei ştiu de la început că am trăit ca fariseu, după cea mai îngustă partidă a religiei noastre.
6. Şi acum sunt dat în judecată pentru nădejdea făgăduinţei pe care le-a făcut-o Dumnezeu părinţilor noştri
7. şi a cărei împlinire o aşteaptă cele douăsprezece triburi ale noastre care slujesc necurmat lui Dumnezeu, zi şi noapte. Pentru această nădejde, împărate, sunt acuzat
eu de iudei!
8. Ce? Vi se pare de necrezut că Dumnezeu înviază morţii?
9. Şi eu, ce-i drept, credeam că trebuie să fac multe lucruri împotriva Numelui lui Isus din Nazaret,
10. şi aşa am şi făcut în Ierusalim. Am aruncat în temniţă pe mulţi sfinţi, căci am primit puterea aceasta de la preoţii cei mai de seamă; şi, când erau condamnaţi la moarte, îmi dădeam şi eu votul împotriva lor.
11. I-am pedepsit adesea în toate sinagogile şi îmi dădeam toată silinţa ca să-i fac să hulească. În pornirea mea nebună împotriva lor, îi prigoneam până şi în cetăţile străine.
12. În acest scop, m-am dus la Damasc, cu putere şi învoire de la preoţii cei mai de seamă.
13. Pe la amiază, împărate, pe drum, am văzut strălucind împrejurul meu şi împrejurul tovarăşilor mei o lumină din cer, a cărei strălucire o întrecea pe a soarelui.
14. Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască:
„Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul într-un ţepuş.”
15. „Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi Domnul a zis: „Eu sunt Isus pe care-L prigoneşti.
16. Dar ridică-te şi stai în picioare; căci M-am arătat ţie, ca să te pun slujitor şi martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât şi al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.
17. Te-am ales din mijlocul poporului acestuia şi din mijlocul Neamurilor la care te trimit,
18. ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea lui Satan la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertarea păcatelor şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
19. De aceea, împărate Agripa, n-am vrut să mă împotrivesc vedeniei cereşti.
20. Ci, am propovăduit întâi celor din Damasc, apoi în Ierusalim, în toată Iudeea şi la Neamuri, să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu şi să facă fapte vrednice de pocăinţa lor.
21. Iată de ce au pus iudeii mâna pe mine în Templu şi au căutat să mă omoare.
22. Dar, mulţumită ajutorului lui Dumnezeu, am rămas în viaţă până în ziua aceasta; şi am mărturisit înaintea celor mici şi a celor mari, fără să mă depărtez cu nimic de la ce au spus Prorocii şi Moise că se va întâmpla;
23. şi anume, că Cristosul trebuie să pătimească şi că, după ce va fi Cel dintâi din învierea morţilor, va vesti poporului şi Neamurilor lumina.”
24. Pe când vorbea el astfel ca să se apere, Festus a zis cu glas tare: „Pavele, eşti nebun! Învăţătura ta cea multă te face să dai în nebunie.”
25. „Nu sunt nebun, preaalesule Festus”, a răspuns Pavel, „dimpotrivă, rostesc cuvinte adevărate şi chibzuite.
26. Împăratul ştie aceste lucruri şi de aceea îi vorbesc cu îndrăzneală; căci sunt încredinţat că nu-i este nimic necunoscut din ele, fiindcă nu s-au petrecut într-un colţ!
27. Crezi tu în Proroci, împărate Agripa?…Ştiu că crezi.”
28. Şi Agripa a zis lui Pavel: „Curând mai vrei tu să mă îndupleci să devin creştin!”
29. „Fie curând, fie târziu”, a răspuns Pavel, „să dea Dumnezeu ca nu numai tu, ci toţi cei ce mă ascultă astăzi să fiţi aşa cum sunt eu, în afară de aceste lanţuri.”
30. Împăratul, guvernatorul, Berenice şi toţi cei ce şedeau împreună cu ei s-au ridicat.
31. Şi când au plecat, ziceau unii către alţii: „Omul acesta n-a făcut nimic vrednic de moarte sau de închisoare.”
32. Şi Agripa a zis lui Festus: „Omului acestuia i s-ar fi putut da drumul, dacă n-ar fi cerut să fie judecat de Cezar.”

Comentariu de text

26:1-3 Scena la care asistăm a fost pe bună dreptate descrisă drept aceea a „unui rege înrobit şi a unui deţinut întronat“. Din punct de vedere spiritual, Agripa era un personaj vrednic de toată compătimirea, pe când apostolul plutea triumfător pe aripile credinţei, nefiind tributar împrejurărilor vremelnice în care se găsea.

Când a primit semnalul cuvenit din partea lui Agripa, Pavel a întins mâna şi a început o zguduitoare relatare a experienţei sale creştine. Mai întâi, şi-a exprimat recunoştinţa pentru că i s-a permis să-şi prezinte cazul în faţa unei persoane care, fiind de neam evreiesc, cunoştea totuşi obiceiurile şi chestiunile dominante în sânul poporului iudeu. Introducerea apostolului nu a fost o simplă încercare de a flata, ci declaraţia unui creştin respectuos, bazată pe simpla realitate a faptelor.

26:4, 5 Cât priveşte viaţa sa anterioară, apostolul fusese un iudeu exemplar. Dacă ar consimţi să depună mărturie, iudeii n-ar putea tăgădui că Pavel urmase neabătut cărarea celei mai stricte ortodoxii a religiei iudaice, fiind un fariseu consecvent.

26:6 Acum era judecat nu pentru cine ştie ce delict grav, ci pentru simplul fapt că se ţinea cu tot dinadinsul de nădejdea făgăduinţei făcute de Dumnezeu părinţilor naţiunii ebraice, în Vechiul Testament.

Esenţa pledoariei lui Pavel pare să fie clădită în jurul următoarei structuri: În Vechiul Testament Dumnezeu a încheiat diverse legăminte cu lideri ai Israelului, cum ar fi Avraam, Isaac, Iacov, David şi Solomon. Legământul cel mai de seamă privea făgăduinţa privitoare la venirea lui Mesia, ca să izbăvească naţiunea Israel şi să domnească peste întreg pământul.

Patriarhii din Vechiul Testament au murit fără să vadă împlinirea acestei făgăduinţe. Înseamnă oare aceasta că Dumnezeu nu Îşi va aduce la îndeplinire termenii acestor legăminte? Nicidecum! Ci El le va împlini negreşit. Dar cum o putea face, când părinţii poporului evreu nu mai erau în viaţă? Răspunsul: „Prin învierea lor dintre cei morţi“. Astfel, în mod nemijlocit, apostolul stabileşte o legătură între făgăduinţele făcute sfinţilor din Vechiul Testament şi învierea morţilor.

26:7 Apostolul prezintă apoi cele douăsprezece seminţii ale lui Israel ca slujindu-l necurmat şi stăruitor pe Dumnezeu, sperând să vadă împlinirea făgăduinţei Sale. Această referire la cele douăsprezece seminţii este importantă, având în vedere actualele învăţături propagate de unii, potrivit cărora zece seminţii ale Israelului s-ar fi „pierdut“ în intervalul scurs de la captivitatea babiloneană şi până în prezent. Deşi erau împrăştiate printre Neamuri, apostolul Pavel le-a văzut ca popor distinct, net separat, care Îl slujeşte pe Dumnezeu şi aşteaptă venirea Izbăvitorului făgăduit.

26:8 Deci în asta consta delictul lui Pavel! Că a crezut că Dumnezeu Îşi va împlini făgăduinţa făcută părinţilor naţiunii, înviindu-i pe aceştia din morţi. Ce era atât de incredibil în asta? – i-a întrebat Pavel pe Agripa şi pe toţi cei ce-l însoţeau.

26:9-11 Revenind la istoria vieţii sale, Pavel a relatat campania furibundă dezlănţuită de el iniţial împotriva adepţilor credinţei creştine. Căci el se împotrivise cu toată forţa numelui lui Isus din Nazaret. Având împuternicire de la mai-marii preoţilor, el i-a aruncat în închisoare pe mulţi dintre creştinii din Ierusalim. Când aceştia erau aduşi la judecată înaintea Sinedriului, el vota, de regulă, împotriva lor.

De nenumărate ori a aranjat ca să fie pedepsiţi toţi cei pe care îi găsea în orice sinagogă, făcând tot ce-i stătea în putinţă pentru a-i determina să se lepede de Domnul lor. (Când se spune că apostolul îşi dădea toată silinţa să-i determine să hulească, asta nu înseamnă că a şi reuşit să facă acest lucru, ci doar că a încercat.) Campania de ură dezlănţuită de Pavel împotriva ucenicilor lui Isus s-a extins de la Ierusalim la Iudeea şi la cetăţile străine.

26:12-14 Tocmai pe când se afla într-una din aceste expediţii în străinătate, a avut loc acea extraordinară experienţă, care i-a schimbat din temelii viaţa lui Pavel. Astfel, pe când se afla în drum spre Damasc, înarmat cu documentele oficiale ce-l împuterniceau să-i aresteze pe creştini şi să-i aducă înapoi la Ierusalim pentru a fi pedepsiţi, la amiază a fost copleşit de o vedenie a slavei. O lumină din cer a strălucit asupra lui, mai strălucitoare decât lumina soarelui. După ce a căzut la pământ, a auzit un glas, care i-a pus această întrebare răscolitoare: „Saul, Saul, de ce Mă prigoneşti?“ Apoi acest glas a rostit şi cuvintele: „Îţi este greu să loveşti cu piciorul împotriva unor ţepuşe“.

Ţepuşele erau folosite pentru a le forţa pe animalele îndărătnice să se urnească din loc. Pavel dăduse cu piciorul împotriva ţepuşei conştiinţei sale, dar, şi mai important, împotriva glasului Duhului Sfânt care încerca să-l convingă. Pavel n-a uitat cât a trăit calmul, liniştea şi harul cu care a murit martirul Ştefan. Pavel ştia acum că pe vremea aceea luptase chiar împotriva lui Dumnezeu!

26:15 Pavel a întrebat: „Cine eşti, Doamne?“ Iar glasul i-a răspuns: „Sunt Isus, Cel pe care tu Îl prigoneşti“. Isus? Dar cum vine asta? Oare nu fusese Isus răstignit şi îngropat? Nu-i furaseră ucenicii Lui trupul, îngropându-l într-un loc secret? Cum se făcea atunci că Isus îi vorbea în clipele acelea lui Pavel? Adevărul a prins imediat rădăcini în sufletul lui Pavel. Isus fusese, într-adevăr, îngropat, dar El înviase din morţi! Şi Se înălţase la cer, de unde îi vorbea acum lui Pavel. Prigonindu-i pe creştini, Pavel Îl prigonise pe Stăpânul lor. Şi prigonindu-L pe El, Pavel Îl prigonise pe Mesia al Israelului, pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu.

26:16 Apoi Pavel face o succintă expunere a misiunii şi împuternicirii care i s-au încredinţat lui direct de către Domnul Isus Cristos Cel înviat. Astfel Domnul i-a spus să se scoale şi să stea în picioare. Pavel a primit această revelaţie specială a lui Cristos în slava Sa datorită faptului că a fost rânduit să fie slujitor al Domnului şi să mărturisească despre tot ceea ce a văzut în ziua aceea, şi despre toate adevărurile mari ale credinţei creştine ce i se aduseseră la cunoştinţă.

26:17 Promisiunea că Pavel va fi izbăvit de iudei şi de Neamuri trebuie înţeleasă în sensul unei izbăviri generale, valabilă până la încheierea misiunii ce i se încredinţase.

26:18 Pavel urma să fie trimis cu misiune specială la Neamuri, pentru a le deschide ochii, pentru a le întoarce de la întuneric şi a le aduce la lumină, şi de la puterea Satanei la Dumnezeu. Prin credinţa în Domnul Isus, ele aveau să primească iertarea păcatelor şi moştenirea printre cei ce sunt sfinţiţi.

H. K. Downie arată că versetul 18 este un excelent rezumat a ceea ce face Evanghelia:

1. Eliberează de sub robia întunericului.
2. Eliberează de sub puterea Satanei.
3. Iartă păcatele.
4. Redă moştenirea pierdută.

26:19-23 După ce a fost astfel împuternicit de Domnul, încredinţându-i-se misiunea specială, Pavel îi explică lui Agripa că el n-a fost neascultător vedeniei cereşti. Atât la Damasc, cât şi în Ierusalim şi prin toată… Iudeea, şi apoi la Neamuri el a predicat oamenilor faptul că trebuie să se pocăiască şi să se întoarcă la Dumnezeu, făcând fapte care să demonstreze realitatea pocăinţei lor. Or, Pavel tocmai asta făcea în momentul în care iudeii l-au prins în templu şi au încercat să-l omoare. Dar Dumnezeu l-a apărat pe Pavel şi l-a ajutat, pentru ca să poată continua să mărturisească tuturor celor cu care intra în contact, propovăduind mesajul pe care profeţii şi Moise l-au propovăduit în Vechiul Testament. Iar mesajul era că Mesia va suferi, că va fi primul care va învia din morţi şi că le va arăta lumină, atât iudeilor, cât şi Neamurilor.

26:24-26 Nefiind evreu, Festus probabil nu fusese în stare să priceapă nimic din pledoaria lui Pavel. Total incapabil de a recunoaşte un om plin de Duhul Sfânt, el l-a acuzat pe Pavel cu neruşinare că este nebun şi că toate acestea se datorează unei doze excesive de erudiţie, de care ar fi fost stăpânit apostolul.

Fără urmă de iritare sau enervare, apostolul a negat liniştit această acuzaţie şi a subliniat că cuvintele pe care le rostea sunt cuvintele adevărului şi ale raţiunii. Apoi şi-a exprimat încrederea că regele cunoştea adevărul celor spuse de Pavel. Viaţa şi mărturia lui Pavel nu fuseseră ascunse. Toţi iudeii le cunoşteau, după cum, evident, vestea despre ele va fi ajuns şi la urechile lui Agripa.

26:27 Adresându-i-se direct regelui, Pavel a întrebat: „Rege Agripa, crezi în proroci?“ După care Pavel a răspuns la propria sa întrebare: „Ştiu că crezi“. Forţa argumentului formulat de Pavel aici este zdrobitoare. Cu alte cuvinte, spune Pavel, „eu cred tot ce au spus profeţii în Vechiul Testament. Şi tu, Agripa, crezi mărturia lor, nu-i aşa? Atunci cum mă pot acuza iudeii de un delict pasibil de pedeapsa cu moartea? Sau cum mă poţi condamna tu pentru faptul că cred în ceea ce tu însuţi crezi?!“

26:28 Că Agripa a resimţit forţa argumentului reiese din cuvintele sale: „Tu aproape mă convingi să devin creştin“. Varianta aceasta nu este însă nicidecum singura acceptată. Nu s-a ajuns la un acord cu privire la sensul exact al cuvintelor lui Agripa. Cei care urmează tradiţia traducerii King James consideră că regele fusese realmente adus în pragul luării unei decizii în favoarea lui Cristos. Ei consideră că răspunsul lui Pavel din versetul 29 vine în sprijinul acestei teorii. Alţii sunt de părere că Agripa s-a exprimat pe un ton ironic, întrebându-l pe Pavel, în realitate: „Crezi că mă vei putea convinge să devin creştin, cu argumente atât de şubrede?“ Cu alte cuvinte, el a parat forţa argumentului lui Pavel printr-o glumă (părere la care subscriu majoritatea traducerilor româneşti, în acest punct, n.tr.).

26:29 Indiferent dacă Agripa a vorbit serios sau în glumă, Pavel i-a răspuns cu toată seriozitatea şi solemnitatea, exprimându-şi dorinţa ca Agripa şi toţi cei de faţă să poată avea parte de bucuriile şi binecuvântările vieţii creştine, pentru ca să se poată împărtăşi din privilegiile dăruite lui Pavel şi să poată deveni ca el, cu excepţia lanţurilor sale.

Iată ce scrie Morgan în această privinţă:

Pavel era gata să moară pentru a-l salva pe Agripa, dar n-ar fi conceput ca acesta să fie pus în lanţuri. Aşa e creştinismul! Preamăreşte-l, înmulţeşte-l şi aplică-l! Sinceritatea care se dedă la persecuţii nu este de origine creştină. Sinceritatea care se sacrifică, murind pentru a-i izbăvi pe alţii, refuzând să-i înlănţuie, este cu adevărat creştinism.

26:30-32 Regele, guvernatorul, Berenice şi celelalte oficialităţi au părăsit sala, pentru a se sfătui. Cu toţii au fost obligaţi să admită că Pavel nu săvârşise nimic care să merite pedeapsa cu moartea sau lanţurile. Poate cu un uşor sentiment de regret, Agripa i-a spus lui Festus că dacă Pavel n-ar fi făcut apel la Cezar, ar fi putut fi pus imediat în libertate.

Fireşte, ne întrebăm de ce nu putea fi contramandat acest apel la Cezar. Indiferent dacă un asemenea recurs era sau nu imposibil de modificat, dincolo de aceasta noi ştim că era în planul lui Dumnezeu ca apostolul Neamurilor să se ducă la Roma, să fie judecat în faţa Împăratului (23:11) şi să găsească împlinirea dorinţei inimii sale, de a se conforma morţii Domnului său.
Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa,Pagini Crestine,Pavel inaintea lui Agripa