Pilda comorii ascunse
Matei 13:44
44. Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu o comoară ascunsă intr-o țarină. Omul care o găsește, o ascunde; și, de bucuria ei, se duce și vinde tot ce are, și cumpără țarina aceea.
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
În parabola comorii, Isus compară împărăția cu o comoară ascunsă intr-un ogor. Un om o găsește, o acoperă și apoi se duce și vinde tot ce are pentru a cumpăra ogorul respectiv.
Noi susținem că omul este chiar Domnul Isus. (El a fost omul din parabola cu grâul și neghina, v. 37). Comoara reprezintă rămășița evlavioasă de iudei credincioși, cei care existau și pe vremea lucrării Domnului Isus pe pământ și care vor exista din nou după rapirea Bisericii (vezi Psalmul 135:4, unde Israel este numit comoara aleasă a lui Dumnezeu).
Iudeii credincioși sunt ascunși în țarină în sensul că ei sunt împraștiați în toată lumea și, într-un sens, nimeni nu știe de ei, decât Dumnezeu. Isus este înfățișat aici ca descoperind comoara, mergând apoi la cruce, pentru a da tot ce avea cu scopul de a cumpăra lumea (2 Cor. 5:19, 1 Ioan 2:2), în care se află ascunsă comoara.
Israelul răscumpărat va fi dat la iveală, scos din ascunzătoare, când va veni Izbăvitorul din Sion și-Și va întemeia mult așteptata Împărăție mesianică.
Unii interpretează parabola aceasta ca pe o referire la un păcătos, care renunță la tot ce are pentru a-L găsi pe Cristos, comoara cea mai mare. Dar această interpretare încalcă doctrina harului, care afirmă răspicat că mântuirea se dă cu totul și cu totul fără plată. Este absolut gratuită (Is. 55:1, Ef. 2:8,9).
Pagini Crestine, Pilda comorii ascunse, Pagini Crestine, Pilda comorii ascunse