Isus se arată ucenicilor Săi

Isus se arata ucenicilor Săi

Ioan 20:19-31

19. În seara aceleiaşi zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate de frica iudeilor, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”
20. Şi după ce a spus aceste cuvinte, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Ucenicii s-au bucurat când L-au văzut pe Domnul.
21. Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Cum M-a trimis pe Mine Tatăl, aşa vă trimit şi Eu pe voi.”
22. După aceste cuvinte, a suflat peste ei şi le-a zis: „Luaţi Duh Sfânt!
23. Celor ce le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; şi celor ce le veţi ţine, vor fi ţinute.”

Isus Se arată şi lui Toma

24. Toma, zis Geamăn, unul din cei doisprezece, nu era cu ei când a venit Isus.
25. Ceilalţi ucenici i-au zis deci: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a răspuns: „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
26. După opt zile, ucenicii lui Isus erau iarăşi în casă; şi era şi Toma împreună cu ei. Pe când erau uşile încuiate, a venit Isus, a stat în mijloc şi le-a zis: „Pace vouă!”
27. Apoi i-a zis lui Toma: „Adu-ţi degetul încoace şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios.”
28. Drept răspuns, Toma I-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”
29. „Toma”, i-a zis Isus, „pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei care n-au văzut şi au crezut.”

Rostul celor scrise aici

30. Isus a mai făcut înaintea ucenicilor Săi multe alte semne care nu sunt scrise în cartea aceasta.
31. Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi crezând să aveţi viaţa în Numele Lui.

Comentariu de text

Isus Se arată ucenicilor Săi (20:19-23)

20:19 Între timp se făcuse duminică seara. Ucenicii erau adunaţi laolaltă, poate în odaia de sus unde se întâlniseră cu trei seri în urmă. Uşile erau încuiate de frica iudeilor. Deodată L-au văzut pe Isus stând în mijlocul lor şi L-au auzit spunând: „Pace“.

Reiese clar de aici că Domnul a intrat în încăpere fără să fi deschis uşile. A fost un miracol. A nu se uita că trupul Său de după înviere era un trup adevărat, din carne şi oase. Totuşi avea puterea de a trece prin bariere şi de a acţiona independent de legile naturii.

Cuvintele „Pace vouă!“ au acum un sens nou, deoarece Cristos a făcut pace prin sângele Său vărsat la cruce. Cei care sunt îndreptăţiţi prin credinţă au pace cu Dumnezeu.

20:20 După ce le-a urat pace, le-a arătat semnele patimilor Sale, prin care fusese dobândită pacea aceea. Ei au văzut urmele lăsate de cuie şi rana cauzată de suliţă. Inimile le-au fost apoi copleşite de bucurie, când şi-au dat seama că era cu adevărat Domnul. El a procedat exact aşa cum spusese că va proceda. El a înviat din morţi. Domnul înviat este izvorul bucuriei creştinului.

20:21 Versetul 21 e de o rară frumuseţe. Credincioşii nu trebuie să ţină pacea Lui pentru ei, ci trebuie s-o împartă cu alţii. Şi astfel, Domnul îi trimite în lume, aşa cum L-a trimis Tatăl pe El:

Cristos a venit în lume ca un om sărac.
El a venit ca Slujitor.
El S-a golit de Sine.
El Şi-a găsit toată plăcerea în a face voia Tatălui Său.
El S-a identificat cu omul.
Pretutindeni pe unde mergea El făcea bine.
Toate lucrurile El le-a făcut prin puterea Duhului Sfânt.
Ţelul Său a fost crucea.
Şi acum, El le spune ucenicilor Săi: „Aşa vă trimit şi Eu pe voi“.

20:22 Acesta este unul din cele mai dificile versete din întreaga evanghelie după Ioan. Citim că Isus a suflat peste ucenici, spunând: „Primiţi Duhul Sfânt“. Dificultatea constă în faptul că Duhul Sfânt nu a fost dat decât mai târziu, la Rusalii. Dar atunci cum a fost posibil ca Domnul Isus să rostească aceste cuvinte, fără ca evenimentul să aibă loc imediat?

S-au propus următoarele soluţii:

1. Unii consideră că Domnul a făcut aici o făgăduinţă referitoare la primirea Duhului Sfânt de la Rusalii. Dar explicaţia aceasta nu stă în picioare.
2. Alţii arată că versetul trebuie tradus prin: „Primiţi Duh Sfânt“ (vezi traducerile: Azimioară şi Cornilescu, n.tr.), iar nu „Primiţi Duhul Sfânt“, deci nearticulat. Concluzia lor este că ucenicii nu ar fi primit Duhul Sfânt în toată plinătatea Lui, în versetul de faţă, ci doar o lucrare a Duhului Sfânt, cum ar fi capacitatea de a cunoaşte adevărul, puterea şi călăuzirea de care aveau nevoie în misiunea lor. Astfel, susţin adepţii acestei teorii, ucenicii au primit o garanţie sau o arvună a Duhului Sfânt.
3. Cercetătorii din a treia categorie susţin că a avut loc o turnare deplină a Duhului Sfânt peste ucenici în versetul acesta. Dar acest lucru pare improbabil, având în vedere afirmaţiile de la Luca 24:29 şi Fapte 1:4, 5, 8, unde venirea Duhului Sfânt este descrisă la timpul viitor. Din Ioan 7:39 rezultă limpede că Duhul nu putea veni în toată plinătatea Sa decât după ce va fi fost proslăvit Isus, adică după ce Se va fi întors în cer.

20:23 Avem aici încă un verset dificil, care a fost ţinta unor intense dezbateri.

1. Potrivit unei categorii de interpreţi, Isus realmente le-ar fi dat apostolilor Săi (şi presupuşilor lor succesori) puterea de a ierta sau de a nu ierta păcatele. Dar această opinie intră în contradicţie directă cu învăţăturile Bibliei, potrivit cărora numai Dumnezeu poate ierta păcatele (Luca 5:21).
2. Gaebelein citează o a doua opinie asupra acestui verset: „Puterea făgăduită aici şi autoritatea acordată sunt în legătură cu propovăduirea Evangheliei, vestindu-se condiţiile în care se vor ierta păcatele. În cazul neîndeplinirii condiţiilor precizate, păcatele vor rămâne neiertate“.
3. A treia interpretare, la care subscriem şi noi, este similară cu interpretarea a doua şi susţine că ucenicilor li s-a dat dreptul de a declara păcatele iertate.

Să explicăm în ce constă această interpretare:

Ucenicii se duc în lume, vestind Evanghelia. Unii oameni se pocăiesc de păcatele lor şi Îl primesc pe Domnul Isus. Ucenicii sunt autorizaţi să le spună acestora că păcatele lor au fost iertate. Alţi oameni refuză însă să se pocăiască şi să creadă în Cristos. Acestora ucenicii le spun că păcatele lor continuă să apese asupra lor şi că dacă vor muri în această stare, vor merge în pierzare veşnică.

Pe lângă această explicaţie, trebuie să subliniem că Domnul le-a dat ucenicilor şi autoritatea specială de a se ocupa de o categorie aparte de păcate. De pildă, la Fapte 5:1-11, Petru uzează de această putere, urmarea fiind moartea lui Anania şi Safira.

De asemenea vedem cum Pavel reţine păcatul unui răufăcător de la 1 Corinteni 5:3-5, 12, 13, pe când la 2 Corinteni 2:4-8 îl eliberează pe acest om de păcat. În aceste cazuri iertarea se referă la scutirea de pedeapsa pentru aceste păcate în viaţa actuală.

De la îndoială la credinţă (20:24-29)

20:24 E bine să nu tragem concluzia pripită că Toma este condamnabil pentru faptul că lipsea din mijlocul ucenicilor, căci nu se precizează motivul absenţei sale.

20:25 Toma trebuie totuşi cenzurat pentru atitudinea sa necredincioasă, pentru faptul că a dorit să aibă neapărat o dovadă vizibilă, tangibilă a învierii Domnului, înainte de a putea crede. Este exact atitudinea pe care o au mulţi din vremea noastră, fără ca aceasta să poată fi justificată. Chiar oamenii de ştiinţă cred într-o sumedenie de lucruri pe care nici nu le văd, nici nu le pot atinge.

20:26 După o săptămână Domnul S-a arătat din nou ucenicilor Săi. De data aceasta, Toma era cu ei. Din nou, Domnul a pătruns în încăpere în chip miraculos, salutându-i cu cuvintele: „Pace vouă!“

20:27 Cu câtă gingăşie şi răbdare se ocupă Domnul de ucenicul Său lipsit de credinţă! Îl îndeamnă să demonstreze realitatea învierii Sale, punând mâna în coasta străpunsă de suliţă a Domnului.

20:28 Toma este, în sfârşit, convins. Nu ştim dacă realmente a pus mâna în coasta Domnului, dar cert e că în fine şi-a dat seama că Isus a înviat şi că este Domn şi Dumnezeu. John Boys explică foarte frumos acest lucru: „El a recunoscut divinitatea pe care n-o vedea prin rănile pe care le vedea“.

20:29 Ceea ce trebuie neapărat să observăm aici este faptul că Isus a acceptat ca ucenicii să I se închine ca lui Dumnezeu. Dacă ar fi fost doar un om, ar fi avut datoria să refuze această închinare. Dar credinţa lui Toma nu era de genul aceleia care Îi face cea mai mare plăcere Domnului, întrucât era o credinţă bazată pe vedere. Mai binecuvântaţi sunt cei ce n-au văzut şi totuşi au crezut.

Cea mai sigură dovadă este Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu spune un lucru, noi Îi aducem cinste când credem acel lucru. În schimb, Îl necinstim când cerem să ni se aducă dovezi suplimentare. Ar trebui să credem doar pentru că El a spus şi pentru că El nu poate minţi şi nu poate greşi.

Scopul evangheliei după Ioan (20:30, 31)

Nu toate minunile săvârşite de Isus au fost consemnate în evanghelia după Ioan. Duhul Sfânt a selectat doar acele semne care vor împlini cel mai adecvat planurile Sale.

Găsim consemnat aici obiectivul urmărit de Ioan în redactarea acestei cărţi: anume ca cititorii săi să creadă că Isus este adevăratul Mesia şi Fiul lui Dumnezeu. Şi crezând, ei vor avea viaţă veşnică în numele Lui.

Tu ai crezut?

(postări asemănătoare: Isus se arată celor unsprezece și celorlalți, Isus se arată Mariei Magdalena, Isus se arată în Galileea)
Pagini Crestine, Isus se arata ucenicilor Sai,Pagini Crestine, Isus se arata ucenicilor Sai,Pagini Crestine, Isus se arata ucenicilor Sai,Pagini Crestine, Isus se arata ucenicilor Sai,Pagini Crestine, Isus se arata ucenicilor Sai,Pagini Crestine, Isus se arata ucenicilor Sai,Pagini Crestine, Isus se arata ucenicilor Sai,Pagini Crestine, Isus se arata ucenicilor Sai,Pagini Crestine, Isus se arata ucenicilor Sai