Tu ai cuvintele vieții veșnice

Tu ai cuvintele vietii veșnice

Ioan 6:60-71

60. Mulţi din ucenicii Lui, după ce au auzit aceste cuvinte, au zis: „Vorbirea aceasta este prea de tot: cine poate s-o sufere?”
61. Isus, care ştia în Sine că ucenicii Săi cârteau împotriva vorbirii acesteia, le-a zis: „Vorbirea aceasta este pentru voi o pricină de poticnire?
62. Dar dacă aţi vedea pe Fiul omului suindu-Se unde era mai înainte?…
63. Duhul este acela care dă viaţă, carnea nu foloseşte la nimic; cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt duh şi viață.
64. Dar sunt unii din voi care nu cred.” Căci Isus ştia de la început cine erau cei ce nu credeau şi cine era cel ce avea să-L vândă.
65. Şi a adăugat: „Tocmai de aceea v-am spus că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu i-a fost dat de Tatăl Meu.”
66. Din clipa aceea, mulţi din ucenicii Lui s-au întors înapoi şi nu mai umblau cu El.
67. Atunci Isus a zis celor doisprezece: „Voi nu vreţi să vă duceţi?”
68. „Doamne”, I-a răspuns Simon Petru, „la cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieţii veşnice.
69. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului cel viu.”
70. Isus le-a răspuns: „Nu v-am ales Eu pe voi cei doisprezece? Şi totuşi unul din voi este un drac.”
71. Vorbea despre Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul; căci el avea să-L vândă: el, unul din cei doisprezece.

Comentariu de text

6:60 Între timp, numărul ucenicilor Domnului Isus a depăşit cifra iniţială a celor doisprezece de la început. Oricine Îl urma şi mărturisea că acceptă învăţăturile Sale era cunoscut sub denumirea de ucenic. Dar nu toţi cei cărora li se spunea ucenicii Lui erau credincioşi adevăraţi. Mulţi din cei ce mărturiseau că sunt ucenicii Lui au spus: „Cuvântul acesta este prea tare“.

Cu alte cuvinte, învăţătura Lui îi ofensa. Problema nu consta în faptul că ei nu ar fi înţeles ce spunea El, ci, mai degrabă, învăţătura în sine le repugna. Când au spus: „Cine poate să-l înţeleagă“ (textual: „cine poate să-l audă?“) au făcut, de fapt, următoarea declaraţie: „Cine poate suporta să audă o învăţătură atât de insuportabilă?“

6:61 Găsim aici alte dovezi ale faptului că Domnul avea o cunoştinţă perfectă. Isus ştia exact ce spun ucenicii Lui. El ştia că ei vociferează în legătură cu declaraţia Sa că a venit din cer şi că nu le place că li s-a spus că oamenii trebuie să mănânce trupul Său şi să bea sângele Lui, pentru a avea viaţă veşnică. De aceea, El îi întreabă: „Aceasta vă face să vă poticniţi?“

6:62 Ei s-au poticnit pentru că le-a spus că a venit din cer. Acum El îi întreabă ce ar crede ei dacă L-ar vedea suindu-Se înapoi în cer – aşa cum ştia Domnul că va proceda după învierea Sa. Ei au fost, de asemenea, ofensaţi pentru că El a spus că oamenii trebuie să mănânce trupul Său. Dar ce ar gândi ei, dacă ar vedea trupul acela suindu-Se unde era mai înainte? Cum ar putea oamenii să mănânce trupul Lui fizic şi să bea sângele Lui fizic, după ce S-a întors El la Tatăl?

6:63 Oamenii aceştia se gândeau doar la trupul fizic al lui Cristos, dar El le spune aici că viaţa veşnică nu constă în a mânca carne ci este de fapt lucrarea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Carnea nu poate da viaţă. Numai Duhul poate face acest lucru. Ei interpretaseră cuvintele Sale la modul propriu, fără să-şi dea seama că ele trebuie înţelese în mod spiritual.

Şi astfel aici Domnul le spune că aceste cuvinte pe care le-a rostit El sunt duh şi viaţă. Atunci când cuvintele Sale referitoare la necesitatea de a mânca trupul Său şi a bea sângele Lui sunt înţelese în mod spiritual, izvorând din credinţa în El, cei care acceptă acest mesaj primesc viaţă veşnică.

6:64 Chiar pe când rostea aceste cuvinte, Domnul Şi-a dat seama că unii din ascultătorii Săi nu L-au înţeles, pentru că nu voiau să creadă. Dificultatea nu consta atât de mult în neputinţa lor de a crede, cât în refuzul de a face acest lucru. Isus ştia de la început că unii din urmaşii declaraţi ai Săi nu aveau să creadă în El şi că unul din ucenicii Săi avea să-L vândă.

Desigur, Isus ştiuse toate aceste lucruri încă din veşnicie, dar sensul acestui verset este că probabil El a devenit conştient de ele încă de la începutul lucrării Sale pe pământ.

6:65 Apoi Domnul a explicat că din pricina necredinţei lor le-a spus El anterior că nimeni nu poate veni la El decât dacă i-a fost dat de către Tatăl Său. Cuvintele acestea sunt de natură să frângă orgoliul omului, care crede că poate câştiga mântuirea prin forţele proprii sau că aceasta i se cuvine. Domnul Isus le-a spus oamenilor că până şi puterea de a veni la El se poate primi doar de la Dumnezeu Tatăl.

Diverse reacţii la cuvintele rostite de Mântuitorul (6:66-71)

6:66 Aceste cuvinte rostite de Domnul Isus au fost atât de dezagreabile pentru mulţi dintre cei care Îl urmaseră încât acum aceştia L-au părăsit, nemaidorind să aibă nimic de a face cu El. Ucenicii aceştia nu au fost niciodată credincioşi adevăraţi. Ei L-au urmat pe Domnul din diverse motive, dar nu din dragoste sinceră pentru El sau pentru că ar fi apreciat adevărata Lui personalitate şi identitate.

6:67 În acest punct Isus s-a întors spre cei doisprezece ucenici şi i-a confruntat cu întrebarea dacă nu cumva şi ei doresc să-L părăsească.

6:68 Răspunsul lui Petru este demn de remarcat. El a spus, de fapt: „Doamne, cum am putea să Te părăsim? Tu predai învăţăturile care conduc la viaţa veşnică. Dacă Te părăsim, nu mai avem la cine merge. A Te părăsi înseamnă a ne pecetlui pierzarea“.

6:69 Vorbind în numele celor doisprezece, Petru a mai spus şi aceea că ei au ajuns să creadă şi să cunoască că Domnul Isus este Mesia, Fiul Dumnezeului celui viu. Observaţi din nou ordinea cuvintelor: să credem şi să cunoaştem. Mai întâi de toate, ei şi-au pus încrederea în Domnul Isus Cristos şi apoi au ajuns să cunoască faptul că El este într-adevăr Cel care S-a declarat a fi.

6:70 În versetele 68 şi 69 Petru a vorbit la persoana întâi plural, cuprinzându-i pe toţi cei doisprezece ucenici. Aici în versetul 70, Domnul Isus l-a corectat, arătându-i că nu trebuie să fie atât de sigur că toţi cei doisprezece sunt credincioşi adevăraţi. E drept că Domnul îi alesese pe cei doisprezece ucenici, dar unul din ei era un diavol. Era în mijlocul lor unul care nu împărtăşea convingerile lui Petru cu privire la Domnul Isus Cristos.

6:71 Domnul Isus ştia că Iuda Iscarioteanul avea să-L vândă. El ştia că Iuda nu-L acceptase niciodată ca Domn şi Mântuitor, acesta fiind un alt exemplu al omniscienţei Domnului Isus.

Avem, de asemenea, dovada faptului că Petru nu era infailibil când a vorbit în numele ucenicilor! În discursul despre pâinea vieţii, Domnul nostru a început cu o învăţătură destul de simplă. Dar, pe măsură ce a înaintat în expunerea mesajului, a devenit tot mai limpede că iudeii au respins cuvintele Sale. Cu cât îşi închideau mai mult inimile şi minţile faţă de adevăr, cu atât mai dificile li se păreau învăţăturile Domnului.

În cele din urmă, El S-a referit la necesitatea de a mânca trupul Său şi de a bea sângele Lui. Ei bine, asta a fost prea mult pentru ei! „Acestea sunt cuvinte dificile. Cine le poate înţelege?“ au spus ei, renunţând la a-L mai urma.

Respingerea adevărului are drept urmare orbirea juridică. Deoarece ei n-au voit să vadă, au ajuns într-un punct în care n-au mai putut să vadă.
Pagini Crestine,Tu ai cuvintele vietii veșnice,Pagini Crestine,Tu ai cuvintele vietii veșnice,Pagini Crestine,Tu ai cuvintele vietii veșnice,Pagini Crestine,Tu ai cuvintele vietii veșnice,Pagini Crestine,Tu ai cuvintele vietii veșnice,Pagini Crestine,Tu ai cuvintele vietii veșnice,Pagini Crestine,Tu ai cuvintele vietii veșnice,Pagini Crestine,Tu ai cuvintele vietii veșnice,Pagini Crestine,Tu ai cuvintele vietii veșnice