Isus, Pâinea Vieții

Isus, Painea Vietii

Ioan 6:35-59

35. Isus le-a zis: „Eu sunt Pâinea vieţii. Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată; şi cine crede în Mine nu va înseta niciodată.
36. Dar v-am spus că M-aţi şi văzut şi tot nu credeţi.
37. Tot ce-Mi dă Tatăl va ajunge la Mine; şi pe cel ce vine la Mine, nu-l voi izgoni afară:
38. căci M-am coborât din cer ca să fac nu voia Mea, ci voia Celui ce M-a trimis.
39. Şi voia Celui ce M-a trimis este să nu pierd nimic din tot ce Mi-a dat El, ci să-l înviez în ziua de apoi.
40. Voia Tatălui Meu este ca oricine vede pe Fiul şi crede în El să aibă viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi”.
41. Iudeii cârteau împotriva Lui, pentru că zisese: „Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer.”
42. Şi ziceau: „Oare nu este Acesta Isus, fiul lui Iosif, pe al cărui tată şi mamă îi cunoaştem? Cum de zice El: „Eu M-am coborât din cer”?”
43. Isus le-a răspuns: „Nu cârtiţi între voi.
44. Nimeni nu poate veni la Mine, dacă nu-l atrage Tatăl, care M-a trimis; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
45. În Proroci este scris: „Toţi vor fi învăţaţi de Dumnezeu.” Aşa că oricine a ascultat pe Tatăl şi a primit învăţătura Lui vine la Mine.
46. Nu că cineva a văzut pe Tatăl, în afară de Acela care vine de la Dumnezeu; da, Acela L-a văzut pe Tatăl.
47. Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine are viaţa veşnică.
48. Eu sunt Pâinea vieţii.
49. Părinţii voştri au mâncat mană în pustiu şi au murit.
50. Pâinea care Se coboară din cer este de aşa fel, ca cineva să mănânce din ea şi să nu moară.
51. Eu sunt Pâinea vie care s-a coborât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi veşnic; şi pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii.”
52. La auzul acestor cuvinte, iudeii se certau între ei şi ziceau: „Cum poate Omul acesta să ne dea trupul Lui să-L mâncăm?”
53. Isus le-a zis: „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă nu mâncaţi trupul Fiului omului şi dacă nu beţi sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înşivă.
54. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi.
55. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană, şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.
56. Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne în Mine şi Eu rămân în el.
57. După cum Tatăl, care este viu, M-a trimispe Mine iar Eu trăiesc prin Tatăl, tot aşa, cine Mă mănâncă pe Mine va trăi şi el prin Mine.
58. Aceasta este Pâinea care S-a coborât din cer, nu ca mana pe care au mâncat-o părinţii voştri şi totuşi au murit: cine mănâncă Pâinea aceasta va trăi veșnic.”
59. Isus a spus aceste lucruri în sinagogă, când învăţa pe oameni în Capernaum.

Comentariu de text

Isus, Pâinea Vieţii (6:35-59)

6:35 Acum Isus afirmă adevărul cu simplitate şi claritate. El este pâinea vieţii. Cei care vin la El îşi stâmpără pe veci foamea spirituală. Cei care cred în El constată că li se stâmpără pe veci setea.

Observaţi cuvintele Eu sunt din acest verset şi notaţi că Domnul face din nou o afirmaţie prin care se pune pe picior de egalitate cu Iehova. Ar fi o totală nebunie ca un om păcătos că rostească cuvintele din versetul 35. Nici un om simplu nu poate satisface propria sa foame sau sete, darămite apetitul spiritual al întregii lumi!

6:36 În versetul 30, iudeii necredincioşi Îi cer Domnului un semn, pentru ca să poată vedea şi să creadă. Aici Isus arată că deja le-a spus că L-au văzut – acesta fiind semnul cel mai mare dintre toate – şi totuşi nu au crezut.

Dacă Fiul lui Dumnezeu a putut sta în faţa lor în umanitatea Sa desăvârşită, şi totuşi nu a fost recunoscut de ei, atunci e îndoielnic că orice semn care li s-ar da ar putea să-i convingă.

6:37 Domnul nu a fost descurajat de necredinţa iudeilor. El ştia că toate scopurile şi planurile Tatălui aveau să se împlinească. Chiar dacă iudeii cărora le vorbea El nu voiau să-L accepte, El ştia că toţi cei care fuseseră aleşi de Dumnezeu vor veni la El.

După cum se exprimă Pink:

„Convingerea că toate planurile eterne ale lui Dumnezeu sunt invincibile e de natură să-ţi dea un sentiment de calm, de echilibru lăuntric, de curaj şi de perseverenţă pe care nu ţi le poate conferi nici o altă sursă“.

Versetul acesta este foarte important deoarece afirmă în doar câteva cuvinte două din cele mai importante învăţături ale Bibliei. Prima este faptul că Dumnezeu i-a încredinţat pe unii lui Cristos şi că toţi cei pe care i-a dat El vor fi mântuiţi. Cealaltă învăţătură se referă la responsabilitatea omului. Pentru a fi mântuit, omul trebuie să vină la Domnul Isus şi să-L accepte prin credinţă.

Dumnezeu într-adevăr îi alege pe unii oameni să fie mântuiţi, dar Biblia nu ne învaţă niciunde că El i-a ales pe alţii să fie condamnaţi. Dacă este cineva mântuit, asta se datorează harului fără plată al lui Dumnezeu. Dar dacă va pieri cineva pe veci, asta va fi numai din vina lui. Toţi oamenii sunt condamnaţi de propria lor păcătoşenie şi răutate. Dacă toţi oamenii s-ar duce în iad, nu ar primi decât ceea ce merită.

În harul Lui, Dumnezeu Se apleacă şi mântuieşte persoane individuale din marea masă a omenirii. Are oare Dumnezeu dreptul de a proceda astfel? Negreşit că are. Dumnezeu poate face cum doreşte şi nimeni nu poate să-I refuze acest drept. Noi ştim că Dumnezeu niciodată nu va face nici un lucru greşit sau nedrept.

Dar după cum Biblia ne învaţă că Dumnezeu a ales anumite persoane să fie mântuite, tot aşa ea ne învaţă că omul poartă răspunderea de a accepta Evanghelia. Dumnezeu face o ofertă universală – potrivit căreia, dacă omul va crede în Domnul Isus Cristos, va fi mântuit. Dumnezeu nu îi mântuieşte pe oameni împotriva voinţei lor. Persoana individuală trebuie să vină la El cu pocăinţă şi credinţă. Apoi Dumnezeu o va mântui. Nici un om care vine la Dumnezeu prin Cristos nu va fi izgonit.

Mintea omenească nu poate pricepe aceste învăţături. Pentru om ele sunt incompatibile. Dar noi trebuie să credem în ele, chiar dacă nu le înţelegem, întrucât sunt învăţături biblice, prezentate limpede în Cuvântul Său.

6:38 În versetul 37, Domnul Isus a spus că toate planurile lui Dumnezeu cu privire la mântuirea tuturor celor care I-au fost daţi Lui se vor împlini în cele din urmă. Întrucât aceasta a fost voia Tatălui, Domnul va avea grijă personal ca acest lucru să se întâmple, misiunea Lui fiind împlinirea voii lui Dumnezeu.

„Am coborât din cer“ a spus Cristos, propovăduind fără echivoc faptul că El nu Şi-a început viaţa în ieslea Betleemului. Mai degrabă El a existat din veşniciile veşniciilor, cu Dumnezeu Tatăl în cer. Venind în lume, El a fost Fiul ascultător al lui Dumnezeu. De bună voie El a ocupat locul de rob, pentru a împlini voia Tatălui Său. Asta nu înseamnă că nu a avut voinţă proprie, ci, mai degrabă, că propria Lui voie a fost în acord desăvârşit cu voia lui Dumnezeu.

6:39 Voia Tatălui a fost ca toţi cei care I-au fost daţi lui Cristos să fie mântuiţi şi păziţi până la învierea celor drepţi, când vor fi înviaţi şi duşi acasă în cer.

Cuvintele nimic şi tot se referă la credincioşi. Aici El S-a referit nu doar la credincioşii individuali, ci la întreg corpul de creştini din toate veacurile. Domnul Isus Şi-a asumat responsabilitatea de a Se îngriji ca nici un membru al trupului acestuia să nu se piardă, ci întreg trupul să fie înviat în ziua de pe urmă.

În ce-i priveşte pe creştini, ziua de pe urmă se referă la ziua în care Domnul Isus va veni în văzduh, când morţii vor învia primii, fiind apoi urmaţi de credincioşii aflaţi în viaţă, care vor fi transformaţi, urmând ca toţi să fie răpiţi pentru a-L întâmpina pe Domnul în văzduh, pentru a fi pe veci cu Domnul. Pentru iudei asta însemna venirea lui Mesia cu mare slavă.

6:40 Domnul a continuat apoi explicând cum devine cineva membru al familiei celor răscumpăraţi. Voia lui Dumnezeu este ca toţi cei care Îl văd pe Fiul şi cred în El să aibă viaţă veşnică.

A-L vedea pe Fiul înseamnă aici a-L vedea nu cu ochii fizici, ci cu cei ai credinţei. O persoană trebuie să vadă sau să recunoască faptul că Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii. Apoi, acea persoană trebuie să creadă în El.

Asta înseamnă că printr-un act hotărât de credinţă acea persoană trebuie să-L primească pe Domnul Isus ca Mântuitor personal. Toţi cei care fac asta primesc viaţa veşnică bucurându-se de ea ca bun aflat la dispoziţia lor în viaţa de acum, primind şi asigurarea că vor fi înviaţi în ziua de pe urmă.

6:41 Oamenii nu erau deloc pregătiţi să-L accepte pe Domnul Isus şi şi-au exprimat dezaprobarea, murmurând împotriva Lui. El afirmase despre Sine că este pâinea ce s-a coborât din cer. Ei şi-au dat seama că este o afirmaţie de mare importanţă. Pentru ca să se coboare din cer, cineva nu poate fi un simplu om, nici măcar un mare profet. Şi astfel ei au protestat împotriva Lui pentru că nu erau dispuşi să creadă cuvintele Lui.

6:42 Ei presupuneau că Isus este fiul lui Iosif. Desigur, ei greşeau în această privinţă. Isus S-a născut din Fecioara Maria. Nu Iosif a fost tatăl Lui. Mai degrabă, El a fost zămislit de Duhul Sfânt. Eşecul lor de a crede în naşterea din fecioară a condus la întunericul lor spiritual şi la necredinţa lor.

Tot aşa este şi astăzi. Cei care refuză să-L accepte pe Domnul Isus ca Fiul lui Dumnezeu care a venit în lume prin pântecele unei fecioare ajung să respingă toate marile adevăruri cu privire la Persoana şi lucrarea lui Cristos.

6:43 Deşi nu I s-au adresat direct Lui, Isus a ştiut exact despre ce vorbeau şi, prin urmare, le-a spus: „Nu murmuraţi între voi“. Versetele următoare explică de ce murmurul lor a fost fără folos. Cu cât respingeau mai mult iudeii mărturia Domnului Isus, cu atât mai dificile deveneau pentru ei învăţăturile Sale.

Cine respinge lumina ajunge să nu i se mai dea lumină. Cu cât respingeau mai mult Evanghelia, cu atât mai dificil le era să o accepte. Dacă n-au acceptat ei lucrurile simple pe care li le-a spus Domnul, cum ar fi putut vreodată înţelege lucrurile mai profunde pe care avea să le aducă Domnul la cunoştinţa lor?

6:44 Omul în sine este total neajutorat, lipsit de orice nădejde. El nu are nici măcar tăria de a veni la Isus de unul singur. Dacă nu începe Tatăl mai întâi să lucreze în inima şi în viaţa lui, el nu-şi va da niciodată singur seama de groaznica sa vinovăţie şi nevoia de a avea un Mântuitor.

Multor oameni le este greu să accepte acest verset. După ei, versetul spune că e posibil ca un om să dorească să fie mântuit, constatând însă că acest lucru este imposibil de îndeplinit. Dar nu acesta este sensul versetului. Versetul ne învaţă în primul rând şi în modul cel mai ferm cu putinţă că Dumnezeu este Cel care a acţionat primul în viaţa noastră şi a căutat să ne câştige pentru Sine.

Noi avem posibilitatea de a-L accepta pe Domnul Isus sau de a-L refuza. Dar noi înşine nu am fi avut niciodată dorinţa de a fi mântuiţi, de a-L accepta pe Isus, dacă Dumnezeu nu ar fi vorbit mai întâi inimilor noastre.

Din nou Domnul adaugă promisiunea că îl va învia pe fiecare credincios adevărat în ziua de pe urmă. După cum am văzut mai înainte, asta se referă la venirea lui Cristos, ca să-Şi ia sfinţii, când credincioşii morţi vor fi înviaţi, iar cei vii vor fi schimbaţi. Aceasta înviere este numai pentru credincioşi.

6:45 După ce a afirmat în termenii cei mai tranşanţi cu putinţă că nici un om nu poate veni la El decât dacă Tatăl îl atrage, Domnul explică în continuare cum îi atrage Tatăl pe oameni. Mai întâi, El citează textul de la Isaia 54:13: „Şi ei vor fi învăţaţi de Dumnezeu“. Dumnezeu nu Se rezumă doar la a alege persoane individuale. El vorbeşte inimii acestora, prin învăţăturile din Cuvântul Său cel scump.

Aici intervine voinţa omului. Cei care răspund la învăţătura Cuvântului lui Dumnezeu şi învaţă de la Tatăl sunt cei care vin la Cristos. Aici vedem din nou expuse în Cuvântul lui Dumnezeu, faţă în faţă, cele două adevăruri capitale: suveranitatea lui Dumnezeu şi libertatea omului de a alege. Aceste adevăruri ne arată că mântuirea are o latură divină şi una umană.

Când Isus a spus: „Este scris în proroci“, El S-a referit, desigur, la cărţile profetice din Biblie, în principal la Isaia, ideea fiind însă reliefată în toate scrierile profetice. Prin învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu şi ale Duhului Sfânt sunt oamenii atraşi la Dumnezeu.

6:46 Faptul că oamenii sunt învăţaţi de Dumnezeu nu înseamnă că ei L-au văzut pe El. Singurul care L-a văzut pe Tatăl este Cel care a venit de la Dumnezeu, respectiv Domnul Isus Însuşi.

Toţi cei care sunt învăţaţi de Dumnezeu sunt învăţaţi despre Domnul Isus Cristos, deoarece învăţătura lui Dumnezeu Îl are ca subiect central pe Cristos.

6:47 Versetul 47 constituie una din cele mai scurte şi mai concise declaraţii din toată Biblia cu privire la modul prin care poate fi mântuit cineva. Domnul Isus a afirmat, în cuvinte ce nu pot fi înţelese greşit, că oricine crede în El are viaţă veşnică. Observaţi că El a introdus aceste cuvinte extraordinare prin expresia: „Adevărat, adevărat vă spun“.

Acesta este unul din numeroasele versete din Noul Testament care ne învaţă că mântuirea nu se capătă prin fapte, nici prin păzirea legii, nici prin apartenenţa la o biserică, nici prin păzirea Regulii de Aur, ci, pur şi simplu, prin credinţa în Domnul Isus Cristos.

6:48, 49 Apoi Domnul Isus afirmă că El este pâinea vieţii, despre care a vorbit până acum. Pâinea vieţii înseamnă, desigur, pâinea care dă viaţă celor care se hrănesc cu ea. Iudeii ridicaseră anterior subiectul manei din pustiu şi-L provocaseră pe Domnul Isus să creeze un produs la fel de minunat ca mana.

Aici Domnul le-a amintit că părinţii lor se hrăniseră cu mana din pustiu şi muriseră. Cu alte cuvinte, mana fusese dată doar pentru viaţa de aici, ea neavând putere să dea viaţă veşnică celor care au mâncat din ea. Prin expresia: „părinţii voştri“, Domnul S-a disociat de omenirea decăzută, lăsând să se înţeleagă din nou Dumnezeirea Lui unică.

6:50 În contrast cu mana, Domnul Isus S-a numit pe Sine pâinea care se coboară din cer. Dacă mănâncă cineva această pâine, nu mai moare. Asta nu înseamnă că nu va muri fizic, ci că va avea viaţă veşnică în cer. Chiar dacă ar muri fizic, trupul lui va fi înviat în ziua de pe urmă şi persoana respectivă va petrece veşnicia cu Domnul.

În versetul acesta şi cele ce urmează, Domnul Isus Se referă de mai multe ori la oameni care mănâncă din El. Ce înseamnă aceasta? Să însemne oare că oamenii trebuie să mănânce din El în chip fizic, literal? Evident ideea depăşeşte domeniul posibilului, fiind, în acelaşi timp total respingătoare.

Unii cred însă că Domnul S-ar fi referit la faptul că, în cadrul Cinei Domnului ar trebui să ne hrănim din El, că, în chip miraculos şi tainic, pâinea şi vinul sunt transformate în trupul şi sângele lui Cristos şi că, pentru a putea fi mântuiţi, trebuie să ne împărtăşim din aceste elemente. Dar nu asta a spus Isus. Contextul arată clar că a mânca din El înseamnă a crede în El.

Când ne punem încrederea în Domnul Isus Cristos, ca Mântuitor al nostru, ni-L însuşim prin credinţă. Ne împărtăşim din binefacerile Persoanei şi lucrării Lui. După cum a spus Augustin: „Crede şi ai mâncat“.

6:51 Isus este pâinea vie. El nu numai că are viaţă proprie, ci şi dăruieşte altora această viaţă. Cei care mănâncă pâinea aceasta… vor trăi în veci. Cum vine asta? Cum poate Domnul să dea viaţă veşnică păcătoşilor vinovaţi? Răspunsul îl găsim în ultima parte a versetului: „Pâinea pe care o voi da Eu este trupul Meu, pe care îl voi da pentru viaţa lumii“.

Prin aceasta Domnul Isus le îndrepta privirile spre moartea Sa pe cruce, ce avea să se întâmple, prin care El avea să-Şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru păcătoşi. Trupul Său avea să fie frânt, iar sângele Lui avea să se verse ca jertfă pentru păcat, El murind astfel în locul nostru, plătind pentru păcatele noastre plata pe care noi o meritam.

Şi de ce avea să facă acest lucru? El a făcut acest lucru pentru viaţa lumii. El nu avea să moară doar pentru poporul evreu, nici măcar pentru cei aleşi, ci moartea Sa avea să aibă suficientă valoare pentru întreaga lume.

Asta nu înseamnă însă că întreaga lume va fi mântuită, ci, mai degrabă, că lucrarea Domnului Isus de la Calvar avea să aibă suficientă valoare pentru a mântui întreaga lume, dacă toţi oamenii ar veni la Isus.

6:52 Iudeii continuau însă să se gândească în termeni literali la pâinea şi carnea fizică. Gândurile lor nu se puteau ridica deasupra lucrurilor acestei vieţi. Ei nu-şi dădeau seama că Domnul Isus a recurs la lucruri fizice, pentru a-i învăţa adevăruri spirituale. Şi astfel s-au întrebat între ei cum poate omul acesta, considerat de ei un om oarecare, să-şi dea trupul pentru a fi mâncat de alţii.

O paraşută se deschide doar după ce ai făcut saltul în gol, părăsind aparatul de zbor. Credinţa precede vederea şi-ţi pregăteşte sufletul să înţeleagă, inima să creadă şi voinţa să se supună. Toate întrebările tale ce încep cu cuvântul „Cum?“ îşi vor primi răspunsul când te vei supune autorităţii lui Cristos, după cum a procedat şi Pavel, când a strigat: „Doamne, ce vrei să fac?“

6:53 Încă o dată, Isus, cunoscând toate lucrurile, şi-a dat seama exact ce gândesc şi spun ei. Şi astfel i-a avertizat solemn că dacă nu mănâncă trupul Său şi nu beau sângele Lui, nu au viaţă în ei.

Asta nu se putea referi în nici un chip la pâinea şi vinul de la Cina Domnului. Când Domnul a instituit Cina Sa, în noaptea în care a fost vândut, trupul Lui nu fusese frânt încă, iar sângele Lui nu fusese vărsat. Ucenicii s-au împărtăşit din pâine şi vin, dar nu au mâncat în chip literal trupul Lui şi nu au băut sângele Lui.

Domnul Isus a afirmat doar faptul că dacă nu ne însuşim prin credinţă valoarea jertfei Sale de pe Calvar, a morţii Sale de acolo pentru noi, nu vom putea fi niciodată mântuiţi. Noi trebuie să credem în El, să-L primim, să ne încredem în El şi să ni-L însuşim.

6:54 Comparând acest verset cu versetul 47, reiese clar că a mânca trupul Său şi a bea sângele Lui înseamnă a crede în El. În versetul 47 citim că: „Cine crede în Mine are viaţă veşnică“.

În versetul 54 aflăm că oricine mănâncă trupul Lui şi bea sângele Lui are viaţă veşnică. Dar elementele egale cu elementul principal sunt egale şi între ele. A mânca trupul Lui şi a bea sângele Lui înseamnă a crede în El. Toţi cei care cred în El vor fi înviaţi în ziua de pe urmă. Asta se referă, desigur, la trupurile celor care au murit pe când credeau în Domnul Isus.

6:55 Trupul Domnului Isus este adevărata hrană, iar sângele Lui adevărata băutură. Asta contrastează cu hrana şi băutura din lumea aceasta, care au doar o valoare temporară. Valoarea morţii Domnului Isus este însă veşnică. Cei care se împărtăşesc din El prin credinţă primesc viaţa care nu se va termina niciodată.

6:56 Între El şi cei care cred în El există o foarte strânsă unire. Oricine mănâncă trupul Lui şi bea sângele Lui rămâne în El şi El rămâne în acea persoană. Nimic nu ar putea fi mai apropiat sau mai intim decât această relaţie. Când mâncăm hrana fizică, o introducem în însăşi fiinţa noastră, aceasta devenind parte din noi înşine. Când Îl acceptăm pe Domnul Isus ca Răscumpărător al nostru, El pătrunde şi rămâne în viaţa noastră, iar noi, la rândul nostru, rămânem (adică trăim în permanenţă) în El.

6:57 Domnul oferă în acest verset o altă ilustraţie a legăturii strânse ce există între El şi copiii Lui. Ilustraţia se referă la legătura Sa proprie cu Dumnezeu Tatăl.

Tatăl, care este viu, L-a trimis pe Domnul Isus în lume. (Expresia Tatăl, care este viu înseamnă Tatăl care este Izvorul vieţii.) Ca Om aici pe pământ, Isus a trăit prin Tatăl. Viaţa Lui a fost trăită în cea mai strânsă uniune şi armonie cu Dumnezeu Tatăl. Dumnezeu a fost centrul şi circumferinţa vieţii Sale. Scopul Său a fost de a fi total preocupat cu Dumnezeu Tatăl. El a trăit aici pe pământ, ca Om, şi lumea nu şi-a dat seama că El era Dumnezeu manifestat în trup.

Deşi El a fost înţeles greşit de lume, El şi cu Tatăl au fost una. Ei au trăit în cea mai strânsă intimitate. Exact aşa este şi cu credincioşii în Domnul Isus. Ei se află aici în lume, sunt greşit înţeleşi de lume, sunt urâţi şi adesea persecutaţi. Dar pentru că au crezut şi şi-au pus încrederea în Domnul Isus, ei trăiesc prin El. Viaţa lor este strâns legată de viaţa Lui şi viaţa aceasta nu se va sfârşi niciodată.

6:58 Versetul acesta pare să rezume tot ce a spus Domnul în versetele precedente. El este pâinea care S-a coborât din cer. El este superior manei pe care au mâncat-o părinţii în pustiu. Pâinea aceea a avut doar o valoare trecătoare, fiind destinată doar vieţii de aici. Dar Cristos este Pâinea lui Dumnezeu, care dă viaţă veşnică tuturor celor care se hrănesc din El.

6:59 Mulţimea L-a urmat pe Isus şi pe ucenicii Săi de pe malul de nord-est al Mării Galileii până la Capernaum. Se pare că mulţimea L-a găsit pe Isus în sinagogă, unde Domnul a rostit mesajul despre Pâinea vieţii.
Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii,Pagini Crestine,Isus, Painea Vietii