Trimiterea celor șaptezeci

Trimiterea celor saptezeci

Luca 10:1-24

1. După aceea, Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El.
2. Şi le-a zis: „Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi, dar, pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său.
3. Duceţi-vă; iată, vă trimit ca pe nişte miei în mijlocul lupilor.
4. Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici încălţăminte şi să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe drum.
5. În orice casă veţi intra, să ziceţi întâi: „Pacea să fie peste casa aceasta!”
6. Şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el; altminteri, ea se va întoarce la voi.
7. Să rămâneţi în casa aceea şi să mâncaţi şi să beţi ce vi se va da; căci vrednic este lucrătorul de plata sa. Să nu umblaţi din casă în casă.
8. În oricare cetate veţi intra şi unde vă vor primi oamenii, să mâncaţi ce vi se va pune înainte;
9. să vindecaţi bolnavii care vor fi acolo şi să le ziceţi: „Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.”
10. Dar în oricare cetate veţi intra şi nu vă vor primi, să vă duceţi pe străzile ei şi să ziceţi:
11. „Scuturăm împotriva voastră, chiar şi praful din cetatea voastră care s-a lipit de picioarele noastre; totuşi să ştiţi că Împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat de voi.”
12. Eu vă spun că în ziua judecăţii va fi mai uşor pentru Sodoma decât pentru cetatea aceea.
13. Vai de tine, Horazine! Vai de tine, Betsaida! Căci dacă ar fi fost făcute în Tir şi Sidon lucrările puternice care au fost făcute în voi, demult s-ar fi pocăit stând în sac şi cenuşă.
14. De aceea, în ziua judecăţii, va fi mai uşor pentru Tir şi Sidon decât pentru voi.
15. Şi tu, Capernaume, vei fi înălţat oare până la cer? Vei fi coborât până în Locuinţa morţilor.
16. Cine vă ascultă pe voi pe Mine Mă ascultă; şi cine vă nesocoteşte pe voi, pe Mine Mă nesocoteşte; iar cine Mă nesocoteştepe Mine, nesocoteşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine.”

Comentariu de text

Trimiterea celor şaptezeci (10:1-16)

10:1-12 Este singurul loc din Evanghelii în care Domnul îi trimite pe cei şaptezeci de ucenici. E un caz similar cu trimiterea celor doisprezece de la Matei 10. Dar acolo ucenicii sunt trimişi în regiunile din nord, în vreme ce cei şaptezeci sunt trimişi în sud, urmând traseul de-a lungul căruia se deplasa Domnul spre Ierusalim.

Misiunea aceasta părea destinată pregătirii căii pentru Domnul în călătoria Sa de la Cezareea lui Filip, din nord, prin Galileea şi Samaria, traversând apoi Iordanul, mergând spre sud, prin Pereea, şi traversând din nou Iordanul, pentru a ajunge la Ierusalim.

Deşi misiunea şi funcţia deţinute de ucenici au fost doar temporare, totuşi instrucţiunile Domnului nostru către aceşti oameni sugerează multe principii de viaţă, care se aplică la creştinii din toate veacurile.

Unele din principii pot fi rezumate în felul următor:

1. El i-a trimis doi câte doi (v. 1). Asta sugerează o mărturie competentă. „Prin gura a doi sau trei martori va fi statornicit orice cuvânt“ (2 Cor. 13:1).
2. Slujitorul Domnului trebuie să se roage încontinuu ca Domnul să scoată lucrători la secerişul Lui (v. 2). Nevoia este întotdeauna mai mare decât disponibilitatea lucrătorilor. Când ne rugăm pentru lucrători, trebuie, evident, să fim gata să ieşim noi înşine la lucru! Observaţi ordinea: rugaţi-vă (v. 2) şi mergeţi (v. 3).
3. Ucenicii lui Isus sunt trimişi într-un mediu ostil (v. 3). Ei sunt, după aparenţele exterioare, ca nişte miei în mijlocul lupilor. Ei nu se pot aştepta să fie trataţi regeşte de către lume, ci, mai degrabă, să fie persecutaţi şi chiar omorâţi.
4. Considerente de confort personal nu au ce căuta în comportarea lor (v. 4a). „Să nu luaţi cu voi nici pungă, nici traistă, nici sandale“. Termenul pungă se referă la rezerve financiare. Traista sugerează rezerve de alimente. Sandalele se referă fie la o pereche de rezervă, fie la încălţăminte confortabilă.
   Toate trei elementele relevă sărăcia care, deşi în termeni materiali denotă că persoana respectivă nu are nimic, în realitate, posedă toate lucrurile, fiind o sărăcie care îi face pe mulţi bogaţi (2 Corinteni 6:10).
5. „Să nu salutaţi pe nimeni pe drum“ (v. 4b). Slujitorii lui Cristos nu trebuie să irosească timpul lor preţios, cu formule lungi, ceremoniale de bineţe, cum este obiceiul în Orient. Deşi ei trebuie, evident, să fie amabili şi manieraţi, ei au însă datoria să folosească timpul în scopul glorioasei vestiri a Evangheliei, mai degrabă decât în vorbe fără rost. Nu este timp pentru întârzieri nejustificate.
6. Ei trebuie să primească ospitalitatea oriunde li se oferă (v. 5, 6). Dacă salutul lor iniţial este primit favorabil, atunci gazda este un fiu al păcii. Este un om pe care îl caracterizează pacea şi care primeşte mesajul păcii. Dacă ucenicii sunt respinşi, să nu se lase descurajaţi! Pacea lor se va întoarce iarăşi la ei, adică, nu s-a irosit nimic, nu s-a înregistrat nici o pierdere, căci alţii o vor primi.
7. Ucenicii trebuie să rămână în aceeaşi casă care le-a oferit la început ospitalitate (v. 7). A se muta din casă în casă ar risca să-i înfăţişeze în postura unora care umblă după cea mai confortabilă cazare, când, în realitate, ei ar trebui să trăiască o viaţă simplă de mulţumire.
8. Ei nu trebuie să ezite să mănânce orice hrană sau să bea orice băutură ce li se oferă (v. 7). Ca slujitori ai Domnului, li se cuvine să fie întreţinuţi.
9. Oraşele şi târgurile ocupă o poziţie fie favorabilă, fie potrivnică Domnului, exact aşa cum se întâmplă şi cu persoanele individuale (v. 8, 9). Dacă oamenii dintr-un ţinut sunt receptivi la mesajul vestit, ucenicii trebuie să predice în acel loc, să accepte ospitalitatea oferită şi să aducă acelui oraş binecuvântările Evangheliei. Slujitorii lui Cristos trebuie să mănânce ce li se pune înainte, adică să nu fie mofturoşi în privinţa mâncării sau să producă deranj în casa respectivă. La urma urmelor, nu hrana este lucrul cel mai important din viaţa lor. Oraşele care îi primesc pe solii Domnului încă au parte de vindecarea locuitorilor lor, bolnavi de păcat. De asemenea, Regele Se apropie foarte mult de ei (v. 9).
10. Un oraş s-ar putea să respingă Evanghelia şi apoi să i se ia privilegiul de a mai auzi Evanghelia (v. 10-12). Vine o vreme, în relaţiile lui Dumnezeu cu oamenii, când mesajul este auzit pentru ultima oară. Oamenii nu au voie să se joace cu Evanghelia, deoarece aceasta s-ar putea să fie retrasă pe veci. Lumina va fi retrasă de la cei care o resping. Oraşele şi satele care au avut privilegiul de a auzi vestea bună, dar au refuzat-o, vor fi judecate mai aspru decât Sodoma. Cu cât este mai mare privilegiul, cu atât mai mare este şi responsabilitatea!

10:13, 14 Rostind aceste cuvinte, Isus Şi-a adus aminte de trei oraşe din Galileea ce fuseseră mai privilegiate decât toate. Locuitorii acestor oraşe Îl văzuseră pe Domnul săvârşind măreţele Sale minuni, pe străzile lor. Cu toate acestea, ei L-au respins. Dacă minunile pe care le-a făcut El în Horazin şi în Betsaida… ar fi fost făcute în Tir şi Sidon, străvechile cetăţi de pe coasta Mării Mediterane s-ar fi pocăit din toată inima.

Întrucât cetăţile din Galileea au rămas indiferente în faţa lucrărilor săvârşite de Isus în mijlocul lor, judecata care se va abate peste ele va fi mai severă decât aceea care a venit peste Tir şi Sidon. Istoria confirmă faptul că distrugerea Horazinului şi a Betsaidei a fost atât de profundă încât astăzi nici locul unde au existat nu li se mai cunoaşte.

10:15 Capernaum a devenit oraşul adoptiv al lui Isus, după ce S-a mutat din Nazaret. Oraşul a fost înălţat până la cer în privinţa privilegiului acordat. Dar Capernaumul şi-a dispreţuit Cetăţeanul său cel mai de vază şi a pierdut prilejul oferit. Prin urmare, va fi judecat, fiind coborât până în Hades.

10:16 Isus Şi-a încheiat seria de instrucţiuni oferite celor şaptezeci, amintindu-le că sunt ambasadorii Săi. Cine îi respingea pe ei Îl respingea, de fapt, pe El. Iar cine Îl respinge pe El Îl respinge pe Dumnezeu, Tatăl.

Iată ce spune Ryle aici:

Probabil nu există cuvinte mai solemne în tot Noul Testament decât cele din pasajul alăturat, din care să reiasă înalta demnitate pe care o implică slujba de slujitor al lui Dumnezeu şi vestitor al Cuvântului lui Dumnezeu, precum şi culpabilitatea pe care şi-o asumă cei ce refuză să asculte mesajul vestit de el.

Să nu uităm că aceste cuvinte sunt adresate nu celor doisprezece apostoli, ci celor şaptezeci de ucenici, ale căror nume şi evoluţie ulterioară ne sunt total necunoscute.

Scott face afirmaţia: „A respinge un ambasador sau a-l trata cu dispreţ constituie un afront adus prinţului care l-a împuternicit şi trimis, a cărui autoritate acest ambasador o reprezintă. Apostolii şi cei şaptezeci de ucenici erau ambasadorii şi reprezentanţii lui Cristos; iar cei care i-au respins şi i-au dispreţuit L-au respins şi dispreţuit pe El“.

(vezi postarea din Matei, asemănătoare acestui subiect, ‘Trimiterea Apostolilor‘)
Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci,Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci,Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci,Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci,Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci,Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci,Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci,Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci,Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci,Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci,Pagini Crestine,Trimiterea celor saptezeci