Temnicerul din Filipi

Temnicerul din Filipi

Faptele Apostolilor 16:16-40

16. Pe când ne duceam la locul de rugăciune, ne-a ieşit înainte o roabă care avea un duh de ghicire. Prin ghicire, ea aducea mult câştig stăpânilor ei.
17. Roaba aceasta s-a luat după Pavel şi după noi şi striga: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Cel Preaînalt şi ei vă vestesc calea mântuirii.”
18. Aşa a făcut ea timp de mai multe zile. Pavel, necăjit, s-a întors şi a zis duhului: „În Numele lui Isus Cristos îţi poruncesc să ieşi din ea.” Şi a ieşit chiar în ceasul acela.
19. Când au văzut stăpânii roabei că s-a dus nădejdea câştigului lor, au pus mâna pe Pavel şi pe Sila şi i-au târât în piaţă înaintea fruntaşilor.
20. I-au dat pe mâna dregătorilor şi au zis: „Oamenii aceştia ne tulbură cetatea; sunt nişte iudei,
21. care vestesc nişte obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm.”
22. Norodul s-a ridicat şi el împotriva lor, şi dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei şi au poruncit să-i bată cu nuiele.
23. După ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în închisoare şi i-au dat în grija temnicerului să-i păzească bine.
24. Temnicerul, ca unul care primise o astfel de poruncă, i-a aruncat în temniţa dinăuntru şi le-a băgat picioarele în butuci.
25. Pe la miezul nopţii, Pavel şi Sila se rugau şi cântau cântări de laudă lui Dumnezeu; iar cei închişi îi ascultau.
26. Deodată, s-a făcut un mare cutremur de pământ, aşa că s-au clătinat temeliile temniţei. Îndată, s-au deschis toate uşile şi s-au dezlegat legăturile fiecăruia.
27. Temnicerul s-a deşteptat; şi, când a văzut uşile temniţei deschise, a scos sabia şi era să se omoare, căci credea că cei închişi au fugit.
28. Dar Pavel a strigat cu glas tare: „Să nu-ţi faci nici un rău, căci toţi suntem aici.”
29. Atunci temnicerul a cerut o lumină, a sărit înăuntru şi, tremurând de frică, s-a aruncat la picioarele lui Pavel şi ale lui Sila;
30. i-a scos afară şi le-a zis: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?”
31. Pavel şi Sila i-au răspuns: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit tu şi casa ta.”
32. Şi i-au vestit Cuvântul Domnului, atât lui cât şi tuturor celor din casa lui.
33. Temnicerul i-a luat cu el, chiar în ceasul acela din noapte, le-a spălat rănile şi a fost botezat îndată, el şi toţi ai lui.
34. După ce i-a dus în casă, le-a pus masa şi s-a bucurat cu toată casa lui că a crezut în Dumnezeu.
35. Când s-a făcut ziuă, dregătorii au trimis pe cei ce purtau nuielele, să spună temnicerului: „Dă drumul oamenilor acelora.”
36. Şi temnicerul a spus lui Pavel aceste cuvinte: „Dregătorii au trimis să vi se dea drumul; acum, dar, ieşiţi afară şi duceţi-vă în pace.”
37. Dar Pavel le-a zis: „După ce ne-au bătut cu nuiele în faţa tuturor, fără să fim judecaţi, pe noi, care suntem romani, ne-au aruncat în temniţă şi acum ne scot afară pe ascuns! Nu merge aşa! Să vină ei singuri să ne scoată afară!”
38. Cei ce purtau nuielele au spus aceste cuvinte dregătorilor. Aceştia s-au temut, când au auzit că sunt romani.
39. Dregătorii au venit să-i potolească, i-au scos afară din temniţă şi i-au rugat să părăsească cetatea.
40. Ei au ieşit din temniţă şi au intrat în casa Lidiei; şi, după ce i-au văzut şi mângâiat pe fraţi, au plecat.

Comentariu de text

16:16-18 În altă zi, pe când Pavel şi însoţitorii săi se duceau la locul de rugăciune, au întâlnit o sclavă ce poseda un duh de ghicire. Fiind posedată de un demon, ea putea prezice viitorul şi face revelaţii uluitoare. În felul acesta, ea aducea un venit considerabil stăpânilor ei.

Când i-a întâlnit pe misionarii creştini şi multe zile după aceea, ea s-a ţinut după ei, strigând: „Oamenii aceştia sunt robii Dumnezeului Celui Prea Înalt şi ei vă vestesc calea mântuirii“. Desigur, ceea ce spunea ea era adevărat, dar Pavel nu se putea lăsa amăgit să accepte mărturia unor demoni. În plus, era întristat de condiţia groaznică de înrobire în care se afla această sărmană fată. Şi astfel, în atotputernicul nume al lui Isus Cristos, el i-a poruncit demonului să iasă din ea. Imediat fata a fost eliberată de această cruntă robie, devenind o persoană normală, în deplinătatea facultăţilor sale mentale.

16:19-24 În loc să fie recunoscători pentru faptul că tânăra aceasta nu mai era posedată de demoni, stăpânii ei s-au mâniat foarte tare pentru că au pierdut o sursă de câştig. Prin urmare, i-au târât pe Pavel şi pe Sila înaintea magistraţilor (a pretorilor) şi au născocit acuzaţii false împotriva lor. În principal, i-au acuzat că sunt iudei scandalagii, care ar încerca să răstoarne modul roman de viaţă.

Gloata a reacţionat violent, iar magistraţii au sfâşiat hainele de pe Pavel şi Sila şi au poruncit să fie bătuţi. După ce au fost bătuţi crunt, misionarii au fost trimişi la închisoare, unde temnicerul a primit instrucţiuni speciale să-i ţină sub pază strictă. El a reacţionat, aruncându-i în temniţa dinăuntru şi punându-le picioarele în butuci.

În pasajul acesta vedem două din metodele principale folosite de Satan. Mai întâi, el a încercat o prietenie falsă: mărturia fetei posedate de demon. Când această metodă a dat greş, Satan a recurs la prigoană deschisă.

Grant spune: „Alianţa sau prigoana – acestea sunt alternativele: prietenie falsă sau război deschis“.

A. J. Pollock face şi el următoarele comentarii:

Cât de mult va fi jubilat Diavolul, gândindu-se că a pus capăt carierei acestor devotaţi slujitori ai lui Cristos! Dar jubilarea lui a fost prematură, cum întotdeauna este. În cazul acesta, s-a dovedit a fi o totală înfrângere, el asistând la propăşirea lucrării Domnului.

16:25 Miezul nopţii i-a surprins pe Pavel şi pe Sila rugându-se şi cântând. Bucuria lor era total ruptă de împrejurările pământeşti prin care treceau. Sursa tuturor cântărilor lor era cu mult mai presus de tavanul celulei, departe în cer, cum arată şi Morgan:

Oricine poate cânta, când se deschid porţile închisorii şi este pus în libertate. Dar sufletul creştinului cântă, chiar atunci când acesta continuă să se afle în închisoare. Eu cred că Pavel ar fi cântat un solo, dacă eu aş fi fost în locul lui Sila. Totuşi nu pot să nu văd gloria şi măreţia Duhului care se ridică superior deasupra tuturor dificultăţilor şi limitărilor.

16:26 Pe când ceilalţi deţinuţi ascultau rugăciunile şi imnurile de slavă înălţate de Pavel şi Sila către Dumnezeu, întreaga închisoare a fost zguduită de un cutremur neobişnuit de pământ, care a deschis toate uşile şi a desfăcut butucii şi lanţurile, dar nu a demolat clădirea.

16:27, 28 Când temnicerul s-a trezit şi a văzut închisoarea cu uşile larg deschise, a presupus că deţinuţii au evadat. Conştient că nu va scăpa cu viaţă, a scos sabia ca să-şi ia viaţa. Dar Pavel l-a asigurat că nu era nevoie să facă acest lucru, întrucât toţi deţinuţii erau la locurile lor, nelipsind nici unul.

16:29, 30 Deodată temnicerul a fost cuprins de o emoţie cu totul nouă. Temerile sale că-şi va pierde slujba şi poate chiar viaţa au fost înlocuite cu o profundă convingere şi mustrare de păcat. Acum se temea să-L întâmpine pe Dumnezeu în starea lui păcătoasă, rămânând în păcatele sale. De aceea, a strigat: „Domnilor, ce trebuie să fac ca să fiu mântuit?“

Această întrebare trebuie neapărat să preceadă orice caz autentic de convertire. Trebuie ca cineva să ştie că este pierdut înainte de a putea fi mântuit. Este prematur să-i spui cuiva cum să fie mântuit înainte ca acel om să spună din adâncul inimii: „Merit pe deplin să merg în iad“.

16:31 Singurele persoane din Noul Testament cărora li s-a spus să creadă în Domnul Isus Cristos au fost păcătoşi ce au ajuns să fie convinşi şi mustraţi de păcatele lor. Tot aşa şi aici, după ce temnicerul a fost frânt de-a binelea din pricina păcatelor sale, i s-a spus: „Crede în Domnul Isus şi vei fi mântuit, tu şi casa ta“.

Nu se sugerează aici deloc că familia acestui om avea să fie automat salvată, dacă el însuşi îşi punea încrederea în Cristos. Mai degrabă, sensul este că dacă el avea să creadă în Domnul Isus Cristos, avea să fie mântuit, iar casa lui avea să fie mântuită în acelaşi fel. „Crede… şi vei fi mântuit, şi casa ta să procedeze la fel“.

Mulţi oameni din vremea noastră par să întâmpine greutăţi când e vorba să înţeleagă ce înseamnă să crezi. Dar când un păcătos îşi dă seama că este pierdut, neajutorat şi deznădăjduit, că se îndreaptă spre iad şi i se spune să creadă în Cristos, luându-L ca Domn şi Mântuitor, el ştie exact ce înseamnă a crede, căci este singurul lucru pe care îl mai poate face!

16:32-34 După ce Pavel şi Sila au dat celor din casa lui învăţăturile necesare, temnicerul a demonstrat autenticitatea convertirii sale, spălându-le rănile şi fiind botezat fără întârziere. De asemenea, i-a adus în casa lui şi i-a hrănit, bucurându-se tot timpul împreună cu casa lui că au ajuns să-L cunoască pe Domnul.

Din nou trebuie să precizăm că nu există nici un temei pentru a crede că printre cei botezaţi din casa temnicerului s-ar fi aflat prunci sau copii mici. Mai degrabă, cu toţii au fost la vârsta la care puteau crede în Dumnezeu.

16:35 Se pare că în timpul nopţii inima magistraţilor s-a înmuiat, deoarece a doua zi dimineaţa i-au trimis pe cei ce purtau nuielele să le dea drumul celor doi deţinuţi.

16:36, 37 Când temnicerul i-a spus lui Pavel vestea bună că au fost eliberaţi, apostolul a refuzat să plece în asemenea condiţii. Căci Sila şi Pavel, deşi erau evrei din naştere, deţineau cetăţenia romană. Or, ei fuseseră judecaţi şi bătuţi pe nedrept. Iar acum îşi închipuiau oare magistraţii că ei vor pleca fără nici un murmur, ca şi când ar fi fost vinovaţi, lăsând să planeze asupra lor ocara? Nicidecum! „Nu merge aşa“, a spus Pavel, „ci să vină ei înşişi să ne scoată afară“.

16:38-40 Magistraţii (sau „judecătorii“) au venit, până la urmă, şi şi-au cerut scuze, rugându-i pe Pavel şi pe Sila să părăsească cetatea, evitând alte complicaţii. Pătrunşi de demnitatea de fii ai Regelui, slujitorii Domnului au ieşit din închisoare, dar nu au părăsit imediat cetatea, ci mai întâi au tras în casa Lidiei. Apoi au stat de vorbă cu fraţii şi i-au mângâiat. Ce minunat! Adică tocmai cei care s-ar fi cuvenit, în mod normal, să fie mângâiaţi, i-au mângâiat pe alţii.

Şi astfel, odată încheiată cu succes misiunea de la Filipi, apostolii au plecat încărcaţi cu laurii biruinţei.
Pagini Crestine,Temnicerul din Filipi,Pagini Crestine,Temnicerul din Filipi,Pagini Crestine,Temnicerul din Filipi,Pagini Crestine,Temnicerul din Filipi,Pagini Crestine,Temnicerul din Filipi,Pagini Crestine,Temnicerul din Filipi,Pagini Crestine,Temnicerul din Filipi,Pagini Crestine,Temnicerul din Filipi,Pagini Crestine,Temnicerul din Filipi