Mântuirea neamurilor

Mântuirea neamurilor

Romani 11:11-24

11. Întreb, dar: „S-au poticnit ei ca să cadă?” Nicidecum! Ci, prin alunecarea lor, a venit mântuirea Neamurilor, ca să-l facă pe Israel gelos;
12. dacă deci alunecarea lor a fost o bogăţie pentru lume şi căderea lor a fost o bogăţie pentru Neamuri, ce va fi plinătatea întoarcerii lor?
13. V-o spun vouă, Neamurilor: „În trucât sunt apostol al Neamurilor, îmi laud slujba mea
14. şi caut ca, dacă este cu putinţă, să stârnesc gelozia celor din neamul meu şi să mântuiesc pe unii dintre ei.
15. Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi reprimirea lor, dacă nu viaţă din morţi?
16. Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte şi aluatul este sfânt; şi dacă rădăcina este sfântă şi ramurile sunt sfinte.
17. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,
18. nu te lăuda faţă de ramuri. Dacă te lauzi, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine.
19. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate ca să fiu altoit eu.”
20. Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, iar tu stai în picioare prin credinţă; nu te îngâmfa, dar, ci teme-te!
21. Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine.
22. Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime faţă de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bună tatea aceasta; altfel, vei fi tăiat şi tu.
23. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţă, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi.
24. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri naturale, în propriul lor măslin?

Comentariu de text

11:11 Pavel pune o altă întrebare: Au alunecat ei ca să cadă? Aici trebuie să adăugăm cuvintele: definitiv sau pe veci. S-au poticnit ei oare pentru ca să cadă şi să nu mai fie restabiliţi niciodată? Apostolul neagă categoric o atare sugestie. Scopul urmărit de Dumnezeu este restaurarea. El a rânduit ca în urma căderii lor, Neamurile să aibă parte de mântuire şi astfel să i se trezească gelozia Israelului. Această gelozie are menirea de a-l aduce pe Israel, în cele din urmă, înapoi la Dumnezeu.

Pavel nu neagă că Israel a căzut, ci recunoaşte pe faţă că aşa stau lucrurile chiar în versetul de faţă: prin căderea lor a venit mântuirea Neamurilor – şi în cel următor: „Dacă deci căderea lor a fost o bogăţie pentru lume“. Dar el se opune categoric ideii că Dumnezeu ar fi rupt definitiv relaţiile cu Israel.

11:12 Ca urmare a respingerii Evangheliei de către Israel, poporul acesta a fost pus deoparte, iar Evanghelia s-a deplasat acum la Neamuri. În această privinţă, căderea iudeilor a însemnat bogăţii pentru lume, iar pierderea Israelului a constituit câştigul Neamurilor.

Dar dacă lucrul acesta este adevărat, cu cât mai mult va aduce restabilirea Israelului bogăţii nespus de mari pentru întreaga lume! Când Israel se va întoarce la Domnul, la sfârşitul Marii Tribulaţii, această naţiune va deveni vadul prin care vor fi binecuvântate toate naţiunile.

11:13 Apostolul se adresează acum Neamurilor (11:13-24). Unii cred că el se referă aici la creştinii neevrei din Roma, dar contextul reclamă un auditoriu diferit, anume cel al Neamurilor în general, spre deosebire de neamul Israel.

Ne va fi mult mai uşor să înţelegem acest verset, dacă vom realiza că în aceste versete (13-24) Pavel se referă la Israel ca popor, iar prin Neamuri, de asemenea, se înţelege conceptul de „naţiuni“ sau „popoare“. El nu se referă aici la biserica lui Dumnezeu, întrucât atunci s-ar putea deduce din textul dezbătut că biserica ar putea fi lepădată (11:22). Dar o atare concepţie este nebiblică. Fiind apostol al Neamurilor, lui Pavel îi era cât se poate de uşor să li se adreseze direct. Procedând astfel, el îşi împlinea slujba.

11:14 El a încercat prin toate mijloacele să provoace gelozia celor din cadrul poporului său, pentru ca prin el unii din ei să poată fi mântuiţi. Dar Pavel ştia ceea ce ştim şi noi, că el însuşi nu putea să-l mântuiască pe nici unul din ei. Dar Dumnezeul mântuirii Se identifică pe Sine atât de mult cu slujitorii Săi încât le permite să afirme că ei realizează ceea ce, evident, numai El poate realiza.

11:15 Versetul acesta redă argumentul de la 11:12, sub altă formă. Când Israelul a fost pus deoparte, ridicându-i-se statutul de popor ales de El pe acest pământ, Neamurile au fost aşezate în locul lor, dându-li-se o poziţie favorizată înaintea lui Dumnezeu, fiind astfel „împăcate“ (reconciliate), în sens figurat. Când Israelul va fi restabilit, în timpul Domniei de o mie de ani a lui Cristos, aceasta se va traduce pe plan mondial printr-o regenerare şi înviere globală.

Lucrul acesta poate fi ilustrat prin experienţa lui Iona, care a fost un simbol al naţiunii Israel. Când a fost aruncat Iona din corabie, în timpul furtunii, lucrul acesta a dus la salvarea tuturor sufletelor Neamurilor de pe corabia respectivă. Dar când Iona a fost redresat, propovăduind locuitorilor oraşului Ninive, lucrul acesta a dus la mântuirea unei întregi cetăţi de Neamuri! Tot aşa, lepădarea temporară de către Dumnezeu a Israelului a dus la trimiterea Evangheliei către o mână de Neamuri, ca să spunem aşa. Dar când va fi restabilit Israelul, mulţimi uriaşe de Neamuri vor fi aduse în împărăţia lui Dumnezeu.

11:16 Aici Pavel recurge la două metafore. Prima se referă la roadele dintâi şi la plămădeală, iar a doua la rădăcină şi la ramuri. Roadele dintâi şi plămădeala se referă la pârga plămădelii, nu la fructe. La Numeri 15:19-21 citim că o parte a acestei plămădeli era dedicată Domnului, ca un dar ridicat. Argumentul avut în vedere aici este că dacă o parte a plămădelii este pusă deoparte, fiind închinată Domnului, toată plămădeala din care provine această parte este de asemenea dedicată Lui.

Cât priveşte aplicaţia, roadele dintâi se referă la Avraam. El a fost sfânt în sensul că a fost pus deoparte pentru Dumnezeu. Dacă lucrul acesta a fost valabil în cazul lui, este valabil şi în cazul posterităţii sale, al descendenţilor săi. Aceştia sunt puşi deoparte, rezervându-li-se o poziţie de privilegiu extern înaintea lui Dumnezeu.

A doua metaforă se referă la rădăcină şi la ramuri. Dacă rădăcina este pusă deoparte, tot aşa se întâmplă şi cu ramurile. Avraam este rădăcina în sensul că el a fost primul care a fost pus deoparte, de Dumnezeu, ca să formeze o nouă societate, distinctă de toate celelalte popoare. Dacă Avraam a fost pus deoparte, tot aşa s-a întâmplat şi cu cei ce au descins din el, în cadrul spiţei alese.

11:17 Apostolul dezvoltă în continuare metafora cu rădăcina şi cu ramurile.

Ramurile care au fost tăiate se referă la porţiunea necredincioasă din cele douăsprezece seminţii ale lui Israel. Din pricina respingerii de către aceştia a lui Mesia, ei au fost scoşi din poziţia de privilegiu, ca popor ales al lui Dumnezeu. Dar numai unele din ramuri au fost îndepărtate, căci o rămăşiţă a poporului Israel, din care făcea parte şi Pavel, L-a primit pe Domnul.

Măslinul sălbatic se referă la Neamuri, privite în totalitatea lor, ca un singur popor. Ele au fost altoite pe măslin.

Neamurile s-au înfruptat din rădăcină şi din grăsimea măslinului. Neamurile împărtăşesc acum poziţia favorizată de care avusese iniţial parte Israelul şi de care continuă să se bucure acea parte a Israelului care a crezut.

În această ilustraţie este important să înţelegem că nu Israelul este tulpina măslinului, ci „linia privilegiului“, „spiţa de privilegiaţi“ ai lui Dumnezeu, de-a lungul tuturor timpurilor. Dacă Israel ar fi tulpina, atunci am avea imaginea bizară a Israelului fiind tăiat din Israel, pentru a fi altoit din nou în Israel!

Trebuie să ţinem seama şi de faptul că ramura măslinului sălbatic nu este biserica, ci Neamurile luate la un loc. Altminteri ar însemna că adevăraţii credincioşi ar putea fi îndepărtaţi de bunăvoinţa lui Dumnezeu – fapt care, aşa cum a arătat deja Pavel, nu poate să se întâmple niciodată (Rom. 8:38, 39).

Când spunem că tulpina pomului este „linia de privilegiu“ din toate timpurile, ce se înţelege prin această „linie“ sau „spiţă“ a privilegiului“? Dumnezeu a hotărât să pună deoparte un popor, distinct de toate celelalte popoare, care să ocupe o poziţie specială, foarte apropiată de El. Membrii acestui popor aveau să fie distincţi de restul lumii, bucurându-se de privilegii speciale. Ei aveau să beneficieze de ceea ce s-a numit în vremea noastră: „statutul naţiunii celei mai favorizate“. În diverse perioade ale istoriei, Dumnezeu a avut un cerc intim de oameni ai Săi.

Poporul Israel a fost primul din seria acestei „linii privilegiate“, membrii acestui popor constituind străvechiul popor ales al lui Dumnezeu. Datorită faptului că L-au respins pe Mesia, unele din aceste ramuri au fost tăiate, pierzându-şi astfel poziţia de „fiu favorit“.

Neamurile au fost altoite în locul israeliţilor pe tulpina măslinului, devenind părtaşi, alături de iudeii credincioşi, la rădăcină şi la grăsime (sevă). Rădăcina ne aduce cu gândul înapoi la Avraam, cu care începe seria celor privilegiaţi. Grăsimea măslinului se referă la rodnicia sa, la recolta bogată de măsline şi untdelemn pe care o dă el. Aici grăsimea înseamnă privilegiile care au decurs din contopirea cu măslinul.

11:18 Dar Neamurile nu trebuie să adopte o atitudine de superioritate faţă de iudei, ca şi când ar fi mai sfinte decât ei. Oricine se laudă în felul acesta demonstrează că nu ştie că nu cu el a început linia privilegiului, ci că a fost aşezat în această linie a privilegiului, care exista înaintea sa. Lui i s-a dat doar favoarea de a fi aşezat în această linie privilegiată.

11:19 Pavel anticipă afirmaţia pe care o va face, probabil, acest neevreu cu care a conversat el de o bună bucată de timp, anume că „ramurile iudaice au fost tăiate, pentru ca eu şi alte ramuri neevreieşti să putem fi introduse în locul lor, prin altoire“.

11:20 Apostolul recunoaşte că afirmaţia de mai sus este parţial adevărată. Ramurile iudaice au fost tăiate, iar în locul lor au fost aduse, prin altoire, ramurile Neamurilor. Dar asta s-a întâmplat datorită necredinţei Israelului, şi nu faptului că Neamurile ar fi avut vreun motiv să pretindă ceva de la Dumnezeu.

Neamurile au fost altoite pe tulpină pentru faptul că, luate ca un popor, ele au stat în picioare prin credinţă. Sintagma „tu stai în picioare prin credinţă“ pare să indice că Pavel se referă aici la credincioşii adevăraţi. Dar nu acesta este sensul avut în vedere. Singurul mod în care Neamurile au stat în picioare prin credinţă a constat în faptul că, în general, ele au dat dovadă de mai multă credinţă decât iudeii, după cum reiese şi din cuvintele adresate de Isus sutaşului roman: „Nici chiar în Israel n-am găsit o credinţă atât de mare!“ (Luca 7:9). Iar Pavel le-a spus, mai târziu, iudeilor de la Roma: „Să ştiţi, deci, că mântuirea aceasta a lui Dumnezeu a fost trimisă Neamurilor şi ele o vor asculta!“ (Fapte 28:28). Observaţi cuvintele: „ele o vor asculta“. Ca popor ei sunt mai receptivi azi la Evanghelie decât Israelul.

A sta în picioare este aici opusul verbului a cădea. Israel a căzut de la locul de privilegiu de care se bucura odinioară, Neamurile fiind aduse în locul său. Dar cel care stă în picioare trebuie să ia seama ca să nu cadă. Neamurile nu trebuie să se îngâmfe, ci trebuie să se teamă.

11:21 Dacă Dumnezeu n-a cruţat ramuri- le fireşti, ci le-a tăiat din linia privilegiului, nu avem nici un motiv să ne îndoim de faptul că nu va cruţa nici măslinul sălbatic, în împrejurări similare.

11:22 Aşadar, în pilda măslinului vedem două faţete contrastante ale caracterului lui Dumnezeu: bunătatea Lui şi asprimea Lui. Asprimea Lui se manifestă prin faptul că l-a îndepărtat pe Israel din locul privilegiat pe care-l ocupa. Bunătatea Lui se arată prin faptul că le-a adus Neamurilor Evanghelia (vezi Fapte 13:46; 18:6). Dar nu trebuie profitat de această bunătate, căci şi Neamurile ar putea fi tăiate, dacă nu vor rămâne în acea stare de relativă receptivitate, pe care a remarcat-o Mântuitorul în timpul primei părţi a misiunii Sale (Mat. 8:10; Luca 7:9).

Nu trebuie să pierdem nicicând din vedere faptul că Pavel nu se referă la biserică sau la credincioşi individuali, ci la Neamuri, ca atare. Nimic nu poate despărţi Trupul lui Cristos de Capul său, după cum nimic nu poate să-l despartă pe un credincios de dragostea lui Dumnezeu. În schimb, Neamurile, respectiv popoarele, pot fi îndepărtate din actuala poziţie privilegiată.

11:23 Iar despărţirea Israelului nu este definitivă. Dacă vor renunţa la necredinţa de care dau dovadă pe plan naţional, atunci există toate motivele să credem că Dumnezeu îi va repune la locul lor de privilegiu de care se bucurau odinioară. Nu ar fi deloc imposibil pentru Dumnezeu să realizeze acest lucru.

11:24 În realitate, ar fi un proces mult mai lin ca Dumnezeu să-i repună pe israeliţi în poziţia de popor favorit al Său, decât să le aşeze pe Neamuri în această poziţie. Membrii poporului Israel au constituit ramurile iniţiale din pomul bunăvoinţei lui Dumnezeu, drept care au fost şi numite ramurile naturale.

Ramurile formate de Neamuri au provenit însă de la un smochin sălbatic. A altoi un smochin cultivat cu o ramură de smochin sălbatic este un proces nefiresc sau, cum se exprimă Pavel, este contrar firii. A altoi ramuri naturale pe măslinul iniţial, cultivat, este un proces cât se poate de natural.