Cuvântarea de pe munte – Fericirile

Cuvantarea de pe munte

Matei 5:1-12

1.  Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; și după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.
2.  Apoi a început să vorbească și să-i învețe astfel:
3.  Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor !
4.  Ferice de ceice plâng, căci ei vor fi mângâiați !
5.  Ferice de cei blânzi, căci ei vor moșteni pamântul !
6.  Ferice de cei flamânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați !
7.  Ferice de cei milostivi, căci ei vor avea parte de milă !
8.  Ferice de cei cu inima curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu !
9.  Ferice de cei împăciuitori, căci ei vor fi chemați fii ai lui Dumnezeu !
10.  Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor !
11.  Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni și vor spune tot felul de lucruri rele și neadevărate împotriva voastră !
12.  Bucurați-vă și veseliți-vă, pentrucă răsplata voastră este mare în ceruri; căci tot așa au prigonit pe proorocii, cari au fost înainte de voi.

Comentariu de text

5: 1,2 Predica începe cu Fericirile sau Binecuvântările. Acestea prezintă imaginea cetățeanului ideal, din cadrul împărăției lui Cristos. Calitățile descrise și aprobate aici sunt opusul celor prețuite de lume.

A.W. Tozer le caracterizează astfel: “O descriere destul de exactă a omenirii ar putea fi furnizată de cineva care e familiarizat cu fericirile, când această persoană le-ar răsturna, exclamând apoi: “Așa arată omenirea!”.

5:3 Prima binecuvântare este rostită asupra celor săraci cu duhul. Asta nu se referă la dispoziția lor naturală, ci la o chestiune de opțiune deliberată și de disciplină. Cei săraci cu duhul sunt cei care-și recunosc propria neputință și se bizuie pe atotputernicia lui Dumnezeu. Ei își dau seama de nevoia lor spirituală, nevoie a cărei împlinire o găsesc în Domnul. Împărăția cerurilor, unde suficiența proprie nu este o virtute, iar preamărirea de sine este un viciu, aparține unor asemenea oameni.

5:4 Binecuvântași sunt cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați! Asta nu se referă la văicăreala cuiva datorită vicisitudinilor vieții. Mai degrabă, este întristarea pe care o resimte cineva datorită părtășiei cu Cristos. Este un act de participare voită, alături de Isus, la suferințele prin care trec năpăstuiții lumii, la durerile pricinuite de păcat.

Prin urmare ea cuprinde nu numai întristarea pentru păcatul propriu, ci și întristarea pentru starea jalnică în care se află lumea, pentru faptul că L-a respins pe Mântuitorul, și pentru pierzarea de care vor avea parte cei ce resping îndurarea Sa.

Cei care plâng vor fi mângâiați în ziua în care “Dumnezeu va șterge orice lacrimă din ochii lor” (Apo. 21:4). Credincioșii plâng doar în viața aceasta, dar întristarea de acum a necredincioșilor nu este decât o mică fărâmă din durerea veșnică de care vor avea cândva parte.

5:5 A treia binecuvântare este rostită asupra celor blânzi, care vor moșteni pământul. Din fire, oamenii aceștia s-ar putea să fie iuți la mânie, instabili, temperamentali sau ursuzi. Dar îmbrăcându-se în mod deliberat cu Duhul Lui Cristos, ei devin blânzi sau amabili (cf. Mat. 11v29).

Blândețea implică acceptarea poziției umile în care s-ar găsi cineva. Persoana blândă este amabilă și atentă când e vorba să-și apere propria sa cauză, dar pentru cauza lui Dumnezeu și întru apărarea altora această persoana va lupta cu tenacitatea unui leu.

Cei blânzi nu moștenesc pământul acum, ci mai degrabă au parte de abuzuri și privațiuni. Dar ei literalmente vor moșteni pământul, când Cristos, Regele, va domni, timp de o mie de ani, în care pacea și prosperitatea vor acoperi pământul.

5:6 Urmează o binecuvântare rostită asupra celor care flămânzesc și însetează după neprihănire. Acestora li se promite împlinirea dorinței lor. Oamenii aceștia sunt pasionați după neprihănire, în propria lor viață. Ei tânjesc după cinste, integritate și dreptate în societate. Ei caută sfințenia practică, în biserică. Asemenea celor despre care scrie Gamaliel Bradfor, ei sunt stăpâniți de “o sete pe care n-o poate stâmpăra nici un pârâu de pe pământ, de o foame pe care n-o poate satisface decât Cristos”.

Oamenii aceștia vor fi pe deplin săturați în împărăția viitoare a lui Cristos. Ei vor fi săturați, deoarece neprihănirea va domni, iar corupția va fi înlocuită cu cele mai înalte norme morale.

5:7 În împărăția Domnului nostru, cei milostivi sunt binecuvântați, deoarece ei vor avea parte de milă. A fi milostiv înseamnă a-ți demonstra compasiunea intr-o manieră practică. Intr-un anumit sens, înseamnă a nu-i pedepsi pe cei care s-au făcut vrednici de pedeapsă. Intr-un sens mai cuprinzător, înseamnă a-i ajuta pe cei nevoiași, pe cei care nu se pot ajuta singuri.

Dumnezeu Și-a arătat mila față de noi prin faptul că ne-a cruțat de judecata pe care o meritau păcatele noastre și Și-a demonstrat bunătatea față de noi, prin lucrarea mântuitoare a lui Cristos. Noi Îl imităm pe Dumnezeu atunci când ne purtăm cu mărinimie, cu compasiune.

Cei milostivi vor avea parte de milă. Aici Isus nu se referă la mila exprimată prin mântuirea pe care Dumnezeu o acordă unui păcătos care crede, întrucât acea milă nu depinde de faptul că cineva este sau nu milostiv, ci se dă în dar, necondiționat. Mai degrabă, Domnul Se referă la mila de toate zilele, atât de necesară în trăirea creștină, și la mila din ziua de apoi, când vor fi date la iveală faptele cuiva (1Cor. 3v2-15).

Dacă ai fost nemilostiv, nu vei avea nici tu parte de milă, adică numărul răsplăților acordate va scădea în proporție directă cu lipsa de milostenie de care ai dat dovadă față de alții.

5:8 Celor cu inimă curată li se dă asigurarea că Il vor vedea pe Dumnezeu. O persoană cu inimă curată este cea dominată de mobiluri curate, gânduri curate, un cuget curat. Expresia “vor vedea pe Dumnezeu” poate fi înțeleasă în mai multe feluri.

• Mai întâi, cei cu inima curată Il vor vedea pe Dumnezeu încă de pe acum, prin părtășia în Cuvânt și în Duh.
• În al doilea rând, acestora Domnul li se arată uneori intr-o viziune supranaturală.
• În al treilea rând, ei Îl vor vedea pe Dumnezeu în Persoana lui Isus Cristos, la revenirea Sa. În al patrulea rând, ei Il vor vedea pe Dumnezeu în veșnicie.

5:9 Se rostește aici o binecuvântare asupra făcătorilor de pace, care vor fi numiți fii ai lui Dumnezeu. Observați ca Domnul nu se referă la oameni cu predispoziție naturală pentru pace sau la cei ce iubesc pacea. El se referă la cei ce intervin în mod activ pentru a face pace.

De obicei, oamenii privesc un conflict de la distanță, de unde nu-i paște nici un pericol. Abordarea divină constă în a te apropia, în a lua o poziție activă, în vederea instaurării păcii, chiar dacă de pe urma acestei acțiuni te vei alege cu umilințe și batjocuri.

Făcătorii de pace sunt numiți fii ai lui Dumnezeu. Nu în acest mod devin ei fii ai lui Dumnezeu – deoarece, aceasta se poate realiza numai prin primirea lui Isus Cristos ca Mântuitor (Ioan 1v12). Făcând pace, ei se conturează ca fii ai lui Dumnezeu, iar Dumnezeu îi va recunoaște ca membri ai familiei Sale, după criteriul asemănarii.

5:10 Următoarea fericire se ocupă de cei care sunt prigoniți, dar nu pentru propriile lor fapte, ci din pricina neprihănirii. Împărăția cerurilor este făgăduită acelor credincioși care suferă din pricina faptelor bune săvârșite de ei. Integritatea lor constitue o condamnare usturătoare la adresa lumii nelegiuite, fapt de natură să trezească ostilitatea ei. Ura oamenilor se manifestă împotriva unor vieți neprihănite, deoarece acestea pun în evidență fărădelegile lor.

5:11 Ultima fericire pare să fie o reluare a celei precedente, dar cu o importantă distincție: În versetul precedent, era vorba de prigonire din pricina neprihănirii. În versetul 11 este vorba de persecuții suferite din pricina Lui Cristos. Domnul știa că ucenicii Săi vor fi maltratați din pricina devotamentului lor față de El. Întreaga istorie stă mărturie că încă de la început lumea i-a prigonit, întemnițat și ucis pe urmașii lui Isus.

5:12 A suferi din pricina lui Cristos este un privilegiu și, negreșit, ar trebui să aducă bucurie celor care au parte de această suferință. O mare răsplată îi așteaptă pe cei care intră astfel în compania proorocilor, care au suferit înaintea lor. Acești veritabili purtători de cuvânt ai lui Dumnezeu au rămas fideli, oricât de grea ar fi fost prigoana. Toți cei care le urmează pilda de curaj și loialitate vor avea parte acum de bucurie, iar în viitor de înălțare.

Fericirile zugrăvesc portretul cetățeanului ideal din împărăția lui Cristos. A se observa accentul pus pe neprihănire (v. 6), pace (v. 9) și bucurie (v. 12).

Probabil acest pasaj l-a avut în vedere Pavel atunci când a scris: “Căci împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Rom. 14v17).
Pagini Crestine,Cuvantarea de pe munte,Pagini Crestine,Cuvantarea de pe munte,Pagini Crestine,Cuvantarea de pe munte,Pagini Crestine,Cuvantarea de pe munte,Pagini Crestine,Cuvantarea de pe munte,Pagini Crestine,Cuvantarea de pe munte