Adunarea Bisericii din Ierusalim

Adunarea Bisericii din Ierusalim

Faptele Apostolilor 15:1-29

1. Câţiva oameni, veniţi din Iudeea, învăţau pe fraţi şi ziceau: „Dacă nu sunteţi tăiaţi împrejur după obiceiul lui Moise, nu puteţi fi mântuiţi.”
2. Pavel şi Barnaba au avut cu ei un viu schimb de cuvinte şi păreri deose bite; şi fraţii au hotărât ca Pavel şi Barnaba şi câţiva dintre ei, să se suie la Ierusalim la apostoli şi prezbiteri, ca să-i întrebe asupra acestei neînţelegeri.
3. După ce au fost petrecuţi de biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraţilor.
4. Când au ajuns la Ierusalim, au fost primiţi de Biserică, de apostoli şi de prezbiteri, şi au
1.Sau: neevreilor, naţiunilor, etniilor, limbilor (în tot textul); istorisit tot ce făcuse Dumnezeu prin ei.
5. Atunci unii din partida fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise.
6. Apostolii şi prezbiterii s-au adunat laolaltă, ca să vadă ce este de făcut.
7. După ce s-a făcut multă vorbă, s-a ridicat Petru şi le-a zis: „Fraţilor, ştiţi că Dumnezeu, de o bună bucată de vreme, a făcut o alegere între voi, ca, prin gura mea, Neamurile să audă cuvântul Evangheliei şi să creadă.
8. Şi Dumnezeu, care cunoaşte inimile, a mărturisit pentru ei şi le-a dat Duhul Sfânt ca şi nouă.
9. N-a făcut nici o deosebire între noi şi ei, întrucât le-a curăţit inimile prin credinţă.
10. Acum, dar, de ce ispitiţi pe Dum nezeu şi puneţi pe grumazul uceni cilor un jug pe care nici părinţii noştri, nici noi nu l-am putut purta?
11. Căci noi credem, ca şi ei, că suntem mântuiţi prin harul Domnului Isus.”
12. Toată adunarea a tăcut şi i-a ascultat pe Barnaba şi pe Pavel, care au istorisit toate semnele şi minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin ei în mijlocul Neamurilor.

Hotărârea Bisericii

13. Când au încetat ei de vorbit, Iacov a luat cuvântul şi a zis: „Fraţilor, ascultaţi-mă!
14. Simon a spus cum mai întâi Dumnezeu Şi-a aruncat privirile peste popoare, ca să aleagă din mijlocul lor un neam care să-I poarte Numele.
15. Şi cu faptul acesta se potrivesc cuvintele prorocilor, după cum este scris:
16. „După aceea Mă voi întoarce şi voi ridica din nou cortul lui David din prăbuşirea lui, îi voi zidi dărâmăturile şi-l voi înălţa din nou:
17. pentru ca rămăşiţa de oameni să caute pe Domnul, ca şi toate popoarele peste care este chemat Numele Meu,
18. zice Domnul, care face aceste lucruri şi căruia Îi sunt cunoscute din veşnicie.”
19. De aceea, eu sunt de părere să nu se pună greutăţi acelora dintre Neamuri care se întorc la Dumnezeu;
20. ci să li se scrie doar să se ferească de întinările idolilor, de curvie, de animale sugrumate şi de sânge.
21. Căci încă din vechime, Moise are în fiecare cetate oameni care-l propo văduiesc, fiindcă este citit în sinagogi în toate zilele de Sabat.”
22. Atunci apostolii şi prezbiterii şi întreaga Biserică au găsit cu cale să aleagă vreo câţiva dintre ei şi să-i trimită la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba. Şi au ales pe Iuda, zis şi Barsaba şi pe Sila, oameni cu vază între fraţi.
23. Şi au scris astfel prin ei: „Apostolii, prezbiterii şi fraţii: către fraţii dintre Neamuri care sunt în Antiohia, în Siria şi în Cilicia, plecăciune!
24. Fiindcă am auzit că unii, plecaţi dintre noi fără vreo însărcinare din partea noastră, v-au tulburat prin vor birile lor şi v-au zdruncinat sufletele, zicând să vă tăiaţi împrejur şi să păziţi Legea,
25. noi, după ce ne-am adunat cu toţii laolaltă, cu un gând, am găsit cu cale să alegem nişte oameni şi să-i trimitem la voi împreună cu preaiubiţii noştri Barnaba şi Pavel,
26. oamenii aceştia care şi-au pus în joc viaţa pentru Numele Domnului nostru, Isus Cristos.
27. Am trimis, dar, pe Iuda şi pe Sila, care vă vor spune prin viu grai aceleaşi lucruri.
28. Căci I s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă să nu mai punem peste voi nici o altă greutate decât ceea ce trebuie,
29. adică: să vă feriţi de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de animale sugrumate şi de curvie, lucruri de care, dacă vă veţi păzi, va fi bine de voi. Fiţi sănătoşi!”

Comentariu de text

Conciliul de la Ierusalim (15:1-35)

15:1 Disputa care s-a ivit cu privire la circumcizie în biserica de la Antiohia este descrisă şi la Galateni 2:1-10. Comparând cele două relatări, obţinem următoarea imagine:

Anumiţi fraţi falşi din biserica de la Ierusalim s-au deplasat la Antiohia şi au început să predice în adunarea de acolo. Esenţa mesajului lor consta în faptul că Neamurile ar trebui să fie circumcise, pentru a putea beneficia de mântuire. Cu alte cuvinte, nu ar fi fost de ajuns că au crezut în Domnul Isus Cristos, ci, în plus, ele trebuiau – conform opiniei acestor predicatori – să se supună legii lui Moise.

Desigur acesta constituia un atac frontal la adresa harului lui Dumnezeu. Adevărata evanghelie a harului ne învaţă că Cristos a terminat lucrarea necesară pentru mântuire prin moartea Sa pe cruce. Tot ce trebuie un păcătos să facă este să-L primească prin credinţă.

În clipa în care au introdus în ecuaţie meritul omului sau faptele sale, nu mai este o lucrare a harului. Sub domnia harului, totul depinde de Dumnezeu, şi nu de oameni. Dacă punem condiţii, atunci nu mai este harul lui Dumnezeu, ci o datorie. Dar ştim că mântuirea este un dar; că nu poate fi meritată sau câştigată.

15:2, 3 Pavel şi Barnaba s-au opus cu fermitate acestor iudaizatori, ştiind că s-au prezentat acolo pentru a le răpi Neamurilor libertatea de care se bucurau în Cristos Isus. Aici, în Fapte 15, aflăm că fraţii din Antiohia s-au decis să-i trimită pe Pavel şi pe Barnaba împreună cu alţii la Ierusalim, la apostolii şi presbiterii de acolo.

În Galateni 2:2 Pavel spune că el s-a dus la Ierusalim prin revelaţie. Desigur, nu găsim nici o contradicţie aici. Duhul lui Dumnezeu i-a revelat lui Pavel că trebuie să se ducă şi de asemenea a revelat bisericii din Antiohia că fraţii îl vor trimite pe el.

În drum spre Ierusalim, grupul s-a oprit în diverse puncte din Fenicia şi Samaria, relatând cum au fost convertite persoane dintre Neamuri şi producând multă bucurie pretutindeni unde aduceau această veste.

15:4 Când a sosit la Ierusalim, Pavel s-a dus la apostoli şi la presbiteri în particular, oferindu-le o relatare completă a Evangheliei pe care o predicase Neamurilor. Ei au trebuit să recunoască faptul că a fost aceeaşi Evanghelie pe care o predicaseră şi ei iudeilor.

15:5 Se pare că în cadrul unei sesiuni deschise, cu toată biserica, unii dintre fariseii care erau credincioşi s-au ridicat în picioare, susţinând că Neamurile trebuie să fie circumcise şi că trebuie să păzească legea lui Moise pentru a putea fi ucenici în adevăratul sens al cuvântului.

15:6 Din versetul 6 s-ar putea înţelege că numai apostolii şi presbiterii au fost prezenţi când s-a luat decizia finală. Dar versetul 12 pare să indice că era de faţă întreaga biserică.

15:7-10 Când s-a ridicat Petru să ia cuvântul, poate că cei din cadrul opoziţiei au crezut că se va ralia în sprijinul poziţiei lor. Căci, la urma urmelor, Petru era apostolul circumciziei. Dar speranţele lor au fost năruite. Petru le-a adus aminte ascultătorilor săi că, în urmă cu câţiva ani, Dumnezeu rânduise ca Neamurile să audă mai întâi Evanghelia de pe buzele lui.
Asta s-a petrecut în casa lui Corneliu.

Când Dumnezeu a văzut că inimile acelor Neamuri năzuiau spre El, fiind pline de credinţă, El le-a dat Duhul Sfânt, aşa cum Îl dăduse şi iudeilor în Ziua Cincizecimii. Atunci Dumnezeu nu le ceruse Neamurilor să se supună circumciziei. Faptul că erau Neamuri nu a avut importanţă. El le-a curăţit inimile prin credinţă.

Întrucât Dumnezeu le-a acceptat pe Neamuri pe baza principiului credinţei, şi nu pe cel al păzirii legii, Petru a întrebat adunarea de ce crede ea că trebuie să pună acum Neamurile sub jugul legii – jug pe care nici părinţii lor, nici ei nu au fost în stare să-l poarte. Legea nu a mântuit niciodată pe nimeni. Misiunea ei a fost aceea de condamnare, nu de îndreptăţire. Prin lege vine cunoştinţa despre păcat, nu mântuirea de păcat.

15:11 E demnă de remarcat decizia finală luată de Petru. El şi-a exprimat convingerea profundă că „prin harul Domnului Isus (şi nu prin păzirea legii!) noi (iudeii, evreii) suntem mântuiţi în acelaşi fel ca şi ei (neevreii, Neamurile)“. Poate că unii s-ar fi aşteptat ca Petru, fiind evreu, să spună că Neamurile nu vor fi mântuite în acelaşi fel ca şi evreii. Dar aici vedem cum harul triumfă, depăşind deosebirile de ordin etnic.

15:12 După ce a terminat Petru de vorbit, Barnaba şi Pavel au relatat cum Dumnezeu i-a cercetat pe neevrei şi a însoţit propovăduirea Evangheliei cu semne şi minuni.

15:13, 14 Petru a relatat cum Domnul a deschis uşa credinţei pentru Neamuri, la început, prin intermediul lui. Apoi Pavel şi Barnaba au adăugat propria lor mărturie, despre modul în care Domnul a lucrat prin ei la evanghelizarea neevreilor. Apoi Iacov a declarat cu autoritate că planul actual al lui Dumnezeu pentru veacul acesta este de a chema dintre Neamuri un popor care să-I poarte Numele.

15:15-19 Apoi Iacov a citat din Amos 9:11, 12. Observaţi că el nu spune că această chemare a Neamurilor a fost o împlinire a profeţiei lui Amos, ci, mai degrabă, că a fost în acord cu cuvintele proorocilor. Prin urmare, adunarea nu trebuia să considere drept un lucru ieşit din comun faptul că Dumnezeu a cercetat Neamurile, prezentându-le mântuirea, deoarece acest lucru fusese prezis clar în Vechiul Testament. Dumnezeu prezisese că Neamurile vor fi binecuvântate în starea aceasta, de neevrei, şi nu de evrei.

Citatul din Amos anticipează Mileniul, în care Cristos va sta pe tronul lui David, iar Neamurile Îl vor căuta pe Domnul. Iacov nu a lăsat să se înţeleagă că această profeţie s-ar fi împlinit în timp ce vorbea el. Mai degrabă, el a spus că mântuirea Neamurilor ce avea loc atunci era în armonie sau în acord cu ceea ce spusese Amos că se va întâmpla.

Argumentul lui Iacov pare să fi fost următorul: Mai întâi, Dumnezeu avea să le cerceteze pe Neamuri, pentru a-şi scoate din mijlocul lor un popor pentru Numele Său. Asta se întâmpla atunci (după cum continuă să se întâmple şi astăzi). Neamuri convertite au fost cuprinse în rândul Bisericii, alături de evrei convertiţi. Ceea ce se întâmpla atunci pe scară mică (respectiv mântuirea Neamurilor) avea să se întâmple mai târziu pe scară mare, Cristos urmând să Se întoarcă, să refacă Israelul pe plan naţional şi să salveze toate Neamurile peste care este chemat Numele Său.

Iacov a considerat că prin evenimentele din vremea sa Dumnezeu le cerceta pe Neamuri, această cercetare fiind în perfectă armonie cu prezicerea lui Amos – respectiv cercetarea Neamurilor ce va avea loc când Cristos Se va întoarce ca Rege. Cele două evenimente se află în raport de acord, deşi nu sunt identice.

Observaţi aşadar ordinea evenimentelor:

1. Scoaterea (separarea) din rândul Neamurilor a unui popor pentru Numele Său (v. 14) în timpul actualei epoci a harului.

2. Redresarea rămăşiţei credincioase din cadrul poporului Israel, ce va avea loc la a doua venire a lui Cristos (v. 16).

3. Mântuirea naţiunilor neevreieşti, ce va avea loc după redresarea Israelului (v. 17).

Acestea sunt naţiunile cuprinse în sintagma: toate Neamurile peste care este chemat Numele Meu.

Iacov citează textul de la Amos 9:11, 12 în cu totul alt mod decât modul în care este prezentat în Vechiul Testament. Un motiv este faptul că Iacov a redat pasajul, după câte se pare, în limba greacă. Dar citatul apare diferit chiar şi faţă de Septuaginta.

O explicaţie o constituie faptul că Duhul Sfânt, Acelaşi care a inspirat rostirea iniţială a acestor cuvinte, a permis acum ca ele să apară într-o formă diferită, pentru a răspunde situaţiei de moment. O altă explicaţie o constituie faptul că în manuscrisele ebraice pasajul din Amos 9 apare în mai multe forme. Alford crede că Iacov a citat dintr-o traducere foarte apropiată de textul ebraic standard, pentru că altfel fariseii nu ar fi acceptat citatul ca o dovadă.

După aceea Mă voi întoarce (v. 16). Iacov afirmase deja că programul lui Dumnezeu pentru epoca actuală este de a deschide uşa credinţei pentru Neamuri. Nu toate Neamurile vor fi mântuite, dar El Îşi va scoate dintre ele un popor pentru Numele Său.

Acum Iacov adaugă că după aceasta, adică după ce Biserica a fost ridicată din rândul naţiunilor, Dumnezeu Se va întoarce şi va reclădi cortul lui David din prăbuşirea lui, îi va zidi dărâmăturile şi-l va înălţa din nou. Cortul lui David simbolizează casa sau familia lui David. Restaurarea lui este o întruchipare a restaurării viitoare a familiei regale şi a restabilirii tronului lui David, pe care va şedea Cristos ca Rege. Israelul va deveni atunci canalul prin care va fi binecuvântată lumea. Restul omenirii Îl va căuta pe Domnul, ca şi toate Neamurile peste care este chemat Numele Lui.

Citatul din Amos se încheie cu afirmaţia că acestea sunt cuvintele Domnului, care face toate aceste lucruri.

Prin urmare, întrucât planul actual al lui Dumnezeu are în vedere să cheme dintre Neamuri un popor pentru El Însuşi, Iacov atrage atenţia asupra pericolului de a le tulbura pe Neamuri, prin încercarea de a le trece sub jurisdicţia legii lui Moise. Cât priveşte mântuirea, tot ce se cere este credinţa.

15:20 Dar el sugerează ca în mesajul trimis bisericii din Antiohia să li se scrie sfinţilor să se ferească de lucrurile pângărite de idoli, de imoralitate sexuală, de animale sugrumate şi de sânge. La prima vedere, s-ar putea crede că Iacov se contrazice pe el însuşi aici, revenind la o formă de legalism. Căci nu ar însemna aceasta o aducere a Neamurilor sub incidenţa legii? Dar răspunsul la acest argument îl constituie faptul că sfatul lui Iacov nu are nimic de a face cu subiectul mântuirii, această problemă fiind rezolvată deja. Mai degrabă, sfatul lui se referă la părtăşia dintre credincioşii evrei şi cei neevrei. Deşi respectarea acestor instrucţiuni nu constituia o condiţie sine qua non a mântuirii, totuşi ea avea darul să evite dezbinările majore din sânul bisericii primare.

Iată dar care au fost lucrurile interzise:

1. Lucrurile pângărite de idoli.

În versetul 29 ni se arată că aceasta se referă la alimentele oferite idolilor. Dacă credincioşii dintre Neamuri ar fi continuat să consume aceste alimente, fraţii lor evrei ar fi avut motive să se întrebe dacă ei s-au lepădat cu adevărat de idoli. Deşi creştinilor dintre Neamuri s-ar putea să li se îngăduie să mănânce asemenea alimente, lucrul acesta ar putea constitui o piatră de poticnire pentru fraţii evrei slabi, ceea ce înseamnă că ar fi o faptă greşită.

2. Imoralitatea sexuală.

Acesta era păcatul cel mai frecvent întâlnit în rândurile Neamurilor. Prin urmare, era de o importanţă capitală ca Iacov să includă acest lucru în seria celorlalte lucruri amintite de el. Nicăieri în Biblie nu găsim nici un loc în care să se abroge porunca de a ne feri de imoralitate sexuală, ci porunca aceasta are o valabilitatea universală, pentru toate veacurile.

3. Animale sugrumate.

Această interdicţie ne duce înapoi la legământul încheiat de Dumnezeu cu Noe, după potop (Gen. 9:4). Prin urmare, este o poruncă ce se aplică întregii omeniri, nu doar poporului Israel.

4. Sânge.

Asta ne trimite înapoi, la Geneza 9:4, la o poruncă ce precede Legea lui Moise. Întrucât Legământul încheiat cu Noe nu a fost abrogat niciodată, considerăm că aceste reguli rămân valabile şi în ziua de astăzi.

15:21 Aici ni se explică scopul sfatului din versetul 20. În fiecare oraş erau evrei care fuseseră învăţaţi că este greşit a se comite lucrurile asupra cărora Iacov atrage atenţia. Era greşit nu numai să se comită imoralitate sexuală, ci şi să se consume alimente închinate idolilor, carne provenită de la animale sugrumate şi sânge. Prin urmare, cum ar mai putea Neamurile să-L necinstească pe Dumnezeu, comiţând acte de imoralitate sau păcătuind împotriva omului, făcând celelalte lucruri pomenite în text?

15:22 Şi astfel s-a luat hotărârea definitivă că neevreii nu trebuie circumscrişi împrejur pentru a putea fi mântuiţi. Următorul pas a fost de a trimite înştiinţare oficială scrisă de această hotărâre bisericii din Antiohia.
Apostolii şi presbiterii de la Ierusalim, împreună cu toată biserica, i-au desemnat pe pe Iuda, numit Barsaba şi pe Sila – ambii oameni cu vază între fraţi – să revină la Antiohia împreună cu Pavel şi Barnaba. Acest Sila este cel care mai târziu a devenit tovarăşul de călătorie al lui Pavel, numit în Epistole şi Silvan(us).

15:23-29 Aici ne este redată esenţa scrisorii menţionate anterior. Observaţi că fraţii falşi care s-au deplasat de la Ierusalim la Antiohia nu primiseră niciodată autorizarea sau aprobarea bisericii de la Ierusalim (v. 24).

În versetul 28 se sugerează că ucenicii se bizuiau, clipă de clipă, pe Duhul Sfânt: Căci s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă… Cineva a numit aceasta drept „parteneriatul credinciosului cu Duhul Sfânt, suveran“.
Pagini Crestine,Adunarea Bisericii din Ierusalim,Pagini Crestine,Adunarea Bisericii din Ierusalim,Pagini Crestine,Adunarea Bisericii din Ierusalim,Pagini Crestine,Adunarea Bisericii din Ierusalim,Pagini Crestine,Adunarea Bisericii din Ierusalim,Pagini Crestine,Adunarea Bisericii din Ierusalim,Pagini Crestine,Adunarea Bisericii din Ierusalim,Pagini Crestine,Adunarea Bisericii din Ierusalim,Pagini Crestine,Adunarea Bisericii din Ierusalim,Pagini Crestine,Adunarea Bisericii din Ierusalim