Prigonirea creștinilor

Prigonirea crestinilor

Faptele Apostolilor 8:1-25

1. Saul se învoise cu uciderea lui Ştefan. În ziua aceea, s-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii din Ierusalim. Şi toţi, în afară de apostoli, s-au împrăştiat prin ţinuturile Iudeii şi ale Samariei.
2. Nişte oameni temători de Dumnezeu l-au îngropat pe Ştefan şi l-au jelit cu mare durere.
3. Pe de altă parte, Saul făcea prăpăd în Biserică; intra prin case, lua cu fora pe bărbaţi şi pe femei şi-i arunca în închisoare.
4. Cei ce se împrăştiaseră mergeau din loc în loc şi propovăduiau Cuvântul.
5. Filip a coborât în cetatea Samariei şi le-a propovăduit pe Cristos.
6. Mulţimile luau aminte într-un gând la cele spuse de Filip, auzind şi văzând semnele pe care le făcea.
7. Căci din mulţi demonizaţi ieşeau duhuri necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi paralitici şi şchiopi erau vindecaţi.
8. Şi a fost o mare bucurie în cetatea aceasta.
9. În cetate era un om, numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el făcea vrăji şi punea în uimire poporul Samariei.
10. Toţi, de la mic la mare, îl ascultau cu luare aminte şi ziceau: „Acesta este puterea lui Dumnezeu, cea care se numeşte „mare”.”
11. Îl ascultau cu atenie, pentru că multă vreme îi uimise cu vrăjitoriile lui.
12. Dar când l-au crezut pe Filip, care propovăduia Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi a Numelui lui Isus Cristos, au fost botezaţi, atât bărbaţi cât şi femei.
13. Chiar Simon a crezut; şi după ce a fost botezat, nu se mai despărţea de Filip şi privea cu uimire minunile şi semnele mari care se făceau.

Comentariu de text

8:1 Din nou Duhul lui Dumnezeu ne prezintă numele lui Saul. Mari frământări vor fi avut loc în sufletul lui în acest timp. În afară, el avea să continue să dezlănţuie valul său de teroare, dar zilele sale ca duşman al creştinismului erau numărate. Saul se învoise la uciderea lui Ştefan, dar procedând astfel, el îşi pava calea propriei sale desfiinţări ca prigonitor înverşunat.

Cuvintele „în ziua aceea“ marchează începutul unei ere noi. Moartea lui Ştefan a declanşat, după câte se pare, un atac înverşunat împotriva bisericii. Credincioşii au fost împrăştiaţi prin toată Iudeea şi Samaria.

Domnul îi instruise pe urmaşii Lui să înceapă mărturisirea lor de la Ierusalim, iar după aceea să se răspândească în toată Iudeea, Samaria şi până la marginile pământului. Până în acest punct, mărturia lor se limitase strict la Ierusalim. Poate că nu avuseseră curaj să iasă în exterior. Acum însă sunt forţaţi s-o facă, sub presiunea prigoanelor.

Apostolii au rămas însă în oraş. După cum remarcă Kelly, cu pertinenţă: „Cum era de aşteptat, cei care au rămas au devenit ţinta celor mai aprige atacuri“.

Din punct de vedere omenesc, pentru credincioşi acestea au fost zile foarte grele şi întunecate. Un credincios din rândurile lor îşi dăduse viaţa ca jertfă şi chiar ei înşişi erau urmăriţi şi încolţiţi ca iepurii. Dar din punct de vedere divin, situaţia nu era deloc întunecată, căci grăuntele de grâu ce fusese sădit avea să aducă multă roadă. Vijelia de prigoane făcea ca sămânţa Evangheliei să se răspândească până în cele mai îndepărtate ţinuturi şi cine putea aprecia cât de mare avea să fie recolta?

8:2 Nu este redată identitatea bărbaţilor evlavioşi care l-au îngropat pe Ştefan. Poate că au fost creştini ce nu fuseseră încă izgoniţi din Ierusalim. Sau poate că erau iudei cucernici, ce văzuseră ceva deosebit în martirul Ştefan, lucru care i-a determinat să-l îngroape cum se cuvine.

8:3 Din nou apare numele de Saul! Cu o energie aparent inepuizabilă, el hărţuieşte biserica, târându-şi victimele afară din casele lor şi aruncându-le în închisoare. O, ce n-ar da să poată uita de Ştefan, de calmul său, de convingerea neclintită a acestuia, de faţa lui de înger! Trebuie să înăbuşe cu orice preţ această amintire dureroasă. Prin urmare, va înteţi atacurile împotriva fraţilor de credinţă ai lui Ştefan.

8:4-8 Împrăştierea creştinilor nu a redus însă la tăcere mărturia acestora. Pretutindeni unde mergeau aceştia, duceau cu ei vestea bună a mântuirii. Filip, „diaconul“ din capitolul şase, a pornit spre nord, în cetatea Samaria. El nu numai că L-a vestit pe Cristos, ci a făcut şi o mulţime de minuni. Duhurile necurate au fost alungate din oameni iar cei paralizaţi şi şchiopi au fost vindecaţi. Şi astfel oamenii luau seama la Evanghelie, fiind cuprinşi de o mare bucurie.

Biserica primară s-a supus implicit poruncilor lui Isus Cristos.

Biserica s-a răspândit exact aşa cum se răspândise lucrarea lui Cristos (Ioan 20:21; cf. Fapte 8:1-4).

Membrii bisericii primare şi-au vândut bunurile şi le-au împărţit la săraci (Luca 12:33; 18:22; cf. Fapte 2:45; 4:34).

Ei şi-au părăsit tată, mamă, case şi pământuri, ducându-se pretutindeni şi vestind Cuvântul (Mat. 10:37; cf. Fapte 8:1-4).

Ei au făcut ucenici şi i-au învăţat să lucreze şi să asculte (Mat. 28:18, 19; cf. I Tes. 1:6). Ei şi-au luat crucea şi L-au urmat pe Cristos (Fapte 4; I Tes. 2).

S-au bucurat când au trecut prin necazuri şi prigoane (Mat. 5:11, 12; Fapte 16; I Tes. 1:6-8).

I-au lăsat pe morţi să-şi îngroape morţii, ei ducându-se să predice Evanghelia (Luca 9:259, 60).

Şi-au scuturat praful de pe picioare, ducându-se mai departe, atunci când oamenii au refuzat să audieze mesajul lor (Luca 9:5; cf. Fapte 13:51).

Şi în sfârşit membrii bisericii primare au vindecat, au scos afară demoni, au înviat morţi şi au adus roadă trainică (Marcu 16:18; Fapte 3-16).

8:9-11 Printre persoanele mai cu vază care au audiat mesajul lui Petru s-a aflat un vrăjitor pe nume Simon. Acesta îşi crease o faimă considerabilă în Samaria, prin faptele sale neobişnuite de vrăjitorie. Omul acesta se dădea foarte mare şi mulţi îl considerau „o mare putere a lui Dumnezeu“.

8:12, 13 După ce o mulţime de oameni au crezut în propovăduirea lui Filip şi au fost botezaţi, Simon s-a dat şi el drept credincios,34 fiind botezat şi urmându-l pe Filip, fascinat de minunile săvârşite de apostol.

Din cele ce urmează s-ar părea că Simon nu fusese însă născut din nou, el mărturisind credinţa doar cu buzele, fără ca viaţa lui să reflecte această realitate. Cei care propovăduiesc primirea mântuirii prin botez sunt confruntaţi în acest punct cu o dilemă. Simon fusese botezat, şi totuşi trăia mai departe în păcatele sale.

Observaţi că Filip a predicat vestea bună cu privire la împărăţia lui Dumnezeu şi la numele lui Isus Cristos. Împărăţia lui Dumnezeu este acea sferă în care este recunoscută domnia lui Dumnezeu.

În epoca actuală, Regele lipseşte. În loc de o împărăţie literală, pământească, avem o împărăţie spirituală, nevăzută, în viaţa celor care Îi sunt loiali Lui.

În viitor Regele va reveni pe pământ pentru a-Şi întemeia o împărăţie concretă, capitala Sa fiind Ierusalimul. Pentru ca oricine să poată intra cu adevărat în această împărăţie, în oricare din aspectele sale, trebuie să se nască din nou.

Credinţa în numele lui Isus Cristos este mijlocul prin care se poate trăi experienţa naşterii din nou. Aşadar, aceasta a fost esenţa propovăduirii lui Filip.
Pagini Crestine,Prigonirea crestinilor,Pagini Crestine,Prigonirea crestinilor,Pagini Crestine,Prigonirea crestinilor,Pagini Crestine,Prigonirea crestinilor,Pagini Crestine,Prigonirea crestinilor