Isus este uns la Betania

Isus este uns la Betania

Ioan 12:1-11

l. Cu şase zile înainte de Paşte, Isus a venit în Betania, unde era Lazăr, care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi.
2. Acolo I-au pregătit o cină. Marta slujea, iar Lazăr era unul din cei ce şedeau la masă cu El.
3. Maria a luat o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Isus şi I-a şters picioarele cu părul ei; şi s-a umplut casa de mirosul mirului.
4. Unul din ucenicii Săi, Iuda Iscarioteanul, fiul lui Simon, care avea să-L vândă, a zis:
5. „De ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor?”
6. Zicea lucrul acesta nu pentru că purta grija săracilor, ci pentru că era un hoţ şi, ca unul care ţinea punga, lua el ce se punea în ea.
7. Dar Isus a zis: „Las-o în pace; căci ea l-a păstrat pentru ziua îngropării Mele.
8. Pe săraci îi aveţi totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna.”
9. O mare mulţime de iudei au aflat că Isus era în Betania; şi au venit acolo, nu numai pentru Isus, ci ca să vadă şi pe Lazăr, pe care-l înviase din morţi.
10. Preoţii cei mai de seamă au hotărât să-l omoare şi pe Lazăr,
11. căci din pricina lui mulţi iudei plecau de la ei şi credeau în Isus.

Comentariu de text

Isus este uns la Betania (12:1-8)

12:1 Casa aceasta din Betania era un loc îndrăgit de Isus, unde Îi plăcea să stea. Acolo Se bucura de părtăşie aleasă cu Lazăr, Maria şi Marta. Venind la Betania în această perioadă, omeneşte vorbind, El S-a expus la pericole, deoarece la mică distanţă se afla Ierusalimul, unde toate forţele erau îndreptate împotriva Sa.

12:2 Deşi cei ce I se împotriveau Domnului erau mulţi la număr, mai erau câteva inimi ce rămăseseră credincioase Lui. Lazăr era unul din cei care stăteau la masă cu Domnul, iar Marta servea. Scriptura nu ne spune ce a văzut sau a auzit Lazăr, din clipa în care a fost înviat din morţi. Poate că Dumnezeu i-a interzis să divulge vreuna din aceste informaţii.

12:3 În evanghelii se relatează mai multe cazuri în care Domnul Isus a fost uns de o femeie, fiecare din ele având trăsăturile unice. Se crede însă că între situaţia descrisă aici şi cea de la Marcu 14:3-9 există o paralelă. Devotamentul Mariei faţă de Cristos a determinat-o să ia un litru de parfum de nard curat, de mare preţ, şi să ungă picioarele lui Isus. Prin aceasta declara că nimic nu poate fi de prea mare preţ pentru Cristos, El fiind vrednic de tot ce avem şi suntem.

De fiecare dată când o întâlnim pe Maria ea se găseşte la picioarele lui Isus. Aici ea Îi şterge picioarele cu părul ei. Întrucât părul unei femei este gloria ei, reiese că ea a aşternut gloria ei la picioarele Lui.

E de prisos să amintim că însăşi Maria a purtat mireasma parfumului multă vreme după aceea – ceea ce înseamnă că atunci când I se închină lui Cristos, închinătorii duc cu ei ceva din mireasma acelor clipe. Nici o casă nu este mai plină de miresme alese decât casa în care I s-a acordat lui Isus locul ce I se cuvine.

12:4, 5 Aici vedem cum firea veche intervine până şi în momentele cele mai sacre. Cel care avea să-L vândă pe Domnul nu a putut suporta să vadă acest parfum de mare preţ folosit în aceste scopuri.

Iuda nu a considerat că Isus merită trei sute de dinari. După el, parfumul trebuia vândut, iar banii obţinuţi să fi fost daţi săracilor. Desigur că la mijloc era multă făţărnicie, întrucât lui nu-i păsa mai mult de săraci, decât îi păsa de Domnul. El avea să-L vândă pe Domnul nu pentru trei sute de dinari, ci doar pentru a zecea parte din suma aceea, aşa cum arată şi Ryle:

Ca cineva să-L urmeze pe Cristos ca ucenic, trei ani de zile, să vadă toate minunile Sale, să-I audă învăţăturile, să primească din mâna Sa atâtea binecuvântări, să fie socotit apostol, şi totuşi la urmă să se dovedească atât de putred în inima sa – ei bine, toate acestea depăşesc puterea de înţelegere, par imposibile! Dar cazul lui Iuda arată clar că tocmai aşa s-au întâmplat lucrurile. Ce puţin se cunoaşte despre grozăvia căderii omului!

12:6 Ioan se grăbeşte să adauge că Iuda nu a spus asta pentru că purta grijă de săraci, ci pentru că era hoţ şi pentru că el ţinea punga, luând din ce se punea în ea.

12:7 Răspunsul Domnului sună astfel: „Nu o opriţi să facă acest lucru, căci ea a păstrat parfumul acesta pentru ziua îngropării Mele. Acum ea vrea să-l toarne asupra Mea, ca gest de afecţiune şi închinare şi nu trebuie oprită s-o facă“.

12:8 Niciodată nu va exista un timp în care să nu existe săraci asupra cărora alţii să-şi arate bunătatea. Dar lucrarea Domnului pe pământ se apropia cu repeziciune de sfârşit.

Maria nu va mai avea totdeauna prilejul de a-L unge pe Isus cu parfumul de mare preţ. Asta ar trebuie să ne facă să înţelegem că prilejurile spirituale nu stau pe loc. Prin urmare, să prindem prilejurile care ne sunt date, făcând tot ce putem pentru Mântuitorul.

Complotul împotriva lui Lazăr (12:9-11)

12:9-11 Vestea că Isus se afla în împrejurimile Ierusalimului s-a răspândit cu iuţeală, nemaifiind posibil să se păstreze secretul prezenţei Sale. Preoţii cei mai de seamă s-au sfătuit să-L omoare şi pe Lazăr – de parcă acesta s-ar fi făcut vinovat de înaltă trădare, pentru faptul că a înviat din morţi; ca şi când el ar fi avut control asupra acestui eveniment!

Datorită lui Lazăr, mulţi iudei… au crezut în Isus. Aşadar Lazăr a devenit duşmanul cercurilor conducătoare ale iudeilor, care i-au dorit eliminarea. Cei care îi aduc pe oameni la Domnul devin întotdeauna ţinta unor persecuţii şi chiar a martirajului.

Unii comentatori sugerează că, întrucât preoţii cei mai de seamă erau saduchei, a căror doctrină combătea învierea, ei doreau moartea lui Lazăr, pentru a elimina orice dovadă a învierii care le contrazicea teoria.
Pagini Crestine,Isus este uns la Betania,Pagini Crestine,Isus este uns la Betania,Pagini Crestine,Isus este uns la Betania,Pagini Crestine,Isus este uns la Betania,Pagini Crestine,Isus este uns la Betania,Pagini Crestine,Isus este uns la Betania,Pagini Crestine,Isus este uns la Betania,Pagini Crestine,Isus este uns la Betania,Pagini Crestine,Isus este uns la Betania