Intrarea triumfală în Ierusalim

Intrarea triumfala in Ierusalim

Ioan 12:12-26

12. A doua zi, o gloată mare care venise la praznic, cum a auzit că vine Isus în Ierusalim,
13. a luat ramuri de finic şi I-a ieşit în întâmpinare, strigând: „Osana! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului, Împăratul lui Israel!”
14. Isus a găsit un măgăruş şi a încălecat pe el, după cum este scris:
15. „Nu te teme, fiica Sionului; iată că Împăratul tău vine călare pe mânzul unei măgăriţe.”
16. Ucenicii Lui n-au înţeles aceste lucruri de la început; dar, după ce a fost proslăvit Isus, şi-au adus aminte că aceste lucruri erau scrise despre El şi că ei le împliniseră cu privire la El.
17. Toţi cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt şi-l înviase din morţi, mărturiseau despre El.
18. Şi norodul I-a ieşit în întâmpinare, pentru că aflase că făcuse semnul acesta.
19. De aceea fariseii au zis între ei: „Vedeţi că nu câştigaţi nimic; iată, că lumea se duce după El!”
20. Nişte greci, dintre cei ce se suiseră să se închine la praznic,
21. s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat şi i-au zis: „Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus.”
22. Filip s-a dus şi i-a spus lui Andrei; apoi Andrei şi Filip I-au spus lui Isus.
23. Drept răspuns, Isus le-a zis: „A sosit ceasul să fie proslăvit Fiul omului.
24. Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce mult rod.
25. Cine îşi iubeşte viaţa o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică.
26. Dacă Îmi slujeşte cineva, să Mă urmeze; şi unde sunt Eu acolo va fi şi slujitorul Meu. Dacă Îmi slujeşte cineva, Tatăl îl va cinsti.

Comentariu de text

Intrarea triumfală în Ierusalim (12:12-19)

12:12, 13 Am ajuns acum la intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim, în duminica dinaintea răstignirii Sale.

E greu de precizat ce anume gândea mulţimea aceasta despre Isus. Înţelegeau oare oamenii aceştia că Isus este Fiul lui Dumnezeu şi Mesia al Israelului? Sau Îl considerau doar un Rege care îi va putea izbăvi de asuprirea romanilor? Au fost ei oare furaţi de emoţia momentului? Negreşit unii dintre ei erau credincioşi adevăraţi, dar impresia generală care se degajă din această scenă este că cei mai mulţi dintre oameni nu aveau un interes real pentru Domnul.

Ramurile de palmier sunt simbolul odihnei şi păcii care urmează întristării (Apo. 7:9). Cuvântul „Osana“ înseamnă „Te rugăm, salvează acum!“ Combinând aceste elemente, s-ar părea că oamenii într-adevăr Îl recunoşteau pe Isus a fi Cel trimis de Dumnezeu să-i salveze de cumplitul jug al romanilor şi să le dea odihnă şi pace, după amarnicele suferinţe îndurate în timpul îndelungatei robii sub călcâiul Neamurilor.

12:14, 15 Isus a intrat în cetate călare pe mânzul unei măgăriţe, conform modului obişnuit de transport din vremea aceea. În plus însă Domnul împlinea o profeţie prin acest mod de a călări.

E un citat de la Zaharia 9:9, unde profetul a prezis că Regele va veni la poporul Israel călare pe mânzul unei măgăriţe. Fiica Sionului este o referire alegorică la poporul evreu, Sionul fiind un deal din Ierusalim.

12:16 Ucenicii nu şi-au dat seama că ceea ce se întâmpla înaintea ochilor lor era o împlinire directă a profeţiei lui Zaharia, că Isus intra cu adevărat în Ierusalim ca Rege de drept al Israelului. Dar după ce Domnul S-a întors în cer, pentru a fi proslăvit la dreapta Tatălui, ucenicii şi-au dat seama că aceste evenimente au constituit împlinirea Scripturilor.

12:17, 18 În mulţimea care Îl urmărea pe Isus intrând în Ierusalim erau oameni care Îl văzuseră pe Domnul înviindu-l pe Lazăr… din morţi. Oamenii aceştia le-au spus celor din jurul lor că Cel ce venea călare pe măgar este chiar Cel care îl înviase pe Lazăr din morţi. Când s-a răspândit vestea despre acest mare semn, foarte mulţi oameni au venit să-L întâlnească pe Isus, dar din nefericire, motivaţi mai mult de curiozitate, decât de credinţa lor.

12:19 Pe măsură ce rândurile mulţimii s-au îngroşat şi interesul oamenilor pentru Mântuitorul a crescut, fariseii n-au mai putut de furie. Orice ar fi spus sau ar fi făcut ei, era lipsit de efect. Dintr-un sentiment de exasperare, ei au exagerat, strigând că toată lumea s-a dus după Isus! Ei nu şi-au dat seama că interesul mulţimii era superficial şi că numărul celor care se închinau cu adevărat Fiului lui Dumnezeu era, de fapt, foarte mic.

Unii greci vor să-L vadă pe Isus (12:20-26)

12:20 Grecii care au venit la Isus au fost Neamuri (neevrei) convertiţi la iudaism. Faptul că se suiseră să se închine la sărbătoare a dovedit că nu mai practicau ritualurile religioase ale strămoşilor lor. Faptul că vin la Domnul Isus în acest moment subliniază adevărul potrivit căruia atunci când iudeii L-au respins pe Domnul Isus, Neamurile au început să audă Evanghelia şi mulţi dintre ei au început să creadă.

12:21 Nu ni se oferă nici un motiv pentru care ei au venit la Filip. Poate că numele grec pe care-l purta acesta şi faptul că provenea din Betsaida Galileii sunt elemente care i-au atras pe aceşti prozeliţi dintre Neamuri.

Câtă nobleţe în cererea lor: „Domnule, am vrea să-L vedem pe Isus“! Nici un om care are această dorinţă sinceră în inimă nu va fi alungat şi nu va pleca fără să i se satisfacă dorinţa.

12:22 Poate că Filip nu era sigur dacăDomnul va consimţi să stea de vorbă cu aceşti greci. Cristos le spusese ucenicilor în prealabil să nu ducă Evanghelia la Neamuri, ceea ce l-a determinat pe Filip să se ducă la Andrei, după care amândoi au venit şi I-au spus lui Isus.

12:23 De ce au dorit grecii să-L vadă pe Isus? Dacă vom citi printre rânduri, vom ajunge probabil la concluzia că erau atraşi de înţelepciunea lui Isus, dorind să-L înalţe la poziţia de mare filozof. Ei ştiau că învăţăturile Domnului sunt vehement contestate de liderii iudeilor şi probabil doreau să-I salveze viaţa, ducându-L cu ei în Grecia. Ei propovăduiau filozofia autoconservării, dar Isus le-a spus că această filozofie era diametral opusă legii recoltei. El avea să fie proslăvit prin moartea Sa jertfitoare, şi nu printr-o viaţă tihnită.

12:24 Sămânţa nu va da roadă până când nu va cădea în pământ şi nu va muri. Domnul Isus Se numeşte pe Sine aici un grăunte de grâu. Dacă nu moare El, rămâne singur, bucurându-Se singur de gloriile cerului, dar fără să aibă păcătoşii mântuiţi cu care să împartă gloria Sa. Dar dacă moare, va asigura o cale de mântuire prin care mulţi vor fi salvaţi.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul nostru, cum subliniază T. G. Ragland:

Dacă refuzăm să fim grăunţe de grâu – adică să cădem sub glie şi să murim; dacă nu vom jertfi perspective promiţătoare, nu vom fi dispuşi să ne periclităm reputaţia, averea şi chiar sănătatea; dacă nu vom renunţa, atunci când ni se va cere chiar acest lucru, la casa şi la legăturile noastre de familie, din pricina lui Cristos, atunci vom rămâne singuri. Dar dacă dorim să fim rodnici, trebuie să urmăm pilda Binecuvântatului nostru Domn, devenind un grăunte de grâu şi murind. Atunci vom aduce mult rod.

12:25 Mulţi cred că lucrurile cele mai importante din viaţă sunt hrana, îmbrăcămintea şi plăcerile, în jurul cărora gravitează întreaga lor viaţă. Iubindu-şi însă viaţa în acest fel şi trăind pentru aceste lucruri, oamenii aceştia scapă din vedere faptul că sufletul este mult mai important decât trupul. Neglijându-şi bunăstarea sufletului, ei îşi pierd viaţa.

Pe de altă parte, sunt cei care au socotit toate lucrurile o pierdere pentru Cristos. Pentru a-L sluji pe El, ei renunţă la toate lucrurile considerate de mare preţ şi urmărite cu ardoare de cei mai mulţi oameni. Aceştia sunt cei care îşi vor păstra viaţa pentru veşnicie. A-ţi urî viaţa înseamnă a-L iubi pe Cristos mai mult decât propriile tale interese.

12:26 Pentru a-L putea sluji pe Cristos, trebuie să-L urmăm. El le spune slujitorilor Săi că trebuie să se supună învăţăturilor Sale, să I se asemene pe plan moral. Ei trebuie să aplice exemplul morţii Sale la ei înşişi. Tuturor slujitorilor li se promite prezenţa necurmată a Stăpânului şi ocrotirea sa neîncetată, care se aplică nu numai la viaţa de acum, ci şi la veşnicie.

Slujirea noastră de acum pentru Dumnezeu va fi răsplătită în ziua de apoi. Orice suferinţă sau ocară pe care le suferim aici sunt mici, pe lângă slava de a fi elogiaţi în public de Dumnezeu Tatăl în cer!

Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea triumfala in Ierusalim