Isus vorbește de moartea Sa

Isus vorbeste de moartea Sa

Ioan 12:27-36

27. Acum sufletul Meu este tulburat. Şi ce voi zice?… Tată, salvează-Mă din ceasul acesta?… Dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta!
28. Tată, proslăveşte Numele Tău!” Şi din cer s-a auzit un glas care zicea: „L-am proslăvit şi-L voi mai proslăvi!”
29. Norodul care stătea acolo şi care auzise glasul a zis că a fost un tunet. Alţii ziceau: „Un înger a vorbit cu El!”
30. Isus a răspuns: „Nu pentru Mine s-a auzit glasul acesta, ci pentru voi.
31. Acum are loc judecata acestei lumi, acum stăpânitorul acestei lumi va fi aruncat afară.
32. Şi după ce voi fi înălţat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toţi oamenii.” –
33. Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară.
34. Norodul I-a răspuns: „Noi am auzit din Lege că Cristosul rămâne veşnic; cum, dar, zici Tu că „Fiul Omului trebuie să fie înălţat”? Cine este acest Fiu al Omului?”
35. Isus le-a zis: „Lumina mai este puţină vreme în mijlocul vostru. Umblaţi ca unii care aveţi lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul; cine umblă în întuneric nu ştie unde merge.
36. Câtă vreme aveţi Lumina printre voi, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai luminii.” Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.

Comentariu de text

Isus, confruntat cu moartea iminentă (12:27-36)

12:27 Tot mai mult, gândurile Domnului gravitează în jurul evenimentelor care se prefigurau tot mai clar înaintea Sa. El Se gândea la cruce şi contempla vremea când avea să devină Purtătorul Păcatului, îndurând mânia lui Dumnezeu împotriva păcatelor noastre.

Gândindu-Se la „ceasul frângerii inimii“, cum se exprimă JBP, sufletul Lui a fost tulburat. Cum Se va ruga El în asemenea clipe? Să-I ceară Tatălui Său să-L salveze de acest ceas? El nu Se putea ruga pentru un asemenea deznodământ, deoarece scopul venirii Sale în lume a fost acela de a Se duce la cruce. El S-a născut ca să moară.

12:28 În loc să Se roage să fie izbăvit de cruce, Domnul Isus S-a rugat ca Numele Tatălui Său să fie proslăvit. Pe El L-a interesat mai mult onoarea care I se cuvine lui Dumnezeu, decât propria Sa siguranţă sau tihnă.

Apoi Dumnezeu a vorbit din cer, spunând că El Şi-a proslăvit deja Numele şi că şi-L va proslăvi din nou.

Numele lui Dumnezeu a fost proslăvit în timpul lucrării pământeşti a lui Isus. Cei treizeci de ani acoperiţi de tăcere, petrecuţi la Nazaret, urmaţi de cei trei ani de lucrare publică, plini de minunatele rostiri şi fapte ale Mântuitorului – toate acestea au proslăvit nespus de mult Numele Tatălui. Dar Numele lui Dumnezeu avea să fie proslăvit încă şi mai mult prin moartea, îngroparea, învierea şi Înălţarea la Cer a lui Cristos.

12:29 Unii din cei ce priveau scena au crezut că este tunetul, când au auzit glasul lui Dumnezeu. Aceşti oameni sunt totdeauna gata să ofere explicaţii naturale unor realităţi spirituale. Oamenii care nu sunt dispuşi să accepte realitatea minunilor întotdeauna vor încerca să elimine elementul miraculos prin înlocuirea sa cu explicaţii bazate pe legile naturii.

Alţii însă au ştiut că nu este tunetul, dar tot n-au recunoscut glasul lui Dumnezeu. Dându-şi seama că este un fenomen supranatural, au conchis că trebuie să fie glasul unui înger.

Glasul lui Dumnezeu nu poate fi auzit şi perceput decât de cei cărora le vine în ajutor Duhul Sfânt. Oamenii pot să asculte Evanghelia de nenumărate ori, şi totuşi să o considere lipsită de sens, dacă Duhul Sfânt nu le vorbeşte prin ea.

12:30 Domnul a explicat ascultătorilor Săi că glasul acesta nu trebuie să fie audibil pentru ca El să-L poată auzi. Mai degrabă, a fost redat sub formă audibilă în folosul celor care se aflau acolo.

12:31 „Acum are loc judecata lumii acesteia“, a spus El. Lumea era pe punctul de a-L răstigni pe Domnul vieţii şi slavei. Procedând astfel, avea să se condamne pe ea însăşi, atrăgându-Şi sentinţa divină pentru groaznicul act de respingere a lui Cristos. Asta a vrut să spună Mântuitorul aici: că o omenire vinovată avea să fie osândită.

Stăpânitorul lumii este Satan. În sens foarte real, Satan a suferit o înfrângere definitivă la Calvar. El crezuse că a reuşit să scape de Isus, odată pentru totdeauna. În realitate, Mântuitorul a asigurat prin asta o cale de mântuire pentru oameni, învingându-l, în acelaşi timp, pe Satan şi pe toate oştile sale.

Sentinţa rostită împotriva diavolului nu a fost încă adusă la îndeplinire, dar pierzarea lui este pecetluită. El îşi desfăşoară în continuare acţiunile sale nocive, în toată lumea, dar nu mai e decât puţin timp, până când va fi aruncat în iazul de foc.

12:32 Prima parte a acestui verset se referă la moartea lui Cristos pe cruce. El a fost ţintuit pe o cruce din lemn şi a fost înălţat de pe pământ. Domnul a spus că dacă va fi astfel răstignit, va atrage la El Însuşi pe toţi oamenii.

S-au oferit mai multe explicaţii ale acestei afirmaţii. Unii cred că Cristos îi atrage pe toţi oamenii – fie la mântuire, fie la judecată. Alţii cred că atunci când Cristos este înălţat în cadrul propovăduirii Evangheliei, mesajul va fi vestit cu mai multă putere, iar sufletele vor fi atrase la El în număr mai mare.

Explicaţia corectă este, probabil, faptul că răstignirea Domnului Isus s-a soldat cu atragerea la El a tuturor felurilor de oameni – deci nu atragerea absolută a tuturor oamenilor, ci a unor oameni din orice neam, trib şi limbă de pe pământ.

12:33 Când S-a referit Domnul Isus la înălţarea Sa, a indicat tipul de moarte prin care va muri, respectiv răstignirea. Avem aici încă un exemplu al omniscienţei Domnului, care a ştiut dinainte că nu va muri în pat sau într-un accident, ci pironit pe o cruce.

12:34 Oamenii au fost intrigaţi de această afirmaţie a Domnului că va fi înălţat. Ei erau la curent cu afirmaţia Sa că este Mesia, dar, din Vechiul Testament, ştiau că Mesia va trăi în veci (vezi Is. 9:7; Ps. 110:4; Ps. 7:14; Mica 4:7).

Observaţi felul cum citează oamenii afirmaţia lui Isus: „Fiul Omului trebuie să fie înălţat“, când, în realitate, El a spus: „Eu voi fi înălţat de pe pământ“. Desigur, Domnul Isus S-a referit la El Însuşi cu denumirea de Fiul Omului şi probabil chiar El va fi spus altă dată că Fiul Omului va fi înălţat, aşa că nu trebuie să ne mire că oamenii au făcut afirmaţia respectivă.

12:35 Când oamenii L-au întrebat pe Isus cine este Fiul Omului, El S-a numit pe Sine din nou drept lumina lumii, reamintindu-le că lumina nu va mai fi cu ei decât puţină vreme. Prin urmare, să vină la Lumină şi să umble în Lumină, pentru că altminteri întunericul îi va cuprinde în curând, făcându-i să se poticnească în ignoranţă.

Domnul pare a Se asemui pe Sine cu soarele şi lumina zilei pe care o dă acesta. Soarele răsare în zorii zilei, atinge apoi punctul maxim la amiază, după care coboară la orizont către seară, petrecând un număr limitat de ore în prezenţa noastră; ceea ce înseamnă că trebuie să profităm de el cât este cu noi, pentru că după ce s-a lăsat noaptea, nu mai beneficiem de prezenţa sa binefăcătoare.

Pe plan spiritual, cel care crede în Domnul Isus este cel care umblă în lumină. Cel care Îl respinge umblă în întuneric şi nu ştie unde merge, fiind lipsit de călăuzire divină şi poticnindu-se prin viaţă.

12:36 Din nou Domnul Isus Şi-a avertizat ascultătorii să creadă în El câtă vreme mai au prilejul. Făcând aşa, ei vor deveni fii ai luminii, fiindu-le asigurată călăuzirea în viaţă de aici şi în toată veşnicia. După ce a rostit aceste cuvinte, Domnul a plecat din mijlocul oamenilor, rămânând o vreme ascuns de ei.
Pagini Crestine,Isus vorbeste de moartea Sa,Pagini Crestine,Isus vorbeste de moartea Sa,Pagini Crestine,Isus vorbeste de moartea Sa,Pagini Crestine,Isus vorbeste de moartea Sa,Pagini Crestine,Isus vorbeste de moartea Sa,Pagini Crestine,Isus vorbeste de moartea Sa,Pagini Crestine,Isus vorbeste de moartea Sa,Pagini Crestine,Isus vorbeste de moartea Sa,Pagini Crestine,Isus vorbeste de moartea Sa,Pagini Crestine,Isus vorbeste de moartea Sa