Candela trupului
Matei 6:22,23
22. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină;
23. dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Așa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta!
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Isus știa că ucenicilor Săi le va fi greu să înțeleagă cum ar putea învățăturile Sale neconvenționale despre siguranța zilei de mâine să fie aplicate cu succes în viața de toate zilele. Prin urmare, El a recurs la o analogie cu ochiul omenesc, pentru a ne învăța o lecție cu privire la vederea spirituală.
El a spus ca ochiul este candela trupului. Prin ochi primește trupul lumina, fiind învrednicit să vadă. Dacă ochiul este bun, atunci tot trupul va fi inundat de lumină. Dar dacă ochiul este rau, atunci vederea va fi stânjenită. În loc de lumină, vom avea parte de întuneric.
Aplicația este următoarea: Ochiul bun aparține persoanei dominate de mobiluri curate, de dorința sinceră de a urmări interesele lui Dumnezeu și care este dispusă să accepte învățăturile lui Cristos la propriu. Întreaga sa viață a fost inundată de lumină.
Omul acesta crede cuvintele lui Isus, renunță la bogățiile pământești, își adună comori în cer și știe că acestea îi conferă singura siguranță adevărată. Pe de altă parte, ochiul rău aparține persoanei care încearcă să trăiască și pentru veacul de acum, și pentru cel viitor.
Astfel, el nu vrea să renunțe la bogățiile sale pământești, dar, în același timp, vrea să aibă parte și de comorile cerești. Învățăturile lui Isus i se par incomode și imposibil de pus în aplicare. O asemenea persoană este lipsită de călăuzirea precisă în viață, deoarece este plină de întuneric.
Și, adaugă Isus, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! Cu alte cuvinte, dacă știi că Domnul Isus îți interzice să-ți pui încrederea în comorile acestui pământ și că siguranța zilei de mâine nu trebuie să depindă de ele, dar tu continui să te încrezi în ele, atunci învățătura pe care ai refuzat să ți-o însușești devine întuneric – o formă foarte intensă de orbire spirituală.
Nu vei mai putea vedea bogățiile în adevărata lor lumină.
Pagini Crestine,Candela trupului,Pagini Crestine,Candela trupului