Pilda smochinului
Matei 24:32-35
32. De la smochin învăţaţi pilda lui: când îi frăgezeşte şi înfrunzeşte mlădiţa, ştiţi că vara este aproape.
33. Tot aşa şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul omului este aproape, este chiar la uşi.
34. Adevărat vă spun că nu va trece neamul acesta, până se vor întâmpla toate aceste lucruri.
35. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Pilda smochinului (24:32-35)
24:32 „De la smochin învăţaţi pilda lui“. Din nou, Domnul nostru trage învăţăminte spirituale din natură. Când ramurile smochinului se frăgezesc şi înfrunzesc, ştiţi că vara este aproape. Am văzut că smochinul întruchipează poporul Israel (21:18-22).
Veacuri de-a rândul, Israelul a zăcut latent, fără ţară, fără templu, fără preoţie – fără nici un semn de viaţă ca naţiune organizată. Locuitorii Israelului au fost împrăştiaţi în toată lumea. Apoi, în anul 1948 Israel a devenit o naţiune cu propria sa ţară, cu guvernul său, cu sistemul monetar propriu, cu mărcile sale poştale ş.a.m.d. Spiritual, naţiunea Israel rămâne în continuare rece şi stearpă. Nu dă nici un rod pentru Dumnezeu. Dar pe plan naţional, am putea spune că ramurile sale au frăgezit şi au înverzit.
24:33 „Tot aşa, şi voi, când veţi vedea toate aceste lucruri, să ştiţi că Fiul Omului este aproape, este chiar la uşi“. Reapariţia Israelului ca naţiune suverană înseamnă nu numai faptul că începutul Marii Tribulaţii este aproape, dar şi că Domnul Însuşi este aproape, chiar la uşi!
Dacă venirea lui Cristos ca să domnească este atât de aproape, cu cât mai iminentă este Răpirea Bisericii? Dacă zărim deja umbrele evenimentelor care trebuie să preceadă apariţia Sa în slavă, cu cât mai aproape suntem noi de prima etapă a Parusiei sau a Venirii Sale (1 Tes. 4:13-18)?!
24:34 După ce s-a referit la smochin, Isus a adăugat: „Adevărat vă spun că nu va trece cu nici un chip această generaţie până nu se vor întâmpla toate aceste lucruri“. (Versetul a fost tradus după versiunea engleză din textul original al comentariului, n.tr.) „Această generaţie“ nu poate să se refere la oamenii care au trăit pe vremea când era Cristos pe pământ; toţi aceia au murit, dar evenimentele descrise în capitolul 24 nu au avut încă loc.
Ce a vrut atunci Domnul să spună prin acest termen: „generaţia aceasta“?
Există două explicaţii plauzibile: F. W. Grant şi alţi comentatori cred că este vorba despre „însăşi generaţia care vede începutul acestor lucruri, şi care va apuca să vadă şi sfârşitul“. Aceiaşi oameni care văd ridicarea Israelului ca naţiune (sau care văd începutul Marii Strâmtorări) Îl va vedea pe Domnul Isus venind pe norii cerului ca să domnească.
Cealaltă explicaţie este că termenul generaţie trebuie luat în sensul de rasă (sau „neam“, cum redă versiunea Cornilescu acest verset, n.tr.). Este o traducere legitimă a termenului original din greacă, care înseamnă „oameni din acelaşi stoc“, „rasă“ sau „familie“ (Mat. 12:45; 23:35, 36).
Aşadar Isus a prezis că rasa iudaică va supravieţui, pentru a vedea toate aceste lucruri împlinindu-se. Este un miracol al istoriei faptul că evreii continuă să supravieţuiască, după toate persecuţiile şi atrocităţile la care au fost supuşi.
Dar eu cred că de aici se mai desprinde un gând. Pe vremea lui Isus, termenul „neamul acesta“ (sau „generaţia aceasta“, n.tr.) se referea la un popor care refuza cu încăpăţânare să-L recunoască pe El ca Mesia. Cred că El a prezis că Israelul ca naţiune va continua să-L respingă pe Cristos până la a doua Sa venire. Atunci toată răzvrătirea va fi zdrobită şi numai aceia care se vor supune de bunăvoie guvernării Sale vor fi cruţaţi, pentru a putea intra în Mia de ani.
24:35 Pentru a sublinia caracterul infailibil al prezicerilor Sale, Isus a adăugat că cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Lui nu vor trece. Prin cer Domnul S-a referit la cerurile atmosferice, la bolta cerească de deasupra noastră, nu la cerul care este locuinţa lui Dumnezeu (2 Cor. 12:2-4). Dizolvarea cerului şi a pământului este descrisă la 2 Petru 3:10-13 şi apoi la Apocalipsa 20:11.
Pagini Crestine,Pilda smochinului,Pagini Crestine,Pilda smochinului,Pagini Crestine,Pilda smochinului,Pagini Crestine,Pilda smochinului,Pagini Crestine,Pilda smochinului