Despre căsătorie, divorț și celibat

Despre casatorie, divorț și celibat

Matei 19:1-12

1. După ce a sfârşit Isus cuvântările acestea, a plecat din Galileea şi a venit în ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan.
2. După El au mers multe gloate; şi acolo a vindecat pe cei bolnavi.
3. Fariseii au venit la El şi, ca să-L ispitească, I-au zis: „Oare este îngăduit unui bărbat să-şi lase nevasta pentru orice pricină?”
4. Drept răspuns, El le-a zis: „Oare n-aţi citit că Ziditorul, de la început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască
5. şi a zis: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi cei doi vor fi un singur trup”?
6. Aşa că nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a unit Dumnezeu, omul să nu despartă.”
7. „Pentru ce, dar”, I-au zis ei, „a poruncit Moise ca bărbatul să dea nevestei o carte de despărţire şi s-o lase?”
8. Isus le-a răspuns: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa.
9. Eu, însă, vă spun că oricine îşi lasă nevasta, în afară de pricină de curvie, şi ia pe alta de nevastă preacurveşte; şi cine ia de nevastă pe cea lăsată de bărbat preacurveşte.”
10. Ucenicii Lui I-au zis: „Dacă astfel stau lucrurile cu bărbatul şi nevasta lui, nu este de folos să se însoare.”
11. El le-a răspuns: „Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat.
12. Fiindcă sunt fameni, care s-au născut aşa din pântecele mamei lor; sunt fameni, care au fost făcuţi fameni de oameni; şi sunt fameni care singuri s-au făcut fameni pentru Împărăţia cerurilor. Cine poate să primească lucrul acesta, să-l primească.”

Comentariu de text

Cu privire la căsătorie, divorţ şi celibat (19:1-12)

19:1, 2 După ce Şi-a încheiat misiunea în Galileea, Domnul s-a îndreptat spre Ierusalim, oraş situat în sud. Deşi nu se cunoaşte traseul exact pe care l-a străbătut, pare cert faptul că a străbătut Pereea, de-a lungul malului de răsărit al Iordanului. Matei descrie regiunea drept ţinutul Iudeii, dincolo de Iordan. Lucrarea din Pereea e cuprinsă între 19:1 şi 20:16 sau 20:28, căci nu se precizează când a traversat Iordanul, trecând în Iudeea.

19:3 Probabil mulţimile care L-au urmat, în căutare de vindecare, au fost acelea care i-au alertat pe farisei, descoperindu-le locul unde Se afla Domnul. Ca o haită de câini sălbatici, fariseii au început să-L încolţească, sperând să-L poată prinde în capcana propriilor Sale cuvinte. Ei au întrebat dacă divorţul e legal, indiferent de împrejurări şi din orice temei. Indiferent cum răspundea El, o parte din iudei avea să fie oricum înfuriată. O parte din ei adopta o atitudine foarte liberală faţă de divorţ, în vreme ce alta era foarte strictă cu privire la divorţ.

19:4-6 Domnul nostru a explicat că intenţia iniţială a lui Dumnezeu a fost ca un bărbat să aibă doar o singură soţie. Dumnezeul care l-a creat pe om bărbat şi femeie a decretat ca relaţia de căsnicie să depăşească relaţia părintească. De asemenea, Căsnicia, le-a spus El, este unirea dintre un bărbat şi o femeie. Idealul lui Dumnezeu este ca această unire divin rânduită să nu fie desfăcută prin nici un act sau decret al omului.

19:7 Fariseii au crezut că L-au prins pe Domnul într-o contradicţie flagrantă a Vechiului Testament. Oare nu asigurase Moise posibilitatea divorţului? – au întrebat ei. Un om putea să renunţe la nevasta lui printr-o simplă declaraţie scrisă, dând-o apoi afară din casă (Deut. 24:1-4).

19:8 Isus a convenit că Moise permisese divorţul, dar nu ca ideal al lui Dumnezeu pentru omenire, ci din pricina condiţiei de alunecare în păcat a Israelului: „Din pricina împietririi inimilor voastre a îngăduit Moise să vă lăsaţi nevestele; dar de la început n-a fost aşa“. Idealul lui Dumnezeu a fost să nu existe nici un divorţ. Dar Dumnezeu tolerează condiţii care nu constituie voia Lui directoare.

19:9 Apoi Domnul a afirmat, cu autoritate absolută, că din acel moment se va renunţa la îngăduinţa din trecut cu privire la divorţ. De acum înainte nu va mai fi decât un singur motiv valabil pentru divorţ: infidelitatea. Dacă o persoană avea să divorţeze pentru orice alt motiv şi să se recăsătorească, se va face vinovată de adulter.

Deşi nu se exprimă acest lucru în mod expres, se poate deduce din cuvintele Domnului nostru că acolo unde s-a obţinut divorţul din motive de adulter, partea nevinovată poate să se recăsătorească. Altfel divorţul nu ar mai sluji nici un alt scop pe care să nu-l poată împlini şi simpla separare a celor doi.

Prin imoralitate sexuală sau curvie se înţelege, în general, adulter. Dar mulţi cercetători experţi ai Sfintelor Scripturi cred că termenul se referă numai la imoralitatea comisă înainte de căsătorie, care este descoperită după căsătorie (vezi Deut. 22:13-21). Alţii cred că se referă doar la datinile iudaice privitoare la căsătorie şi că acesta ar fi motivul pentru care această „clauză de excepţie“ se află doar la Matei, evanghelia cu un pronunţat caracter iudaic.

În ce priveşte tratarea mai aprofundată a chestiunii divorţului, vezi notele asupra pasajului de la 5:31, 32. (vezi articol: Divorțul și recăsătoria)

19:10 Când ucenicii au auzit învăţătura Domnului privitoare la divorţ, s-au dovedit tributari unei concepţii extremiste, ca să spunem aşa, adoptând o poziţie absurdă, conform căreia dacă divorţul se poate acorda doar pe baza unui singur motiv, atunci urmează că pentru a evita păcatul în căsnicie ar fi mai bine să nu te căsătoreşti deloc! Dar asta nu-i împiedica să păcătuiască şi în starea de celibatari!

19:11 Şi astfel Mântuitorul le-a reamintit că regula generală nu este să poţi rămâne celibatar. Numai cei cărora li s-a dat harul special pot să renunţe la căsătorie. Dictonul: „Nu toţi pot primi cuvântul acesta, ci numai aceia cărora le este dat“ nu înseamnă că toţi sunt incapabili de a înţelege ce urmează, ci că ei nu pot trăi o viaţă de înfrânare decât dacă au fost chemaţi la aceasta.

19:12 Domnul Isus a explicat că există trei tipuri de eunuci. Unii oameni sunt eunuci deoarece s-au născut fără capacitatea reproductivă. Alţii sunt aşa deoarece au fost castraţi de oameni; despoţii orientali adesea supuneau paznicii haremurilor la intervenţia chirurgicală prin care îi făceau eunuci. Dar Isus i-a avut în vedere în special pe cei care s-au făcut pe ei înşişi eunuci pentru împărăţia cerurilor. Oamenii aceştia s-ar putea să fie chiar căsătoriţi şi să nu aibă nici un defect fizic. Dar, din consacrare faţă de Rege şi Împărăţia Sa, ei renunţă de bunăvoie la căsătorie, pentru a se dedica pe de-a-ntregul cauzei lui Cristos.

După cum s-a exprimat apostolul Pavel mai târziu: „Cine nu este însurat se îngrijeşte de lucrurile Domnului, cum ar putea să placă Domnului“. (1 Cor. 7:32).

Celibatul nu este de natură fizică, ci o chestiune de abstinenţă voluntară. Nu toţi oamenii pot trăi o asemenea viaţă, ci numai aceia care au fost învredniciţi de Dumnezeu. „Eu aş vrea ca toţi oamenii să fie ca mine; dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul într-un fel, altul într-altul“. (1 Corinteni7:7).
Pagini Crestine,Despre casatorie,Pagini Crestine,Despre casatorie,Pagini Crestine,Despre casatorie,Pagini Crestine,Despre casatorie,Pagini Crestine,Despre casatorie,Pagini Crestine,Despre casatorie,Pagini Crestine,Despre casatorie,Pagini Crestine,Despre casatorie