Înălțarea și promisiunea Duhului Sfânt

Inaltarea si promisiunea Duhului Sfânt

Faptele Apostolilor 1:1-5

1. Teofile, în cea dintâi carte a mea am vorbit despre tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni,
2. de la început, până în ziua în care S-a înălţat la cer, după ce, prin Duhul Sfânt, dăduse poruncile Sale apostolilor pe care-i alesese.
3. După patima Lui, li S-a înfăţişat viu, prin multe dovezi, arătându-li-Se deseori, timp de patruzeci de zile şi vorbind cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dumnezeu.
4. Pe când Se afla cu ei, le-a poruncit să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aştepte acolo făgăduinţa Tatălui, „pe care”, le-a zis El, „aţi auzit-o de la Mine.
5. Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile, veţi fi botezaţi cu Duhul Sfânt.”
6. De aceea, pe când erau strânşi laolaltă apostolii L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând să aşezi din nou împărăţia lui Israel?”
7. El le-a răspuns: „Nu este treaba voastră să ştiţi vremurile sau soroacele; pe acestea Tatăl le-a păstrat sub autoritatea Sa.
8. Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”
9. După ce a spus aceste lucruri, pe când se uitau ei la El, S-a înălţat la cer şi un nor La ascuns din ochii lor.
10. Şi cum stăteau ei cu ochii pironiţi spre cer pe când Se suia El, iată că li s-au arătat doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb.
11. Şi au zis: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat
la cer din mijlocul vostru, va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer.”

Comentariu de text

Domnul înviat promite Duhul (1:1-5)

1:1 Cartea Fapte începe cu o rememorare. Preaiubitul medic Luca îi mai adresase lui Teofil o lucrare, cunoscută astăzi sub denumirea de Evanghelia după Luca (vezi Lu. 1:1-4). În ultimele versete din acea evanghelie, Luca îi spusese lui Teofil că la scurt timp înainte de înălţarea Domnului Isus la cer, El le făgăduise ucenicilor Săi că vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt (Lu. 24:48-53).

Acum Luca îşi propune să continue firul naraţiunii, drept care recurge la această înălţătoare făgăduinţă ca punct de plecare – fapt cât se poate de nimerit, întrucât în acea făgăduinţă a Duhului se află în faţă toate biruinţele spirituale desfăşurate în cartea Faptelor Apostolilor.

Luca îşi numeşte evanghelia drept cea dintâi carte a mea (sau „relatare“). În ea el consemnase tot ce a început Isus să facă şi să înveţe pe oameni. În Fapte el continuă consemnarea lucrurilor pe care a continuat Isus să le facă şi să-i înveţe pe oameni prin Duhul Sfânt, după Înălţarea Sa la cer.

Observaţi că lucrarea Domnului a cuprins ambele aspecte: „să facă şi să înveţe“. Cu alte cuvinte, nu se rezuma la chestiuni de doctrină, lipsite de elemente practice, nici nu sublinia crezul, în dauna conduitei. Mântuitorul a fost întruchiparea tuturor învăţăturilor Sale, trăind în practică tot ce propovăduia.

1:2 Teofil îşi va fi amintit că prima carte a lui Luca s-a încheiat cu relatarea Înălţării la Cer a Mântuitorului. De asemenea el îşi va fi amintit duioasele îndemnuri şi îndrumări pe care le-a dat Domnul apostolilor Săi înainte de a pleca din mijlocul lor.

1:3 Timp de patruzeci de zile câte s-au scurs între Învierea Sa şi Înălţarea la Cer, Domnul S-a arătat ucenicilor Săi, oferindu-le dovezi de netăgăduit că El a înviat cu trupul (vezi Ioan 20:19, 26; 21:1, 14).

În tot acest timp, El a discutat cu ei despre împărăţia lui Dumnezeu. Principala Lui preocupare nu era în legătură cu lumea aceasta, ci cu domeniul sau sfera în care Dumnezeu este recunoscut ca Rege.

Împărăţia nu trebuie confundată cu biserica. Domnul Isus S-a oferit pe Sine naţiunii Israel ca Rege, dar a fost respins (Mat. 23:37). Prin urmare, împărăţia Sa literală pe pământ a fost amânată până când Israel se va pocăi şi-L va primi ca Mesia (Fapte 3:19-21).

În perioada actuală, Regele este absent. Dar El este reprezentat aici prin împărăţia Sa invizibilă de pe pământ (Col. 1:13), împărăţie alcătuită din toţi cei ce mărturisesc loialitate şi supunere faţă de El (Mat. 25:1-12). Într-o privinţă, împărăţia se compune din toţi cei ce se numesc creştini, acesta fiind aspectul ei exterior (Mat. 13:1-52). Dar în ce priveşte realitatea ei lăuntrică, împărăţia îi cuprinde pe toţi cei care s-au născut din nou (Ioan 3:3, 5).

Împărăţia în starea ei actuală este descrisă în parabolele de la Matei 13. Biserica este însă un concept cu totul nou. Ea nu a făcut obiectul profeţiilor Vechiului Testament (Ef. 3:5). Biserica este alcătuită din toţi credincioşii de la Rusalii până la Răpire. Ca mireasă a lui Cristos, biserica va domni împreună cu El în Mileniu şi va împărtăşi pe veci slava Lui. Cristos Se va întoarce ca Rege la sfârşitul Marii Strâmtorări; îşi va nimici duşmanii şi-Şi va întemeia domnia Sa neprihănită peste tot pământul (Ps. 72:8).

Deşi domnia Sa cu sediul la Ierusalim va dura doar o mie de ani (Apo. 20:4), împărăţia este eternă în sensul că toţi duşmanii lui Dumnezeu vor fi fost nimiciţi, iar El va domni în veci, în rai, fără nici o opoziţie sau interferenţă (2 Pe. 1:11).

1:4 Luca descrie apoi întâlnirea Domnului cu ucenicii Săi, adunaţi într-o încăpere din Ierusalim. Răscumpărătorul înviat le-a poruncit să rămână în Ierusalim. Dar oare de ce tocmai în Ierusalim – în acest oraş detestat, plină de ură, violenţă şi prigoană? În Ierusalim, pentru că acolo se va împlini făgăduinţa Tatălui. Duhul Sfânt va veni chiar în oraşul în care a fost răstignit Mântuitorul.

Prezenţa Duhului avea să aducă mărturie privitoare la respingerea de către om a Fiului lui Dumnezeu. Duhul adevărului avea să găsească vinovată lumea cu privire la păcat, neprihănire şi judecată – şi toate acestea aveau să se petreacă în Ierusalim. Iar ucenicii aveau să primească Duhul Sfânt în oraşul în care ei înşişi L-au părăsit pe Domnul, fugind pentru a-şi salva viaţa. Ei aveau să fie întăriţi acum şi împuterniciţi chiar în locul în care dăduseră dovadă de atâta slăbiciune şi laşitate.

Ucenicii mai auziseră din gura Mântuitorului despre Făgăduinţa Tatălui. În tot timpul lucrării Sale pământeşti, dar mai ales în Discursul din Camera de Sus, Domnul le spusese despre Mângâietorul, care avea să vină (vezi Luca 24:49; Ioan 14:16, 26; 15:26; 16:7, 13).

1:5 Acum, la ultima Sa întâlnire cu ei, Domnul reia Promisiunea. Unii, dar nu toţi, fuseseră deja botezaţi cu apă de către Ioan. Dar botezul lui Ioan fusese extern şi fizic în caracter. Nu după multe zile ei vor fi botezaţi cu Duhul Sfânt. Acest botez va fi lăuntric şi spiritual.

Primul botez i-a identificat în exterior cu acea părticică a poporului Israel care s-a pocăit.
Al doilea botez avea să-i introducă în sânul bisericii, care este Trupul lui Cristos, împuternicindu-i în vederea slujirii. Isus a promis că ei vor fi botezaţi cu Duhul nu după multe zile de la întâlnirea Sa cu ei, dar nu se pomeneşte nimic despre botezul în foc (Mat. 3:11, 12; Luca 3:16, 17). Acesta este un botez al judecăţii, destinat în exclusivitate necredincioşilor, ce urmează să aibă loc în viitor.

Mandatul încredinţat de Domnul apostolilor, înainte de a Se sui la Cer (1:6-11)

1:6 Poate că incidentul relatat aici a avut loc pe Muntele Măslinilor, în direcţia Betaniei. Nu a fost însă locul de pe care S-a suit Domnul la Cer (Luca 24:50, 51). Ucenicii se gândiseră la venirea Duhului. Ei şi-au adus aminte că profetul Ioel vorbise despre revărsarea Duhului în legătură cu slăvita domnie a lui Mesia (Ioel 2:28) Prin urmare ei au conchis că Domnul Îşi va întemeia împărăţia degrabă, întrucât spusese la început că Duhul va veni „nu după multe zile“. Întrebarea lor denotă că ei tot mai credeau că Cristos Îşi va întemeia o împărăţie literală, pe pământ, în viitorul apropiat.

1:7 Domnul nu i-a corectat pentru faptul că se aşteptau ca El să domnească în chip fizic, literal pe pământ, căci o atare nădejde era justificată. El le-a spus doar că nu pot cunoaşte când anume va veni împărăţia Sa. Data acesteia fusese fixată exclusiv de autoritatea Tatălui, iar El nu voia ca ea să fie cunoscută. Era o informaţie ce-I aparţinea Lui în exclusivitate.

Sintagma „vremuri sau soroace“ se referă în înţelesul biblic la diversele evenimente prezise de Dumnezeu ce urmează să se întâmple în legătură cu poporul Israel. Provenind din fond iudaic, ucenicii înţelegeau cu uşurinţă această formă de exprimare, dându-şi seama că se referă la zilele de importanţă crucială dinaintea şi de după întemeierea domniei de o mie de ani a lui Cristos pe pământ.

1:8 După ce le-a suprimat curiozitatea cu privire la data când va începe această împărăţie, Domnul Isus le-a îndreptat atenţia spre un lucru de o valabilitate mult mai apropiată: natura şi aria de răspândire a misiunii lor. Cât priveşte natura acesteia: ucenicii urmau să fie martori; cât priveşte aria ei de răspândire: ucenicii aveau să fie martori în Ierusalim şi în toată Iudeea şi Samaria, şi până la marginile pământului.

Dar mai întâi ei trebuiau să primească putere – adică puterea Duhului Sfânt. Această putere este elementul indispensabil, care însoţeşte mărturia creştină. Oricât de talentat şi de educat ar fi cineva, oricâtă experienţă ar fi dobândit, dacă nu are această putere spirituală, lucrarea sa nu are eficacitate.

Pe de altă parte, s-ar putea ca cineva să nu fi reuşit să frecventeze şcoli înalte; s-ar putea să nu fie o persoană atrăgătoare, să nu posede rafinament, având în schimb puterea Duhului Sfânt. Lumea va observa negreşit o asemenea persoană, care se mistuie pentru Domnul, slujindu-L cu scumpătate. Ucenicii timoraţi aveau nevoie să primească puterea de a mărturisi; trebuiau să fie înzestraţi cu îndrăzneala de a vesti Evanghelia. Această putere aveau s-o primească cu ocazia pogorârii Duhului Sfânt peste ei.

Mărturia lor trebuia să înceapă la Ierusalim, acesta fiind locul prestabilit de harul lui Dumnezeu. Chiar oraşul în care Domnul nostru a fost răstignit urma să aibă parte primul de chemarea la pocăinţă şi credinţă în Domnul Isus Cristos.

Apoi venea rândul Iudeii, respectiv regiunii din partea de sud a Palestinei, unde era concentrată majoritatea iudeilor, având ca centru oraşul Ierusalim. Apoi urma Samaria, regiunea din centrul Palestinei, locuită de acea populaţie detestată, de descendenţă mixtă, cu care iudeii nu aveau nici un fel de relaţii.

Şi, în fine, marginile pământului, adică lumea – în hotarele ei cunoscute la data aceea, respectiv ţările Neamurilor, care până atunci fuseseră excluse de la privilegiul religios. În acest tipar de cercuri concentrice tot mai cuprinzătoare se desfăşoară întreaga istorie descrisă de Faptele Apostolilor, după cum urmează:

1. Mărturia la Ierusalim (cap. 1-7)
2. Mărturia în Iudeea şi Samaria (8:1-9:31)
3. Mărturia până la marginile pământului (9:32-28:31)

1:9 De îndată ce Mântuitorul le-a dat ucenicilor Săi împuternicirea divină, El a fost luat la cer. Asta e tot ce spune Scriptura, că El a fost luat la cer şi un nor L-a ascuns din ochii lor. Cu câtă simplitate şi reţinere descrie Biblia un eveniment atât de spectaculos! Or, tocmai tonul acesta reţinut cu care relatează autorii umani ai Scripturii evenimente extraordinare atestă inspiraţia Cuvântului lui Dumnezeu. În mod obişnuit, oamenii nu dau dovadă de asemenea reţinere când au de a face cu evenimente atât de cutremurătoare.

1:10 Din nou, fără nici o expresie de uimire sau şocare, Luca descrie apariţia celor doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb, care, evident, erau fiinţe îngereşti, cărora li s-a îngăduit să apară pe pământ în chip de oameni. Poate că au fost aceiaşi îngeri ce au apărut la mormânt, după învierea Domnului (Luca 24:4).

1:11 Mai întâi îngerii li se adresează ucenicilor cu salutul: bărbaţi galileeni. Din câte ştim, cu excepţia lui Iuda Iscarioteanul, toţi ucenicii proveneau dintr-un ţinut situat la vest de Marea Galileii. Apoi îngerii i-au trezit din visarea lor, căci ucenicii rămăseseră cu privirile aţintite spre cer. De ce aveau privirile aţintite spre cer? Datorită îndurerării din inima lor, dintr-un gest de închinăciune sau uimire? Negreşit toate trei elementele erau prezente, dar mai cu seamă îndurerarea, fapt pentru care li se aduce un cuvânt de mângâiere. Cristos cel înălţat la cer va veni din nou! Găsim aici promisiunea clară a venirii a doua a Domnului, pentru a-Şi întemeia împărăţia pe pământ. Nu răpirea este avută aici în vedere, ci venirea Sa pentru a domni.

1. El S-a suit la cer de pe Muntele Măslinilor (v. 12).     –     1. El va reveni pe Muntele Măslinilor (Zah. 14:4).
2. El S-a suit în persoană (cu trupul).                                –     2. El va reveni în persoană (cu trupul) (Mal. 3:1).
3. El S-a suit în mod vizibil.                                                 –     3. El va reveni în mod vizibil (Mat. 24:30).
4. El a fost primit (acoperit) de un nor (v. 9).                   –     4. El va reveni pe norii cerului (Mat. 24:30).
5. El S-a suit în slavă.                                                            –     5. El va reveni cu putere şi mare slavă (Mat.24:30)

Pagini Crestine,Inaltarea si promisiunea Duhului Sfant,Pagini Crestine,Inaltarea si promisiunea Duhului Sfant,Pagini Crestine,Inaltarea si promisiunea Duhului Sfant,Pagini Crestine,Inaltarea si promisiunea Duhului Sfant,Pagini Crestine,Inaltarea si promisiunea Duhului Sfant,Pagini Crestine,Inaltarea si promisiunea Duhului Sfant,Pagini Crestine,Inaltarea si promisiunea Duhului Sfant