Cartea Faptele Apostolilor

Cartea Faptele Apostolilor

I. Locul unic în Canon

Faptele Apostolilor este singura istorie inspirată a bisericii şi singura istorie a bisericii primare, care parcurge începuturile credinţei. Toate celelalte istorii se mulţumesc să se inspire din această lucrare a doctorului Luca, adăugând elemente personale şi multe speculaţii. Fără această carte pierderea noastră ar fi iremediabilă. Ar fi însemnat să facem un salt extraordinar de la Evanghelii la Epistole.

Căror adunări de credincioşi li se adresează această carte şi cum s-au constituit ele?

Fapte răspunde la aceste întrebări şi la multe altele, constituind o punte de legătură nu numai între viaţa lui Cristos şi viaţa cristocentrică propovăduită de Epistole, ci şi o verigă de legătură între iudaism şi creştinism, între Lege şi Har. Or, tocmai aici rezidă una din dificultăţile de căpetenie în interpretarea cărţii Faptelor Apostolilor, anume în lărgirea treptată a orizontului, de la mica mişcare iudaică concentrată în jurul Ierusalimului la credinţa de proporţii mondiale care a pătruns în însăşi inima capitalei imperiului roman.

II. Paternitatea

Autorul evangheliei după Luca şi al Faptelor Apostolilor este unul şi acelaşi, doctorul Luca, fapt recunoscut aproape unanim de cercetători. Dacă a treia evanghelie a fost redactată de Luca, atunci şi Fapte a fost redactată tot de el, şi vice versa (vezi introducerea de la cartea Luca).

Dovezile externe potrivit cărora Luca a scris cartea Fapte sunt de dată timpurie, temeinice şi larg răspândite. Prologul anti-marcionit la Luca (circa 160-180 d.Cr.), Canonul Muratorian (cca 170-200) precum şi scrierile părinţilor bisericii primare Irineu, Clement din Alexandria, Tertullian şi Origen sunt cu toate de acord asupra faptului că Luca este autorul cărţii Faptelor Apostolilor – părere împărtăşită şi de alte personalităţi de mai târziu ale istoriei bisericii, cum ar fi Eusebiu şi Ieronim.

Dovezile interne ale paternităţii lui Luca, găsite în însuşi cuprinsul cărţii Fapte, sunt numeroase, putând fi împărţite în trei categorii.

La începutul cărţii Fapte autorul se referă concret la o lucrare anterioară, dedicată de asemenea lui Teofil. Luca 1:1-4 arată că a treia evanghelie este relatarea avută în vedere. Stilul, redarea plină de compasiune a faptelor, vocabularul, sublinierile apologetice şi multe alte detalii vin să întărească faptul că cele două lucrări sunt intrinsec legate. De altfel, dacă nu s-ar fi inclus evanghelia după Luca la un loc cu celelalte evanghelii, pentru a forma un bloc comun, ea ar fi apărut alături de Fapte, într-o singură carte în două capitole principale, asemenea lui 1 şi 2 Corinteni.

În al doilea rând, din textul cărţii Fapte rezultă clar că autorul a fost un tovarăş de drum al lui Pavel, aşa cum reiese din pasajele 16:10-17; 20:5-21:18; 27:1-28:16), redate la persoana întâi plural, la ale căror evenimente autorul a fost prezent ca martor ocular. Încercările scepticilor de a le trece pe acestea în categoria „ficţiune“ nu sunt convingătoare. Dacă ar fi să dăm crezare acestor critici, acceptând că au fost adăugate doar pentru a spori autenticitatea cărţii, atunci de ce apar aceste fragmente atât de rar şi de ce sunt introduse într-un mod atât de subtil, nemenţionându-se nici un nume pentru subiect (inclus în persoana întâi plural din aceste fragmente)?

În fine, după ce îi vom fi eliminat pe toţi ceilalţi însoţitori de drum ai lui Pavel care sunt menţionaţi de autor la persoana a treia, precum şi pe ceilalţi companioni despre care ştim sigur că nu au fost împreună cu Pavel în pasajele de mai sus, redate la persoana întâi plural, singura concluzie logică care ne mai rămâne este că personajul prezent lângă Pavel în aceste pasaje este Luca.

III. Data

Dacă în cazul altor cărţi ale Scripturii data nu contează prea mult, în cazul Faptelor Apostolilor ea are mare importanţă, întrucât avem de a face cu o istorie a bisericii – de altfel, cu prima sa istorie.

S-au propus trei date diferite pentru momentul apariţiei cărţii Fapte, două aparţinând unor cercetători care acceptă paternitatea lui Luca, una provenind de la unii care o contestă:

1. Presupusa ei apariţie în secolul al doilea după Cristos ar anula, desigur, paternitatea lui Luca asupra ei, întrucât nu e probabil ca el să mai fi fost în viaţă după anul 80 sau, cel mai târziu, 85 după Cristos. Deşi unii cercetători de orientare liberală susţin că autorul Faptelor s-ar fi inspirat din Antichităţile lui Josephus (cca. 93 d.Cr.), paralela pe care încearcă s-o stabilească aceştia între scrierile lui Josephus şi Fapte 5:36, unde se vorbeşte despre Teuda, nu stă în picioare, orice asemănări fiind neconcludente.

2. O altă opinie larg răspândită e că Luca şi-ar fi redactat lucrarea: Luca-Fapte între anii 70 şi 80 după Cristos. Asta înseamnă că Luca se putea folosi de textul lui Marcu în evanghelia sa (probabil din anii 60).

3. Se poate susţine cu foarte mult temei că Luca îşi încheie lucrarea intitulată Faptele Apostolilor într-un punct cronologic situat la foarte scurt timp după derularea ultimelor evenimente din cronica sa – adică în timpul întemniţării lui Pavel la Roma.

E posibil ca Luca să fi avut în plan elaborarea unui al treilea volum (care se pare că nu a fost după voia lui Dumnezeu), aceasta fiind explicaţia pentru care Luca nu pomeneşte nimic despre devastatoarele evenimente petrecute cu creştinii între anul 63 şi 70. Dar următoarele omisiuni sugerează o dată mai timpurie: cumplita prigoană dezlănţuită de Nero împotriva creştinilor în Italia, după incendierea Romei (anul 64); războiul iudaic cu Roma (66-70); martiriul lui Petru şi al lui Pavel (către sfârşitul anilor 60); şi, evenimentul cel mai groaznic pentru iudeii şi pentru creştinii evrei: distrugerea Ierusalimului. Prin urmare, este cât se poate de probabil că Luca a scris cartea Faptele Apostolilor în timp ce Pavel era în temniţă la Roma, adică prin anul 62 sau 63 după Cristos.

IV. Fondul cărţii şi temele principale

Faptele Apostolilor e o carte plină de dinamism, în care predomină acţiunea. În ea Îl vedem pe Duhul Sfânt la lucru, formând biserica, umplând-o de putere şi lărgindu-i aria de acţiune. Este relatarea minunată a Suveranului Duh, Care Se foloseşte de instrumente foarte neverosimile, învingând obstacole formidabile, folosind metode foarte neconvenţionale, pentru a obţine rezultate cu totul neaşteptate.

Fapte continuă firul naraţiunii din punctul unde se termină Evangheliile, purtându-ne apoi de-a lungul dramaticei perioade a zbuciumaţilor ani de la începutul existenţei bisericii. Este cronica unei perioade de mare tranziţie, când biserica Noului Testament s-a eliberat de fâşiile mortuare ale iudaismului, etalându-şi caracterul distinctiv al noii părtăşii în cadrul căreia şi Neamurile, şi iudeii sunt una în Cristos. Din această cauză, Fapte a fost numită, pe bună dreptate, istoria „înţărcării lui Isaac“.

Parcurgându-i antrenantele pagini, suntem cuprinşi parcă de un fior sfânt de profundă spiritualitate, prezent ori de câte ori Îl întâlnim pe Dumnezeu la lucru. În acelaşi timp, sesizăm şi tensiunile care se manifestă când păcatul şi Satan caută să se opună lucrării lui Dumnezeu, încercând s-o zădărnicească. În primele douăsprezece capitole apostolul Petru ocupă un rol central, reliefând propovăduirea sa neînfricată către naţiunea Israel.

De la capitolul 13 întâietatea este preluată de apostolul Pavel, neobositul, inspiratul şi binecuvântatul apostol al Neamurilor. Cartea Fapte parcurge o perioadă de aproximativ treizeci şi trei de ani.

J. G. Phillips a remarcat faptul că în nici o altă perioadă a istoriei omenirii „nu a zdruncinat un mănunchi de oameni obişnuiţi lumea atât de mult, încât să-i determine pe duşmanii lor să spună cu lacrimi de ciudă în ochi că oamenii aceştia «au întors lumea pe dos!»“
Pagini Crestine,Cartea Faptele Apostolilor,Pagini Crestine,Cartea Faptele Apostolilor,Pagini Crestine,Cartea Faptele Apostolilor,Pagini Crestine,Cartea Faptele Apostolilor,Pagini Crestine,Cartea Faptele Apostolilor