Alegerea lui Matias
Faptele Apostolilor 1:12-26
12. Atunci ei s-au întors în Ieru salim de la muntele numit al Măslinilor, care este lângă Ierusalim, departe cât un drum în ziua Sabatului.
13. Când au ajuns acasă, s-au suit în camera de sus, unde stăteau de obicei. Erau: Petru, Iacov, Ioan, Andrei, Filip, Toma, Bartolomeu, Matei, Iacov, fiul lui Alfeu, Simon Zelotul şi Iuda fiul lui Iacov.
14. Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii † Lui.
15. În zilele acelea, Petru s-a ridicat în mijlocul fraţilor – numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci -, şi a zis:
16. „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, pringura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce L-au prins pe Isus.
17. El era din numărul nostru şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
18. Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
19. Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încât ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama”, adică: „Ogorul sângelui.”
20. Într-adevăr, în Cartea Psalmilor este scris: „Locuinţa lui să rămână pustie şi nimeni să nu locuiască în ea!” şi: „Slujba lui s-o ia altul!”
21. Trebuie deci ca, dintre cei ce ne-au însoţit în toată vremea în care a trăit Domnul Isus între noi,
22. cu începere de la botezul lui Ioan până în ziua când S-a înălţat El de la noi, să fie rânduit unul care să ne însoţească drept martor al învierii Lui.
23. Ei i-au pus înainte pe doi: pe Iosif, numit Barsaba, zis şi Iust, şi pe Matia.
24. Apoi au făcut următoarea rugăciune: „Doamne, Tu care cunoşti inimile tuturor oamenilor, arată-ne pe care din aceşti doi l-ai ales
25. ca să ia loc în slujba şi apostolia aceasta, din care a căzut Iuda ca să meargă la locul lui.”
26. Au tras la sorţi şi sorţul a căzut pe Matia, care a fost numărat împreună cu cei unsprezece apostoli.
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Ucenicii aşteaptă la Ierusalim, în rugăciune (1:12-26)
1:12 La Luca 24:52 ucenicii s-au întors la Ierusalim cu mare bucurie. „Lumina desprinsă din dragostea lui Dumnezeu a aprins inimile acestor oameni, făcând să strălucească feţele lor, în pofida valului de necazuri ce-i înconjura“.
Ei au parcurs un drum nu prea lung, de vreun kilometru şi ceva, de la muntele numit al Măslinilor, trecând valea Chedron şi pătrunzând în oraş. Era distanţa maximă pe care o puteau străbate iudeii într-o zi de Sabat, în perioada Noului Testament.
1:13 Odată ajunşi în oraş, s-au suit în odaia de sus, unde stăteau de obicei. Duhul lui Dumnezeu redă aici numele ucenicilor pentru a patra şi ultima oară (Mat. 10:2-4; Marcu 3:16-19; Luca 6:14-16), cu o importantă omisiune: numele lui Iuda Iscarioteanul lipseşte de pe listă, întrucât trădătorul se dusese între timp la meritata-i pierzare.
1:14 Ucenicii s-au strâns laolaltă într-un cuget. Sintagma aceasta, ce apare de unsprezece ori în cartea Fapte, este una din cheile ce dezleagă secretul binecuvântării. Acolo unde fraţii trăiesc în unitate, Dumnezeu îşi revarsă binecuvântarea – acolo este viaţă îmbelşugată, pe veci (Ps. 133).
Găsim a doua cheie în cuvintele: stăruiau… în rugăciune. Şi astăzi, ca pe vremea aceea, Dumnezeu lucrează atunci când oamenii Lui se roagă. De obicei însă nouă ne place să facem orice numai să nu ne rugăm. Dar numai atunci când aşteptăm înaintea lui Dumnezeu, stăruind în rugăciune fierbinte, plină de încredere, rostită fără grabă, în unire cu alţi credincioşi, puterea şi energia extraordinară a Duhului lui Dumnezeu se revarsă peste noi.
Nu se poate sublinia îndeajuns că unitatea şi rugăciunea au fost elementele care au precedat Rusaliile.
Împreună cu ucenicii erau câteva femei ale căror nume nu sunt menţionate (probabil cele care Îl urmaseră pe Isus); de asemenea şi Maria mama lui Isus şi… fraţii Lui.
Câteva elemente de mare interes se degajă din acest verset:
1. Aici este menţionată pentru ultima oară Maria în Noul Testament – constituind, negreşit, „o formă tăcută de protest împotriva mariolatriei“. Ucenicii nu i se rugau ei, ci cu ea. Ea aştepta împreună cu ei să primească darul Duhului Sfânt.
2. Maria este numită mama lui Isus, dar nu „mama lui Dumnezeu“. Isus este numele Domnului nostru în ipostaza Sa umană. Întrucât, ca om, El s-a născut din Maria, e normal ca ea să se numească mama lui Isus. Dar nicăieri în Biblie nu vom găsi expresia „mama lui Dumnezeu“. Deşi Isus Cristos este cu adevărat Dumnezeu, este inexact şi absurd, din punct de vedere doctrinar, să ne referim la Dumnezeu ca şi cum ar avea o mamă umană. Ca Dumnezeu, El există din toată veşnicia.
3. Faptul că sunt pomeniţi fraţii lui Isus, după ce este menţionată Maria, face probabil ca aceştia să fi fost chiar fiii Mariei şi fraţii vitregi ai lui Isus. Pe lângă acest verset mai sunt şi altele care infirmă ideea susţinută de unii potrivit căreia Maria ar fi rămas de-a pururea fecioară, nemainăscând nici un copil după naşterea lui Isus (vezi, de pildă: Mat. 12:46; Marcu 6:3; Ioan 7:3, 5; 1 Cor. 9:5; Gal. 1:19. Vezi şi Ps. 69:8).
1:15 Într-o zi, pe când erau adunaţi circa o sută douăzeci de ucenici, Petru a fost călăuzit de Duhul Sfânt să le aducă aminte de Scripturile din Vechiul Testament care se ocupă de cel ce Îl va trăda pe Mesia.
1:16, 17 De la început, Petru menţionează că o anumită profeţie scrisă de David cu privire la Iuda… trebuia să se împlinească. Dar înainte de a cita această Scriptură, el le aminteşte că deşi Iuda fusese unul dintre cei doisprezece şi luase parte la misiunea lor apostolică, el a servit de călăuză celor care L-au arestat pe Isus. Observaţi tonul ponderat cu care descrie Petru acest act nespus de mârşav. Iuda a devenit trădător din propria sa opţiune, pentru că aşa a decis el să facă, împlinind astfel profeţiile privitoare la cel care avea să-L vândă pe Domnul în mâna vrăjmaşilor Săi.
1:18, 19 Aceste două versete sunt tratate ca o paranteză inserată de Luca, nefăcând parte din mesajul lui Petru. Ele completează tabloul istoric cu faptele privitoare la Iuda până în momentul morţii sale, pregătind astfel terenul pentru numirea succesorului său.
Nu există nici o contradicţie între modul în care se arată aici că a murit Iuda şi cel consemnat la Matei 27:3-10. Matei spune că după ce a returnat cei treizeci de arginţi preoţilor celor mai de seamă şi bătrânilor, a ieşit afară şi s-a spânzurat. Preoţii cei mai de seamă au cumpărat apoi un loc de îngropare pentru străini cu aceşti bani.
Aici la Fapte Luca spune că Iuda a cumpărat un ogor cu banii respectivi şi că a căzut cu capul înainte… şi i s-au vărsat măruntaiele.
Prin comasarea celor două relatări, constatăm că tranzacţia cumpărării terenului a fost aranjată de preoţii cei mai de seamă. Dar Iuda a cumpărat ogorul în sensul că plata s-a făcut cu banii lui, iar preoţii au fost doar agenţii lui imobiliari. El s-a spânzurat de un pom din cimitir, dar probabil ştreangul s-a rupt, proiectând trupul său cu capul în jos, provocându-i despicarea.
După ce a ajuns să fie cunoscut acest incident în Ierusalim, Ogorul Olarului a căpătat denumirea de Akel Dama, adică „Ogorul sângelui“ în limba aramaică.
1:20 În acest verset este reluat mesajul lui Petru, după explicaţia gen paranteză dată de Luca în versetele 18 şi 19. Mai întâi Petru arată că David s-a referit la trădătorul lui Isus în versetul 25 din Psalmul 69: „Locuinţa lui să rămână pustie şi nimeni să nu locuiască în ea“. Apoi el ajunge la profeţia ce urma să se împlinească acum: „Slujba să i-o ia altul“ (Ps. 109:8). Apostolul Pavel a înţeles prin aceasta că după trădarea lui Iuda, ei trebuiau să-l numească pe altul care să-i preia slujba. Ce îmbărbătare e să constatăm grija lui Petru de a asculta de cuvântul lui Dumnezeu!
1:21, 22 Indiferent cine era ales, el trebuia să întrunească două condiţii:
1. Trebuia să fie unul care i-a însoţit pe ucenici în cei trei ani de lucrare publică ai lui Cristos – de la botezul Său efectuat de către Ioan şi până la Înălţarea la cer a Domnului.
2. Trebuia să poată aduce mărturie responsabilă despre învierea Domnului.
1:23-26 Au fost propuse numele a doi bărbaţi care întruneau cerinţele specificate mai sus: Iosif… numit şi Iust şi Matias. Care dintre ei trebuia ales? Apostolii au încredinţat problema în mâna Domnului, cerându-I Lui să le descopere pe care trebuie să-l aleagă. Apoi au tras la sorţi şi Matias a fost indicat drept succesorul nimerit al lui Iuda, care se dusese unde îi era locul, adică în pierzare veşnică.
Două întrebări se ridică în mod inevitabil în acest punct:
1. Au procedat ucenicii corect când l-au numit pe Matias? Trebuia ei oare să fi aşteptat până când Dumnezeu avea să-l ridice pe apostolul Pavel să completeze postul de apostol rămas vacant?
2. A fost oare corect ca ei să tragă la sorţi pentru a discerne voia lui Dumnezeu?
Cât priveşte prima întrebare: nu se consemnează nimic din care să reiasă că ucenicii ar fi procedat greşit. Ei stăruiseră multă vreme în rugăciune; căutaseră să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, Scriptura; şi se pare că erau uniţi într-un singur cuget cu privire la alegerea unui succesor pentru Iuda.
Mai mult, misiunea lui Pavel a avut un caracter cu totul aparte faţă de cea a celor doisprezece şi nu se face nici o sugestie că el ar fi încercat să-l înlocuiască pe Iuda. Cei doisprezece fuseseră împuterniciţi de Isus pe pământ să predice către poporul Israel, în timp ce Pavel a fost chemat să slujească Neamurile, la care a fost trimis de Cristos, pe când Domnul Se afla deja în glorie.
Cât priveşte tragerea la sorţi, metoda aceasta de aflare a voii divine era recunoscută de Vechiul Testament: „Se aruncă sorţul în poala hainei, dar orice hotărâre vine de la Domnul“ (Pro. 16:33).
Se pare că alegerea lui Matias prin tragere la sorţi a fost aprobată de Domnul, deoarece apostolii au fost numiţi după aceea cu cuvintele „cei doisprezece“ (vezi Fapte 6:2).
Pagini Crestine,Alegerea lui Matias,Pagini Crestine,Alegerea lui Matias,Pagini Crestine,Alegerea lui Matias,Pagini Crestine,Alegerea lui Matias,Pagini Crestine,Alegerea lui Matias,Pagini Crestine,Alegerea lui Matias,Pagini Crestine,Alegerea lui Matias