Divorțul și recăsătoria

Divortul si recasatoria

Matei 5:31,32

31. S-a zis iarăşi: „Oricine îşi va lăsa nevasta să-i dea o carte de despărţire.”
32. Dar Eu vă spun că oricine îşi va lăsa nevasta, în afară numai de pricină de curvie, îi dă prilej să preacurvească; şi cine va lua de nevastă pe cea lăsată de bărbat, preacurveşte.

Comentariu de text

Isus înfierează divorţul (5:31, 32)

5:31 Sub Legea Vechiului Testament, divorţul era permis în conformitate cu textul de la Deuteronom 24:1-4. Acest fragment nu se ocupă de cazul unei femei adultere (pedeapsa pentru adulter era moartea, vezi Deut. 22:22). Mai degrabă, se ocupă de divorţ din motive de „incompatibilitate“ sau inacceptabilitate.

5:32 Dar în cazul împărăţiei lui Cristos, oricine divorţează de soţia sa pentru orice alt motiv decât imoralitatea sexuală o face pe soţia sa să comită adulter. Aceasta nu înseamnă că ea devine automat o adulteră; ci presupune că, deoarece nu mai are mijloace de subzistenţă, ea va fi obligată să trăiască cu un alt bărbat. Procedând aşa, ea devine adulteră. Lucrurile nu se opresc însă aici, căci oricine se căsătoreşte cu femeia divorţată comite de asemenea adulter.

Tema divorţului şi a recăsătoriei este una dintre cele mai complicate din întreaga Biblie. Este, practic, imposibil să răspundem la toate întrebările care se ivesc, dar ne va fi util să facem o trecere succintă în revistă a învăţăturilor Scripturii pe această temă.

DIVORŢUL ŞI RECĂSĂTORIA

Divorţul nu a fost prevăzut deloc în planul lui Dumnezeu pentru om. Idealul conceput de El a fost ca un singur bărbat şi o singură femeie să rămână căsătoriţi toată viaţa, până când unirea lor va fi întreruptă de moarte (Ro. 7:2, 3).

Isus le-a precizat acest lucru fariseilor, referindu-Se la ordinea divină instituită în momentul creaţiei (Mat. 19:4-6).

Dumnezeu urăşte divorţul (Mal. 2:16), respectiv divorţul nebiblic. Dar El nu urăşte toate formele de divorţ, deoarece afirmă despre Sine că a divorţat de Israel (Ier. 3:8). Aceasta datorită faptului că poporul Israel L-a părăsit, închinându-se la idoli. Israel a devenit o naţiune infidelă.

În Matei 5:31, 32 şi 19:9, Isus ne învaţă că divorţul este interzis, cu excepţia cazurilor în care unul din parteneri s-a făcut vinovat de imoralitate. La Marcu 10:11, 12 şi Luca 16:18, este omisă această excepţie. Discrepanţa respectivă se datorează probabil faptului că nici Marcu, nici Luca nu redau întreaga discuţie. Prin urmare, chiar dacă divorţul nu este ideal, este permis în cazul în care un partener s-a făcut vinovat de infidelitate. Isus permite divorţul, dar nu-l recomandă.

Unii învăţaţi consideră învăţătura de la 1 Corinteni 7:12-16 drept o încuviinţare a divorţului, în cazul în care un credincios este părăsit de un partener necredincios. Pavel afirmă că persoana astfel părăsită nu mai este sub robie (adică este liberă să obţină un divorţ, pentru că a fost părăsită).

Opinia autorului acestui comentariu este că, în cazul acesta, se acordă aceeaşi dispensă ca la Matei 5 şi 19, anume că necredinciosul părăseşte domiciliul conjugal, trăind cu altă persoană. Prin urmare, credinciosului i se poate acorda un divorţ, pe temeiuri biblice, numai dacă celălalt partener comite adulter.

Unii susţin că deşi Noul Testament îngăduie divorţul, nu se încurajează niciodată recăsătoria. Numai că Biblia condamnă recăsătoria doar în cazul partenerului care s-a făcut vinovat, nu şi pentru cel nevinovat. De asemenea, unul din motivele principale ale unui divorţ scriptural este acela de a permite recăsătoria. Căci altfel simpla separaţie ar fi suficientă.

În orice discuţie pe această temă, se naşte inevitabila întrebare: „Care e situaţia celor care au divorţat înainte de a fi mântuiţi?“ Nu încape nici o îndoială că divorţurile şi căsătoriile nelegitime sunt păcate care au fost total iertate (vezi, de pildă, 1 Cor. 6:11, unde Pavel include adulterul în lista păcatelor în care se complăceau credincioşii corinteni înainte).

Păcatele comise înainte de convertire nu-i împiedică pe credincioşi să participe întru totul la viaţa bisericii locale.

O întrebare mai dificilă îi priveşte pe creştinii care au divorţat din motive nebiblice şi care apoi se recăsătoresc. Pot ei să fie reprimiţi în părtăşia bisericii locale? Răspunsul depinde de faptul dacă adulterul este actul iniţial al unirii fizice sau o stare de fapt. Dacă persoanele respective trăiesc într-o stare de adulter, atunci ei trebuie nu numai să-şi mărturisească păcatul, ci şi să părăsească partenerul lor actual.

Dar Dumnezeu nu rezolvă niciodată o problemă creând alte probleme şi mai mari. Dacă, pentru a se putea debarasa de complicaţiile conjugale în care au intrat, bărbaţii sau femeile sunt împinşi la păcat, sau femei şi copii rămân pe drumuri, fără posibilitate de întreţinere, atunci leacul e mai rău decât boala în sine.

În opinia autorului acestui comentariu, creştinii care au fost divorţaţi pe bază nebiblică şi apoi s-au recăsătorit pot să se pocăiască cu adevărat de păcatul lor şi să fie readuşi la Domnul şi la părtăşia bisericii.

În chestiunea divorţului, se pare că aproape nici un caz nu seamănă cu celălalt. Prin urmare, presbiterii unei biserici locale trebuie să cerceteze fiecare caz în parte şi să-l judece în lumina Cuvântului lui Dumnezeu. Dacă uneori se cere luarea unei acţiuni disciplinare, toţi cei implicaţi trebuie să se supună deciziei presbiterilor.
Pagini Crestine, Divortul si recasatoria,Pagini Crestine, Divortul si recasatoria,Pagini Crestine, Divortul si recasatoria,Pagini Crestine, Divortul si recasatoria