Rastignirea
Ioan 19:17-30
17. Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se numește „Golgota”.
18. Acolo a fost răstignit; şi împreună cu El au fost răstigniţi alţi doi, unul de o parte, şi altul de alta, iar Isus la mijloc.
19. Pilat a scris o însemnare pe care a pus-o deasupra crucii. Era scris: „Isus din Nazaret, Împăratul iudeilor.”
20. Mulţi din iudei au citit această însemnare, pentru că locul unde fusese răstignit Isus era aproape de cetate: era scrisă în evreieşte, latineşte şi greceşte.
21. Preoţii cei mai de seamă ai iudeilor i-au zis lui Pilat: „Nu scrie: „Împăratul iudeilor”. Ci scrie că El a zis: „Eu sunt Împăratul iudeilor.”
22. „Ce am scris, am scris”, a răspuns Pilat.
23. Ostaşii, după ce L-au răstignit pe Isus, I-au luat hainele şi le-au făcut patru părţi, câte o parte pentru fiecare ostaş. I-au luat şi cămaşa, care n-avea nici o cusătură, ci era dintr-o singură ţesătură de sus până jos.
24. Şi au zis între ei: „Să n-o sfâşiem, ci să tragem la sorţi a cui să fie.” Aceasta s-a întâmplat ca să se împlinească Scriptura care zice: „Şi-au împărţit hainele Mele între ei şi pentru cămaşa Mea au tras la sorţi.” Iată ce au făcut ostaşii.
25. Lângă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa şi Maria Magdalena.
26. Când a văzut Isus pe mama Sa şi lângă ea pe ucenicul pe care-l iubea, i-a zis mamei Sale: „Femeie, iată-l pe fiul tău!”
27. Apoi, i-a zis ucenicului: „Iat-o pe mama ta!” Şi, din ceasul acela, ucenicul a luat-o la el acasă.
28. După aceea, Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.”
29. Acolo era un vas plin cu oţet. Ostaşii au pus într-o ramură de isop un burete plin cu oţet şi I l-au dus la gură.
30. Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi Şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul.
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Răstignirea (19:17-24)
19:17 Termenul tradus prin cruce se referă probabil la o bucată verticală sau poate că avea şi bara transversală. În orice caz, putea fi dusă în mod normal de un om. Isus Şi-a purtat crucea până la un punct. Apoi, aflăm din celelalte evanghelii, un om pe nume Simon din Cirena a fost forţat s-o ducă.
Locul Căpăţânii (sau Craniului) a primit această poreclă din două motive posibile:
- Terenul avea conformaţia unui craniu, în special dacă era un deal, cu peşteri pe versantul lateral. Există un asemenea loc în ziua de azi, în Israel: aşa-numitul „Gordon’s Calvary“ (Calvarul lui Gordon).
- Acesta era, probabil, locul de execuţie a criminalilor, conţinând, pesemne, cranii şi oase, deşi, potrivit Legii lui Moise privitor la prevederile îngropării morţilor, nu ar fi normal să găsim aceste rămăşiţe pământeşti.
19:18 Domnul Isus a fost aşezat pe cruce, fiindu-I ţintuite mâinile şi picioarele cu cuie. Crucea a fost apoi ridicată şi aşezată într-o groapă săpată în acest scop. Şi astfel, singurul Om desăvârşit care a trăit vreodată este supus de creaturile Sale acestui tratament cumplit de barbar, şi încă din partea alor Săi! Dacă nu ţi-ai pus până acum încrederea în El, ca Domn şi Mântuitor al tău, acum e momentul s-o faci. Te invit să nu mai amâni. Crede în El, în timp ce citeşti această relatare simplă a modului în care a murit El pentru tine. Doi hoţi au fost răstigniţi împreună cu El, unul de o parte şi altul de alta. Asta a împlinit profeţia de la Isaia 53:12: „El a fost pus în numărul celor fărădelege“.
19:19 Era obiceiul să se aşeze o inscripţie deasupra celor răstigniţi, indicând delictul comis. Pilat a ordonat să se aşeze titlul ISUS DIN NAZARET, REGELE IUDEILOR pe crucea din mijloc.
19:20 Alexander exprimă foarte elocvent acest lucru:
În ebraică, limba sacră a patriarhilor şi a profeţilor. În greacă, limba de aur, muzicală prin excelenţă, care conferea suflet obiectelor palpabile şi expresie conceptelor abstracte ale filozofiei. În latină, limba unui popor ce fusese la început cel mai puternic dintre toţi fiii oamenilor.
Cele trei limbi reprezintă trei rase şi ideile ce le caracterizează: revelaţie, artă, literatură; progres, război şi jurisprudenţă. Ori de câte ori există aceste trei năzuinţe ale rasei umane, oriunde se poate face o rostire în limba oamenilor, oriunde există o inimă care poate păcătui, o limbă care poate vorbi şi un ochi ce poate citi, Crucea are un mesaj.
Locul… era aproape de cetate. Domnul Isus a fost răstignit în afara hotarelor oraşului, dar nu se cunoaşte locul exact unde a avut loc răstignirea.
19:21 Preoţii cei mai de seamă au obiectat faţă de formularea ce urma să fie pusă deasupra lui Isus. Ei doreau să se scrie că doar Isus a făcut această afirmaţie, ea nefiind, după ei, o realitate (deşi inscripţia exprima adevărul).
19:22 Pilat nu a permis însă nici o schimbare în formularea inscripţiei. Destule necazuri i-au pricinuit evreii, aşa că nu mai era dispus să cedeze în faţa lor. Dar el ar fi trebuit să fi dat dovadă de această tărie de caracter mult mai devreme!
19:23 În cazul unor asemenea execuţii, ostaşilor li se permitea să-şi însuşească obiectele personale ale celor care mureau. Aici îi găsim împărţind hainele lui Cristos între ei. Se pare că au fost cinci articole vestimentare. Le-au împărţit pe primele patru şi a mai rămas cămaşa (sau tunica), ce nu avea nici o cusătură, ci era dintr-o ţesătură de sus până jos. Deci, dacă ar fi fost tăiată, nu ar mai fi avut nici o valoare.
19:24 Ei au tras atunci la sorţi pentru cămaşă şi aceasta a fost dată persoanei anonime care a ieşit câştigătoare. Procedând astfel, ei nu ştiau deloc că împlinesc o profeţie remarcabilă făcută cu o mie de ani înainte (Ps. 22:18)! Aceste profeţii împlinite ne amintesc din nou că această Carte este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu şi că Isus Cristos este, într-adevăr, Mesia cel Făgăduit.
Isus o încredinţează pe mama Sa în grija lui Ioan (19:25-27)
19:25 Mulţi cercetători ai Bibliei cred că în acest verset sunt pomenite patru femei, după cum urmează:
- Maria, mama lui Isus;
- sora Mariei, Salomeea, mama lui Ioan;
- Maria, soţia lui Clopa; şi
- Maria Magdalena.
19:26, 27 În pofida propriilor Sale suferinţe, Domnul S-a îngrijit cu toată delicateţea de alţii. Văzând-o pe mama Sa şi pe Ioan, ucenicul, El i l-a prezentat pe Ioan ca cel care va ocupa de acum încolo locul de fiu al ei. Numind-o pe mama Lui „femeie“, Domnul nu a dat dovadă de lipsă de respect. Totuşi nu poate să ne scape faptul că nu a numit-o „Mamă“! Să fie aceasta o lecţie pentru cei care sunt ispitiţi s-o preamărească pe Maria, făcând din ea obiectul adoraţiei lor? Isus l-a instruit aici pe Ioan să aibă grijă de Maria ca şi când ar fi mama lui. Ioan s-a conformat şi a luat-o pe Maria acasă la el.
Lucrarea lui Cristos încheiată! (19:28-30)
19:28 Între versetele 27 şi 28, avem, desigur, cele trei ore de întuneric – de la amiază până la ora 3 după-amiază. Tocmai în acest interval de timp a fost Isus părăsit de Dumnezeu, în timp ce El a suferit pedeapsa pentru păcatele noastre. Strigătul Său: „Mi-e sete!“ a indicat o sete reală, fizică, intensificată enorm prin faptul că era răstignit. Dar ne aminteşte, în acelaşi timp, că mult mai puternică decât setea Sa fizică era setea Lui spirituală pentru mântuirea sufletelor oamenilor.
19:29 Ostaşii I-au dat oţet să bea. Probabil au legat un burete cu oţet, punând isop în jurul lui, şi I l-au adus la buze. (Isopul este o plantă folosită, de asemenea, la Paşte, Ex. 12:22). A nu se confunda cu oţetul amestecat cu fiere amară, ce I-a fost oferit mai înainte (Mat. 27:34), pe care nu l-a băut, deoarece ar fi acţionat ca tranchilizant, uşurându-I durerile. El trebuia să poarte păcatele noastre într-o stare de totală conştienţă.
19:30 „S-a sfârşit!“ Lucrarea pe care I-o încredinţase Tatăl s-o înfăptuiască! Turnarea sufletului Său ca jertfă pentru păcat! Lucrarea de răscumpărare şi de ispăşire! Este adevărat că încă nu murise, dar moartea Sa, îngroparea Sa şi înălţarea Sa la cer erau absolut sigure, de parcă s-ar fi şi întâmplat. De aceea, Domnul Isus a putut anunţa că era de acum asigurată o cale prin care păcătoşii să poată fi mântuiţi. Mulţumiţi-I astăzi lui Dumnezeu pentru lucrarea terminată a Domnului Isus de pe crucea Calvarului!
Unii învăţaţi ai Bibliei ne spun că faptul că Şi-a plecat capul ar putea însemna că a lăsat capul pe spate. Vine spune: „Nu e vorba aici de o plecare neputincioasă a capului, după ce a survenit decesul, ci aşezarea deliberată a capului Său în poziţia de odihnă“.
Faptul că se spune că Şi-a dat duhul subliniază că moartea Sa a fost de bună voie, voluntară. El este Cel care a stabilit timpul morţii Sale. Fiind stăpân absolut pe facultăţile Sale mentale, El şi-a eliberat duhul – act pe care nu-l putea săvârşi nici o persoană obişnuită.
(vezi postări asemănătoare: Răstignirea lui Isus, Răstignirea Regelui, Moartea și îngroparea lui Isus)
Pagini Crestine, Rastignirea,Pagini Crestine, Rastignirea,Pagini Crestine, Rastignirea,Pagini Crestine, Rastignirea,Pagini Crestine, Rastignirea,Pagini Crestine, Rastignirea,Pagini Crestine, Rastignirea,Pagini Crestine, Rastignirea,Pagini Crestine, Rastignirea,Pagini Crestine, Rastignirea,Pagini Crestine, Rastignirea