Pavel merge la Ierusalim

Pavel merge la Ierusalim

Faptele Apostolilor 21:1-26

1. După ce ne-am smuls din braţele lor, am plecat pe apă şi ne-am dus drept la Cos, a doua zi la Rodos şi de acolo la Patara.
2. Am găsit o corabie, care avea să treacă în Fenicia, ne-am suit în ea şi am plecat.
3. Am trecut prin faţa insulei Cipru, am lăsato la stânga şi ne-am urmat drumul spre Siria; apoi ne-am dat jos în Tir, unde avea să se descarce corabia.
4. Acolo am găsit pe ucenici şi am rămas şapte zile. Ucenicii, prin Duhul, ziceau lui Pavel să nu se suie la Ierusalim.
5. Dar când s-au împlinit zilele, am plecat şi ne-am văzut de drum; şi ne-au condus toţi, cu nevestele şi copiii, până afară din cetate. Am îngenuncheat pe mal şi ne-am rugat.
6. Apoi ne-am luat ziua bună unii de la alţii, şi noi ne-am urcat în corabie, iar ei s-au întors acasă.

Pavel la Ptolemaida şi Cezareea – Prorocia lui Agab

7. După ce ne-am isprăvit călătoria pe mare, din Tir am plecat la Ptolemaida, unde am urat de bine fraţilor şi am stat la ei o zi.
8. A doua zi am plecat şi am ajuns la Cezareea. Am intrat în casa lui Filip evanghelistul, care era unul din cei şapte, şi am găzduit la el.
9. El avea patru fete fecioare care proroceau.
10. Fiindcă stăteam de mai multe zile acolo, un proroc, numit Agab, s-a coborât din Iudeea
11. şi a venit la noi. A luat brâul lui Pavel, şi-a legat picioarele şi mâinile şi a zis: „Iată ce zice Duhul Sfânt: „Aşa vor lega iudeii în Ierusalim pe omul acela al cărui brâu este acesta şi-l vor da în mâinile Neamurilor.”
12. Când am auzit lucrul acesta, atât noi, cât şi cei de acolo, l-am rugat pe Pavel să nu se urce la Ierusalim.
13. Atunci Pavel a răspuns: „De ce plângeţi aşa de-mi rupeţi inima? Eu sunt gata nu numai să fiu legat, dar chiar să şi mor în Ierusalim pentru Numele Domnului Isus.”
14. Dacă am văzut că nu-l putem îndupleca, n-am mai stăruit şi am zis: „Facă-se voia Domnului!”
15. După zilele acelea, ne-am pregătit de plecare şi ne-am urcat la Ierusalim.
16. Câţiva ucenici din Cezareea au venit şi ei cu noi şi ne-au dus la unul numit Mnason, din Cipru, vechi ucenic, la care urma să găzduim.
17. Când am ajuns la Ierusalim, fraţii ne-au primit cu bucurie.
18. A doua zi, Pavel a mers cu noi la Iacov şi toţi prezbiterii s-au adunat acolo.
19. După ce le-a dat ziua bună, le-a istorisit cu de-amănuntul ce făcuse Dumnezeu în mijlocul Neamurilor prin slujba lui.
20. Când l-au auzit, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi i-au zis: „Vezi, frate, câte mii de iudei au crezut, şi toţi sunt plini de râvnă pentru Lege.
21. Dar ei au auzit despre tine că îi înveţi pe toţi iudeii care trăiesc printre Neamuri să se lepede de Moise, că le zici să nu-şi taie copiii împrejur şi să nu trăiască potrivit cu obiceiurile.
22. Ce este de făcut? Negreşit, mulţimea are să se adune, căci vor auzi că ai venit.
23. Deci, fă ce-ţi spunem noi! Avem aici patru bărbaţi care au făcut un jurământ.
24. Ia-i cu tine, curăţeşte-te împreună cu ei şi cheltuieşte tu pentru ei, ca să-şi radă capul. Şi astfel vor cunoaşte toţi că nu este nimic adevărat din cele ce au auzit despre tine, ci că şi tu umbli întocmai după rânduială şi păzeşti Legea.
25. Cu privire la Neamurile care au crezut, noi am hotărât şi le-am scris că trebuie să se ferească de lucrurile jertfite idolilor, de sânge, de animale sugrumate şi de curvie.”
26. Atunci Pavel a luat pe oamenii aceia, s-a curăţit şi a intrat cu ei a doua zi în Templu, ca să vestească sfârşitul zilelor curăţirii când se va aduce jertfă pentru fiecare dintre ei.

Comentariu de text

21:1-4a După această despărţire plină de duioşie şi afecţiune ce a avut loc la Milet, Pavel şi însoţitorii săi au călătorit cu corabia până la COS, unde au înnoptat. A doua zi, au continuat spre sud-est, spre insula RODOS. Apoi, din punctul de nord-est al insulei au mers mai departe până în PATARA, port maritim al localităţii Lycia, situată pe coasta de sud a Asiei Mici.

La Patara s-au îmbarcat pe o altă corabie, ce mergea spre Fenicia, situată pe coasta maritimă a Siriei, printre ale cărei oraşe principale era şi cetatea Tir.

Continuându-şi voiajul spre sud-est, traversând Marea Mediterană, au ocolit pe la sud insula Cipru, lăsând-o în stânga. Primul port la care au ancorat pe teritoriul Palestinei au fost TIR. Întrucât corabia urma să fie descărcată acolo, Pavel şi cu ceilalţi au căutat credincioşii creştini din localitate şi au stat cu ei şapte zile.

21:4b În acest timp ucenicii aceştia i-au spus lui Pavel prin Duhul să nu se ducă la Ierusalim – ceea ce ne pune în faţa unei întrebări care persistă de foarte multă vreme, anume dacă Pavel a dat dovadă de neascultare, greşind cu voia, prin faptul că s-a dus la Ierusalim.

Cu alte cuvinte, dacă nu cumva a fost nereceptiv la gândul Domnului sau, dimpotrivă, dacă realmente el s-a conformat voii lui Dumnezeu, suindu-se la Ierusalim. O primă lectură a celei de-a doua părţi a versetului 4 ne-ar putea conduce la concluzia că apostolul a procedat îndărătnic, sfidând voia Duhului. Dar o a doua lectură, mai atentă, a textului menţionat ne dezvăluie faptul că Pavel nu ştia că aceste avertismente au fost exprimate prin Duhul.

Luca, în stilul său caracteristic, de istoric, îşi informează cititorii că sfatul dat de ucenicii din Tir a fost inspirat de Duhul, dar nu afirmă că apostolul ar fi fost conştient de veridicitatea acestui sfat. Mai degrabă, se pare că Pavel a văzut în sfatul prietenilor săi o încercare de a-l salva de la suferinţe fizice sau chiar de la moarte. Or, în dragostea sa pentru fraţii săi de neam, iudeii, apostolul nu a considerat bunăstarea sa fizică drept un argument suficient de puternic pentru a-l abate din drum.

21:5, 6 La sfârşitul celor şapte zile, credincioşii din Tir au ieşit cu mic cu mare să-i petreacă pe misionari, până la corabia pe care urmau să se îmbarce, demonstrând astfel cât se poate de grăitor iubirea creştină de care erau animaţi. După un timp de rugăciune, luându-şi rămas bun unii de la alţii, a sosit vremea ca vasul să se desprindă de la ţărm, iar credincioşii din Tir s-au întors acasă.

21:7 Popasul următor a fost la PTOLEMAIS – port maritim, numit astfel în amintirea lui Ptolomeu, situat la circa 40 de kilometri de Tir, cunoscut astăzi sub denumirea de Akko (Acru), în apropiere de Haifa. Acest popas de o zi le-a permis slujitorilor Domnului să-şi viziteze fraţii creştini din partea locului.

21:8 A doua zi au parcurs ultima parte a călătoriei lor, ajungând, după alţi 48 de kilometri la CEZAREEA – localitate situată în Câmpia Şaron. Aici misionarii au fost găzduiţi în casa lui Filip evanghelistul (care nu trebuie confundat cu apostolul Filip). Acest Filip este cel care a fost ales diacon de biserica de la Ierusalim şi care a dus Evanghelia în Samaria. În urma învăţăturilor sale, a fost mântuit eunucul etiopian.

21:9 Filip avea patru fiice fecioare care proroceau – adică fuseseră dăruite de Duhul Sfânt să primească mesaje direct de la Domnul şi să le transmită altora. Unii au dedus din acest verset că le este îngăduit femeilor să predice şi să predea în cadrul bisericii. Dar, întrucât li se interzice în mod expres femeilor să predea, să vorbească sau să exercite autoritate asupra bărbaţilor în adunare (vezi 1 Cor. 14:34, 35; 1 Tim. 2:11, 12), singura concluzie pe care o putem trage este că misiunea profetică a acestor patru fiice fecioare s-a desfăşurat în cadrul familiei sau al altor întruniri în afara celor din biserică.

21:10, 11 În timpul şederii lui Pavel la Cezareea, un proroc, numit Agab, s-a coborât din Iudeea. Este acelaşi profet care a venit din Ierusalim la Antiohia, prezicând că va urma o perioadă de foamete, care a avut loc în timpul domniei împăratului roman Claudius (Fapte 11:28).

Aici, în textul de faţă, Agab a luat cureaua lui Pavel şi şi-a legat mâinile şi picioarele cu ea. Prin acest gest dramatic, urmând pilda predecesorilor săi, profetul a transpus în viaţă mesajul său. Apoi a tălmăcit mesajul acestei lecţii practice. Aşa cum şi-a legat el mâinile şi picioarele, iudeii din Ierusalim îi vor lega lui Pavel mâinile şi picioarele, dându-l în mâna autorităţilor neevreieşti. Slujirea lui Pavel în folosul iudeilor (simbolizată prin cureaua sa) avea să conducă la prinderea sa de către aceşti iudei.

21:12-14 Când au auzit însoţitorii lui Pavel şi creştinii din Cezareea acest lucru, au stăruit pe lângă apostol să nu se ducă la Ierusalim. Deşi Pavel a considerat că nu poate da ascultare îngrijorării lor, lacrimile vărsate de aceşti credincioşi pentru el l-au mişcat profund, producându-i durere în inimă.

Putea el oare să permită ca teama de lanţuri şi de închisoare să-l oprească de la ceea ce considera el drept împlinirea voii lui Dumnezeu? Mai degrabă, el a ţinut să le precizeze că este gata nu numai să fie legat, ci şi să moară la Ierusalim pentru numele Domnului Isus. Şi astfel toate argumentele lor nu au folosit la nimic, Pavel fiind hotărât să meargă la Ierusalim. Prin urmare, ei au spus: „Facă-se voia Domnului!“

E greu de conceput că aceste cuvinte de rămas bun, rostite de Pavel, ar fi purces de pe buzele unui om conştient că nu ascultă de călăuzirea Duhului Sfânt. Ştim că ucenicii din Tir i-au spus, prin Duhul, să nu se ducă la Ierusalim (v. 4). Dar ştia oare Pavel că aceştia au vorbit prin Duhul? Şi apoi, nu reiese oare clar din textele următoare că Domnul a aprobat călătoria făcută de Pavel la Ierusalim, când a afirmat la 23:11: „Îndrăzneşte, Pavel, căci după cum ai adus mărturie despre cele privitoare la Mine în Ierusalim, aşa trebuie să aduci mărturie şi în Roma“?

Două lucruri sunt clare: Mai întâi, Pavel nu a considerat siguranţa persoanei sale ca fiind argumentul principal al slujirii Domnului. În al doilea rând, Domnul Şi-a pus amprenta suverană peste toate aceste evenimente, imprimându-le un curs spre slava Sa.

21:15, 16 Călătoria pe uscat de peste 80 de kilometri de la Cezareea la Ierusalim se făcea în vremea aceea cu mijloace de transport anevoioase. Rândurile însoţitorilor apostolilor s-au îngroşat prin alăturarea unor ucenici din Cezareea şi a unui frate creştin pe nume Mnason. Originar din Cipru, el fusese unul din primii creştini pe această insulă. Acum locuia la Ierusalim, unde a avut privilegiul de a-i găzdui pe apostol şi pe însoţitorii acestuia în ultima sa vizită la Ierusalim.

Călătoriile misionare ale lui Pavel se încheie odată cu sosirea sa la Ierusalim. Restul Cărţii Fapte se ocupă de arestarea sa, procesul ce a urmat, apoi călătoria la Roma, noul proces intentat acolo şi întemniţarea sa în capitala imperiului roman.

21:17, 18 La sosirea sa în Ierusalim, apostolul şi prietenii lui au fost primiţi cu căldură de fraţi. A doua zi a fost convocată o întâlnire cu Iacov şi toţi bătrânii. Nu putem şti despre care Iacov este vorba aici. Ar putea fi Iacov fratele Domnului, Iacov fiul lui Alfeu sau o altă persoană cu acest nume. Varianta cea mai plauzibilă este prima.

21:19, 20a Pavel a luat primul cuvântul, istorisind în amănunt ce a făcut Dumnezeu printre Neamuri prin slujba lui – fapt care a produs o mare bucurie în rândul fraţilor.

21:20b-22 Dar fraţii iudei au fost plini de îngrijorare, având în vedere vestea care le ajunsese la urechi, potrivit căreia apostolul Pavel ar fi predicat şi predat oamenilor învăţături îndreptate împotriva lui Moise şi a legii. Or, asta prevestea mari necazuri la Ierusalim.

Învinuirea concretă ce i s-a adus lui Pavel a fost că i-ar fi învăţat pe toţi iudeii din străinătate să-l dea uitării pe Moise, spunându-le să nu facă circumcizie copiilor şi să nu umble potrivit cu datinile iudaice. Întrebarea care se pune este: a predat Pavel o asemenea învăţătură, sau nu?

Într-adevăr, el a propovăduit că Cristos este sfârşitul legii pentru neprihănire în cazul tuturor celor care cred. De asemenea, a predat că de la apariţia credinţei creştine, iudeii credincioşi nu se mai află sub incidenţa legii lui Moise şi că dacă primeşte cineva circumcizia ca mijloc de dobândire a mântuirii, atunci acea persoană se separă de mântuirea care este în Cristos Isus.

De asemenea, a propovăduit că o atare revenire la tiparele şi umbrele legii, după apariţia lui Cristos, constituia o dezonoare la adresa lui Cristos. Având în vedere toate acestea, nu e prea greu să înţelegem de ce îl priveau iudeii aşa cum îl priveau.

21:23, 24 Dar fraţii iudei de la Ierusalim au avut un plan, care, sperau ei, putea să aplaneze diferendele cu concetăţenii lor – mântuiţi şi nemântuiţi. Astfel, ei i-au propus lui Pavel să depună un jurământ iudeu. Patru bărbaţi îşi asumaseră deja acest jurământ, urmând prescripţiile sale. Prin urmare, Pavel să li se alăture acestora, să se purifice alături de ei şi să le plătească spezele.

Iată ce are F. W. Grant de spus în această privinţă:

Să-i ia pe aceşti patru oameni, care, fiind credincioşi ca şi el, nu se puteau lega cu jurământul de nazireu, şi să se înfăţişeze alături de ei în templu, purificat, asumându-şi toate cheltuielile legate de îndeplinirea procedurii – toate acestea făcându-se în mod public, pentru ca toţi să poată vedea limpede raporturile sale faţă de lege.

Nu ştim în ce anume consta acest jurământ, detaliile fiind învăluite în mister. Tot ce trebuie să ştim este că era un jurământ iudaic şi că dacă iudeii l-ar fi văzut pe Pavel îndeplinind ritualul asociat cu acest jurământ, ar fi putut să-şi dea seama fără echivoc că nu s-a îndepărtat de legea lui Moise, ci ar constitui un semn sigur pentru iudei că apostolul a păzit legea.

Acţiunea de asumare de către Pavel a jurământului iudaic a fost deopotrivă elogiată şi criticată. Cei din tabăra apărătorilor susţin că el nu a făcut altceva decât să pună în practică principiul său călăuzitor, potrivit căruia el s-a făcut totul pentru toţi oamenii, numai ca să-i poată câştiga, dacă se poate, pe unii (1 Cor. 9:19-23). Pe de altă parte, Pavel a fost criticat de alţii, pentru că ar fi mers prea departe în eforturile sale conciliante faţă de iudei, creând astfel impresia că se află încă sub lege.

Cu alte cuvinte, Pavel a fost acuzat de inconsecvenţă faţă de convingerea exprimată de el anterior că credinciosul nu se află sub incidenţa legii, nici în ce priveşte mântuirea, nici conduita sa în viaţă (Gal. 1 şi 2). Noi tindem să dăm crezare acestei critici, exprimându-ne, în acelaşi timp, convingerea că trebuie să fim cu băgare de seamă când judecăm motivaţiile care au stat la baza acţiunilor apostolilor.

21:25 Fraţii de la Ierusalim l-au sfătuit pe Pavel că nu trebuie impuse nici un fel de reguli asupra credincioşilor dintre Neamuri, în afară de cele propuse de conciliul de la Ierusalim, şi anume că Neamurile trebuie să se abţină de la lucrurile închinate idolilor, de la consumul sângelui, al animalelor sugrumate şi să se ferească de desfrânare (imoralitate sexuală).

21:26 Paşii pe care i-a făcut Pavel în continuare nu ne sunt lămuriţi nouă, celor din vremea noastră. Mulţi comentatori cred că aici este vorba de jurământul de nazireu. Dar chiar dacă aşa ar sta lucrurile, tot nu înţelegem semnificaţia şi succesiunea etapelor din cadrul ceremoniei, aşa cum sunt ele descrise în această secţiune.
Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim,Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim,Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim,Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim,Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim,Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim,Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim,Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim,Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim,Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim,Pagini Crestine,Pavel merge la Ierusalim