Prima venire a lui Cristos și semnele vremurilor

Prima venire a lui Cristos și semnele vremurilor

Luca 12:49-59

49. Eu am venit să arunc un foc pe pământ. Şi ce vreau decât să fie aprins chiar acum!
50. Am un botez cu care trebuie să fiu botezat şi cât de mult doresc să fie îndeplinit!
51. Credeţi că am venit să aduc pace pe pământ? Eu vă spun: nu; ci mai degrabă dezbinare.
52. Căci, de acum înainte, din cinci care vor fi într-o casă, trei vor fi dezbinaţi împotriva a doi şi doi împotriva a trei.
53. Tatăl va fi dezbinat împotriva fiului şi fiul împotriva tatălui; mama împotriva fiicei şi fiica împotriva mamei; soacra împotriva norei şi nora împotriva soacrei.”
54. El a mai zis noroadelor: „Când vedeţi un nor ridicându-se la apus îndată ziceţi: „Vine ploaia.” Şi aşa se întâmplă.
55. Şi când vedeţi suflând vântul de la miazăzi, ziceţi: „Va fi arşiţă.” Şi aşa se întâmplă.
56. Făţarnicilor, faţa pământului şi a cerului ştiţi s-o deosebiţi; vremea aceasta cum de n-o deosebiţi?
57. Şi pentru ce nu judecaţi şi voi singuri ce este drept?
58. Când te duci cu pârâşul tău înaintea judecătorului, pe drum caută să scapi de el; ca nu cumva să te târască înaintea judecătorului, judecă torul să te dea pe mâna temnicerului şi temnicerul să te arunce în temniţă.
59. Îţi spun că nu vei ieşi de acolo până nu vei plăti şi ultimul bănuţ.”

Comentariu de text

Efectul primei veniri a lui Cristos (12:49-53)

12:49 Domnul Isus a ştiut că venirea Sa pe pământ nu avea să aducă pace, la început. Mai întâi, avea să producă dezbinare, lupte, persecuţii şi vărsări de sânge. El nu a venit cu scopul declarat de a arunca acest foc pe pământ, ci mai degrabă acesta a fost rezultatul sau efectul venirii Sale. Deşi suferinţele şi disensiunile au izbucnit încă din timpul lucrării Sale pământeşti, abia la cruce a fost demascată adevărata inimă a omului. Domnul a ştiut că toate acestea se vor întâmpla şi a fost pregătit ca focul persecuţiei să izbucnească cât mai curând împotriva Lui Însuşi.

12:50 El trebuia să fie botezat cu un botez. Asta se referă la botezul Lui până la punctul morţii pe Crucea Calvarului. El se simţea extraordinar de constrâns să se ducă la cruce şi să realizeze răscumpărarea pentru omenirea pierdută. Ruşinea, suferinţa şi moartea au constituit voia lui Dumnezeu pentru El şi Domnul Isus a fost pregătit şi dornic să asculte.

12:51-53 El ştia foarte bine că venirea Sa nu avea să aducă pace pe pământ la data aceea. Şi astfel El i-a avertizat pe ucenici că atunci când vor veni oamenii la El, familiile acestora îi vor prigoni şi-i vor alunga. Introducerea creştinismului într-o familie compusă, în medie, din cinci persoane, avea să dezbine acea familie.

Cât de perversă este natura omului, dacă stăm să ne gândim că rudele necredincioase ale cuiva mai degrabă ar prefera ca fiul lor să fie un beţiv şi un desfrânat, numai pocăit să nu fie! Numai să nu ia atitudine în public, ca ucenic al Domnului Isus Cristos!

Paragraful acesta infirmă teoria nejustificată, potrivit căreia Isus ar fi venit să unească întreaga omenire (şi pe credincioşi, şi pe necredincioşi!) într-o singură „frăţie universală a tuturor oamenilor“. Mai degrabă, El i-a dezbinat mai mult decât fuseseră dezbinaţi până atunci!

Semnele vremurilor (12:54-59)

12:54, 55 Versetele precedente au fost adresate ucenicilor. Acum Mântuitorul Îşi îndreaptă atenţia spre mulţimi. El le aminteşte că ştiu să facă prognoza vremii. Astfel, oamenii ştiau că atunci când apărea un nor la apus (deasupra Mediteranei), urma o ploaie torenţială. Pe de altă parte, vântul de la sud aducea căldură mare şi secetă. Oamenii aveau suficientă inteligenţă să cunoască aceste lucruri, căci posedau voinţa de a cunoaşte.

12:56 În lucrurile spirituale, situaţia era cu totul alta. Deşi posedau inteligenţă normală, ei nu-şi dădeau seama că sosise clipa supremă a istoriei. Însuşi Fiul lui Dumnezeu Se afla printre ei, pe pământ. Niciodată nu se apropiase cerul mai mult de ei. Dar ei nu au cunoscut clipa cercetării lor. Ei aveau capacitatea intelectuală de a cunoaşte, dar nu aveau voinţa de a cunoaşte şi astfel s-au înşelat singuri.

12:57-59 Dacă şi-ar fi dat seama de semnificaţia zilelor în care trăiau, s-ar fi grăbit să facă pace cu adversarul lor.

Patru sunt termenii juridici folosiţi aici: adversar, magistrat, judecător şi ofiţer şi toţi se referă la Dumnezeu. În vremea aceea Dumnezeu Se deplasa în mijlocul lor, rugându-i fierbinte, dându-le prilejul să fie mântuiţi. Ei trebuiau să se pocăiască şi să-şi pună încrederea în El. Dacă refuzau, aveau să stea în faţa lui Dumnezeu, ca Judecător al lor. Or, negreşit procesul avea să fie în defavoarea lor. Vor fi găsiţi vinovaţi şi condamnaţi pentru necredinţa lor. Apoi vor fi aruncaţi în închisoare, adică în pedeapsa veşnică. Nu vor ieşi de acolo până când nu vor fi plătit ultimul bănuţ – adică nu vor ieşi niciodată, deoarece niciodată nu vor fi în stare să plătească o datorie atât de uriaşă.

Şi astfel Isus le-a spus oamenilor că trebuie să fie în stare să discearnă timpurile în care trăiesc. Se cere să se pună în ordine cu Dumnezeu, pocăindu-se de păcatele lor şi predându-se Lui în întregime.
Pagini Crestine,Prima venire a lui Cristos și semnele vremurilor,Pagini Crestine,Prima venire a lui Cristos și semnele vremurilor,Pagini Crestine,Prima venire a lui Cristos și semnele vremurilor,Pagini Crestine,Prima venire a lui Cristos și semnele vremurilor,Pagini Crestine,Prima venire a lui Cristos și semnele vremurilor,Pagini Crestine,Prima venire a lui Cristos și semnele vremurilor,Pagini Crestine,Prima venire a lui Cristos și semnele vremurilor,Pagini Crestine,Prima venire a lui Cristos și semnele vremurilor