Întruparea Cuvântului

Intruparea Cuvantului

Ioan 1:1-18

1. La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.
2. El era la început cu Dumnezeu.
3. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El.
4. În El era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor.
5. Lumina luminează în întuneric şi întunericul nu a biruit-o.
6. A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
8. Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9. Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
10. El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut.
11. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.
12. Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul de a fi copiii lui Dumnezeu;
13. născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14. Şi Cuvântul S-a făcut trup şi a locuit printre noi, plin de har şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava Singurului născut din Tatăl.
15. Ioan a mărturisit despre El, când a strigat: „El este Acela despre care ziceam eu: „Cel ce vine după mine este înaintea mea, pentru că era înainte de mine”.
16. Şi noi toţi am primit din plinătatea Lui şi har după har;
17. căci Legea a fost dată prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos.
18. Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut.”

Comentariu de text

Prima venire a Fiului lui Dumnezeu (1:1-18)

Ioan îşi începe evanghelia vorbind despre Cuvânt – fără să explice, imediat, cine sau ce este Cuvântul acesta. Cuvântul este unitatea de bază a vocabularului prin care ne exprimăm faţă de alţii. Dar Ioan nu se referă la vocabular, ci la o Persoană, la Persoana Domnului Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Dumnezeu S-a exprimat deplin pe Sine omenirii în Persoana Domnului Isus. Venind în lume, Cristos ne-a relevat în mod desăvârşit natura lui Dumnezeu. Murind pentru noi pe crucea Golgotei, El ne-a arătat cât de mult ne iubeşte Dumnezeu. Astfel, Cristos este Cuvântul viu al lui Dumnezeu dăruit omului, expresia gândirii lui Dumnezeu.

Cuvântul în eternitate şi în timp (1:1-5)

1:1 La început era Cuvântul. El nu a avut un început al Său, ci există din veşnicia veşniciilor. Oricât de departe în timpul trecut ar putea pătrunde omul cu mintea, ar constata că Domnul Isus era prezent în oricare din aceste timpuri. El nu a fost creat niciodată. El nu a avut o obârşie, ceea ce explică de ce autorul nu găseşte de cuviinţă să insereze în această evanghelie a Fiului lui Dumnezeu o genealogie a Sa. Cuvântul era cu Dumnezeu. El avea o personalitate separată şi distinctă. El nu era doar o idee, un gând, o noţiune sau un gen vag de exemplu, ci o Persoană reală, care trăia cu Dumnezeu. Cuvântul era Dumnezeu. Nu numai că locuia cu Dumnezeu, ci era El Însuşi Dumnezeu.

Biblia ne învaţă că există un singur Dumnezeu şi că sunt trei Persoane în cadrul Dumnezeirii – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. În acest verset sunt menţionate două din Persoanele Dumnezeirii – Dumnezeu Tatăl şi Dumnezeu Fiul. Este doar prima din numeroasele afirmaţii clare din această evanghelie că Isus Cristos este Dumnezeu. Nu e de ajuns a se afirma că El este „un Dumnezeu“, respectiv unul având atribute de Dumnezeu sau fiind de natură divină. Biblia afirmă fără echivoc că Isus Cristos este Dumnezeu.

1:2 Versetul 2 ar părea, la prima vedere, o simplă repetare a celor spuse anterior. Realitatea e însă alta. Versetul 2 ne învaţă că personalitatea şi Dumnezeirea lui Cristos sunt fără de început, nu cunosc obârşie. El nu a avut un moment de început, când a devenit o persoană întruchipată prin pruncul din ieslea Betleemului. Tot aşa, El nu a devenit un Dumnezeu după învierea Sa, cum susţin unii din vremea noastră. El este Dumnezeu, din veci de veci.

1:3 Toate lucrurile au fost făcute prin El. El Însuşi nu a fost o fiinţă creată; mai degrabă, El este Creatorul tuturor lucrurilor. Aici sunt incluse: omenirea, animalele, corpurile cereşti, îngerii – toate lucrurile, vizibile şi invizibile. Nimic din ce a fost făcut nu a fost făcut fără El. Nu poate exista nici o excepţie.

Dacă a fost făcut vreun lucru, El l-a făcut. Ca şi Creator, desigur, El este superior oricărui lucru sau fiinţe pe care le-a creat. Toate trei Persoanele Dumnezeirii au fost implicate în lucrarea de creaţie:

• „Dumnezeu a creat cerurile şi pământul“ (Gen. 1:1).
• „Duhul lui Dumnezeu plutea peste faţa apelor“ (Gen. 1:2).
• „Toate lucrurile au fost create prin El (Cristos) şi pentru El“ (Col. 1:16b).

1:4 În El era viaţa. Asta nu înseamnă doar că El poseda viaţa, ci că era şi este sursa vieţii. Sensul acestui cuvânt cuprinde atât viaţa fizică, cât şi cea spirituală. Când ne-am născut, am primit viaţă fizică. Când ne naştem din nou, primim viaţă spirituală. Ambele provin de la El.

Viaţa era lumina oamenilor. Acelaşi care ne-a dat viaţă este lumina oamenilor. El îi dăruieşte omului călăuzirea şi îndrumarea de care are nevoie. Una este să exişti, şi alta e să ştii cum să trăieşti, să cunoşti adevăratul scop al vieţii şi să cunoşti calea spre cer. Acelaşi care ne-a dat viaţă este Cel care ne asigură lumina pe cărarea vieţii.

În acest superb capitol cu care începe evanghelia după Ioan găsim şapte titluri minunate ale Domnului Isus Cristos. El este numit:

1. Cuvântul (v. 1, 14);
2. Lumina (v. 5, 7);
3. Mielul lui Dumnezeu (v. 29, 36);
4. Fiul lui Dumnezeu (v. 34, 49);
5. Cristosul (Mesia) (v. 41);
6. Regele Israelului (v. 49); şi
7. Fiul Omului (v. 51).

Primele patru titluri, care sunt menţionate, fiecare, de patru ori, par a avea o aplicaţie universală. Ultimele trei titluri, care sunt menţionate, fiecare, doar o singură dată, au fost prima oară aplicate la Israel, poporul străvechi al lui Dumnezeu.

1:5 Lumina străluceşte în întuneric. Pătrunderea păcatului a adus cu sine întuneric în minţile oamenilor. A cufundat lumea în întuneric în sensul că oamenii, în general, nici nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, nici nu au dorit să-L cunoască. În acest întuneric a venit Domnul Isus – o lumină strălucind întrun loc întunecos.

Întunericul nu a înţeles-o. Asta ar putea însemna că întunericul nu L-a înţeles pe Domnul Isus când El a venit în lume. Oamenii nu şi-au dat seama cine este El sau de ce a venit. Un alt sens este cel găsit în textul marginal al versiunii NKJV (şi în majoritatea versiunilor româneşti, n.tr.), şi anume: întunericul nu a biruit-o. În acest caz, ideea este că respingerea de către om a luminii şi duşmănia manifestată faţă de ea nu au împiedicat-o să strălucească.

Misiunea lui Ioan Botezătorul (1:6-8)

1:6 Versetul 6 se referă la Ioan Botezătorul, nu la apostolul Ioan, autorul acestei evanghelii. Ioan Botezătorul a fost trimis de la Dumnezeu ca predecesor al Domnului Isus. Misiunea lui a constat în a vesti venirea lui Cristos şi a le spune oamenilor să se pregătească să-L primească.

1:7 Omul acesta a venit ca să mărturisească despre faptul că Isus este cu adevărat Lumina lumii, pentru ca toţi oamenii să-şi poată pune încrederea în El.

1:8 Dacă Ioan ar fi încercat să atragă atenţia oamenilor asupra sa, n-ar mai fi fost fidel sarcinii care i s-a încredinţat. El însă a îndreptat privirea oamenilor către Isus, şi nu către el însuşi.

Prima venire a Fiului lui Dumnezeu (1:9-18)

1:9 Aceasta a fost adevărata Lumină. De-a lungul veacurilor, au existat mulţi oameni care au pretins a fi călăuze şi salvatori, dar Cel despre care mărturiseşte Ioan este Lumina autentică, Lumina supremă şi adevărată.

O altă traducere posibilă a acestui verset ar fi: „Adevărata Lumină, care, venind în lume, dă lumină tuturor oamenilor“. Cu alte cuvinte, expresia venind în lume ar putea descrie adevărata Lumină, mai degrabă decât pe toţi oamenii.

Tocmai prin venirea adevăratei Lumini… în lume fiecărui om i s-a dat lumină. Asta nu înseamnă că fiecare om a primit o oarecare cunoştinţă lăuntrică privitoare la Cristos, după cum nu înseamnă că toţi oamenii au auzit, cândva, despre Domnul Isus. Mai degrabă, sensul versetului este că Lumina străluceşte peste toţi oamenii, fără deosebire de naţionalitate, rasă sau culoarea pielii. Mai înseamnă că prin faptul că străluceşte peste toţi oamenii, Domnul Isus a descoperit adevăratul caracter al oamenilor.

Prin venirea Sa în lume, ca Omul desăvârşit, El a arătat cât de imperfecţi sunt restul oamenilor. Când o încăpere e cufundată în întuneric, nu se mai observă praful de pe mobilă. Dar de îndată ce aprindem lumina, camera ne apare în adevărata ei înfăţişare. În acelaşi sens, strălucirea adevăratei Lumini îl descoperă pe om aşa cum este în realitate.

1:10 De la data naşterii Sale, în ieslea Betleemului, până în ziua când S-a întors în cer, El a fost în aceeaşi lume în care trăim şi noi în prezent. El, Cel care a adus la fiinţă întreaga lume, El, care este Stăpânul ei de drept. În loc să-L recunoască de Creator, oamenii au crezut că El este doar un om obişnuit, ca ei înşişi şi, prin urmare, L-au tratat ca pe un străin şi un paria.

1:11 El a venit la ai Săi (în textul marginal al ediţiei KJV: la ale Sale, sau la domeniul Său). El nu intrat peste proprietatea altcuiva. Mai degrabă, a trăit pe o planetă pe care El Însuşi a creat-o. Ai Săi nu L-au primit. În sens global, aceasta se referă la întreaga omenire, căci majoritatea oamenilor L-au respins. Dar în sens restrâns, membrii poporului Israel sunt aleşii Lui pe pământ. Când a venit în lume, S-a înfăţişat evreilor, ca Mesia al lor, dar ei nu L-au primit.

1:12 Prin urmare, acum El Se oferă întregii omeniri şi celor care Îl primesc le dă dreptul sau autoritatea de a deveni copii ai lui Dumnezeu.

Versetul acesta ne spune clar cum putem deveni copii ai lui Dumnezeu. Nu prin fapte bune, nici prin aderarea la o biserică sau prin străduinţele noastre proprii de a fi cât mai buni, ci primindu-L pe El, crezând în Numele Lui.

1:13 Ca să devii copil în sens fizic, trebuie să te naşti. Tot aşa, pentru a deveni copil al lui Dumnezeu, trebuie să te naşti a doua oară. Asta se numeşte naşterea din nou sau convertirea, mântuirea sau salvarea.

Versetul acesta ne arată cele trei căi prin care nu are loc naşterea din nou şi apoi singura cale prin care are loc naşterea din nou. Mai întâi, cele trei căi prin care nu ne naştem din nou:

1. Nu din sânge. Asta înseamnă că nimeni nu devine creştin doar pentru că părinţii lui sunt creştini. Mântuirea nu se transmite de la părinţi la copii, prin circuitul sangvin.
2. Nici din voia firii. Cu alte cuvinte, un om nu are puterea, în propria sa fire, să producă naşterea din nou. Deşi pentru a fi mântuit el trebuie să dorească acest lucru, voinţa lui nu este suficientă pentru a-l mântui.
3. Nici din voia vreunui om. Nici un om nu-l poate mântui pe alt om. De pildă, un predicator poate dori foarte mult ca cineva să se nască din nou, dar nu are puterea de a produce această naştere miraculoasă.

Atunci cum se efectuează această naştere? Răspunsul îl găsim în cuvintele: ci din Dumnezeu.

1:14 Cuvântul a devenit trup când Isus S-a născut, ca prunc, în ieslea Betleemului. El existase dintotdeauna ca Fiul lui Dumnezeu ce era cu Tatăl în cer, dar acum a ales să vină în lume în trup omenesc. El a locuit printre noi. Nu a fost doar o scurtă apariţie, care să poată fi greşit înţeleasă sau confundată cu un alt eveniment, ci Dumnezeu realmente a venit pe acest pământ şi a trăit aici, ca Om între oameni. Cuvântul „a trăit“ înseamnă de fapt „a cortuit“ sau „Şi-a ridicat cortul“. Trupul Lui a fost cortul în care a trăit printre oameni treizeci şi trei de ani.

Şi noi am privit slava Lui. În Biblie, termenul „slavă“ se referă adesea la lumina strălucitoare care a însoţit întotdeauna prezenţa lui Dumnezeu. Când S-a aflat Domnul Isus aici pe pământ, El Şi-a acoperit slava cu un trup de carne.

Dar două sunt modalităţile în care slava Lui a fost totuşi revelată.

• Mai întâi, a fost slava Lui morală. Prin asta înţelegem strălucirea vieţii şi caracterului Său. În El n-a fost nici cea mai mică pată sau imperfecţiune. El a fost desăvârşit în toate căile Sale. Toate virtuţile s-au manifestat în viaţa Lui într-un superb echilibru.
• Apoi a mai fost şi strălucirea vizibilă a slavei Sale, care a avut loc pe Muntele Schimbării la faţă (Mat. 17:1, 2). Cu acel prilej, Petru, Iacov şi Ioan au văzut faţa Lui strălucind ca soarele, iar hainele lui radiind de o extraordinară luminozitate. Acestor trei ucenici li s-a dăruit o avanpremieră a splendorii pe care o va avea Domnul Isus când va reveni pe pământ şi va domni o mie de ani.

Când Ioan a spus: „Noi am privit slava Lui“, el s-a referit, mai cu seamă, la slava morală a Domnului Isus. El împreună cu ceilalţi ucenici au privit minunăţia unei vieţi absolut perfecte care a fost trăită pe acest pământ. Dar se poate deduce că Ioan s-a referit aici şi la evenimentul de pe Muntele Schimbării la Faţă. Slava pe care au văzut-o ucenicii le-a arătat că El este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Isus este singurul născut din Tatăl, adică Cristos este singurul, unicul Fiu al lui Dumnezeu.

Dumnezeu nu a mai avut alt Fiu ca El. Luată în alt sens, afirmaţia înseamnă că toţi credincioşii adevăraţi sunt fii ai lui Dumnezeu. Dar Isus este Fiul lui Dumnezeu prin excelenţă, aparţinând unei clase unice, din care face parte doar El. Ca Fiul lui Dumnezeu, El este egal cu Dumnezeu.

Mântuitorul era plin de har şi adevăr. Fiind pe de o parte, plin de bunătate şi îndurare nemeritate faţă de alţii, El a fost, în acelaşi timp, complet onest şi drept, nescuzând niciodată păcatul şi neîncuviinţând nicicând răul. A fi plin de gingăşie şi amabilitate, fiind, în acelaşi timp, complet drept este un atribut pe care numai Dumnezeu îl poate avea.

1:15 Ioan Botezătorul a mărturisit că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Înainte de a-Şi începe Domnul misiunea publică, Ioan le spusese oamenilor despre El. Mai târziu, când a păşit Isus pe scenă, Ioan a exclamat: „Acesta este Cel pe care vi L-am descris“.

Isus a venit după Ioan în ce priveşte naşterea şi lucrarea Sa. Cronologic, El S-a născut cu şase luni după Ioan şi S-a înfăţişat poporului Israel la câtva timp după ce Ioan începuse să predice şi să boteze. Dar în realitate Isus a fost înaintea lui Ioan. El era mai mare decât Ioan. Lui I se cuvenea mai multă cinste, pentru simplul fapt că era înainte de Ioan, căci El există din toată veşnicia, fiind Fiul lui Dumnezeu.

1:16 Toţi cei care cred în Domnul Isus sunt dotaţi cu puterea spirituală din plinătatea Sa. Plinătatea Sa este atât de mare încât El poate să-i înzestreze cu tărie pe toţi creştinii din toate ţările şi din toate veacurile. Expresia har din har înseamnă probabil „har peste har“ sau „har din abundenţă“. Termenul har din acest verset înseamnă bunăvoinţa sau favoarea plină de iubire pe care o revarsă Dumnezeu peste preaiubiţii Lui copii.

1:17 Ioan face o comparaţie contrastivă între perioada Vechiului Testament şi cea a Noului Testament.

Legea dată prin Moise nu a constituit o manifestare a harului, căci le poruncea oamenilor să asculte, condamnându-i la moarte dacă dădeau greş. Ea le spunea oamenilor ce este bine, dar nu le acorda şi puterea de a face binele respectiv. Ea a fost dată oamenilor pentru a le arăta că sunt păcătoşi, neputând să-i salveze de păcatele lor.

Dar harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos. El nu a venit să judece lumea, ci să-i salveze pe cei nevrednici, care nu se puteau mântui pe ei înşişi, şi pe cei ce-I erau duşmanii. Acesta este harul – tot ce are mai bun Cerul, pentru tot ce are mai rău pământul.

Nu numai că harul a venit prin Isus Cristos, ci şi adevărul a venit prin El. El a afirmat despre Sine: „Eu sunt adevărul“. El a fost absolut onest şi fidel în toate cuvintele şi faptele Sale. El nu a manifestat harul cu preţul adevărului. Deşi i-a iubit pe păcătoşi, El nu le-a iubit păcatele. El Şi-a dat seama că plata păcatului este moartea. Şi astfel El Însuşi a murit pentru a plăti plata sau pedeapsa morţii, pe care o meritam noi înşine, pentru ca să-şi poată manifesta faţă de noi bunătatea nemeritată de noi, mântuindu-ne sufletele şi asigurându-ne un loc în cer.

1:18 Nimeni nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu. Dumnezeu este Spirit şi, prin urmare, invizibil. El nu are un trup. Deşi S-a arătat oamenilor din Vechiul Testament în chip vizibil, ca Înger sau ca Om, aceste arătări nu L-au revelat cu adevărat pe Dumnezeu. Ele au fost doar apariţii temporare prin care a binevoit El să le vorbească membrilor poporului Său.

Domnul Isus este singurul Fiu născut al lui Dumnezeu. El este Fiul unic al lui Dumnezeu. Nu mai este nici un alt fiu ca El. El ocupă în permanenţă locul cel mai apropiat faţă de Dumnezeu Tatăl. Chiar când era aici pe pământ, Isus era tot în sânul Tatălui. El era una cu Dumnezeu şi egal cu Dumnezeu.

Binecuvântatul Fiu al lui Dumnezeu ne-a relevat pe deplin natura lui Dumnezeu. Când oamenii Îl vedeau pe Isus Îl vedeau pe Dumnezeu. Îl auzeau pe Dumnezeu vorbind. Simţeau iubirea şi tandreţea lui Dumnezeu.

Gândurile şi atitudinile lui Dumnezeu faţă de omenire au fost făcute cunoscute pe deplin de către Cristos.
Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului,Pagini Crestine,Intruparea Cuvantului