Iudeii nu se pot dezvinovăți

Iudeii nu se pot dezvinovăți

Romani 2:17-24

17. Tu, care te numeşti iudeu, care te bazezi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău,
18. care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;
19. tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric,
20. povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului;
21. tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi?
22. Tu, care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele?
23. Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?
24. Căci „din pricina voastră este defăimat Numele lui Dumnezeu printre popoare”, după cum este scris. 

Comentariu de text

2:17 Apostolul mai are o categorie de care trebuie să se ocupe; prin urmare, el pune acum următoarea întrebare: Sunt iudeii, cărora le-a fost dată legea, de asemenea pierduţi? Şi răspunsul la întrebare este: „Bineînţeles, şi ei sunt pierduţi!“

Nu este nici o îndoială că mulţi iudei s-au considerat imuni la judecata lui Dumnezeu. „Cum ar putea trimite Dumnezeu un iudeu vreodată în iad?!“ – spuneau ei.

Pe de altă parte, în concepţia lor, Neamurile erau numai bune pentru flăcările iadului! Dar Pavel trebuie să distrugă această pretenţie nerealistă, arătând că, în anumite împrejurări, Neamurile ar putea fi mai aproape de Dumnezeu decât iudeii.

Mai întâi, el trece în revistă acele lucruri pe care iudeul le consideră ca avantajele sale principale, ce-i asigură o poziţie privilegiată în faţa lui Dumnezeu. El poartă numele de iudeu, deci de membru al poporului ales de Dumnezeu să fie al Lui pe acest pământ.

Apoi iudeul se odihneşte în lege, care nu a fost însă niciodată concepută să-i ofere omului odihnă, ci, dimpotrivă, să-i trezească conştiinţa la realitatea păcătoşeniei sale. Iudeul se bucură în Dumnezeu, în singurul Dumnezeu adevărat, care a intrat într-o relaţie unică de legământ cu naţiunea Israel.

2:18 El ştie care este voia lui Dumnezeu, întrucât Scriptura îi prezintă acea voie în linii mari. El aprobă lucrurile care sunt excelente, întrucât legea îl învaţă cum să discearnă valorile morale.

2:19 El se laudă că este o călăuză pentru cei orbi din punct de vedere moral şi spiritual, o lumină pentru cei care zac în întunericul ignoranţei.

2:20 El se consideră calificat să-i corecteze pe cei fără minte sau neînvăţaţi şi să-i înveţe pe cei care sunt copii, întrucât legea îi oferă lui, iudeului, o privire de ansamblu a cunoaşterii şi adevărului.

2:21 Dar aceste lucruri cu care se mândreşte iudeul nu i-au schimbat lui niciodată viaţa. Ele nu constituie decât o chestiune de orgoliu, bazată pe apartenenţa la o anumită rasă, religie şi cunoaştere, fără ca această conştiinţă să se transpună în planul vieţii practice printr-o trăire morală. Iudeul îi învaţă pe alţii, dar nu se alipeşte el însuşi de aceste învăţături în inima lui. El predică împotriva furtului, dar nu practică el însuşi ceea ce a predicat.

2:22 Când interzice adulterul, el aderă la principiul: „Fă cum îţi spun, nu cum fac eu“. Când s-a întâmplat să deteste idolii, el nu s-a dat totuşi în lături de la a jefui temple, prădând poate altarele păgâne.

2:23 El s-a fălit cu faptul că posedă legea, dar L-a dezonorat pe Dumnezeul care a dat această lege, călcându-i preceptele sacre.

2:24 Această combinaţie nefastă de cuvinte foarte înălţătoare, în paralel cu o purtare foarte josnică le-a făcut pe Neamuri să hulească numele lui Dumnezeu. Ele L-au judecat pe Domnul, cum fac oamenii întotdeauna, prin prisma celor care au pretins că sunt urmaşii Lui. Aşa a fost pe vremea lui Isaia (Is. 52:5) şi aşa este şi astăzi.

Fiecare dintre noi trebuie să-şi pună întrebarea:

Dacă oamenii nu ar putea cunoaşte despre Cristos decât ceea ce văd despre persoana şi caracterul Lui în purtarea mea (inserează aici numele tău), oare ce ar vedea ei?