Adevărata circumcizie a inimii

Adevărata circumcizie a inimii

Romani 2:25-29, 3:1-20

25. Tăierea împrejur, negreşit, este de folos, dacă împlineşti Legea; dar dacă tu calci Legea, tăierea ta împrejur ajunge netăiere împrejur.
26. Dacă deci, cel netăiat împrejur păzeşte poruncile Legii, netăierea lui împrejur nu i se va socoti ea ca o tăiere împrejur?
27. Cel netăiat împrejur din naştere, care împlineşte Legea, nu te va condamna el pe tine, care o încalci, măcar că ai litera Legii şi tăierea împrejur?
28. Iudeu nu este acela care se arată pe din afară că este iudeu; şi tăiere împrejur nu este aceea care este pe dinafară, în carne.
29. Ci, iudeu este acela care este iudeu înăuntru; şi tăiere împrejur este aceea a inimii, în duh, nu în literă; un astfel de iudeu îşi scoate lauda nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.

Capitolul 3 – Întâietatea iudeului

1. Care este deci întâietatea iudeului sau care este folosul tăierii împrejur? Oricum, sunt mari. Şi, mai întâi de toate, prin faptul că lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.
3. Şi ce are a face dacă unii n-au crezut? Necredinţa lor va nimici ea credincioşia lui Dumnezeu?
4. Nicidecum! Dimpotrivă, Dumnezeu să fie găsit adevărat şi toţi oamenii mincinoşi, după cum este scris: „Ca să fii găsit neprihănit în cuvintele Tale şi vei ieşi biruitor când vei fi judecat.”
5. Dar, dacă nelegiuirea noastră pune în lumină neprihănirea lui Dumnezeu, ce vom zice? Nu cumva Dumnezeu este nedrept când Îşi dezlănţuie mânia? (Vorbesc în felul oamenilor.)
6. Nicidecum! Pentru că, altfel, cum va judeca Dumnezeu lumea?
7. Şi dacă prin minciuna mea adevărul lui Dumnezeu străluceşte şi mai mult spre slava Lui, de ce mai sunt judecat totuși ca păcătos?
8. Şi de ce să nu facem răul ca să vină bine din el, cum pretind unii – care ne vorbesc de rău -, că spunem noi? Condamnarea acestora este dreaptă.
Iudeii şi Neamurile sunt la fel
9. Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum! Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat,
10. după cum este scris: „Nu este nici un om neprihănit, nici unul măcar.
11. Nu este nici unul care să aibă pricepere. Nu este nici unul care să-L caute pe Dumnezeu.
12. Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este nici unul care să facă binele, nici unul măcar.
13. Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de viperă;
14. gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
15. au picioarele grabnice să verse sânge;
16. prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
17. nu cunosc calea păcii;
18. frica de Dumnezeu nu este îna intea ochilor lor.”
19. Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie închisă şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
20. Căci nimeni nu va fi socotit ne prihănit înaintea Lui prin faptele Legii, deoarece
prin Lege vine cunoaşterea deplină a păcatului.

Comentariu de text

2:25 Pe lângă lege, iudeul se mai laudă cu ritualul circumciziei – acea operaţie chirurgicală minoră de tăiere împrejur a prepuţului oricărui iudeu de parte bărbătească. Ritualul a fost instituit de Dumnezeu ca semn al legământului încheiat de El cu Avraam (Gen. 17:9-14), exprimând separarea unui popor faţă de lume şi alipirea de Dumnezeu.

După un timp, iudeul a ajuns să se laude atât de mult cu faptul că a fost tăiat împrejur, încât i-a numit pe ceilalţi oameni, pe neevrei, „netăierea împrejur“. Aici Pavel stabileşte o legătură între circumcizie şi Legea lui Moise, arătând că aceasta era valabilă doar ca semn, când era combinată cu trăirea unei vieţi de ascultare.

Dumnezeu nu este un aderent strict la ritualuri lipsite de viaţă. El nu Se mulţumeşte cu cere- moniile exterioare, dacă acestea nu sunt însoţite de o sfinţenie lăuntrică. Prin urmare, un evreu circumcis, care calcă legea, nu se deosebeşte prea mult de un necircumcis.Când apostolul se referă la păzitorii sau împlinitorii legii, în acest pasaj, noi nu trebuie să luăm aceste cuvinte în sens absolut.

2:26 Astfel, dacă un neevreu se conformează moralităţii prescrise de lege, chiar dacă el însuşi nu se află sub lege, necircumcizia lui este mai acceptabilă decât circumcizia iudeului, care calcă însă legea. În acest caz, inima acelui neevreu este tăiată împrejur (circumcisă) şi acest lucru contează!

2:27 Comportamentul superior al neevreului îl condamnă pe evreu, care, deşi posedă litera legii şi circumcizia, nu păzeşte legea şi nu trăieşte o viaţă circumcisă, adică o viaţă de despărţire de tot ce este lumesc, o viaţă de sfinţenie.

2:28 În modul lui Dumnezeu de a judeca lucrurile, un iudeu adevărat nu este doar cel în ale cărui vene curge sângele lui Avraam sau care poartă în trupul său semnul circumciziei. O persoană poate avea ambele elemente, şi totuşi să fie o persoană foarte decăzută pe plan moral. Domnul nu este impresionat de considerentele externe, de rasă sau religie. El doreşte să vadă la noi sinceritatea şi curăţia care izvorăsc din lăuntrul inimii.

2:29 Un iudeu adevărat este cel care, pe lângă faptul că este un descendent al lui Avraam, în plus va da dovadă de trăirea unei vieţi evlavioase. Pasajul acesta nu ne învaţă că toţi credincioşii sunt iudei sau că biserica este Israelul lui Dumnezeu. Pavel se referă aici la cei care se nasc din părinţi evrei, dar subliniază că simpla apartenenţă la acest popor, prin naştere, şi purtarea semnului circumciziei nu sunt de ajuns, ci trebuie să existe în plus o realitate lăuntrică.

Adevărata circumcizie este o chestiune care ţine de inimă – nu doar de tăierea fizică a unui organ al trupului, ci realitatea spirituală a îndepărtării chirurgicale a firii vechi, nenăs- cute din nou.

Cei care combină astfel semnul exterior cu harul interior vor avea parte de laudă din partea lui Dumnezeu, chiar dacă nu şi din partea oamenilor.

În acest ultim verset avem de a face cu un joc de cuvinte – chiar dacă acest lucru e evident doar în textul original. Termenul „iudeu“ provine din „Iuda“ şi înseamnă laudă. Un iudeu adevărat este cel al cărui caracter este de aşa natură, încât să primească laudă din partea lui Dumnezeu.

3:1 Pavel continuă să dezbată tema vinovăţiei iudeilor, în primele opt versete din acest capitol. În acest punct al dezbaterii, apare iudeul contestatar, care începe să-l chestioneze pe apostol, după cum urmează:

CONTESTATARUL: Dacă tot ce ai spus tu, Pavel, în versetele 2:17-29 este adevărat, atunci care mai este avantajul de a fi un iudeu şi care este folosul circumciziei?

3:2 PAVEL: Iudeii au avut parte de multe privilegii speciale. Cel mai important este faptul că lor li s-au încredinţat oracolele [cuvintele] lui Dumnezeu. Partea din Scriptură care conţine Vechiul Testament a fost dată iudeilor s-o redacteze şi s-o păstreze, dar cum a răspuns Israelul la acest extraordinar privilegiu? În cea mai mare parte, ei au dat dovadă de o îngrozitoare lipsă de credinţă.

3:3 CONTESTATARUL: Da, e drept că nu toţi iudeii au crezut, dar poate să însemne asta oare că Dumnezeu nu Îşi va respecta promisiunile? Oare nu El l-a ales pe Israel să-I fie poporul Său? Oare nu a încheiat El legăminte speciale cu israeliţii? Poate necredinţa unora dintre ei să-L determine pe Dumnezeu să-Şi calce cuvântul?

3:4 PAVEL: Răspunsul este categoric nu! Ori de câte ori se ridică întrebarea dacă Dumnezeu sau omul are dreptate, porneşte întotdeauna de la premisa că Dumnezeu are dreptate şi că orice om este un mincinos. Asta a şi spus, de altfel, David în Psalmul 51:4: „Justeţea deplină a tuturor spuselor Tale trebuie apărată. Tu trebuie să fii îndreptăţit, ori de câte ori omul păcătos încearcă să Te conteste“ (n.tr.: parafrazare). Păcatele noastre nu fac altceva decât să confirme justeţea şi veridicitatea cuvintelor lui Dumnezeu.

3:5 CONTESTATARUL: Dacă aşa stau lucrurile, de ce ne mai condamnă Dumnezeu? Dacă nedreptatea noastră face ca dreptatea [neprihănirea] lui Dumnezeu să strălucească şi mai glorios, cum mai poate Dumnezeu să-Şi reverse mânia peste noi? (Pavel precizează aici că în citarea acestor cuvinte el recurge la modul de argumentare al oamenilor.)

3:6 PAVEL: Acest mod de argumentare nu este vrednic de a fi luat în considerare. Dacă ar exista posibilitatea ca Dumnezeu să fie nedrept, atunci cum ar mai putea fi El calificat să judece lumea? Dar noi toţi recunoaştem că El va judeca lumea.

3:7 CONTESTATARUL: Dar dacă păcatul meu Îi aduce slavă lui Dumnezeu, dacă minciuna mea confirmă adevărul Lui, dacă El face ca mânia omului să-I aducă laudă Lui, atunci cum mai poate El să-mi bage mereu de vină, păcătosului de mine?

3:8 De ce nu ar fi logic să spunem: PAVEL: Dă-mi voie să te întrerup, pentru a-ţi spune că unii oameni chiar ne acuză pe noi, creştinii, că am recurge la acest argument, dar eu te asigur că această acuzaţie nu este adevărată!

CONTESTATARUL: De ce nu ar fi logic să spunem: „Să facem răul, ca să vină binele“?

PAVEL: Tot ce pot spune este: condamnarea unor oameni care vorbesc aşa este binemeritată! (De fapt, acest ultim argument, oricât ar părea de stupid, este formulat mereu împotriva Evangheliei harului lui Dumnezeu. Oamenii spun: „Dacă ai putea fi mântuit prin credinţa în Cristos, atunci ai putea trăi cum vrei, chiar în păcat, pentru că harul lui Dumnezeu copleşeşte păcatul omului. Prin urmare, cu cât păcătuieşti mai mult, cu atât mai mult va abunda harul lui Dumnezeu“. Apostolul răspunde acestei obiecţii în capitolul 6.)

3:9 CONTESTATARUL: Atunci afirmi tu că noi, iudeii, suntem mai buni decât Neamurile păcătoase? Sau, potrivit altor ver- siuni, întrebarea ar putea fi formulată cam aşa: „Suntem noi, iudeii, mai răi decât Neamurile?“ Răspunsul, în ambele cazuri, este că iudeii nu sunt nici mai buni, nici mai răi. Toţi sunt păcătoşi.

Asta ne conduce la următoarea întrebare din expunerea lui Pavel, constituind o paralelă la aceasta. Pavel a arătat că păgânii sunt pierduţi. Moraliştii, care cred că posedă neprihănirea lor proprie – fie că aceştia sunt iudei, fie Neamuri – sunt cu toţii pierduţi. Iudeii sunt şi ei pierduţi.

Întrebarea care se pune, atunci, este aceasta: Sunt oare toţi oamenii pierduţi? Răspunsul este: „Da, am dovedit deja că toţi oamenii se află sub puterea păcatului“. Asta înseamnă că iudeii nu se deosebesc de Neamuri în această privinţă.

3:10 Dacă mai este nevoie de vreo dovadă, aceasta o găsim în Vechiul Testament. Mai întâi, vedem că păcatul a afectat orice fiinţă omenească născută din alte fiinţe omeneşti (3:10-12) şi apoi vedem că păcatul a afectat orice parte din om (3:13-18). Am putea parafraza această afirmaţie cam aşa: „Nu există nici o singură persoană neprihănită (dreaptă)“(Ps. 14:1).

3:11 „Nu există nici unul care să posede o înţelegere corectă despre Dumnezeu. Nu este nici unul care să-L caute pe Dumnezeu“ (Ps.14:2). Dacă ar fi lăsat de capul lui, omul căzut niciodată nu L-ar căuta pe Dumnezeu. Întreaga omenire s-a stricat. Nu este nici unul care să trăiască o viaţă bună, nici măcar unul!“ (Ps. 14:3).

3:12 „Toţi s-au rătăcit, îndepărtându-se de Dumnezeu. Întreaga omenire este coruptă. Nu este nici unul care să trăiască o viaţă bună – nu, nici unul“ (Ps. 14:3).

3:13 „Gâtlejurile oamenilor sunt ca un mormânt deschis. Vorbirea lor este mereu plină de vicleşug“ (Ps. 5:9). „Cuvintele rostite de ei ies de pe buze pline de otravă“ (Ps.140:3).

3:14 „Gurile lor sunt pline de blesteme şi de ură“ (Ps. 10:7).

3:15 „Picioarele lor se grăbesc să-i poarte la misiuni de ucidere“ (Is. 59:7).

3:16 „Ei lasă în urma lor numai ruinare şi mizerie“ (Is. 59:7).

3:17 „Ei niciodată nu au ştiut cum să facă pace“ (Is. 59:8).

3:18 „Ei nu au nici un respect pentru Dumnezeu“ (Ps. 36:1).

Prin urmare, aşa arată radiograma pe care o face Dumnezeu omenirii. Din ea rezultă nedreptatea universală (3:10); ignoranţa şi independenţa faţă de Dumnezeu (3:11); încăpăţânarea, netrebnicia şi lipsa oricărei bunătăţi (3:12). Gâtlejul omului este plin de putreziciune, limba lui este înşelătoare, iar buzele sale sunt pline de venin (3:13); picioarele lui sunt îndreptate numai către ucidere (3:15); el lasă în urma lui necaz şi nimicire (3:16); el nu ştie să facă pacea (3:17); şi nu are nici o consideraţie pentru Dumnezeu (3:18).

Găsim aici întreaga depravare a omului, prin care înţelegem că păcatul a afectat întreaga omenire, afectând, în acelaşi timp, şi orice parte a fiinţei omului. Evident, nu toţi oamenii au comis toate păcatele care există, dar fiecare om are natura capabilă de a le comite pe toate.

Dacă Pavel ar fi dorit să prezinte un catalog mai complet al păcatelor, ar fi inclus în această listă păcatele sexuale: adulterul, homosexualitatea, lesbianismul, perversiunile, bestialitatea, prostituţia, violul, lascivitatea, pornografia şi toată murdăria sexuală.

Apoi el ar fi putut aminti păcatele asociate cu războiul: distrugerea celor nevinovaţi, comiterea de atrocităţi, camerele de gazare, cuptoarele în care au fost arşi oamenii, lagărele de concentrare, toate mijloacele de tortură şi sadismul.

El ar fi putut aminti apoi păcatele comise în familie: infidelitatea, divorţul, baterea soţiei, atitudinea de cruzime psihică şi abuzurile comise împotriva copiilor. Adăugaţi la acestea crimele de omucidere, asasinare, mutilare, hoţie, pătrundere prin efracţie la domiciliul cuiva, delapidările de bani, vandalismul, darea şi luarea de mită şi corupţia.

Apoi urmează păcatele comise cu vorba: limbajul murdar (înjurăturile), glumele cu substrat licenţios, limbajul senzual, blestemele, blasfemia, minciunile, vorbirea de rău, „pe la spate“, bârfa, asasinarea caracterului cuiva, bombănelile şi văicăreala.

Alte păcate personale sunt: beţia, dependenţa de droguri, mândria (orgoliul), lăcomia, ingratitudinea, persistarea în gânduri murdare, ura şi amărăciunea. Lista ar putea continua la nesfârşit: poluarea, aruncarea hârtiilor şi a deşeurilor în locuri publice, rasismul, exploatarea, înşelăciunea, trădarea, călcarea promisiunilor şi aşa mai departe. De ce altă dovadă mai avem nevoie, pentru a ne convinge de depravarea omenirii?

3:19 Când Dumnezeu a dat Israelului legea, El S-a folosit de Israel ca de o mostră reprezentativă a întregii omeniri. El a constatat că Israelul este un eşec şi apoi a aplicat constatarea făcută întregii omeniri. Este exact aşa cum un inspector de la Sanepid ar lua într-o eprubetă un eşantion din apa unei fântâni şi, după ce ar verifica-o şi ar constata că este poluată, ar declara că întreaga fântână este poluată.

Tot aşa şi Pavel explică că atunci când vorbeşte legea, ea le vorbeşte celor care sunt sub lege – adică israeliţilor – pentru ca orice gură, şi a iudeilor, şi a Neamurilor, să fie astupată şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.

3:20 Nimeni nu poate fi îndreptăţit prin respectarea legii. Legea nu a fost dată pentru a-i îndreptăţi pe oameni, ci pentru a produce cunoştinţa despre păcat – nu conştiinţa mântuirii, ci conştiinţa păcatului.

Niciodată n-am şti cum arată o linie frântă (strâmbă), dacă nu am poseda o linie dreaptă, cu care s-o comparăm. Or, legea este tocmai această linie dreaptă. Când oamenii se măsoară în funcţie de ea, văd cât sunt de strâmbi.

Desigur, prin intermediul oglinzii putem vedea că faţa ne este murdară, dar rolul oglinzii nu este de a ne spăla faţa murdară. Un termometru îi arată cuiva că are temperatură ridicată, dar persoana respectivă nu se vindecă, dacă va înghiţi acel termometru.

Legea este bună când este folosită pentru a produce în noi convingerea şi mustrarea cu privire la păcat, dar nu are nici o putere de a-l salva pe om de păcat. După cum s-a exprimat Luther: funcţia ei nu este de a îndreptăţi, ci de a îngrozi.