Arestarea lui Pavel

Arestarea lui Pavel

Faptele Apostolilor 21:27-40; 22:1-21

27. Către sfârşitul celor şapte zile, iudeii din Asia, când l-au văzut pe Pavel în Templu, au întărâtat tot norodul, au pus mâinile pe el
28. şi au început să strige: „Bărbaţi israeliţi, daţi ajutor! Iată omul care propovăduieşte pretutindeni şi în toată lumea împotriva poporului nostru, împotriva Legii şi împotriva Locaşului acestuia; ba încă a băgat şi pe nişte greci în Templu şi a profanat acest Locaş sfânt.”
29. Într-adevăr, îl văzuseră mai înainte pe Trofim, efeseanul, împreună cu el în cetate şi credeau că Pavel îl băgase în Templu.
30. Toată cetatea s-a pus în mişcare şi s-a strâns norodul din toate părţile. Au pus mâna pe Pavel şi l-au scos afară din Templu, ale cărui uşi au fost încuiate îndată.
31. Pe când încercau să-l omoare, s-a dus vestea la căpitanul oastei că tot Ierusalimul s-a tulburat.
32. Acesta a luat îndată soldați şi centurioni şi a alergat la ei. Când l-au văzut pe căpitan şi pe soldați, au încetat să-l mai bată pe Pavel.
33. Atunci căpitanul s-a apropiat, a pus mâna pe el şi a poruncit să-l lege cu două lanţuri. Apoi a întrebat cine este şi ce a făcut.
34. Dar unii strigau într-un fel, alţii în alt fel prin mulţime; fiindcă nu putea deci să înţeleagă adevărul, din pricina zarvei, a poruncit să-l ducă în cetăţuie.
35. Când a ajuns pe trepte, Pavel a trebuit să fie dus de ostaşi, din pricina îmbulzelii norodului întărâtat;
36. căci mulţimea se ţinea după el şi striga: „La moarte cu el!”

Pavel cere voie să vorbească

37. Tocmai când era să fie băgat în cetăţuie, Pavel a zis căpitanului: „Îmi este îngăduit să-ţi spun ceva?” Căpitanul a răspuns: „Ştii greceşte?
38. Nu cumva eşti egipteanul acela care s-a răsculat acum în urmă şi a dus în pustiu pe cei patru mii de tâlhari?”
39. „Eu sunt iudeu”, a spus Pavel, „din Tarsul din Cilicia, cetăţean al unei cetăţi nu fără însemnătate. Te rog, dă-mi voie să vorbesc mulțimii.”
40. După ce i-a dat voie căpitanul, Pavel a stat în picioare pe trepte şi a făcut semn norodului cu mâna. S-a făcut o mare tăcere şi Pavel le-a vorbit în limba evreiască astfel:

Cuvântarea lui Pavel (capitolul 22)

1. „Fraţilor şi părinţilor, ascultaţi acum cuvântul meu de apărare faţă de voi!”
2. Când au auzit ei că le vorbeşte în limba evreiască, au ţinut şi mai multă linişte. Şi Pavel a zis:
3. „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei; dar am fost crescut în cetatea aceasta, am învăţat la picioarele lui Gamaliel să cunosc cu de-amănuntul Legea părinţilor noştri şi am fost tot atât de plin de râvnă pentru Dumnezeu, cum sunteţi şi voi toţi azi.
4. Am prigonit până la moarte această Cale, am legat şi am băgat în închisoare bărbaţi şi femei;
5. marele preot şi toată adunarea bătrânilor îmi sunt martori. Am luat chiar şi scrisori de la ei către fraţii din Damasc, unde m-am dus să aduc legaţi la Ierusalim pe cei ce se aflau acolo, ca să fie pedepsiţi.
6. Când eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, deodată, pe la amiază, a strălucit împrejurul meu o mare lumină din cer.
7. Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti?”
8. „Cine eşti, Doamne?”, am răspuns eu. Şi El mi-a zis: „Eu sunt Isus din Nazaret pe care-L prigoneşti.”
9. Cei ce erau cu mine au văzut bine lumina şi s-au înfricoşat; dar n-au auzit glasul Celui ce-mi vorbea.
10. Atunci am zis: „Ce să fac, Doamne?” „Ridică-te”, mi-a răspuns Domnul, „du-te în Damasc şi acolo ţi se va spune ce trebuie să faci.”
11. „Fiindcă nu puteam să văd nimic, din pricina strălucirii luminii aceleia, cei ce erau cu mine m-au luat de mână şi aşa am ajuns în Damasc.
12. Şi a venit la mine un om, numit Anania, bărbat temător de Dumnezeu după Lege, şi pe care toţi iudeii care locuiesc în Damasc îl vorbeau de bine.
13. El mi-a zis: „Frate Saule, primește-ţi din nou vederea!” Chiar în clipa aceea, mi-am recăpătat vederea şi m-am uitat la el.
14. El mi-a zis: „Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales să cunoşti voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit şi să auzi cuvinte din gura Lui;
15. căci Îi vei fi martor, faţă de toţi oamenii, pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit.
16. Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.”
17. Şi mi s-a întâmplat că, după ce m-am întors la Ierusalim, pe când mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească;
18. şi am văzut pe Domnul care-mi zicea: „Grăbeşte-te, ieşi iute din Ierusalim, căci nu vor primi mărturia ta despre Mine.”
19. Şi am zis: „Doamne, ei ştiu că eu băgam în temniţă şi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine
20. şi că, atunci când se vărsa sângele lui Ştefan, martorul Tău, eram şi eu de faţă, îmi uneam încuviinţarea mea cu a celorlalţi şi păzeam hainele celor ce-l omorau.”
21. Atunci El mi-a zis: „Du-te, căci te voi trimite departe la Neamuri…”

Comentariu de text

Arestarea lui Pavel şi procesele sale (21:27–26:32)

21:27-29 Către sfârşitul celor şapte zile ale jurământului, s-a dovedit că toate eforturile depuse de Pavel pentru pacificarea iudeilor au fost în zadar. Când unii dintre iudeii necredincioşi, proveniţi din Asia proconsulară, l-au văzut în templu, au incitat o gloată de oameni împotriva lui. Nu numai că l-au învinuit că predă învăţături contrare poporului iudeu şi legii, dar l-au acuzat şi de profanarea templului, prin faptul că a introdus în curţile sale nişte neevrei. Ce s-a întâmplat în realitate?

Anterior ei l-au văzut pe apostolul Pavel în compania lui Trofim în cetatea Ierusalim. Or, Trofim era un convertit neevreu de la Efes. Văzându-i împreună, ei au presupus că Pavel l-a introdus pe prietenul său neevreu în curţile interioare ale templului.

21:30-35 Deşi învinuirea era, evident, lipsită de temei, ea şi-a atins totuşi scopul, căci toată cetatea s-a tulburat. Gloata l-a prins pe Pavel şi l-a târât în zona templului, închizând porţile curţilor interioare în urma lor. Pe când se pregăteau să-l omoare, vestea despre cele întâmplate a ajuns la urechile chiliarhului – un fel de comandant militar peste garnizoana Antonia.

Acesta a venit degrabă cu câţiva ostaşi şi l-a smuls pe Pavel din mâinile gloatei înfuriate, legându-l cu două lanţuri şi întrebându-l cine este şi ce a făcut. Numai că gloata era într-o stare de totală incoerenţă şi nedumerire. Unii strigau un lucru, alţii altul. Frustrat, ofiţerul a poruncit soldaţilor să-l ducă pe deţinut la cazarmă, pentru ca să poată întreprinde cercetări menite să elucideze identitatea sa şi natura împrejurărilor cu care era confruntat. Dar chiar şi în aceste condiţii, gloata s-a năpustit cu atâta forţă, încât Pavel a trebuit să fie purtat pe sus de ostaşii care au urcat scările.

21:36 În acest timp, ei au auzit mulţimea strigând cuvinte pe care unii dintre ei le-au mai auzit probabil şi cu o altă ocazie: „La moarte cu el!“

21:37-39 Pe când se pregăteau să-l introducă pe Pavel în cazarmă, apostolul i-a cerut ofiţerului permisiunea de a spune câteva cuvinte. Ofiţerul s-a mirat când l-a auzit pe Pavel vorbind în limba greacă, întrucât avusese impresia că a arestat un egiptean care pornise o răscoală, situându-se în fruntea a patru mii de oameni, numiţi asasini, cu care s-a dus în pustiu.

Imediat Pavel l-a asigurat că este iudeu din cetatea Tars, din Cilicia. Prin urmare, nu era cetăţeanul unei cetăţi oarecare, ci provenea dintr-un centru cultural, educaţional şi comercial de renume, ce fusese declarat „oraş liber“ de către August. Apoi, cu îndrăzneala-i caracteristică, apostolul a cerut îngăduinţă să se adreseze mulţimii.

21:40 Dându-i-se voie să vorbească, Pavel, încadrat de ostaşii romani, a potolit mulţimea înfierbântată, făcând semn cu mâna. Liniştea care s-a aşternut a fost la fel de mare pe cât fusese vuietul furtunii dinainte. Iată-l, aşadar, pe apostol gata să-şi prezinte mărturia în faţa iudeilor de la Ierusalim.

Prin limba ebraică trebuie să înţelegem probabil aramaica (un dialect desprins din aceasta şi foarte apropiat ca formă de ea), pe care o vorbeau evreii în vremea aceasta.

22:1, 2 Dând dovadă de multă înţelepciune, apostolul s-a adresat mulţimii în aramaică, iar nu în greacă. De îndată ce l-au auzit oamenii vorbindu-le pe limba maternă, au rămas plăcut surprinşi, potolindu-şi – cel puţin, pentru un timp – strigătele.

22:3-5 Pavel a început cu originile sale de iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, care şi-a dobândit formaţia intelectuală la picioarele binecunoscutului învăţător iudaic Gamaliel, însuşindu-şi cunoştinţele necesare în materie de iudaism. Apoi apostolul a pus un accent deosebit pe râvna sa în calitate de iudeu. Astfel, el însuşi a prigonit credinţa creştină, umplând închisorile cu cei ce credeau în Isus. Marele preot şi Sinedriul puteau fi martorii faptului că a procedat în această acţiune cu tot elanul şi forţa de care era în stare, folosind metode ingenioase. De la aceştia a primit el scrisori prin care era autorizat să se ducă la Damasc şi să-i aducă la Ierusalim pe creştinii de acolo, pentru a fi pedepsiţi.

22:6-8 Până în acest punct din cadrul mesajului lui Pavel, iudeii au înţeles perfect şi, dacă ar fi fost sinceri, ar fi recunoscut că spusele sale sunt adevărate. Începând din acest punct apostolul le spune despre un eveniment care a schimbat întreg cursul vieţii sale, lăsând la latitudinea lor să decidă dacă acest eveniment era de la Dumnezeu.

Pe când se deplasa Pavel spre Damasc, o mare lumină din cer a strălucit în jurul lui. Faptul că s-a întâmplat pe la amiază – consemnat pentru prima dată în acest verset din Biblie – arată că lumina a fost mai strălucitoare decât soarele în toată intensitatea sa maximă, din punctul cel mai înalt de pe bolta cerească. Fiind doborât la pământ de intensitatea acestei lumini, prigonitorul a auzit un glas din cer, zicând: „Saul, Saul, de ce mă prigoneşti?“ Întrebând, lui Pavel i s-a răspuns că este Isus din Nazaret, care îi vorbeşte din cer. Nazarineanul a înviat din morţi, fiind în acele clipe proslăvit în cer.

22:9 Oamenii care călătoreau cu Saul au văzut lumina şi au auzit sunetul vocii (9:7), dar nu au auzit cuvintele rostite. Sau, altfel spus, au fost conştienţi de sunet, dar nu au putut distinge cuvintele propriu-zise.

22:10, 11 Având această întrevedere particulară cu Domnul Vieţii şi al Slavei, Pavel s-a predat cu tot duhul, sufletul şi trupul său Mântuitorului – fapt indicat de întrebarea: „Ce să fac, Doamne? Domnul Isus i-a indicat să se ducă în Damasc, unde urma să primească instrucţiuni. Orbit de lumina slavei lui Cristos, el a fost condus de mână în oraş.

22:12 Ajuns la Damasc, a fost vizitat de Anania. Pavel îl descrie auditoriului său iudeu drept bărbat evlavios după lege, cu mărturie bună de la toţi iudeii care locuiesc acolo. Mărturia unui astfel de om a fost importantă pentru a corobora relatarea convertirii lui Pavel.

22:13 Adresându-i-se lui Pavel cu cuvintele: „Frate Saul“, Anania i-a poruncit să-şi recapete vederea. Abia atunci Pavel s-a uitat în sus la el.

22:14-16 În versetele 14-16 aflăm pentru prima oară că Anania i-a spus lui Pavel:

„Dumnezeul părinţilor noştri te-a ales ca să cunoşti voia Lui şi să-L vezi pe Cel Drept şi să auzi un glas din gura Lui. Căci vei fi martor pentru El la toţi oamenii despre cele ce le-ai auzit şi văzut. Şi acum ce zăboveşti? Scoală-te, botează-te şi spală-ţi păcatele tale, după ce vei chema Numele Domnului“.

Câteva puncte de interes şi importanţă se remarcă în aceste versete. Mai întâi, Anania afirmă că Dumnezeul părinţilor noştri este Cel care a rânduit evenimentele de pe drumul Damascului. Dacă iudeii continuau să se împotrivească celor întâmplate, trebuiau să ştie că luptau împotriva lui Dumnezeu. În al doilea rând, Anania i-a spus lui Pavel că el va fi martor al Domnului pentru toţi oamenii. Asta ar fi trebuit să-i pregătească pe ascultătorii iudei ai lui Pavel pentru anunţul său, potrivit căruia el a fost trimis de Domnul la Neamuri. În cele din urmă, lui Pavel i s-a spus să se scoale, să fie botezat şi să-şi spele păcatele.

Versetul 16 a fost greşit tălmăcit, în sprijinul unei poziţii doctrinare, conform căreia botezul ar avea darul de a-l naşte pe cineva din nou. Este posibil ca acest verset să i se aplice doar lui Pavel, ca iudeu, care avea nevoie să se disocieze de neamul său, ce-L respinsese pe Cristos, prin botezul în apă (vezi comentariile de la 2:38 din postarea “Nașterea Bisericii”).

O soluţie mai simplă, bazată pe construcţia gramaticală din textul original grec, ar fi următoarea: Spre deosebire de traducerea KJV, a cărei punctuaţie în acest punct ar lăsa să se înţeleagă că am avea de a face cu patru elemente situate la acelaşi nivel, noua traducere King James (NKJV), urmând textul original, grupează într-o pereche primele două elemente, iar ultimele două în altă pereche.

În greacă avem un verb finit, modificat de un participiu în fiecare din cele două secţiuni ale versetului. O traducere literală ar suna astfel: „După ce te-ai sculat, fii botezat şi să ţi se spele păcatele prin chemarea numelui Domnului“. Această ultimă propoziţie este sprijinită de majoritatea preponderentă a învăţăturilor biblice (cf. Ioel 2:32; Fapte 2:21; Ro. 10:13).

22:17-21 Acum, pentru prima oară, aflăm despre experienţa pe care a avut-o Pavel către sfârşitul primei sale vizite la Ierusalim, după convertirea sa. Pe când se ruga în templu, el a căzut într-o transă şi L-a auzit pe Domnul poruncindu-i să iasă din Ierusalim îndată, deoarece oamenii de acolo nu vor primi mărturia sa cu privire la Cristos.

Apostolului nu-i venea să creadă că proprii săi concetăţeni nu vor voi să-l asculte. La urma urmelor, ei ştiau ce iudeu plin de râvnă fusese el, cum îi întemniţase şi-i bătuse pe ucenicii lui Isus, şi cum fusese chiar complice la asasinarea lui Ştefan. Dar Domnul a repetat porunca Sa: „Mergi, căci te voi trimite departe la Neamuri“.
Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel,Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel,Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel,Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel,Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel,Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel,Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel,Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel,Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel,Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel,Pagini Crestine,Arestarea lui Pavel