Biserica din case și organizațiile parabisericești

Biserica din case și organizațiile parabisericești

Întrucât aici, în Fapte, întâlnim pentru prima oară termenul biserică (ekklesia, în greacă), se cuvine să facem o paranteză, analizând locul central pe care l-a ocupat Biserica în gândirea primilor creştini.

Biserica în cartea Fapte şi în restul Noului Testament era, în realitate, ceea ce s-a numit „o biserică în casă“. Primii creştini se adunau în case, şi nu în clădiri special amenajate pentru scopuri ecleziastice. S-a afirmat că religia a fost atunci eliberată din lăcaşurile cu destinaţie sacră şi aşezată în acel loc universal al vieţii, căminul. Unger spune că locuinţele credincioşilor au continuat să fie locurile de strângere ale creştinilor timp de două secole.

Poate că ne este lesne să credem că locuinţele fraţilor erau folosite ca lăcaşuri de închinăciune din imperative de ordin economic, mai degrabă decât din considerente de natură spirituală. Ne-am obişnuit atât de mult cu bisericile situate în clădiri special amenajate şi în capele, încât am ajuns să le considerăm drept soluţia ideală, lăsată de Dumnezeu.

Dar există temeiuri serioase care ne îndreptăţesc să credem că primii creştini din secolul întâi erau mai înţelepţi decât noi.

În primul rând, este o contrazicere a spiritului credinţei creştine şi o infirmare a accentului pus de aceasta pe iubire, când cheltuim mii de dolari pentru construirea unor clădiri luxoase, când pretutindeni în lume constatăm atâtea nevoi urgente.

Iată ce a spus E. Stanley Jones în această privinţă:

L-am privit pe Bambino, copilul-Cristos, din Catedrala de la Roma, încărcat de giuvaieruri, şi apoi am ieşit afară şi am privit faţa copiilor flămânzi, întrebându-mă dacă Cristos, la vederea acestor copii înfometaţi, s-ar fi putut bucura de giuvaierurile Sale.

M-a urmărit multă vreme după aceea gândul că dacă Cristos S-ar putea bucura de aceste giuvaieruri, atunci eu nu m-aş mai putea bucura de Cristos. Imaginea acelui Bambino acoperit de bijuterii, contrastată cu cea a copiilor flămânzi, constituie simbolul a ceea ce am făcut noi, învăluindu-L pe Cristos în splendoarea catedralelor şi bisericilor somptuoase, rămânând total nepăsători faţă de racilele de bază ce macină societatea umană, în care Cristos este lăsat să sufere de foame prin persoana celor nevoiaşi şi lipsiţi de un loc de muncă.

Nu numai că este inuman, ci şi neeconomic să cheltuieşti bani ridicând clădiri costisitoare ce vor fi date în exploatare doar trei, patru sau maximum cinci ore pe săptămână. Cum de ne-am permis să alunecăm în acest vis al ruperii de realitate, fiind gata să cheltuim atât de mult, în schimbul unui randament atât de mic?

Programele din ultima vreme, destinate construirii de biserici, au constituit una din cele mai mari piedici în calea lăţirii bisericii. Nevoia achitării unor rate mari, pentru stingerea sumei principale a datoriei, plus dobânda aferentă (şi ea foarte ridicată!) îi determină pe conducătorii bisericilor să se opună oricăror eforturi de a se diviza în cuiburi mai mici şi de a înfiinţa noi biserici, căci orice pierdere de membri ar duce la o scădere a venitului bisericii, atât de necesar pentru achitarea clădirii şi pentru cheltuielile ei de întreţinere.

Astfel, o generaţie de creştini nenăscuţi încă se va trezi înglodată în datorii, orice dorinţă de reproducere a bisericii fiind repede înăbuşită (din considerente economice).

Îi auzim mereu pe unii susţinând că trebuie să avem clădiri impunătoare, pentru a-i atrage pe cei ce nu frecventează biserica să participe la serviciile noastre. Pe lângă faptul că acesta este un mod cu totul firesc de a gândi, argumentul nesocoteşte modelul oferit nouă de Noul Testament.

Întrunirile bisericii primare erau, în principal, în folosul credincioşilor. Creştinii se strângeau la un loc în vederea învăţăturii apostolilor, a părtăşiei, frângerii pâinii şi rugăciunii (Fapte 2:42). Ei nu făceau evanghelizare invitându-i pe oameni la adunările lor duminicale, ci mărturisind celor cu care intrau în legătură în timpul săptămânii. Abia când oamenii erau convertiţi, erau aduşi la părtăşia şi căldura adunărilor creştine ţinute prin case, pentru a fi hrăniţi şi îmbărbătaţi.

Uneori este greu să-i convingem pe oameni să participe la servicii religioase ţinute în localuri somptuoase, datorită tendinţei oamenilor de a respinge formalismul, la care se mai adaugă şi teama că li se va solicita să dea bani. „Banii – asta-i tot ce vrea biserica de la tine“ pare să fie o nemulţumire foarte răspândită în rândul oamenilor. Dar mulţi dintre aceştia ar fi dispuşi să participe la o oră de studiu biblic ţinută în casa cuiva, unde nu mai sunt obligaţi să ţină seama de modă, ci se simt bine în haine obişnuite, într-o atmosferă lejeră şi degajată, lipsită de formalism.

Realitatea este că biserica din cămin este idealul pentru orice cultură şi orice ţară. Şi, dacă am putea cuprinde cu privirea toată lumea, ne-am da seama că, numeric, mai mulţi credincioşi se adună la închinăciune ca biserică în casă, decât în oricare alt mod.

În contrast cu impunătoarele catedrale, biserici şi capele de astăzi – alături de întreaga pleiadă de confesiuni super organizate, „borduri de misiune“ şi organizaţii parabisericeşti, apostolii din Cartea Fapte nu au făcut nici un efort de a forma vreo organizaţie de nici un fel pentru propăşirea lucrării Domnului. Biserica locală a fost unitatea de bază lăsată de Dumnezeu pe pământ pentru propagarea credinţei, iar ucenicii erau satisfăcuţi să-şi desfăşoare lucrarea în acest context.

În ultimii ani, în sânul creştinătăţii s-a produs o explozie de proporţii ameţitoare pe plan organizatoric. Astfel, ori de câte ori îi vine unui credincios o idee novatoare pentru a promova cauza lui Cristos, îndată înfiinţează un nou bord de misiune, o nouă corporaţie sau instituţie!

Una din urmările acestei explozii organizatorice este faptul că unii învăţători şi predicatori capabili au fost sustraşi de la misiunea lor principală, pentru a sluji ca administratori. Dacă toţi administratorii bordurilor de misiune ar sluji pe câmpul de misiune, s-ar reduce considerabil personalul de la sediul acestor organizaţii.

O altă urmare a proliferării organizaţiilor este necesitatea strângerii unor sume uriaşe de bani pentru întreţinerea acestora, fondurile respective fiind retrase astfel de la activităţile direct îndreptate spre câştigarea oamenilor prin Evanghelie. Cea mai mare parte a fiecărui dolar donat de susţinătorii celor mai multe organizaţii creştine este destinată cheltuielilor de întreţinere ale organizaţiei, mai degrabă decât scopului principal pentru care a fost înfiinţată instituţia respectivă.

Organizaţiile de acest gen adesea împiedică împlinirea Marii Porunci încredinţate de Domnul înainte de înălţarea Sa. Isus le-a spus ucenicilor Săi să-i înveţe pe oameni toate lucrurile pe care le-a poruncit El. Mulţi din cei ce lucrează pentru organizaţii creştine constată că nu li se permite să predea întreg adevărul lui Dumnezeu, căci li se interzice să înveţe anumite chestiuni controversate, pentru ca nu cumva ei să-i „şifoneze“ pe cei care constituie fondul de bază al susţinătorilor lor financiari.

Proliferarea instituţiilor creştine a dus de prea multe ori la formarea de partide, de facţiuni, la stârnirea unor gelozii şi rivalităţi care au provocat multe daune mărturiei lui Cristos.

Gândiţi-vă la multitudinea de organizaţii creştine ce-şi desfăşoară în prezent activitatea, atât în ţară, cât şi în străinătate, multe din funcţiile acestora suprapunându-se adesea. Fiecare din ele concurează cu cealaltă, pentru surse limitate de personal şi resurse financiare tot mai mici. Gândiţi-vă apoi câte din aceste organizaţii îşi au obârşia în rivalităţi pur omeneşti, în pofida faptului că declaraţiile lor publice fac, de obicei, apel la voia lui Dumnezeu. (Daily Notes of the Scripture Union)

Încă un lucru care trebuie subliniat este că organizaţiile de acest gen de obicei îşi continuă existenţa cu mult peste termenul lor util, chiar după ce şi-au încheiat misiunea pentru care au fost înfiinţate. Şi astfel mecanismul lor greoi, trosnind din încheieturi, continuă să bată apa în piuă, cu toate că viziunea întemeietorilor misiunii respective a dispărut de mult din mijlocul ei, ea nemaifiind caracterizată de dinamismul şi gloria ei iniţială.

Cât priveşte pe creştinii primari, înţelepciunea spirituală, şi nu ceea ce unii au numit primitivismul lor naiv, a fost aceea care i-a salvat de pericolul înfiinţării unor organizaţii cu caracter pământesc, prin care să promoveze lucrarea Domnului, după cum subliniază şi G. H. Lang:

Un autor perspicace, făcând odată un contrast între lucrarea apostolică şi metodele contemporane de misionarism, a afirmat că „noi înfiinţăm misiuni, pe când apostolii au înfiinţat biserici“. Este o diferenţă cât se poate de semnificativă.

Apostolii au înfiinţat biserici, şi n-au mai înfiinţat nimic altceva, pentru că scopul final urmărit de ei nu reclama nici un alt lucru care să fi fost necesar atingerii sale. În fiecare localitate unde se găseau credincioşi, acolo unde îşi câştigau aceştia traiul, se forma o adunare locală, cu grupul ei propriu de presbiteri – deci presbiteri, şi nu presbiter! (Fapte 14:23; 15:6, 23; 20:17; Fil. 1:1) – care să ofere îndrumări, să conducă şi să păstorească, oameni calificaţi de Domnul şi recunoscuţi de sfinţi (1 Cor. 16:15; 1 Tes. 5:12, 13; 1 Tim. 5:17-29). Adunările îşi alegeau grupul de diaconi (Fapte 6:1-6; Fil. 1:1) – care se deosebeau de presbiteri, prin faptul că se ocupau de puţinele dar importantele treburi administrative, mai cu seamă de distribuirea fondurilor adunării…

Singurul lucru pe care îl făceau apostolii în materie de organizare era să-i constituie pe ucenicii recent convertiţi în noi adunări de acest gen. Nici un alt tip de organizaţie în afară de adunarea locală nu întâlnim în Noul Testament, după cum nu întâlnim nici măcar germenii unei alte structuri.

Pentru creştinii primari şi conducerea lor apostolică, adunarea era unitatea divin rânduită pe pământ, prin care a găsit Dumnezeu cu cale să lucreze şi singura unitate căreia El i-a promis o existenţă neîntreruptă a fost biserica.
Pagini Crestine,Biserica din case,Pagini Crestine,Biserica din case,Pagini Crestine,Biserica din case,Pagini Crestine,Biserica din case,Pagini Crestine,Biserica din case,Pagini Crestine,Biserica din case,Pagini Crestine,Biserica din case,Pagini Crestine,Biserica din case