Isus prezice distrugerea templului

Isus prezice distrugerea templului

Matei 24:1-14

1. La ieşirea din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului.
2. Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată.”
3. El a şezut jos pe Muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte şi I-au
zis: „Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului acestei lumi?”
4. Drept răspuns, Isus le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele cineva.
5. Fiindcă vor veni mulţi în Numele Meu şi vor zice: „Eu sunt Cristosul!” Şi vor înşela pe mulţi.
6. Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci.
7. Un neam se va ridica împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; şi, pe alocuri, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumă.
8. Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.
9. Atunci vă vor da să fiţi chinuiţi şi vă vor omorî; şi veţi fi urâţi de toate popoarele pentru Numele Meu.
10. Atunci mulţi vor cădea, se vor vinde unii pe alţii şi se vor urî unii pe alţii.
11. Se vor ridica mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela pe mulţi.
12. Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.
13. Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
14. Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor popoarelor. Atunci va veni sfârşitul.

Comentariu de text

Isus prezice distrugerea templului (24:1, 2)

Discursul este introdus prin afirmaţia semnificativă că Isus a părăsit templul. Această mişcare este deosebit de semnificativă, mai ales în lumina cuvintelor pe care tocmai le-a rostit El: „Iată că vi se lăsa casa pustie“ (23:38). Aceasta ne duce cu gândul la modul în care descrie Ezechiel gloria care s-a depărtat din templu (Ez. 9:3; 10:4; 11:23).

Ucenicii doreau ca Domnul să admire şi El frumuseţea arhitectonică a templului, aşa cum îi impresionase aceasta pe ei. Ei se ocupau de lucrurile trecătoare, şi nu de cele eterne; erau preocupaţi de umbre, mai degrabă decât de substanţă.

Isus i-a avertizat că edificiul avea să fie distrus, aşa încât nu va mai rămâne piatră pe piatră, care să nu fie dărâmată. Titus a încercat, fără succes, să salveze templul, dar soldaţii de sub comanda lui l-au incendiat, împlinind astfel profeţia lui Cristos.

Când focul a mistuit podoabele de aur, preţiosul metal topit s-a scurs printre pietre. Pentru a-l recupera, soldaţii au fost nevoiţi să scoată pietrele, una câte una, exact aşa cum prezisese Domnul. Această judecată a fost executată în anul 70 după Cristos, când romanii, sub conducerea lui Titus, au prădat Ierusalimul.

Prima jumătate a Tribulaţiei (24:3-14)

24:3 „El a şezut jos pe muntele Măslinilor. Şi ucenicii Lui au venit la El la o parte, şi I-au zis: «Spune-ne, când se vor întâmpla aceste lucruri? Şi care va fi semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului acestuia?»“

Să examinăm pe rând cele trei întrebări puse de ucenici:

1. Când se vor întâmpla aceste lucruri? Cu alte cuvinte, când va fi distrus templul?
2. Care va fi semnul venirii Sale? Adică, ce eveniment supranatural va preceda revenirea Sa pe pământ, pentru a-Şi instaura împărăţia?
3. Care va fi semnul… sfârşitului veacului? Adică ce anume va vesti sfârşitul epocii imediat premergătoare glorioasei Sale reveniri? (A doua şi a treia întrebare constituie, în esenţă, o singură întrebare.)

Trebuie să nu scăpăm din vedere faptul că modul de a gândi al acestor ucenici evrei era concentrat în jurul glorioasei epoci a lui Mesia pe pământ. Ei nu se gândeau la venirea lui Cristos pentru Biserică; ei nu cunoşteau aproape nimic despre această etapă din cadrul venirii Sale. Aşteptarea lor se baza pe venirea Sa cu putere şi slavă, pentru a-Şi distruge vrăjmaşii şi a-Şi instaura domnia peste întreaga lume.

De asemenea, trebuie să ne fie clar că ei nu s-au referit nici la sfârşitul lumii (cum se spune în versiunea King James), ci la sfârşitul veacului (în greacă: aion).

Prima întrebare pusă de ei nu se bucură de un răspuns direct. Mai degrabă, Mântuitorul pare să comaseze asediul Ierusalimului, care avea să se întâmple în anul 70 d.Cr. (vezi Luca 21:20-24) cu un asediu similar ce se va întâmpla în zilele de pe urmă. Când studiem profeţiile, adesea vedem cum Domnul trece aproape imperceptibil de la o împlinire timpurie, parţială la o împlinire ulterioară, finală.

Întrebările a doua şi a treia îşi primesc răspunsul în versetele 4-44 din capitolul 24. Aceste versete descriu Perioada de şapte ani a Tribulaţiei (sau a Marii Strâmtorări, cum mai este ea cunoscută), perioadă care va precede glorioasa venire a lui Cristos.

Primii trei ani şi jumătate sunt descrişi în versetele 4 la 14. Ultimii trei ani şi jumătate, cunoscuţi sub denumirea de Marea Strâmtorare şi aceea de Vremea Necazului lui Iacov (Ier. 30:7), vor fi ani de suferinţe fără precedent pentru locuitorii pământului.

Multe din condiţiile care caracterizează prima jumătate a Tribulaţiei s-au manifestat, întro oarecare măsură, în mai toată istoria omenirii, dar în perioada de care ne ocupăm acum aceste condiţii vor fi extrem de mult intensificate. Celor care fac parte din Biserică li s-a promis tribulaţie (Ioan 16:33), dar aceasta se deosebeşte foarte mult de Marea Tribulaţie (Strâmtorare), care va fi turnată peste o lume care L-a respins pe Fiul lui Dumnezeu.

Noi credem că Biserica va fi luată din lume (1 Tes. 4:13-18) înainte de a începe ziua mâniei lui Dumnezeu (1 Tes. 1:10; 5:9; 2 Tes. 2:1-12; Apo. 3:10). 24:4, 5 În timpul primei jumătăţi a Marii Strâmtorări, se vor ivi mulţi Mesia falşi, care vor reuşi să înşele mulţimi mari de oameni.

Actualul curent de apariţie a atâtor culte deviate ar putea constitui un preludiu al acestei perioade, dar încă nu este adevărata împlinire a profeţiei. Aceşti lideri religioşi falşi vor fi evrei, care vor pretinde că sunt Cristosul.

24:6, 7 Vor fi războaie şi veşti de războaie…. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii. Din nou, la prima vedere s-ar părea că deja vedem împlinirea acestei zile, dar evenimentele la care asistăm pălesc în faţa a ceea ce va fi atunci când se va împlini cu adevărat profeţia aceasta. De fapt, următorul eveniment din cadrul programului calendaristic al lui Dumnezeu este Răpirea Bisericii (Ioan 14:1-6; 1 Cor. 15:51-57). Nu mai e nici o profeţie care trebuie să se împlinească înainte de Răpire.

După ce va fi ridicată Biserica de pe pământ, va începe să se deruleze programul profetic al lui Dumnezeu şi condiţiile descrise în acest capitol vor începe să se manifeste cu repeziciune. Foamete, ciumi şi cutremure vor fi în diverse locuri de pe pământ. Chiar şi astăzi liderii din toată lumea sunt alarmaţi de spectrul foamei, datorită exploziei demografice. Dar această condiţie va fi mult accentuată, prin penuria de alimente cauzată de războaie.

Cutremurele de pământ atrag atenţia lumii – nu numai cele care s-au petrecut deja, ci mai ales, cele care sunt aşteptate să vină. Din nou, acestea sunt doar paie în bătaia vântului, şi nu împlinirea reală a cuvintelor Mântuitorului.

24:8 Versetul 8 identifică această perioadă drept începutul durerilor – adică declanşarea durerilor naşterii, prin care se va instaura o nouă ordine, sub conducerea Regelui Mesia al Israelului.

24:9, 10 Credincioşii statornici vor trece prin mari încercări personale în timpul Marii Strâmtorări. Naţiunile lumii vor dezlănţui o campanie aprigă de ură împotriva tuturor celor care Îi sunt credincioşi Lui. Ei nu vor fi doar judecaţi în instanţele civile şi religioase (Marcu 13:9), ci mulţi vor muri ca martiri, datorită refuzului lor de a se lepăda de credinţă.

Deşi credincioşii din toate timpurile epocii creştine au avut parte de aceste încercări şi suferinţe, datorită mărturiei lor, versetele de aici par să se refere la cei 144.000 de credincioşi evrei, care vor desfăşura o lucrare deosebită în timpul acestei perioade. Mulţi vor alege apostazia, numai să nu sufere şi să nu moară. Membri ai familiilor îşi vor pârî propriile rude, trădându-i şi vânzândui în mâinile unor prigonitori bestiali.

24:11 Se vor scula mulţi proroci mincinoşi şi vor înşela mulţimi mari de oameni. Aceşti profeţi falşi nu trebuie confundaţi cu falşii Mesia din versetul 5. Profeţii falşi se pretind a fi purtători de cuvânt al lui Dumnezeu. Două sunt modalităţile prin care pot fi depistaţi aceştia: profeţiile lor nu se împlinesc întotdeauna şi învăţăturile lor întotdeauna îi îndepărtează pe oameni de la adevăratul Dumnezeu.

Faptul că se pomeneşte de profeţi întăreşte convingerea noastră, exprimată anterior, că Marea Strâmtorare (Tribulaţia) are, cu precădere, un caracter iudaic. Prorocii mincinoşi sunt asociaţi cu poporul Israel, pe când, în Biserică, pericolul vine din partea învăţătorilor mincinoşi (falşi) (2 Pet. 2:1).

24:12 În contextul răspândirii fără precedent a răutăţii, sentimentele umane de afecţiune se vor întâlni tot mai rar; în schimb, vor abunda actele de ură şi răutate.

24:13 „Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit“. Evident, acest verset nu înseamnă că sufletele oamenilor vor fi mântuite în acel timp prin răbdarea lor; mântuirea este întotdeauna prezentată în Biblie ca fiind dăruită de Dumnezeu, prin harul Său şi primită sau însuşită prin credinţa în moartea înlocuitoare a lui Cristos şi învierea Sa. Nici nu înseamnă că toţi cei care vor răbda vor scăpa de vătămare fizică – căci deja am aflat că mulţi credincioşi vor fi martirizaţi (v. 9). Este, mai degrabă, o afirmaţie cu caracter general, potrivit căreia, cei care rămân statornici, suferind prigoanele fără să se lepede de credinţă, vor fi izbăviţi la a Doua Venire a lui Cristos.

Nimeni să nu-şi închipuie că apostazia le va da prilejul să scape sau să se pună la adăpost. Numai cei care au credinţă adevărată vor fi mântuiţi. Deşi credinţa autentică, mântuitoare, poate înregistra uneori scăpări şi alunecări, pe ansamblu, ea rămâne totdeauna statornică, are caracterul de permanenţă.

24:14 În timpul acestei perioade, evanghelia împărăţiei va fi vestită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. După cum am explicat în notiţele asupra versetului 23 din capitolul 4, evanghelia împărăţiei este vestea bună că Cristos vine să-şi instaureze împărăţia pe pământ şi că cei care-L primesc prin credinţă în timpul Marii Strâmtorări (Tribulaţiei) vor beneficia de binecuvântările Domniei Sale de o mie de ani (Mileniul).

Versetul 14 din capitolul 24 este adesea greşit interpretat de unii, care încearcă să demonstreze că Cristos nu ar putea să vină în orice moment, să-Şi ia Biserica, deoarece atâtea triburi încă nu au auzit Evanghelia. Dar această aparentă dificultate este eliminată de îndată ce ne dăm seama că versetul 14 se referă la venirea Sa cu sfinţii Săi, mai degrabă decât pentru sfinţii Săi. În plus, versetul se referă la evanghelia împărăţiei, nu la evanghelia harului lui Dumnezeu (vezi notele de la 4:23).

Există o paralelă izbitoare între evenimentele descrise în versetele 3-14 şi cele de la Apocalipsa 6:1-11. Călăreţul de pe calul alb – un Mesia fals; călăreţul de pe calul roşu – război; călăreţul de pe calul negru – foamete; călăreţul de pe calul gălbui – ciuma sau moartea. Sufletele de sub altar sunt martiri. Evenimentele descrise în Apocalipsa 6:12-17 sunt corelate cu cele de la Matei 24:19-31.
Pagini Crestine,Isus prezice distrugerea templului,Pagini Crestine,Isus prezice distrugerea templului,Pagini Crestine,Isus prezice distrugerea templului,Pagini Crestine,Isus prezice distrugerea templului,Pagini Crestine,Isus prezice distrugerea templului,Pagini Crestine,Isus prezice distrugerea templului,Pagini Crestine,Isus prezice distrugerea templului