Iubirea vrăjmașilor

Iubirea vrajmasilor

Luca 6:27-38

27. Dar Eu vă spun vouă care Mă ascultaţi: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine celor ce vă urăsc,
28. binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, rugaţi-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi.
29. Dacă te bate cineva peste un obraz, întoarce-i-l şi pe celălalt. Dacă îţi ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămaşa.
30. Oricui îţi cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi.
31. Ce vreţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel.
32. Dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei.
33. Dacă faceţi bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii fac aşa.
34. Şi dacă daţi cu împrumut acelora de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să ia înapoi întocmai.
35. Voi însă iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi ceva în schimb. Şi răsplata voastră va fi mare şi veţi fi fiii Celui Preaînalt; căci El este bun şi cu cei nemulţumitori şi cu cei răi.
36. Fiţi, dar, milostivi cum şi Tatăl vostru este milostiv.
37. Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta.
38. Daţi, şi vi se va da; ba încă, vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”

Comentariu de text

Arma secretă a Fiului Omului: Dragostea (6:27-38)

6:27-29a Acum Domnul le descoperă ucenicilor o armă secretă, din arsenalul lui Dumnezeu – arma dragostei. Aceasta va fi una din cele mai eficiente arme în evanghelizarea lumii.

Dar prin dragoste Domnul nu Se referă la acea emoţie umană pe care o numim, de obicei, dragoste, ci la dragostea supranaturală. Numai cei care sunt născuţi din nou cunosc acest gen de dragoste şi pot s-o manifeste în viaţa lor.

Este absolut imposibil ca cineva care nu are în el Duhul Sfânt să dea dovadă de această dragoste. Probabil că până şi un criminal îşi va iubi proprii copii, dar nu la iubirea aceasta Se referă Domnul Isus. Trebuie făcut distincţie aici între afecţiunea umană, numită dragoste, şi adevărata dragoste, divină. Prima necesită doar o viaţă fizică. A doua necesită o viaţă divină. Prima ţine mai mult de emoţii, a doua depinde de voinţa cuiva.

Oricine poate să-şi iubească prietenii, dar se cere o dragoste supranaturală să-ţi poţi iubi duşmanii. Or, tocmai acesta este genul de dragoste (în greacă agape) pe care îl subliniază Noul Testament. Ea înseamnă să faceţi bine celor care vă urăsc, să-i binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă şi să vă rugaţi pentru cei ce se poartă rău cu voi; şi, pe deasupra la toate, şi în orice împrejurări, să întoarceţi şi celălalt obraz.

Iată ce spune F. B. Meyer în această privinţă:

În sensul ei cel mai profund, dragostea este condiţia prealabilă a creştinismului. A simţi faţă de duşmani ceea ce alţii simt faţă de prietenii lor; a descinde ca ploaia şi razele de soare, şi peste cei nedrepţi, ca şi peste cei drepţi; a-i sluji pe cei lipsiţi de atracţie, ba chiar pe cei respingători, în acelaşi mod în care alţii îi slujesc pe cei atrăgători şi frumoşi; a fi întotdeauna acelaşi, nesupus unor schimbări de dispoziţie, unor stări sufleteşti sau unor capricii; a suferi îndelung; a nu ţine cont de răul pe care ţi l-a făcut cineva; a te bucura de triumful adevărului; a suporta, a crede, a spera şi a îndura toate lucrurile, nedând greş niciodată – iată ce înseamnă dragostea şi această dragoste o realizează numai Duhul Sfânt. Noi înşine n-o putem realiza.

Această dragoste e de neînvins. Lumea îl va învinge, de obicei, pe cel care se apără, deoarece este obişnuită cu legea junglei şi cu principiul răzbunării. Dar, confruntată cu persoana care răspunde numai cu bine la orice rău care i s-a făcut, lumea nu mai ştie cum să reacţioneze, simţindu-se încurcată şi dezarmată de o purtare provenită, evident, din altă lume.

6:29b-31 Când este jefuită de haină, dragostea oferă şi cămaşa şi niciodată nu întoarce spatele când e confruntată cu o nevoie reală. Când i se răpeşte pe nedrept averea, nu cere ca aceasta să i se restituie. Regula de aur cere să-i tratezi pe alţii cu aceeaşi amabilitate şi consideraţie cu care ai dori să fii tratat şi tu.

6:32-34 Cei nemântuiţi sunt capabili să-i iubească pe cei ce îi iubesc pe ei înşişi. Este o comportare normală, a firii, şi atât de des întâlnită încât nu are nici un impact asupra lumii oamenilor nemântuiţi. Băncile şi instituţiile creditoare vor face împrumuturi, atunci când vor fi convinse că îşi vor putea recupera împrumuturile cu dobânda aferentă. Această acţiune nu necesită o viaţă divină.

6:35 Prin urmare, Isus a repetat că noi trebuie să ne iubim duşmanii, să facem bine şi să dăm împrumuturi, nesperând să primim nimic înapoi. O asemenea comportare este net creştină şi va constitui semnul distinctiv al celor care sunt fiii Celui Preaînalt.

Desigur, nu prin aceasta devin oamenii aceştia fiii Celui Preaînalt. Înfierea aceasta se capătă numai prin primirea lui Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor (Ioan 1:12). Dar comportamentul descris în versetul 35 constituie modul de manifestare a fiilor lui Dumnezeu, prin care aceştia demonstrează că sunt fiii Lui.

Dumnezeu ne-a tratat în modul descris în versetele 27-35. El este bun cu cei nemulţumitori şi răi. Când ne purtăm în felul acesta, etalăm semnele distinctive ale celor care aparţin Lui. Arătăm că am fost născuţi din Dumnezeu.

6:36 A fi milostiv înseamnă a ierta, când ai avea puterea de a te răzbuna. Tatăl Şi-a arătat mila şi îndurarea faţă de noi prin faptul că nu ne-a dat pedeapsa pe care o meritam. El vrea ca şi noi să fim îndurători cu alţii.

6:37 Două sunt lucrurile pe care dragostea nu le face: ea nu judecă şi nu condamnă. Isus a spus: „Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi!“

Mai întâi de toate, nu trebuie să judecăm motivele oamenilor. Noi nu putem citi în inima cuiva şi, prin urmare, nu avem de unde şti de ce acţionează cineva într-un anumit mod. Apoi nu trebuie să judecăm lucrarea, misiunea, isprăvnicia sau slujba altui creştin (I Cor. 4:1-5). Dumnezeu este Judecătorul în toate aceste cazuri. Şi, în general, nu trebuie să-i cenzurăm pe alţii. Un spirit critic, care mereu vânează greşelile altora, va viola legea dragostei.

Există însă anumite domenii în care creştinii trebuie să judece. Adesea trebuie să judecăm dacă unii oameni sunt creştini adevăraţi; altminteri, nu am fi în stare să recunoaştem un jug inegal (2 Cor. 6:14). Păcatul trebuie judecat, atât în familie, cât şi în adunare. Pe scurt, trebuie să judecăm, să facem distincţie, între bine şi rău, dar nu trebuie să atribuim motive sau să atacăm caracterul cuiva.

„Iertaţi şi vi se va ierta“. Rezultă de aici că iertarea noastră depinde de disponibilitatea noastră de a-i ierta pe alţii. Dar alte versete din Scriptură ne învaţă că atunci când Îl primim pe Cristos prin credinţă, suntem iertaţi fără plată şi necondiţionat. Cum se explică atunci această aparentă contradicţie? Explicaţia constă în faptul că există două feluri de iertare – judiciară şi părintească.

Iertarea judiciară este acordată de Dumnezeu Judecătorul tuturor celor care cred în Domnul Isus Cristos. Ea înseamnă că plata pentru păcate a fost achitată de Cristos şi păcătosul credincios nu va mai trebui să plătească el însuşi. Este o iertare necondiţionată.

Iertarea părintească este aceea pe care o acordă Dumnezeu Tatăl copilului Său când acesta a greşit, dar îşi mărturiseşte şi se lasă de păcatul său. Ea are drept urmare refacerea părtăşiei cu familia lui Dumnezeu şi nu are nimic de a face cu pedeapsa (plata) păcatului.

Ca Tată, Dumnezeu nu ne poate ierta atunci când noi înşine refuzăm să-i iertăm pe alţii. El nu Se poartă în acest mod şi nu poate umbla în părtăşie cu cei care se poartă aşa. Este genul de iertare părintească, la care Se referă Isus prin cuvintele „şi vi se va ierta“.

6:38 Dragostea se manifestă prin dărnicie (vezi Ioan 3:16; Ef. 5:25). Slujirea creştină este o slujire în care se cheltuie. Cei care dau cu mână largă vor primi cu mână largă.

Se recurge aici la imaginea unui gospodar încins cu un şorţ în care poartă seminţe. Cu cât mai departe aruncă seminţele, cu atât mai bogat va fi secerişul. El va fi răsplătit printr-o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra“. I se va turna în sân, adică în poală.

Este un principiu constant în viaţă că vom secera conform cu ceea ce am semănat, că acţiunile noastre vor fi urmate de o reacţie corespunzătoare şi că ni se va măsura cu aceeaşi măsură cu care măsurăm altora. Dacă semănăm lucruri materiale, vom secera comori spirituale de o inestimabilă valoare. Tot atât de adevărat este însă că dacă vom ţine cu dinţii de ceea ce avem, vom pierde acele lucruri; în schimb, dacă dăruim altora ceea ce avem, vom primi în continuare.

(citește postarea din Matei asupra acestui subiect)
Pagini Crestine,Iubirea vrajmasilor,Pagini Crestine,Iubirea vrajmasilor,Pagini Crestine,Iubirea vrajmasilor,Pagini Crestine,Iubirea vrajmasilor,Pagini Crestine,Iubirea vrajmasilor,Pagini Crestine,Iubirea vrajmasilor,Pagini Crestine,Iubirea vrajmasilor,Pagini Crestine,Iubirea vrajmasilor,Pagini Crestine,Iubirea vrajmasilor,Pagini Crestine,Iubirea vrajmasilor