Intrarea lui Isus in Ierusalim
Matei 21:1-17
1. Când s-au apropiat de Ierusalim şi au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Isus a trimis doi ucenici
2. şi le-a zis: „Duceţi-vă în satul dinaintea voastră: în el veţi găsi îndată o măgăriţă legată şi un măgăruş împreună cu ea; dezlegaţi-i şi aduceţi-i la Mine.
3. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneţi că Domnul are trebuinţă de ei. Şi îndată îi va trimite.”
4. Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul care zice:
5. „Spuneţi fiicei Sionului: „Iată, Împăratul tău vine la tine, blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unei măgăriţe.”
6. Ucenicii s-au dus şi au făcut cum le poruncise Isus.
7. Au adus măgăriţa şi măgăruşul, şi-au pus hainele peste ei şi El a şezut deasupra.
8. Cei mai mulţi din popor îşi aşterneau hainele pe drum; alţii tăiau ramuri din copaci şi le presărau pe drum.
9. Noroadele care mergeau înaintea lui Isus şi cele ce veneau în urmă, strigau: „Osana, Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului! Osana în cerurile preaînalte!”
Gonirea vânzătorilor din Templu
10. Când a intrat în Ierusalim, toată cetatea s-a pus în mişcare şi fiecare zicea: „Cine este Acesta?”
11. „Este Isus, Prorocul din Nazaretul Galileii”, răspundeau mulțimile.
12. Isus a intrat în Templul lui Dumnezeu. A dat afară pe toţi cei ce vindeau şi cumpărau în Templu, a răsturnat mesele schimbătorilor de bani şi scaunele celor ce vindeau porumbei
13. şi le-a zis: „Este scris: „Casa Mea se va numi o casă de rugăciune.” Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.”
14. Nişte orbi şi şchiopi au venit la El în Templu şi El i-a vindecat.
15. Dar preoţii cei mai de seamă şi cărturarii, când au văzut minunile pe care le făcea şi pe copii strigând în Templu şi zicând: „Osana, Fiul lui David!”, s-au umplut de mânie.
16. Şi I-au zis: „Auzi ce zic aceştia?” „Da”, le-a răspuns Isus. „Oare n-aţi citit niciodată cuvintele acestea: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug”?”
17. Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate şi S-a îndreptat spre Betania şi a poposit acolo.
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Intrarea triumfală (21:1-11)
21:1-3 Suindu-Se de la Ierihon, Isus a ajuns pe versantul de răsărit al Muntelui Măslinilor, unde se aflau localităţile Betania şi Betfaghe. De acolo drumul ocolea partea de sud a Muntelui Măslinilor, cobora în Valea lui Iosafat, traversa Pârâul Chedron şi urca din nou, până la Ierusalim.
Domnul a trimis doi ucenici în Betania, ştiind dinainte că aceştia vor găsi o măgăriţă cu mânzul ei. Ei trebuiau să dezlege animalele şi să le aducă la Isus. Dacă le va cere cineva socoteală, ei trebuiau să explice că Domnul avea nevoie de aceste animale. Atunci proprietarul lor avea să le permită să le ia cu ei. Poate că proprietarul Îl cunoştea pe Isus şi se oferise dinainte să-L ajute. Sau poate că acest episod demonstrează omniscienţa lui Isus şi autoritatea Sa supremă. Toate s-au petrecut exact aşa cum prezisese Domnul.
21:4, 5 Preluarea animalelor a împlinit prezicerile profeţilor Isaia şi Zaharia: „Spuneţi fiicei Sionului: «Iată, Împăratul tău vine la tine blând şi călare pe un măgar, pe un măgăruş, mânzul unui animal de povar㻓
21:6 După ce ucenicii şi-au aşternut hainele pe animale, Isus a încălecat pe mânz (Mar. 11:7) şi S-a îndreptat călare spre Ierusalim. A fost un moment istoric. Conform explicaţiei lui Sir Robert Anderson, cu aceasta s-au împlinit cele şaizeci şi nouă de săptămâni din profeţia lui Daniel (vezi calculele sale, în cartea sa, intitulată The Coming Prince, Prinţul Care Vine). Acum urma uciderea lui Mesia (Dan. 9:26).
Intrând astfel în Ierusalim, călare, Domnul Isus oferea o demonstraţie intenţionată, practică, a faptului că este Mesia – exact aşa cum declarase despre Sine. Lange remarcă următoarele: El împlineşte intenţionat o profeţie care, în vremea Sa, era unanim acceptată ca fiind o referire directă la Mesia.
Dacă anterior considerase declaraţiile privitoare la dregătoria Sa drept primejdioase, acum El consideră tăcerea pur şi simplu de neconceput… De aici încolo nu va mai fi posibil să se spună că El niciodată nu S-a declarat pe Sine într-o manieră fără echivoc. Când, mai târziu, Ierusalimul avea să fie acuzat de a-L fi omorât pe Mesia, acesta nu mai putea spune că Mesia a omis să ofere un semn pe înţelesul tuturor.
21:7, 8 Domnul a intrat în cetatea Ierusalim pe un covor de haine şi ramuri de finic, în aclamaţiile mulţimii. Cel puţin pentru o clipă, El era recunoscut ca Rege.
21:9 Mulţimile strigau: „Osana Fiului lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului“. Evident, acest citat din Psalmul 118:25, 26 se referă la venirea lui Mesia. „Osana“ a însemnat iniţial „salvează acum“. Poate că oamenii voiau să spună: „Salvează-ne de asupritorii noştri romani!“ Ulterior termenul a dobândit sensul unei exclamaţii de laudă. Ambele expresii, „Fiul lui David“ şi „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului“, arată limpede că Isus era recunoscut ca Mesia. El este Cel Binecuvântat, care vine prin autoritatea lui Iehova, ca să împlinească voia Lui.
Relatarea lui Marcu consemnează ca parte din aclamaţiile mulţimii expresia: „Binecuvântată este împărăţia tatălui nostru David, care vine în numele Domnului“ (Marcu 11:10). De aici rezultă convingerea lor că împărăţia era pe punctul de a fi întemeiată, urmând ca Cristos să ocupe tronul lui David. Strigând „Osana în locurile cele mai înalte“ mulţimea chema cerurile să se alăture pământului în a-I aduce laude lui Mesia şi probabil mai era şi un apel adresat Lui, să aducă salvare din cerurile cele mai înalte.
Marcu 11:11 consemnează că, după ce a intrat în Ierusalim, Isus S-a dus la templu – dar n-a intrat în templul propriu-zis, ci doar în curtea sa. Aparent, era în casa lui Dumnezeu, dar Domnul Isus nu se simţea acasă în templul acesta, deoarece preoţii şi oamenii în general refuzau să-I acorde locul ce I se cuvenea. După ce a aruncat o scurtă privire în jur, Mântuitorul S-a retras în Betania, cu cei doisprezece. Era duminică seara.
21:10, 11 Între timp, în interiorul cetăţii se manifesta o nedumerire cu privire la identitatea Sa. Celor care întrebau li se răspundea doar că El este Isus, prorocul din Nazaretul Galileii. De aici rezultă că prea puţini erau aceia care înţelegeau că El este Mesia. În mai puţin de o săptămână, mulţimea instabilă avea să strige: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L!“
Curăţirea templului (21:12, 13)
21:12 La începutul lucrării Sale publice, Isus alungase spiritul comercial din zona templului (Ioan 2:13-16). Dar acţiunile speculative ale comercianţilor, prin perceperea unei taxe excesive, au prins, între timp, rădăcini în curtea exterioară. Acolo erau aduse animale şi păsări de jertfă, care erau cumpărate şi vândute la preţuri exorbitante. Schimbătorii de bani schimbau alte monede în jumătatea de siclu pe care bărbaţii evrei trebuiau să o achite ca impozit al templului – pentru acest schimb valutar percepându-se o taxă excesivă. Acum, pe când se apropia de sfârşit lucrarea lui Isus, El i-a alungat iarăşi pe cei care profitau fără ruşine de pe urma activităţilor sacre.
21:13 Combinând citate din Isaia şi Ieremia, El a condamnat profanarea templului, comercialismul şi exclusivismul. Citând din Isaia 56:7, El le-a reamintit că Dumnezeu rânduise ca templul să fie o casă de rugăciune. Or, ei făcuseră din el o peşteră de tâlhari! (Ier. 7:11) Curăţirea templului a fost primul Său act oficial, după ce a intrat în Ierusalim. Prin acest act, El Şi-a afirmat fără şovăire domnia Sa asupra templului.
Acest incident are două învăţăminte pentru noi cei de azi. În viaţa noastră în cadrul bisericii, noi avem nevoie de puterea Lui curăţitoare, pentru a alunga bazarurile, mesele de tot felul şi alte metode de strângere a banilor. Iar în viaţa noastră personală, există mereu nevoia lucrării curăţitoare a Domnului în trupurile noastre, care sunt temple ale Duhului Sfânt.
Indignarea preoţilor şi a cărturarilor (21:14-17)
21:14 În cadrul următor Îl găsim pe Domnul vindecând orbii şi şchiopii din curtea templului. Oamenii sărmani erau atraşi la El, oriunde se ducea, iar El nu-i trimitea niciodată fără să le împlinească nevoia.
21:15, 16 Dar asupra Sa erau aţintiţi ochi plini de duşmănie. Şi când i-au auzit mai marii preoţilor şi cărturarii pe copii aclamându-L pe Isus, drept Fiul lui David, s-au umplut de mânie. Ei au spus: „Auzi ce spun aceştia?“ – ca şi când s-ar fi aşteptat ca El să-i oprească pe copii de a I se adresa cu titlul de Mesia!
Dacă Isus n-ar fi fost Mesia, atunci negreşit acesta ar fi fost momentul potrivit să precizeze acest lucru, odată pentru totdeauna! Dar din răspunsul Lui reiese clar că aceşti copii au rostit adevărul. Domnul a citat Psalmul 8:2 din Septuaginta: „Tu ai scos laude din gura pruncilor şi din gura celor ce sug“. Cu alte cuvinte, dacă aceşti preoţi şi cărturari, care se cuvenea să ştie ce trebuie să facă, refuzau să Îl laude, ca pe Unsul, atunci copilaşii aveau să I se închine Domnului.
Este interesant să observăm cum copiii au adesea mai multă pătrundere spirituală decât cei maturi, unii din ei dând dovadă de maturitate, în pofida vârstei lor fragede. La fel şi aici, cuvintele pline de credinţă şi dragoste aduc slavă neobişnuită Numelui Domnului.
21:17 Lăsându-i pe conducătorii religioşi să mediteze la acest adevăr, Isus S-a întors în Betania, rămânând acolo peste noapte.
Pagini Crestine,Intrarea lui Isus in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea lui Isus in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea lui Isus in Ierusalim,Pagini Crestine,Intrarea lui Isus in Ierusalim
