Isus, vița adevărată

Isus vița adevarata

Ioan 15:1-11

1. Eu sunt adevărata Viţă şi Tatăl Meu este Stăpânul viei.
2. Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce rod, El o taie; şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţă, ca să aducă şi mai mult rod.
3. Acum voi sunteţi curaţi, din pricina cuvântului pe care vi l-am spus.
4. Rămâneţi în Mine şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod, dacă nu rămâneţi în Mine.
5. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărţiţi de Mine nu puteţi face nimic.
6. Dacă nu rămâne cineva în Mine, este aruncat afară, ca mlădiţa neroditoare şi se usucă; apoi mlădiţele uscate sunt strânse, aruncate în foc, şi ard.
7. Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.
8. Dacă aduceţi mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit; şi voi veţi fi astfel ucenicii Mei.
9. Cum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi. Rămâneţi în dragostea Mea.
10. Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.
11. V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi şi bucuria voastră să fie deplină.

Comentariu de text

Isus, viţa adevărată (15:1-11)

15:1 În Vechiul Testament, poporul Israel a fost zugrăvit ca o viţă de vie sădită de Iehova. Dar poporul Israel s-a dovedit necredincios şi nerodnic, drept care Domnul Isus Se înfăţişează pe Sine acum drept adevărata viţă, împlinirea desăvârşită a tuturor celorlalte tipuri şi simboluri. Dumnezeu Tatăl este viticultorul.

15:2 Există o diversitate de opinii cu privire la sensul afirmaţiei referitoare la mlădiţa aflată în El care nu aduce roadă. Unii cred că ar fi vorba de cel care nu este sincer când mărturiseşte credinţa în El, dându-se creştin, dar nefiind unit cu Cristos prin credinţă. Alţii cred că ar fi vorba despre un credincios adevărat, care îşi pierde ulterior mântuirea, din pricina faptului că nu a adus roadă. Numai că acest scenariu este cu totul imposibil, deoarece ar contrazice atâtea texte din Biblie în care ni se spune limpede că credinciosul deţine o mântuire veşnică, pe care n-o poate pierde niciodată. Alţii cred că este vorba de un creştin adevărat, care alunecă de la credinţă, îndepărtându-se de Domnul şi fiind absorbit de lucrurile acestei lumi. Un astfel de creştin nu va mai manifesta în viaţa lui roada Duhului – dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, gingăşia, bunătatea, credinţa, blândeţea şi stăpânirea de sine.

Ce anume îi face Domnul mlădiţei ce nu aduce roadă depinde de modul în care vom traduce verbul airo din textul grec al originalului, care se poate traduce prin „takes away“ (o ia, o îndepărtează, n.tr., cum apare în traducerea King James, traducere identică cu cea de la Ioan 1:29). În cazul acesta, textul s-ar referi la acţiunea de disciplinare prin moartea fizică (vezi 1 Cor. 11:30). Dar acelaşi termen poate însemna alteori „a înălţa, a ridica“ (vezi Ioan 8:59). În acest caz, ar fi vorba despre o lucrare pozitivă de încurajare a mlădiţei neroditoare, creându-i condiţii mai bune de acces la lumină şi aer, pentru ca, doar-doar, să se îndrepte şi să aducă roadă.

Mlădiţa care aduce roadă este creştinul care, pe zi ce trece, se maturizează tot mai mult, asemănându-se tot mai mult cu Domnul Isus. Chiar şi aceste mlădiţe trebuie să fie curăţite. După cum mlădiţa adevărată trebuie să fie curăţită de insecte dăunătoare, de mucegai şi de ciupercă, tot aşa şi creştinul trebuie să fie curăţit de lucrurile lumeşti care se lipesc de el.

15:3 Agentul curăţitor este cuvântul Domnului. Ucenicii au fost curăţiţi de la început, prin cuvânt, cu ocazia convertirii lor. Aşa cum le-a spus Mântuitorul, Cuvântul Lui a avut un efect purificator în viaţa lor. Astfel, versetul acesta se referă, probabil, la îndreptăţire (justificare) şi la sfinţire.

15:4 A rămâne înseamnă a sta pe loc unde te afli. Creştinul a fost aşezat în Cristos – aceasta fiind poziţia ocupată de el. În umblarea sa zilnică, el trebuie să rămână în părtăşie intimă cu Domnul.

O mlădiţă rămâne în viţa de vie, extrăgându-şi toată hrana din viţă. Tot aşa şi noi rămânem în Cristos, petrecând timp în rugăciune, citind Cuvântul Său şi punându-l în practică, având părtăşie cu copiii Lui şi fiind mereu conştienţi de unirea noastră cu El. Păstrând astfel neîntrerupt contactul cu El, noi suntem conştienţi de faptul că El rămâne în noi şi ne furnizează tăria spirituală şi resursele necesare.

Mlădiţa nu poate aduce roadă decât atunci când rămâne în viţă. Singurul mod în care credincioşii pot aduce roada unui caracter cristianic este prin trăirea în părtăşie necurmată cu Cristos, clipă de clipă.

15:5 Cristos Însuşi este viţa; credincioşii sunt mlădiţele. Nu se pune problema ca mlădiţa să-şi trăiască viaţa pentru Viţă, ci, pur şi simplu, să lase ca viaţa Viţei să străbată mlădiţele. Uneori noi ne rugăm cam aşa: „Doamne, ajută-mă să-mi trăiesc viaţa pentru Tine,“ când ar fi mai indicat să ne rugăm: „Doamne Isuse, trăieşte-Ţi viaţa prin mine!“ Fără Cristos, nu putem face nimic. O mlădiţă din cadrul viei nu are decât un singur ţel major: să aducă roadă, căci este total nefolositoare la confecţionarea de mobilă sau la construirea unor case. Ba nici de foc nu este prea bună. Dar este bună ca să aducă roadă – atâta timp cât rămâne în viţă.

15:6 Versetul 6 a stârnit multe deosebiri de vederi. Unii cred că persoana descrisă aici ar fi un credincios care cade în păcat, pierzându-se ulterior. Dar iarăşi o atare interpretare se bate cap în cap cu multe alte versete din Scriptură, care ne învaţă că nici un copil adevărat al lui Dumnezeu nu va pieri niciodată. Alţii cred că persoana aceasta mărturiseşte doar cu gura, pretinzându-se creştin, fără să se fi născut însă niciodată din nou. În sprijinul acestei opinii, este adus frecvent exemplul lui Iuda Iscarioteanul.

Noi credem că persoana descrisă în acest verset este un credincios adevărat, deoarece tot contextul se referă la creştinii adevăraţi. Nu mântuirea este subiectul, ci rămânerea în Cristos şi aducerea de roadă. Dar, prin neatenţie şi prin lipsa rugăciunii din viaţa sa, credinciosul descris aici pierde legătura cu Domnul şi, prin urmare, săvârşeşte păcat, compromiţând mărturia sa. Nemairămânând în Cristos, el este aruncat afară ca mlădiţă – dar nu de către Cristos, ci de alţi oameni. Nu Dumnezeu îndeplineşte această acţiune, ci oamenii. Ce înseamnă asta? Înseamnă că oamenii vor râde de un creştin căzut. Ei vor azvârli cu noroi în numele unui astfel de creştin şi vor arunca în foc mărturia sa – adevăr bine ilustrat în viaţa lui David. El a fost un credincios adevărat, dar a neglijat părtăşia cu Domnul şi a comis păcatele adulterului şi omuciderii, făcându-i pe vrăjmaşii Domnului să hulească. Chiar şi astăzi, ateii îi batjocoresc numele (şi, implicit, numele lui Dumnezeu). În acest sens, s-ar putea afirma că îl aruncă în foc.

15:7 Rămânerea este secretul unei vieţi de rugăciune încununate de succes. Cu cât ne apropiem mai mult de Domnul, cu atât mai mult vom învăţa să gândim ca El, să avem în minte gândurile Lui. Cu cât ajungem să-L cunoaştem mai mult prin Cuvântul Său, cu atât mai mult Îi vom înţelege voia. Cu cât voinţa noastră se va armoniza mai mult cu voinţa Lui, cu atât mai mult vom putea fi asiguraţi de faptul că ni se va răspunde la rugăciunile noastre.

15:8 Ori de câte ori copiii lui Dumnezeu etalează chipul lui Cristos în lume, asemănarea lor cu El, Tatăl este proslăvit. Oamenii vor fi nevoiţi să mărturisească ce mare trebuie să fie Dumnezeu, de vreme ce poate transforma păcătoşi atât de mari în sfinţi atât de evlavioşi! Observaţi progresia din capitolul acesta: roadă (v. 2), mai multă roadă (v. 2) şi multă roadă, adică gradul absolut din versetul 8.

„…şi astfel veţi fi ucenicii Mei“. Asta înseamnă că demonstrăm că suntem ucenicii Lui când rămânem în El. În acest caz, cei din jurul nostru vor putea observa că suntem ucenici adevăraţi, că ne asemănăm cu Domnul nostru.

15:9 Dragostea pe care ne-a poartă Mântuitorul este aceeaşi cu dragostea pe care I-o poartă Tatăl Fiului Său. Simţim în inima noastră imboldul de a ne pleca înaintea Sa şi a ne închina, când citim aceste cuvinte, că dragostea Mântuitorului pentru noi este de aceeaşi intensitate cu aceea a Tatălui pentru Fiul Său! Cum a spus cineva: este „o dragoste vastă, nespus de adâncă şi cuprinzătoare, de-a dreptul neţărmurită, care întrece orice pricepere şi care nu va putea fi niciodată înţeleasă deplin de fiinţa omenească“. Este „adâncul în care se pierd toate gândurile noastre“.

„Rămâneţi în dragostea Mea,“ spune Domnul. Cu alte cuvinte, să continuăm să lăsăm ca iubirea Lui să se manifeste tot mai deplin în viaţa noastră şi să ne bucurăm de ea tot mai plenar.

15:10 Prima parte a versetului 10 ne spune cum putem rămâne în dragostea Lui: prin păzirea poruncilor Lui. „Nu este altă cale de a fi fericiţi în Isus decât încrezându-ne în El şi ascultându-L“. A doua parte a versetului ne înfăţişează Pilda Desăvârşită de ascultare – Domnul Isus, care a păzit poruncile Tatălui Său. Tot ce a făcut Domnul a fost în ascultare continuă de voia lui Dumnezeu, bucurându-Se necurmat de dragostea Tatălui. Nimic nu s-a interpus în această minunată părtăşie şi iubire dintre Tatăl şi Fiul.

15:11 Isus Şi-a găsit bucuria deplină în comuniune cu Dumnezeu, Tatăl Său. El a dorit ca ucenicii Săi să aibă acea bucurie care decurge din bizuirea pe El. El a dorit ca bucuria Lui să fie şi bucuria lor. Conceptul omenesc de bucurie este ca omul să fie cât mai fericit cu putinţă, fără ca Dumnezeu să fie inclus în viaţa sa. Domnul ne învaţă însă că adevărata bucurie provine din includerea tot mai stăruitoare a lui Dumnezeu în viaţa cuiva.

„Pentru ca bucuria voastră să fie deplină“ sau „împlinită“. Bucuria lor avea să fie împlinită prin rămânerea în Cristos şi prin păzirea poruncilor Sale. Mulţi au folosit versetul 15 din acest capitol ca temei pentru a răspândi îndoială cu privire la siguranţa credinciosului şi au recurs la versetele anterioare pentru a arăta că e posibil, după ei, ca o oaie a lui Cristos să se poată pierde, până la urmă. Dar planul Domnului nu a fost ca „îndoielile voastre să fie depline“, ci ca „bucuria voastră să fie deplină“.
Pagini Crestine, Isus vita adevarata,Pagini Crestine, Isus vita adevarata,Pagini Crestine, Isus vita adevarata,Pagini Crestine, Isus vita adevarata,Pagini Crestine, Isus vita adevarata,Pagini Crestine, Isus vita adevarata,Pagini Crestine, Isus vita adevarata