Vă las pacea, vă dau pacea Mea

Va las pacea, vă dau pacea Mea

Ioan 14:27-31

27. Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.
28. Aţi auzit că v-am spus: „Mă duc, şi Mă voi întoarce la voi.” Dacă M-aţi iubi, v-aţi fi bucurat că v-am zis: „Mă duc la Tatăl”; căci Tatăl este mai mare decât Mine.
29. Şi v-am spus aceste lucruri acum, înainte ca să se întâmple, pentru ca atunci când se vor întâmpla, să credeţi.
30. Nu voi mai vorbi mult cu voi; căci vine stăpânitorul lumii acesteia. El n-are nimic în Mine;
31. dar vine, pentru ca să cunoască lumea că Eu Îl iubesc pe Tatăl şi că fac aşa cum Mi-a poruncit Tatăl. Ridicaţi-vă, haideți să plecăm de aici!

Comentariu de text

Isus le lasă ucenicilor Săi pacea Sa (14:27-31)

14:27 Când cineva se apropie de moarte, de obicei îşi întocmeşte testamentul, hotărând cui îi va lăsa bunurile sale – exact ceea ce face Domnul Isus aici. Dar El nu a lăsat moştenire lucruri materiale, care ar putea fi achiziţionate cu bani, ci pace, respectiv o pace lăuntrică a conştiinţei, care decurge din conştiinţa păcatului iertat şi a împăcării cu Dumnezeu.

Cristos poate dărui această pace, întrucât El a cumpărat-o cu sângele Lui vărsat pe crucea de la Calvar. Această pace nu e dată cum o dă lumea – adică parcimonios sau egoist sau pentru o scurtă perioadă de timp, ci Domnul dăruieşte pacea Sa pe veci. Ce motive mai are atunci un creştin să se teamă sau să fie tulburat?

14:28 Isus deja le-a spus ucenicilor că va pleca de la ei şi că va reveni ulterior, pentru a-i duce cu El în cer. Dacă L-ar iubi, această veste le-ar fi adus bucurie. Desigur, într-o anumită privinţă, ei Îl iubeau, dar nu apreciau la justa valoare identitatea Lui şi, prin urmare, dragostea lor nu era atât de intensă cât s-ar fi cuvenit să fie.

„V-aţi bucurat că am zis: «Mă duc la Tatăl», pentru că Tatăl Meu este mai mare decât Mine“ (redat după NKJV, n.tr.).

La prima vedere, versetul acesta pare să contrazică tot ce i-a învăţat Domnul Isus pe ucenici cu privire la egalitatea Sa cu Dumnezeu Tatăl. În realitate, nu este nici o contradicţie, după cum reiese din explicaţia oferită chiar în text.

Când Isus era pe pământ, oamenii L-au urât, L-au urmărit, L-au prigonit şi L-au ostracizat. Oamenii L-au hulit, L-au batjocorit şi L-au scuipat. Domnul Isus a îndurat groaznice umilinţe din partea creaturilor Sale.

Dumnezeu Tatăl nu a suferit niciodată un tratament atât de brutal din partea oamenilor. El a locuit în cer, departe de răutatea păcătoşilor. După întoarcerea Domnului Isus în cer, toate aceste umilinţe nu-L mai puteau atinge. De aceea, ucenicii trebuiau să se bucure când Isus a spus că Se duce la Tatăl, deoarece în această privinţă Tatăl era mai mare decât El. Tatăl nu era mai mare ca Dumnezeu, ci mai mare pentru faptul că El niciodată nu S-a coborât pe pământ ca Om şi nu a fost supus barbariilor comise de oameni.

În ce priveşte atributele Dumnezeirii, Fiul şi Tatăl sunt egali. Dar atunci când ne gândim la locul umil pe care Şi l-a asumat Isus ca Om aici pe pământ, ne dăm seama că în acea privinţă, Dumnezeu Tatăl era mai mare decât El. El era mai mare în ce priveşte poziţia, dar nu şi Persoana Sa.

14:29 Dând dovadă de grijă şi abnegaţie pentru ucenicii cuprinşi de teamă, Domnul le-a revelat aceste evenimente ce urmau să se întâmple în viitor, pentru ca ei să nu se poticnească, să nu-şi piardă cumpătul şi să nu se teamă, ci să creadă.

14:30 Domnul ştia că se apropia timpul când va fi trădat şi, prin urmare, nu-I mai rămânea mult timp ca să stea de vorbă cu ai Săi. Satan se apropia chiar în clipele acelea, dar Mântuitorul ştia că vrăjmaşul nu putea găsi nici o urmă de păcat în El. Nimic din fiinţa lui Cristos nu ar fi răspuns la ispitele mârşave ale diavolului. Ce caraghios ar fi ca orice altă persoană decât Isus să afirme că Satan n-a putut găsi nimic în el!

14:31 Am putea parafraza versetul acesta cam aşa: „Vremea trădării Mele se apropie. Eu Mă voi duce de bună voie la cruce, căci aceasta e voia Tatălui pentru Mine şi prin aceasta lumea va şti cât de mult Îl iubesc pe Tatăl Meu. Aşa se explică de ce merg acum fără să Mă împotrivesc deloc“.

Şi zicând aceasta, Domnul le-a spus ucenicilor să se ridice şi să meargă cu El. Nu se ştie dacă au ieşit în acest punct al naraţiunii din camera de sus. Poate că restul discursului a fost rostit pe drum.
Pagini Crestine,Va las pacea,Pagini Crestine,Va las pacea,Pagini Crestine,Va las pacea,Pagini Crestine,Va las pacea,Pagini Crestine,Va las pacea,Pagini Crestine,Va las pacea,Pagini Crestine,Va las pacea,Pagini Crestine,Va las pacea