Adevărata libertate

Adevarata libertate

Ioan 8:30-47

30. Pe când vorbea Isus astfel, mulţi au crezut în El.
31. Şi le-a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, sunteţi întradevăr ucenicii Mei;
32. veţi cunoaşte adevărul şi adevărul vă va face liberi.”
33. Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânţa lui Avraam şi n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: „Veţi fi liberi!”?”
34. „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.
35. Şi robul nu rămâne pururi în casă; fiul, însă, rămâne pururi.
36. Deci, dacă Fiul vă face liberi, veţi fi cu adevărat liberi.
37. Ştiu că sunteţi sămânţa lui Avraam; dar căutaţi să Mă omorâţi, pentru că nu pătrunde în voi Cuvântul Meu.
38. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceţi ce aţi auzit de la tatăl vostru.”
39. „Tatăl nostru”, I-au răspuns ei, „este Avraam.” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam.
40. Dar acum căutaţi să Mă omorâţi pe Mine, un Om care v-am spus adevărul pe care l-am auzit de la Dumnezeu. Aşa ceva Avraam n-a făcut.
41. Voi faceţi faptele tatălui vostru.” Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuţi din curvie; avem un singur Tată: pe Dumnezeu.”
42. Isus le-a zis: „Dacă ar fi Dumnezeu Tatăl vostru, M-aţi iubi şi pe Mine, căci Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu: n-am venit de la Mine Însumi, ci El M-a trimis.
43. Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu.
44. Voi aveţi de tată pe diavolul; şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş; şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Când spune o minciună, vorbeşte dintr-ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
45. Iar pe Mine, pentru că spun adevărul, nu Mă credeţi.
46. Cine din voi Mă poate dovedi că am păcat? Dacă spun adevărul, pentru ce nu Mă credeţi?
47. Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu; voi de aceea n-ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.”

Comentariu de text

Adevarata libertate (8:30-47)

8:30 Pe când spunea aceste cuvinte minunate, Isus a descoperit că mulţi au mărturisit credinţa în El. Negreşit, credinţa unora dintre aceştia era sinceră. Alţii poate mărturiseau doar cu buzele că cred în Domnul.

8:31 Apoi Isus a făcut o distincţie între cei ce sunt ucenici şi cei ce sunt ucenici cu adevărat. Ucenic este oricine mărturiseşte că este învăţăcel, dar un ucenic cu adevărat este cel ce s-a predat cu adevărat Domnului Isus Cristos.

Pe credincioşii adevăraţi îi caracterizează următoarea trăsătură: ei rămân în Cuvântul Său. Asta înseamnă că ei continuă în învăţăturile lui Cristos, că nu se abat de la El. Credinţa adevărată posedă caracterul de permanenţă. Ei nu sunt mântuiţi pentru că rămân în Cuvântul Lui, ci rămân în cuvântul Lui pentru că sunt mântuiţi.

8:32 Fiecărui credincios adevărat i se promite că va cunoaşte adevărul şi că adevărul îl va face liber. Iudeii nu cunoşteau adevărul şi se aflau într-o groaznică stare de robie. Ei erau robiţi de ignoranţă, rătăcire, păcat, lege şi superstiţii. Cei care Îl cunosc cu adevărat pe Domnul Isus sunt izbăviţi de păcat, umblă în lumină şi sunt călăuziţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

8:33 Unii dintre iudeii care stăteau acolo au auzit referinţa Domnului la eliberare şi au avut îndată o reacţie negativă faţă de ea. Doar nu descindeau ei din Avraam? – au spus ei, adăugând că niciodată nu au fost în robie.

Desigur, spusele lor nu erau adevărate. Israel se aflase, în diverse momente din istoria sa, sub robia Egiptului, a Asiriei, Babilonului, Persiei, Greciei, iar acum erau sub dominaţia Romei. Dar, într-un mod şi mai profund, chiar pe când stăteau de vorbă cu Domnul Isus, ei erau sub robia păcatului şi a Satanei.

8:34 Este evident că Domnul S-a referit la robia păcatului. El le-a amintit ascultătorilor Săi evrei că oricine practică păcatul este sclav al păcatului. Iudeii aceştia se pretindeau foarte religioşi, dar adevărul este că erau necinstiţi, necuvioşi şi curând aveau să fie ucigaşi – şi chiar pe când vorbea Fiul lui Dumnezeu, ei puneau la cale moartea Lui.

8:35 Aici Domnul Isus compară poziţia unui rob în casă cu aceea a unui fiu. Robul nu dispune de nici o asigurare că va rămâne pentru totdeauna în casă, pe când fiul este la el acasă, este în familie la el, unde rămâne totdeauna.

Indiferent dacă termenul „Fiu“ se referă aici la Fiul lui Dumnezeu sau la cei care devin copii ai lui Dumnezeu, prin credinţa în Cristos, este clar că Domnul Isus le spune acestor iudei că ei nu sunt fii, ci robi, care pot fi daţi afară oricând.

8:36 În acest verset, termenul Fiu se referă, fără îndoială, la Cristos Însuşi. Cei care sunt eliberaţi de El sunt liberi cu adevărat. Asta înseamnă că atunci când vine cineva la Mântuitorul, primind de la El viaţa veşnică, este eliberat de robia păcatului, a legalismului, a superstiţiilor şi a demonismului.

8:37 Domnul a recunoscut că, în ce priveşte spiţa omenească, iudeii aceştia erau descendenţii lui Avraam (sau „sămânţa“, în original). Dar era limpede că ei nu erau sămânţa spirituală a lui Avraam. Ei nu erau evlavioşi, cum a fost Avraam. Ei căutau să-L ucidă pe Domnul Isus pentru că învăţăturile Lui nu-şi găseau loc în inimile lor. Asta înseamnă că ei nu permiteau cuvintelor lui Cristos să-şi facă efectul în viaţa lor. Ei se împotriveau doctrinelor Sale şi nu voiau să se predea Lui.

8:38 Lucrurile pe care le-a propovăduit Domnul Isus au fost cele pe care I le-a încredinţat Tatăl Său să le rostească. El şi cu Tatăl Său erau într-o măsură atât de mare una, încât cuvintele pe care le-a rostit El au fost cuvintele lui Dumnezeu Tatăl.

Domnul Isus L-a reprezentat în mod desăvârşit pe Tatăl Său, când a trăit pe acest pământ. În contrast cu El, iudeii făceau lucrurile pe care le-au învăţat de la tatăl lor. Domnul Isus nu S-a referit aici la propriu, la tatăl lor pământesc, ci la diavolul.

8:39 Din nou iudeii susţin că sunt înrudiţi cu Avraam, mândrindu-se cu faptul că Avraam era tatăl lor. Dar Domnul Isus scoate în evidenţă faptul că deşi erau sămânţa lui Avraam (v. 37), nu erau copiii lui.

De obicei, copiii seamănă cu părinţii lor, în trăsăturile feţei, în modul de a umbla şi alte caracteristici. Dar viaţa lor era diferită de cea a lui Avraam. Deşi erau urmaşi ai lui Avraam, după trup, moral ei erau copiii diavolului.

8:40 Domnul le-a arătat apoi foarte clar prin ce se deosebesc ei de Avraam. Isus a venit în lume spunându-le doar adevărul. Dar ei s-au poticnit de învăţăturile Sale şi au încercat să-L ucidă. Avraam nu a făcut una ca asta, ci s-a situat de partea adevărului şi a neprihănirii.

8:41 În cazul lor însă era limpede cine era tatăl lor, deoarece se purtau ca el. Ei făceau faptele tatălui lor, diavolul. Iudeii L-au acuzat poate pe Domnul că S-ar fi născut dintr-un act desfrânat, dar mulţi cercetători ai Bibliei susţin că termenul „desfrânare“ din versetul 41 s-ar referi la idolatrie. Iudeii afirmau prin aceasta că niciodată nu au comis adulter spiritual, ci că ar fi fost întotdeauna fideli lui Dumnezeu – Singurul pe care Îl recunoşteau de Tată.

8:42 Domnul a demonstrat şubrezenia şi falsitatea argumentului lor, amintindu-le că dacă L-ar fi iubit pe Dumnezeu, L-ar fi iubit şi pe Cel pe care L-a trimis Dumnezeu.

Este o nebunie ca cineva să pretindă că-L iubeşte pe Dumnezeu şi în acelaşi timp să-L urască pe Domnul Isus Cristos. Isus a spus că a ieşit şi a venit de la Dumnezeu, cu alte cuvinte, că este Fiul etern născut al lui Dumnezeu, că nu a existat nici un timp anumit când El să Se fi născut ca Fiu al lui Dumnezeu, ci că există din veşnicie.

Evident, Domnul declara aici preexistenţa Sa. El a locuit în cer cu Tatăl, cu mult înainte de a fi venit pe pământ. Dar Tatăl L-a trimis în lume ca să fie Mântuitorul lumii, şi astfel El a venit ca cel Ascultător.

8:43 Există o deosebire în versetul 43 între vorbire şi cuvânt. Cuvântul lui Cristos se referă la mesajul învăţăturii Sale. Vorbirea Lui se referă la cuvintele pe care le-a folosit pentru a exprima adevărurile Sale. Dar ei n-au înţeles nici măcar vorbirea Sa. Când le-a vorbit despre pâine, ei au crezut că Se referă doar la pâinea fizică. Când le-a vorbit despre apă, ei n-au putut pricepe că ar putea fi vorba despre apa spirituală. De ce n-au înţeles ei vorbirea Sa? Pentru că nu puteau suferi învăţăturile Sale.

8:44 Acum Domnul Isus le spune pe faţă că diavolul este tatăl lor. Asta nu înseamnă că s-au născut din diavolul în acelaşi mod în care credincioşii se nasc din Dumnezeu, ci, mai degrabă, după cum s-a exprimat Augustin, că erau copiii diavolului prin imitaţie. Ei adevereau legătura de înrudire cu diavolul prin modul lor de viaţă. „Voi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru“ exprimă intenţia sau pornirea inimii lor.

Diavolul a fost de la început ucigaş. El i-a adus lui Adam şi întregii omeniri moartea. El n-a fost doar ucigaş, ci şi mincinos. El n-a stat în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, el vorbeşte din resursele sale. Minciunile au format o parte integrantă a existenţei sale. El este mincinos şi tatăl minciunii.

Iudeii îl imitau pe diavolul în aceste două moduri. Ei erau ucigaşi, prin intenţia inimii lor de a-L ucide pe Fiul lui Dumnezeu şi erau mincinoşi, pentru că afirmau că Dumnezeu este Tatăl lor. Ei se pretindeau oameni evlavioşi şi spirituali, dar vieţile lor erau pline de răutate.

8:45 Cei care se dedau la minciuni par să piardă capacitatea de a discerne adevărul. În faţa acestor oameni stătea Domnul Isus, care nu rostise decât adevărul, şi totuşi ei nu L-au crezut, demonstrând prin aceasta caracterul lor adevărat, mânjit de răutate, după cum se exprimă Lenski:

Când e pusă faţă în faţă cu adevărul, mintea coruptă caută să găsească numai obiecţii, dar când e confruntată cu abateri de la adevăr, caută să găsească motive pentru a accepta aceste abateri.

8:46 Numai Cristos, Fiul fără păcat al lui Dumnezeu, putea rosti vreodată cuvinte de genul acestora. Nu era om pe lume care să-L poată dovedi vinovat de nici un singur păcat. În caracterul Lui nu se găsea nici o imperfecţiune; în toate căile Sale El era desăvârşit. El a rostit numai adevărul, şi totuşi ei nu L-au crezut.

8:47 Dacă Îl iubeşte cineva pe Dumnezeu, va auzi şi va asculta cuvintele lui Dumnezeu. Iudeii demonstrau, prin respingerea mesajului Mântuitorului, că nu erau ai lui Dumnezeu. Reiese clar din versetul 47 că Domnul Isus susţinea că rosteşte chiar cuvintele lui Dumnezeu. Nu există nici o posibilitate de a interpreta în alt fel aceste cuvinte.
Pagini Crestine,Adevarata libertate,Pagini Crestine,Adevarata libertate,Pagini Crestine,Adevarata libertate,Pagini Crestine,Adevarata libertate,Pagini Crestine,Adevarata libertate,Pagini Crestine,Adevarata libertate,Pagini Crestine,Adevarata libertate,Pagini Crestine,Adevarata libertate,Pagini Crestine,Adevarata libertate