Vindecarea fiului unui slujbaș împărătesc

Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc

Ioan 4:43-54

43. După aceste două zile, Isus a plecat de acolo, ca să Se ducă în Galileea.
44. Căci El Însuşi spusese că un proroc nu este preţuit în patria sa.
45. Când a ajuns în Galileea, a fost primit bine de galileeni, care văzuseră tot ce făcuse la Ierusalim în timpul praznicului; căci fuseseră şi ei la praznic.
46. Isus S-a întors, deci, în Cana din Galileea, unde prefăcuse apa în vin. În Capernaum era un slujbaş împărătesc al cărui fiu era bolnav.
47. Slujbaşul acesta a aflat că Isus venise din Iudeea în Galileea, s-a dus la El şi L-a rugat să vină şi să vindece pe fiul lui care era pe moarte.
48. Isus i-a zis: „Dacă nu vedeţi semne şi minuni, cu nici un chip nu credeţi!”
49. Slujbaşul împărătesc I-a zis: „Doamne, vino până nu moare micuţul meu.”
50. „Du-te”, i-a zis Isus, „fiul tău trăieşte.” Şi omul acela a crezut cuvintele pe care i le spusese Isus şi a pornit la drum.
51. Pe când se cobora el, l-au întâmpinat robii lui şi i-au adus vestea că fiul lui trăieşte.
52. El i-a întrebat de ceasul în care a început să-i fie mai bine. Şi ei i-au zis: „Ieri, la ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile.”
53. Tatăl a cunoscut că tocmai în ceasul acela îi zisese Isus: „Fiul tău trăieşte.” Şi a crezut el şi toată casa lui.
54. Acesta este iarăşi al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea.

Comentariu de text

Al doilea semn: vindecarea unui nobil (4:43-54)

4:43, 44 După aceste două zile pe care le-a petrecut în mijlocul samaritenilor, Domnul Îşi îndreaptă acum paşii spre Galileea, regiune situată în nord.

Versetul 44 pare să ne confrunte cu o dificultate, deoarece se afirmă că motivul deplasării Mântuitorului din Samaria spre Galileea a fost faptul că un proroc nu este preţuit în patria sa. Dar Galileea era patria Sa, deoarece cetatea Nazaret era situată în acest ţinut.

Poate că versetul acesta se referă la faptul că Isus s-a dus în altă parte din Galileea, nu neapărat la Nazaret. În orice caz, afirmaţia rămâne valabilă, că de obicei o persoană nu este apreciată în oraşul său de baştină atât de mult ca în alte părţi, deoarece rudele şi prietenii acelei persoane o vor privi prin prisma „tinerelului“ care a locuit printre ei, fiind doar „unul de-al casei“. E cert că Domnul Isus nu a fost apreciat de ai Săi aşa cum s-ar fi cuvenit.

4:45 Când Domnul S-a întors în Galileea, a avut parte de o primire favorabilă, deoarece oamenii văzuseră toate lucrurile pe care le făcuse El la Ierusalim în timpul sărbătorii.

Evident, galileenii menţionaţi aici erau iudei. Ei se deplasaseră la Ierusalim ca să se închine. Acolo Îl văzuseră pe Domnul la lucru, fiind martorii faptelor măreţe săvârşite de El. Acum ei erau dornici să-L aibă în mijlocul lor, în Galileea, nu pentru că L-ar fi recunoscut ca Fiul lui Dumnezeu, ci pentru că le fuseseră trezite interesul şi curiozitatea cu privire la Cel care stârnea atâtea comentarii oriunde mergea.

4:46 Din nou, satul Cana a fost onorat prin vizita Domnului Isus. Cu prilejul primei sale vizite acolo, unii oameni Îl văzuseră transformând apa în vin. Acum asistau la o altă minune măreaţă săvârşită de El, al cărei ecou avea să fie resimţit până în Capernaum. Fiul unui slujbaş împărătesc… era bolnav. Aproape sigur era vorba de un iudeu aflat în slujba regelui Irod.

4:47 Acesta auzise că Isus fusese în Iudeea şi că acum se afla în Galileea. El va fi avut ceva credinţă în capacitatea lui Cristos de a vindeca, deoarece s-a prezentat direct la Isus, implorându-L să vină şi să-i vindece fiul aflat pe moarte. În această privinţă, el pare să aibă mai multă credinţă în Domnul decât concetăţenii săi.

4:48 Adresându-se nu doar slujbaşului împărătesc, ci întregului popor evreu, în general, Domnul le-a amintit iudeilor de trăsătura ce-i caracteriza ca naţiune, respectiv dorinţa lor de a vedea minuni, înainte de a putea crede.

În general, constatăm că Domnului Isus nu-i plăcea atât de mult credinţa bazată pe minuni, cât acea credinţă care se întemeia doar pe Cuvântul Său. Lui I se aducea mai multă cinste când cineva credea doar pentru că El a spus un lucru, decât dacă au văzut o dovadă palpabilă a celor spuse de El. Dar omul întotdeauna vrea să vadă, înainte de a crede. Domnul Isus însă ne învaţă că mai întâi trebuie să credem, şi apoi vom vedea.

Semnele şi minunile sunt sinonime cu miracolele. Semnele sunt miracole încărcate de profunde semnificaţii sau sensuri. Minunile sunt miracole care îi uimesc pe oameni, prin calităţile lor supranaturale.

4:49 Slujbaşul împărătesc, pătruns de o credinţă adevărată, a crezut că Domnul Isus îi putea vindeca fiul şi astfel a dorit cu orice preţ ca Domnul să-i facă o vizită. Într-o anumită privinţă, credinţa lui era deficitară, deoarece el a crezut că Domnul trebuie să fie prezent cu trupul lângă copilul său bolnav, pentru a-l putea vindeca. Dar Mântuitorul nu l-a mustrat pentru aceasta, ci l-a răsplătit pentru măsura de credinţă de care a dat totuşi dovadă!

4:50 Aici vedem cum creşte credinţa omului de care ne ocupăm. El şi-a exercitat credinţa de care dispunea, iar Domnul a adăugat la această credinţă. Isus l-a trimis acasă cu făgăduinţa: „Fiul tău trăieşte“. Fiul lui fusese deja vindecat! Fără să vadă vreun semn sau vreun miracol, omul a crezut cuvântul Domnului Isus şi a pornit-o spre casă. Iată credinţa în acţiune!

4:51, 52 Pe când se cobora el spre casă, robii lui l-au întâmpinat, aducându-i vestea minunată că fiul lui a fost vindecat. Omul n-a fost deloc şocat de veste. El crezuse făgăduinţa Domnului Isus şi pentru că a crezut, acum i s-a dat să vadă dovada. Tatăl i-a întrebat pe slujitori când a început să-i fie mai bine fiului său. Răspunsul lor a relevat că vindecarea nu se făcuse treptat, ci dintr-o dată!

4:53 Acum nu mai încăpea nici o îndoială că avusese loc o minune extraordinar de mare. Cu o zi înainte, la ceasul al şaptelea, Isus îi spusese slujbaşului împărătesc din Cana: „Fiul tău trăieşte“. Chiar în ceasul acela, la Capernaum, fiul fusese vindecat, lăsându-l frigurile. De aici slujbaşul împărătesc a dedus că nu e nevoie ca Domnul Isus să fie prezent fizic într-un loc, pentru ca să săvârşească o minune sau să răspundă la rugăciune.

Asta ar trebui să fie un motiv de încurajare pentru toţi creştinii în viaţa lor de rugăciune. Avem un Dumnezeu măreţ, care ne ascultă când îi aducem cererile noastre şi care poate să-Şi aducă la îndeplinire planurile în orice parte a lumii, în orice moment.

Slujbaşul împărătesc a crezut el însuşi şi toată casa lui. Reiese clar din acest verset şi din alte locuri din Noul Testament că lui Dumnezeu Îi face plăcere să vadă familia unită în Cristos. El nu voieşte să vadă familii despărţite în cer şi prin urmare are grijă să se consemneze în textul sacru că întreaga casă a crezut în Fiul Său.

4:54 Vindecarea fiului slujbaşului împărătesc nu a constituit doar al doilea miracol săvârşit de Domnul în întreaga Sa misiune de până atunci, ci a fost al doilea semn pe care Isus l-a săvârşit în Galileea, după ce venise din Iudeea.
Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc,Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc,Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc,Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc,Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc,Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc,Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc,Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc,Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc,Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc,Pagini Crestine,Vindecarea fiului unui slujbas împărătesc