Trezirea din Samaria

Trezirea din Samaria

Ioan 4:27-42

27. Atunci au venit ucenicii Lui şi se mirau că vorbea cu o femeie. Totuşi nici unul nu I-a zis: „Ce cauţi?” sau: „Despre ce vorbeşti cu ea?”
28. Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor:
29. „Veniţi de vedeţi un Om care mi-a spus tot ce am făcut; nu cumva Acesta este Cristos?”
30. Ei au ieşit din cetate şi veneau spre El.
31. În timpul acesta, ucenicii Îl rugau să mănânce şi ziceau: „Învăţătorule, mănâncă!”
32. Dar El le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi n-o cunoaşteţi.”
33. Ucenicii au început să-şi zică, deci, unii altora: „Nu cumva I-a adus cineva să mănânce?”
34. Isus le-a zis: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.
35. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni până la seceriş? Iată, Eu vă spun: ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele care sunt albe acum, gata pentru seceriş.
36. Cine seceră primeşte o plată şi strânge rod pentru viaţa veşnică; pentru ca şi cel ce seamănă şi cel ce seceră să se bucure în acelaşi timp.
37. Căci, în această privinţă, este adevărată zicala: „Unul seamănă, iar altul seceră.”
38. Eu v-am trimis să seceraţi acolo unde nu voi v-aţi ostenit; alţii s-au ostenit şi voi aţi intrat în osteneala lor.”
39. Mulţi samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: „Mi-a spus tot ce am făcut.”
40. Când au venit samaritenii la El, L-au rugat să rămână la ei. Şi El a rămas acolo două zile.
41. Mult mai mulţi au crezut în El din pricina cuvintelor Lui.
42. Şi ziceau femeii: „Acum nu mai credem din pricina spuselor tale, ci din pricină că L-am auzit noi înşine şi ştim că Acesta este într-adevăr Cristos, Mântuitorul lumii.”

Comentariu de text

Trezirea din Samaria

4:27 Când ucenicii s-au întors de la Sihar, L-au găsit pe Isus stând de vorbă cu această femeie şi s-au mirat, întrucât era samariteancă. De asemenea, e posibil ca ei să-şi fi dat seama că este o femeie păcătoasă. Totuşi nici unul nu L-a întrebat pe Domnul ce aştepta de la această femeie sau de ce vorbea cu ea. Bine a spus autorul acestor rânduri: „Ucenicii se miră că El stă de vorbă cu această femeie, dar mai bine s-ar fi mirat că stă de vorbă cu ei!“

4:28 Atunci femeia şi-a lăsat găleata! Acest obiect a simbolizat diversele lucruri din viaţa ei la care a recurs pentru a-şi satisface năzuinţele ei cele mai profunde. Numai că toate au dat greş. Acum însă, după ce L-a găsit pe Domnul Isus, nu mai avea nevoie de lucrurile care fuseseră atât de importante în viaţa ei.

Ea nu numai că a părăsit găleata, dar s-a întors în cetate. Ori de câte ori este mântuit cineva, se va gândi imediat la alţii care au nevoie de apa vieţii.

J. Hudson Taylor a spus:

„Unii ar dori cu gelozie să fie succesori ai apostolilor. Eu mai degrabă prefer să fiu succesor al samaritencei, care, pe când ei se duseseră după alimente, a uitat de găleata ei, datorită râvnei de a câştiga suflete pentru Cristos“.

4:29, 30 Mărturia ei a fost simplă, dar eficace. Ea i-a invitat pe toţi locuitorii oraşului să vină şi să-L vadă pe Omul care i-a spus toate lucrurile pe care le-a făcut ea vreodată. De asemenea, le-a trezit în inimă speranţa că acest Om ar putea fi Mesia.

În ce o privea pe ea, nu mai era nici o îndoială, deoarece El deja i se prezentase ca fiind Cristosul. Dar ea a lăsat să se înfiripe această întrebare în mintea lor, pentru ca ei înşişi să se ducă la Isus şi să afle ei singuri că El este Cristosul.

Fără îndoială, această femeie era binecunoscută în localitate, pentru păcatul şi ruşinea ei. Ce şocaţi trebuie să fi fost locuitorii s-o vadă acum în public, mărturisindu-L pe faţă pe Domnul Isus Cristos! Mărturia femeii a fost eficace. Oamenii din partea locului au încetat lucrul, plecând de acasă pentru a-L găsi pe Isus.

Fiul Îşi găseşte toată desfătarea în a împlini voia Tatălui Său (4:31-38)

4:31 După ce s-au întors ucenicii cu alimentele, L-au îndemnat pe Domnul să mănânce. Se pare că ei nu şi-au dat seama ce evenimente cruciale au avut loc acolo. În acest moment istoric, când o cetate din Samaria făcea cunoştinţă cu Domnul Slavei, gândurile lor rămâneau absorbite de viaţa cotidiană, de hrană şi de trupurile lor.

4:32 Domnul Isus găsise hrană şi sprijin în câştigarea de închinători pentru Tatăl Lui. Pe lângă bucuria imensă a acestui act, hrănirea fizică pălea cu totul. Noi obţinem de la această viaţă exact lucrurile pe care le urmărim. Ucenicii s-au dus în cetate, să caute de-ale mâncării, întorcându-se apoi cu această hrană. Domnul era însă interesat de câştigarea de suflete. El dorea să-i salveze pe oameni de păcatele lor şi să le dea apa vieţii veşnice. Şi El a găsit ceea ce a căutat. Dar noi ce căutăm?

4:33 Din cauza concepţiei lor limitate la cele pământeşti, ucenicii nu au înţeles sensul cuvintelor rostite de Domnul. Ei nu au apreciat faptul că „bucuria şi fericirea pe care le aduce succesul spiritual îi poate ridica pe oameni, temporar, deasupra nevoilor lor trupeşti, înlocuind foamea şi setea după cele pământeşti“. Prin urmare, ei au concluzionat că negreşit cineva a venit în absenţa lor şi I-a adus Domnului Isus de mâncare.

4:34 Din nou, Isus a încercat să le distragă atenţia de la cele materiale, îndreptând-o spre cele spirituale. Hrana Lui era să facă voia lui Dumnezeu şi să aducă la îndeplinire lucrarea încredinţată de Dumnezeu. Asta nu înseamnă că Domnul Isus a refuzat să mănânce hrana fizică, ci, mai degrabă, că scopul primordial în viaţa Lui nu era acela de a Se ocupa de nevoile trupului Său, ci de a face voia lui Dumnezeu.

4:35 Poate că ucenicii discutaseră între ei despre secerişul care se apropia sau poate că „patru luni între vremea semănatului şi seceriş“ era doar o zicală a evreilor. În orice caz, Domnul Isus S-a folosit din nou de seceriş, deci de o realitate fizică, pentru a-i învăţa o lecţie spirituală. Ucenicii nu trebuiau să privească secerişul ca pe un eveniment îndepărtat în timp. Ei nu-şi puteau permite să irosească timpul, gândindu-se la hrană şi îmbrăcăminte, ca şi când lucrarea lui Dumnezeu ar putea suferi amânare. Ei trebuiau să-şi dea seama că holdele sunt deja albe… gata pentru seceriş.

Desigur, holdele de aici se referă la lume. Chiar pe când rostea aceste cuvinte, Domnul Se afla în mijlocul unei holde, alcătuită din sufletele samaritenilor din partea locului. El le spunea ucenicilor că în faţa lor se aşternea lucrarea de câştigare de suflete şi că nu mai trebuie să zăbovească, ci să se apuce numaidecât de lucru.

Tot aşa şi astăzi Domnul ne spune nouă, credincioşilor: „Ridicaţi-vă ochii şi priviţi holdele!“ În timp ce medităm la nevoile acute cu care este confruntată lumea, Domnul ne va pune pe inimă dorinţa de a câştiga sufletele pierdute din jurul nostru, fiind apoi de datoria noastră de a ne duce, în numele Lui, pentru a culege snopii de roade coapte.

4:36 Domnul Isus i-a instruit apoi pe ucenici cu privire la lucrarea la care i-a chemat. El i-a ales să fie secerători. Ei vor avea parte nu numai de plată în viaţa de acum, ci vor strânge roadă pentru întreaga veşnicie. Slujirea lui Cristos ne aduce multe răsplăţi, încă de pe acum. Dar într-o bună zi, secerătorii vor avea parte de bucuria şi mai mare de a vedea în cer sufletele ajunse acolo prin râvna şi credincioşia lor, în vestirea mesajului Evangheliei.

Versetul 36 nu ne învaţă că cineva poate câştiga viaţa veşnică dacă va secera cu credincioşie, ci, mai degrabă, ne spune că roada acelei lucrări va dăinui, mergând până în veşnicie.

În cer, atât semănătorul, cât şi secerătorul se vor bucura împreună. În viaţa pământească, ogorul trebuie să fie pregătit mai întâi pentru însămânţat. Apoi urmează semănatul şi după aceea vine secerişul. Tot aşa e şi în viaţa spirituală. Mai întâi, mesajul trebuie vestit, apoi trebuie udat, cu lacrimile rugăciunii. Dar când vine vremea secerişului, toţi cei ce au contribuit la această lucrare se vor bucura împreună.

4:37 În această privinţă Domnul a văzut împlinirea zicalei curente în vremea aceea: „Unul seamănă şi altul seceră“. Unii creştini sunt chemaţi să predice Evanghelia ani de zile, fără să vadă prea multă roadă, în pofida tuturor strădaniilor lor. Apoi, după ce au trudit atâţia ani, vin alţii şi culeg roadele, aducând multe suflete la Domnul.

4:38 Isus Şi-a trimis ucenicii în zone ce fuseseră deja pregătite de alţii. De-a lungul întregii perioade a Vechiului Testament, profeţii preziseseră venirea erei evangheliei şi a lui Mesia. Apoi a venit Ioan Botezătorul, ca premergător al Domnului, căutând să pregătească inimile oamenilor pentru a-L primi pe El. Domnul Însuşi semănase sămânţa în Samaria şi pregătise secerişul pentru secerători. Acum ucenicii erau gata de a intra în lan şi a începe să secere. Dar Domnul voia ca ei să-şi dea seama că, deşi vor avea parte de bucuria de a vedea atâtea suflete întorcându-se la Cristos, nu trebuiau să uite că ei intrau în munca altor oameni.

Foarte puţine suflete sunt mântuite doar prin lucrarea unei singure persoane. Majoritatea oamenilor au auzit Evanghelia de multe ori înainte de a-L primi pe Mântuitorul. Prin urmare, cel care are privilegiul de a efectua lucrarea finală de a conduce acest suflet la Cristos nu trebuie să se înalţe pe sine, ca şi când ar fi singurul instrument de care S-a folosit Dumnezeu în această lucrare minunată.

Mulţi samariteni cred în Isus (4:39-42)

4:39 Ca urmare a mărturiei simple dar convingătoare a samaritencei, mulţi din concetăţenii ei au crezut în Domnul Isus. Ea nu a spus decât atât: „Mi-a spus tot ce am făcut“, dar asta a fost de ajuns pentru a-i aduce pe alţii la Mântuitorul. Asta ar trebui să constituie un imbold pentru noi, să fim nişte martori simpli, curajoşi şi direcţi în mărturia pe care o aducem oamenilor despre Cristos.

4:40 Samaritenii I-au făcut Domnului Isus o primire cu totul diferită de cea pe care I-au acordat-o iudeii. Samaritenii păreau pătrunşi de un sentiment de profundă apreciere faţă de această Persoană minunată, pe care au rugat-o să rămână cu ei. Domnul a dat curs invitaţiei lor, rămânând acolo două zile. Gândiţi-vă ce privilegiu nemaipomenit a avut cetatea Sihar, să-L găzduiască pe Domnul vieţii şi al slavei cu acea ocazie!

4:41, 42 Nici o convertire nu seamănă cu cealaltă. Unii au crezut datorită mărturiei aduse de samariteancă. Mult mai mulţi au crezut în El datorită cuvintelor pe care le-a rostit chiar Domnul Isus Cristos.

Ce minunat este să-i auzim pe aceşti samariteni dând o mărturie atât de clară despre Mântuitorul! În mintea lor nu mai era nici o îndoială. Ei aveau siguranţa deplină a mântuirii, nu doar pe temeiul spuselor unei femei, ci pe cuvintele rostite chiar de Domnul Isus.

După ce L-au auzit pe El şi au crezut în cuvintele Sale, samaritenii au ajuns să cunoască că acesta este în adevăr Cristosul, Mântuitorul lumii.

Numai Duhul Sfânt le putea dărui această cunoaştere profund spirituală. După câte se pare, iudeii credeau că Mesia va fi în exclusivitate al lor. Dar samaritenii şi-au dat seama că binefacerile misiunii lui Cristos vor străbate toate hotarele lumii.

Pagini Crestine,Trezirea din Samaria,Pagini Crestine,Trezirea din Samaria,Pagini Crestine,Trezirea din Samaria,Pagini Crestine,Trezirea din Samaria,Pagini Crestine,Trezirea din Samaria,Pagini Crestine,Trezirea din Samaria,Pagini Crestine,Trezirea din Samaria,Pagini Crestine,Trezirea din Samaria,Pagini Crestine,Trezirea din Samaria,Pagini Crestine,Trezirea din Samaria,Pagini Crestine,Trezirea din Samaria