Vindecarea invalidului de 38 de ani

Vindecarea invalidului de 38 de ani

Ioan 5:1-16

1. După aceea a fost un praznic al iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim.
2. În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare.
3. În pridvoarele acestea zăceau o mulţime de bolnavi, orbi, şchiopi, paralitici, care aşteptau mişcarea apei.
4. Căci un înger al Domnului se cobora, din când în când, în scăldătoare şi tulbura apa. Şi cel dintâi care se cobora în ea, după tulburarea apei, se făcea sănătos, orice boală ar fi avut.
5. Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani.
6. Isus, când l-a văzut zăcând, şi fiindcă ştia că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?”
7. „Doamne”, I-a răspuns bolnavul, „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa; şi, până să mă duc eu, se coboară altul înaintea mea.”
8. „Scoală-te”, i-a zis Isus, „ridică-ţi patul şi umblă.”
9. Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul şi umbla. Ziua aceea era o zi de Sabat.
10. Dar iudeii ziceau celui ce fusese vindecat: „Este ziua Sabatului; nu-ţi este îngăduit să-ţi ridici patul.”
11. El le-a răspuns: „Cel ce m-a făcut sănătos mi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă.”
12. Ei l-au întrebat: „Cine este Omul acela care ţi-a zis: „Ridică-ţi patul şi umblă”?”
13. Dar cel vindecat nu ştia cine este: căci Isus Se făcuse nevăzut din mulțimea care era în locul acela.
14. După aceea, Isus l-a găsit în Templu şi ia zis: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău.”
15. Omul acela s-a dus şi a spus iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos.
16. Din pricina aceasta, iudeii au început să-L urmărească pe Isus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.

Comentariu de text

Al treilea semn: vindecarea invalidului (5:1-9)

5:1 Între timp, sosise vremea uneia din sărbătorile iudaice. Mulţi cred că a fost Paştele, dar nu putem fi siguri în această privinţă. Întrucât S-a născut în lume ca iudeu şi fiindcă era dornic să respecte legile pe care Dumnezeu le dăduse poporului evreu, Isus S-a suit la Ierusalim pentru această sărbătoare.

Ca Iehova al Vechiului Testament, Domnul Isus fusese Cel care instituise, de la bun început, Paştele. Acum ca Om, ascultător de Tatăl Său, Domnul Isus S-a supus propriilor legi pe care El Însuşi le-a creat.

5:2 În Ierusalim era o scăldătoare numită în evreieşte Betesda, adică „casa îndurării“ sau „casa milei“. Această scăldătoare era situată lângă Poarta Oilor.

În urma săpăturilor arheologice efectuate în această regiune, s-a descoperit locul exact al acestei porţi, în apropiere de biserica cruciaţilor, Sfânta Ana.

Lângă scăldătoare, erau cinci pridvoare în care încăpeau o mulţime de oameni. Unii experţi în cunoştinţe biblice cred că aceste cinci pridvoare reprezintă Legea lui Moise, care simbolizează neputinţa omului de a se izbăvi de necazurile lui profunde.

5:3 Se pare că oamenii ştiau că la scăldătoarea Betesda aveau loc minuni de vindecare. Nu ştim dacă aceste minuni de vindecare aveau loc pe tot parcursul anului sau numai în anumite zile, cum ar fi sărbătorile anuale.

În jurul scăldătorii se aflau mulţi oameni bolnavi, care veniseră cu speranţa de a fi vindecaţi. Unii erau orbi, alţii şchiopi, iar alţii paralizaţi. Toate aceste infirmităţi reprezintă imaginea omului păcătos, în toată neputinţa, orbirea, handicaparea şi inutilitatea sa.

Oamenii aceştia, ce sufereau de efectul păcatului în trupurile lor, aşteptau mişcarea apei. Inimile lor erau pline de dorul de a fi eliberaţi de boala lor şi doreau cu ardoare vindecarea.

Iată ce spune J.G. Bellet în această privinţă:

Ei stăruiau în jurul acelei ape nesigure şi dezamăgitoare, cu toate că Fiul lui Dumnezeu era prezent în mijlocul lor. Negreşit putem învăţa ceva din această imagine a unei scăldători înţesate de oameni, care nu-L bagă în seamă pe Isus! Este o condamnare la adresa sistemului complicat al religiei omeneşti, cu tot felul de reguli şi ritualuri, care ignoră cu totul harul lui Dumnezeu.

5:4 Textul din acest verset nu e suficient de cuprinzător pentru a ne satisface curiozitatea. Ni se spune doar că un înger se cobora din când în când în scăldătoare şi tulbura apa. Primul om care reuşea să intre în apă în acel moment era vindecat de boala sa.

Ce groaznic trebuie să fi fost, ca toţi aceşti oameni având nevoie de ajutor să se străduiască să intre în apă şi doar unul să aibă parte de vindecare!

Deşi în multe versiuni ale Bibliei ultima parte a versetului 3 (începând cu cuvintele „aşteptând mişcarea apei“) şi versetul 4 integral au fost omise, ele îşi au locul în textul sacru, fiind prezente în majoritatea manuscriselor străvechi. În plus, naraţiunea nu are sens, fără precizarea aceasta absolut necesară referitoare la motivul prezenţei tuturor acestor bolnavi.

5:5, 6 Unul dintre oamenii care aştepta lângă scăldătoare fusese invalid timp de treizeci şi opt de ani. Asta înseamnă că se afla în starea aceea încă dinainte de a se fi născut Mântuitorul. Domnul Isus cunoştea în mod desăvârşit toate lucrurile. Deşi El nu-l întâlnise niciodată pe omul acesta, ştia că fusese invalid de multă vreme.

Cuprins de compasiune, Domnul i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?“ Isus ştia că aceasta era dorinţa cea mai arzătoare a inimii omului, dar voia să smulgă din gura lui cuvintele prin care acesta să-şi recunoască neputinţa şi nevoia disperată de vindecare.

La fel este şi cu mântuirea. Domnul ştie că avem nevoie disperată de a fi mântuiţi, dar aşteaptă să audă înseşi buzele noastre mărturisind că suntem pierduţi, că avem nevoie de El şi că-L primim ca Mântuitor al nostru. Noi nu suntem mântuiţi prin voinţa noastră, dar omul trebuie să-şi exercite voinţa înainte ca Dumnezeu să-i salveze sufletul.

5:7 Răspunsul bolnavului a fost cam patetic. Ani de zile el zăcuse lângă scăldătoare, aşteptând să intre în apă, dar de fiecare dată când era tulburată apa, nu se găsea nimeni care să-l ajute să intre şi mereu i-o lua înainte altcineva. Asta ne aminteşte cât de dezamăgiţi vom fi dacă ne vom bizui pe alţi oameni, ca să ne salveze de păcatele noastre.

5:8 Patul omului consta dintr-o saltea uşoară. Isus i-a spus să se ridice, să-şi ia patul şi să umble. Lecţia care se desprinde de aici este că atunci când suntem mântuiţi nu trebuie doar să ne ridicăm, ci şi să umblăm. Domnul Isus ne dă vindecare de ciuma păcatului şi apoi aşteaptă de la noi să umblăm într-o manieră vrednică de El.

5:9 Mântuitorul nu ne spune niciodată să facem vreun lucru fără ca mai întâi să ne dea şi puterea de a săvârşi acel lucru. Chiar pe când rostea El aceste cuvinte, trupul invalidului a fost năpădit de putere, el fiind vindecat imediat, nu treptat. Braţele şi picioarele ce zăcuseră inutile ani de zile au căpătat acum putere. Omul a ascultat imediat de cuvântul Domnului, sculându-se, luându-şi patul şi umblând.

Ce emoţionat trebuie să fi fost el să facă acest lucru, după treizeci şi opt de ani de boală!

Minunea aceasta a avut loc în ziua de sabat, adică a şaptea zi a săptămânii, ce corespunde cu sâmbăta noastră. Iudeilor li se interzicea să efectueze vreo muncă în ziua de sabat. Deşi omul acesta era iudeu, la porunca Domnului Isus, el n-a ezitat, ci şi-a luat salteaua, nesocotind tradiţiile iudaice privitoare la această zi.

Opoziţia iudeilor (5:10-18)

5:10 Când iudeii l-au văzut pe om purtându-şi salteaua în ziua de sabat, l-au confruntat, din pricina faptului că erau oameni foarte înguşti, ce pretindeau tuturor să păzească cu străşnicie toate ritualurile religioase şi să se ţină rigid de litera legii, în timp ce ei înşişi adesea dădeau dovadă de o totală lipsă de compasiune şi îndurare faţă de alţii.

5:11 Răspunsul celui vindecat a fost foarte simplu, arătând că Cel care l-a vindecat i-a spus să-şi ia patul şi să umble. Oricine are puterea de a vindeca un om ce fusese bolnav timp de treizeci şi opt de ani merită să fie ascultat, chiar dacă îi spune acestuia să-şi ia patul în ziua de sabat!

Omul vindecat încă nu ştia în acest punct cine este Domnul Isus. El L-a descris pe Domnul în termeni generali, dar şi-a manifestat recunoştinţa faţă de El.

5:12 Iudeii doreau să afle cine a îndrăznit să-i spună acestui om să calce tradiţia de sabat şi astfel l-au rugat să-l identifice pe vinovat. Legea lui Moise prevedea ca cel ce călca sabatul să fie omorât cu pietre. Puţin le păsa iudeilor că avusese loc vindecarea unui paralitic.

5:13 Omul vindecat n-a ştiut cine l-a tămăduit şi oricum nu L-ar fi putut identifica, deoarece Isus deja plecase din mijlocul mulţimii ce se adunase între timp.

Incidentul acesta marchează unul din punctele de cotitură din lucrarea publică a Domnului Isus Cristos. Săvârşind această minune în ziua de Sabat, El a stârnit mânia şi ura liderilor iudei, care au început să-L urmărească şi să caute să-I ia viaţa.

5:14 Peste câtva timp, Isus l-a găsit pe omul vindecat în templu, unde negreşit el s-a dus ca să-I mulţumească lui Dumnezeu pentru minunea slăvită ce avusese loc în viaţa sa. Domnul i-a amintit că întrucât a beneficiat de o favoare atât de mare, acum îi revenea o obligaţie solemnă.

Orice privilegiu ce ni se acordă incumbă responsabilitate. „Iată, ai fost însănătoşit. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău“. Reiese de aici că boala omului survenise în urma unui păcat din viaţa sa.

Dar nu întotdeauna boala este rezultatul păcatului. De multe ori boala în viaţa cuiva nu are nici o legătură cu păcatul comis. Aşa, de pildă, copiii mici se îmbolnăvesc înainte de a putea comite vreun păcat sau de a şti ce este păcatul.

„Să nu mai păcătuieşti!“ i-a spus Isus, exprimând norma de sfinţenie stabilită de Dumnezeu. Dacă El ar fi spus: „Să păcătuieşti cât mai puţin“, nu ar mai fi fost Dumnezeu, căci Dumnezeu nu poate tolera păcatul sub nici o formă şi în nici un grad.

Apoi Domnul adaugă avertismentul: „ca să nu ţi se întâmple ceva mai rău“. Domnul nu a precizat ce înseamnă „ceva mai rău“, dar negreşit a voit să-l facă pe om să înţeleagă că păcatul are consecinţe mult mai groaznice decât boala fizică. Cei care mor în păcatele lor sunt condamnaţi să petreacă veşnicia în chinuri şi să aibă parte de mânia lui Dumnezeu.

Este un lucru mult mai grav să păcătuieşti împotriva harului decât împotriva legii. Isus îşi manifestase iubirea Sa minunată şi îndurarea Lui către acest om. Prin urmare, ar fi fost o lipsă de recunoştinţă din partea omului dacă s-ar fi întors la viaţa de păcat ce provocase de la bun început boala sa.

5:15 Asemenea samaritencei, omul acesta a dorit să dea o mărturie publică despre Mântuitorul său. Prin urmare, s-a dus şi le-a spus iudeilor că Isus era Acela care îl vindecase. El a dorit să-I aducă un omagiu lui Isus, deşi iudeilor nu le păsa de acest omagiu, ei fiind mai degrabă interesaţi cum să-L prindă şi să-L pedepsească.

5:16 Găsim aici o demascare tranşantă a răutăţii din inima omului. Mântuitorul săvârşise o faptă extraordinară de vindecare, iar iudeii, în loc să se bucure, erau furioşi! Lor le displăcea faptul că minunea avusese loc în ziua de sabat.

Ei erau oameni dedicaţi unei religii formale, lipsite de viaţă adevărată, bazată pe îndeplinirea mecanică a unor ritualuri, nefiind deloc interesaţi de bunăstarea semenilor lor. Ei nu-şi dădeau seama că Cel ce făcuse o faptă de milostenie în ziua de sabat era chiar Acela care consacrase această zi. Domnul Isus nu călcase sabatul.

Legea interzicea efectuarea unor munci obişnuite în ziua de sabat, dar nu-i oprea pe oameni să execute munci absolut necesare sau fapte de milostenie.
Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani,Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani,Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani,Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani,Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani,Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani,Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani,Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani,Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani,Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani,Pagini Crestine,Vindecarea invalidului de 38 de ani