Cine zic oamenii că sunt Eu?

Cine zic oamenii că sunt Eu?

Matei 16:13-20

13. Isus a venit în părţile Cezareii lui Filip şi a întrebat pe ucenicii Săi: „Cine zic oamenii că sunt Eu, Fiul Omului?”
14. Ei au răspuns: „Unii zic că eşti Ioan Botezătorul; alţii: Ilie; alţii: Ieremia sau unul dintre proroci.”
15. „Dar voi”, le-a zis El, „cine ziceţi că sunt?”
16. Simon Petru, drept răspuns, I-a zis: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”
17. Isus a luat din nou cuvântul şi i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; fiindcă nu carnea şi sângele ţi-a descoperit lucrul acesta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.
18. Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.
19. Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.”
20. Atunci a poruncit ucenicilor Săi să nu spună nimănui că El este Cristosul.

Comentariu de text

Marea mărturisire a lui Petru (16:13-20)

16:13, 14 Cezareea Filipi (Cezareea lui Filip) se afla la circa 40 de km nord de Marea Galileii şi 8 km est de Iordan. Când Isus a venit în satele din partea locului (Mar. 8:27), a avut loc un eveniment considerat cota maximă a lucrării Sale publice. Până în acest punct, El îi condusese pe ucenici către o cunoaştere adevărată a Persoanei Sale. Odată înfăptuită această lucrare, El îşi îndreaptă acum faţa cu hotărâre spre cruce.

El a început printr-o întrebare adresată ucenicilor Săi: Ce spun oamenii despre identitatea Sa? S-a înregistrat o gamă variată de răspunsuri: de la cei care afirmau că este Ioan Botezătorul, la cei care susţineau că este Ilie, Ieremia sau unul dintre proroci. Pentru oamenii de rând El nu era decât o Personalitate între multe altele. Bun, dar nu cel mai bun. Mare, dar nu cel mai mare. Un profet, dar nu Profetul.

Dar această evaluare nu corespundea realităţii, căci Îl situa pe Domnul doar pe o poziţie omenească. Cu alte cuvinte, dacă El nu era decât un alt om – oricât de mare ar fi fost acesta – asta Îl făcea pasibil de fraudă, întrucât El pretinsese egalitate cu Dumnezeu Tatăl.

16:15, 16 Şi atunci El i-a întrebat pe ucenici cine cred ei că este El. Această întrebare a prilejuit acea istorică mărturisire din partea lui Petru: „Tu eşti Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu“. Cu alte cuvinte, Domnul Isus este Mesia al lui Israel şi Dumnezeu ­Fiul.

16:17, 18 Domnul nostru a rostit o binecuvântare asupra lui Simon, fiul lui Iona. Pescarul acesta nu dobândise această concepţie despre Domnul Isus prin intermediul intelectului său sau al înţelepciunii naturale, ci-i fusese revelată pe cale supranaturală, de către Dumnezeu Tatăl. Dar Fiul a avut şi El ceva important să-i comunice lui Petru. Şi astfel, Isus a adăugat: „Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile Hadesului („locuinţei morţilor“, în versiunea Cornilescu, n.tr.) nu o vor birui“.

Ştim cu toţii că nici un alt verset din Evanghelie nu a fost învăluit de mai multe controverse decât acesta. Întrebarea care se pune este aceasta: „Cine sau ce este piatra?“ Problema constă şi în faptul că termenii din greacă pentru „Petru“ şi „piatră“ sunt foarte similari, dar având înţelesuri diferite. Primul, petros, înseamnă o piatră sau o rocă desprinsă dintr-un munte. Al doilea, petra, înseamnă stâncă sau versant stâncos pe un munte. Deci, reluând versetul, vom vedea că Isus a spus, de fapt, „…tu eşti Petru (piatră), şi pe această stâncă voi zidi biserica Mea“. El nu a afirmat că-Şi va zidi Biserica pe o piatră, ci pe o stâncă.

Dacă nu Petru e stânca, atunci ce este această stâncă? Rămânând în context, vom conchide că răspunsul cel mai evident este că stânca este mărturia lui Petru privitoare la faptul că Cristos este Fiul Dumnezeului celui Viu, adevărul pe care se întemeiază Biserica. Efeseni 2:20 ne învaţă că Biserica este clădită pe Isus Cristos, piatra unghiulară (cheia de boltă). Afirmaţia de acolo, potrivit căreia suntem zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, se referă nu la ei, ci la temelia pusă în cadrul învăţăturilor lor cu privire la Domnul Isus Cristos.

Cristos este numit Stânca la 1 Corinteni 10:4. Morgan face în această privinţă un important comentariu:

Nu uitaţi, că El Se adresa unor iudei. Dacă urmărim sensurile figurate sub care apare termenul „stâncă“ în Scripturile ebraice, constatăm că nu este folosit niciodată în chip simbolic cu referire la om, ci întotdeauna la Dumnezeu. Deci aici, la Cezareea lui Filip, sensul este că nu pe Petru e zidită Biserica. Isus nu S-a jucat cu figurile de stil. El a preluat acea străveche ilustraţie ebraică – în care stânca este întotdeauna simbolul Dumnezeirii – şi a spus: „Pe Dumnezeu Însuşi, adică pe Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu – îmi voi zidi Biserica“.

Petru nu s-a descris niciodată pe sine drept temelia bisericii. În schimb el Îl numeşte de două ori pe Cristos „Piatra“ (Fapte 4:11, 12; 1 Petru 2:4-8), dar în textele acestea avem de a face cu o altă metaforă. „Piatra“ este capul unghiului, nu al temeliei.

„Îmi voi zidi Biserica“. Aici este menţionată prima oară biserica în Biblie. Ea nu existase în Vechiul Testament. Biserica, ce încă nu apăruse când a rostit Isus aceste cuvinte, ci urma să ia fiinţă în viitor, când avea să se pogoare Duhul Sfânt, la Rusalii, este compusă din toţi credincioşii în Cristos, atât evrei, cât şi neevrei (Neamuri). Fiind o societate distinctă, cunoscută sub denumirea de „trupul şi mireasa lui Cristos“, ea are o chemare cerească unică şi un destin aparte.

În mod normal, nu ne-am fi aşteptat ca Biserica să fie prezentată în Evanghelia după Matei, unde predomină temele legate de Israel şi de împărăţie. Dar, de îndată ce avea să fie respins Cristos, începea o paranteză: perioada Bisericii, ce se va încheia cu Răpirea Bisericii. Atunci Dumnezeu Îşi va relua relaţiile Sale cu Israelul la scară naţională. Aşadar, este absolut normal şi adecvat ca Dumnezeu să introducă subiectul Bisericii aici, ca pas imediat următor din cadrul programului Său dispensaţional, de îndată ce a avut loc respingerea lui Mesia de către Israel.

„Porţile Hadesului n-o vor birui“ poate fi înţeleasă în două moduri: Mai întâi, porţile Hadesului sunt înfăţişate ca o ofensivă fără izbândă, dezlănţuită împotriva Bisericii (Biserica va supravieţui tuturor atacurilor lansate împotriva ei). Sau, o altă interpretare, Biserica însăşi ar putea fi înfăţişată ca fiind în ofensivă şi ieşind biruitoare. În ambele cazuri, forţele morţii vor fi învinse prin strămutarea credincioşilor aflaţi încă în viaţă la Venirea Domnului şi prin învierea celor adormiţi în Cristos.

16:19 „Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor“ nu înseamnă că lui Petru i s-a dat autoritatea de a-i primi pe oameni în cer, ci se referă la împărăţia cerurilor pe pământ – acea sferă în care sunt cuprinşi toţi cei care mărturisesc supunerea şi loialitatea lor faţă de Rege, toţi cei care susţin că sunt creştini. Cheile se referă la acces sau pătrundere, intrare. Cheile ce descuie uşa prin care se pătrunde în sfera mărturisirii sunt sugerate în Marea Poruncă de la Matei 28:19 – „faceţi ucenici, botezaţi-i şi învăţaţi-i“. (Cu menţiunea că botezul nu este necesar pentru mântuire, ci este doar un ritual de iniţiere, prin care oamenii mărturisesc în public supunerea şi loialitatea lor faţă de Rege.)

Petru s-a folosit prima oară de aceste chei în Ziua Rusaliilor. Dar cheile nu i-au fost date lui, în exclusivitate, ci sunt reprezentative pentru toţi ucenicii. (Vezi Matei 18:18, unde li se face tuturor aceeaşi făgăduinţă.)

„Orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri“. Mulţi recurg la textul acesta şi la cel de la Ioan 20:23 pentru a propovădui că Petru şi cei pe care-i consideră ei urmaşii lui Petru ar fi primit autoritatea de a ierta păcatele. Noi ştim însă că lucrul acesta nu este cu putinţă. Numai Dumnezeu poate ierta păcatele.

Există două modalităţi de a înţelege acest verset. Mai întâi, ar putea însemna că apostolii au avut puterea de a lega şi de a dezlega – putere pe care noi, cei de azi, nu o posedăm. De pildă, Petru a legat asupra lor păcatele lui Anania şi Safira, drept care aceştia au fost pedepsiţi instantaneu cu moarte (Fapte 5:1-10), în vreme ce Pavel l-a dezlegat pe omul din Corint, ce fusese supus la disciplină, de consecinţele păcatului său, datorită faptului că omul s-a pocăit (2 Cor. 2:10).

Sau versetul ar putea însemna că orice au legat sau au dezlegat apostolii pe pământ va fi fost deja legat sau dezlegat în cer (vezi adnotarea din versiunea New King James). Astfel, Ryrie spune:

„Cerul, nu apostolii, iniţiază orice legare sau dezlegare, iar apostolii nu fac altceva decât să vestească împlinirea acestor acţiuni“.

Singurul mod în care se poate aplica acest verset în contextul zilelor noastre este sensul declarativ. Când un păcătos se pocăieşte cu adevărat de păcatele sale şi-L primeşte pe Isus Cristos ca Domn şi Mântuitor, un creştin poate să declare că păcatele acelei persoane au fost iertate. Când un păcătos Îl respinge pe Mântuitorul, un lucrător creştin poate declara că păcatele sale au rămas asupra acelei persoane.

William Kelly scrie următoarele, în această privinţă:

„Ori de câte ori Biserica acţionează în Numele Domnului şi face întradevăr voia Lui, faptele membrilor Bisericii poartă pecetea lui Dumnezeu“.

16:20 Din nou, Îl vedem pe Domnul Isus poruncindu-le ucenicilor să nu spună la nimeni că El este Mesia. Din pricina necredinţei Israelului, o asemenea dezvăluire nu putea duce la nimic bun. Dimpotrivă, o mişcare populistă menită să-L încoroneze ca Rege, ar fi putut dăuna lucrării Sale. O atare mişcare nesăbuită ar fi fost, probabil, înăbuşită de romani.

Stewart, care afirmă că în acest verset din evanghelia după Matei s-a atins punctul culminant al lucrării lui Isus, scrie următoarele:

Ziua petrecută în Cezareea lui Filip marchează cumpăna apelor în Evanghelii. Din acest punct, cursurile de apă încep să curgă în altă direcţie. Curentul popularităţii, care părea în zilele anterioare ale lucrării lui Isus să-L poarte către un tron, a fost lăsat acum în urmă. Curentul duce acum hotărât către Cruce… La Cezareea, Isus a stat pe linia de demarcaţie, ca să spunem aşa. Parcă stătea pe un deal, de unde, privind îndărăt, putea urmări toată calea parcursă până în acel punct, iar în faţă se vedea drumul întunecat şi neîmbietor care-L aştepta. După ce a aruncat o privire înapoi, spre zilele aureolate din trecut, Domnul Şi-a întors faţa hotărât spre calea înnegurată ce-I stătea înainte, pornind apoi fără şovăire spre Calvar.

Pagini Crestine,Cine zic oamenii că sunt Eu,Pagini Crestine,Cine zic oamenii că sunt Eu,Pagini Crestine,Cine zic oamenii că sunt Eu,Pagini Crestine,Cine zic oamenii că sunt Eu,Pagini Crestine,Cine zic oamenii că sunt Eu,Pagini Crestine,Cine zic oamenii că sunt Eu,Pagini Crestine,Cine zic oamenii că sunt Eu