Pustiirea Ierusalimului
Matei 24:15-31
15. De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă!
16. atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi;
17. cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă;
18. şi cine va fi la câmp să nu se întoarcă săşi ia haina.
19. Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da piept în zilele acelea!
20. Rugaţi-vă ca fuga voastră să nu fie iarna, nici într-o zi de Sabat.
21. Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi.
22. Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate.
23. Atunci dacă vă va spune cineva: „Iată, Cristosul este aici sau acolo”, să nu-l credeţi.
24. Căci se vor ridica cristoşi mincinoşi şi proroci mincinoşi; vor face semne mari şi minuni, până acolo încât să înşele, dacă va fi cu putinţă, chiar şi pe cei aleşi.
25. Iată că v-am spus mai dinainte.
26. Deci dacă vă vor zice: „Iată-L în pustiu”, să nu vă duceţi acolo! „Iată-L în odăiţe ascunse”, să nu credeţi.
27. Căci, cum iese fulgerul de la răsărit şi se vede până la apus, aşa va fi şi venirea Fiului omului.
28. Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.
Comentariu de text
Comentariul biblic al credinciosului
Marea Tribulaţie (24:15-28)
24:15 În acest punct am ajuns la mijlocul Marii Tribulaţii. Ştim că aşa stau lucrurile comparând versetul 15 cu Daniel 9:27. Daniel a prezis că la mijlocul săptămânii a şaptezecea, adică, la sfârşitul a trei ani şi jumătate, un chip idolatru va fi aşezat în locul sfânt, adică în templul din Ierusalim. Tuturor oamenilor li se va porunci să se închine acestui idol abominabil. Eşecul de a se conforma ordinului va fi plătit cu viaţa (Apo. 13:15).
„De aceea, când veţi vedea «urâciunea pustiirii», despre care a vorbit prorocul Daniel, «aşezată în locul sfânt» – cine citeşte să înţeleagă!“ – Înălţarea idolului va constitui semnalul pentru cei care cunosc Cuvântul lui Dumnezeu că Marea Tribulaţie a început. Observaţi că Domnul doreşte ca cine citeşte profeţia s-o înţeleagă.
24:16 …atunci cei ce vor fi în Iudeea să fugă în munţi, deoarece în vecinătatea Ierusalimului refuzul lor de a se închina chipului ar putea fi uşor depistat.
24:17-19 Totul va trebui făcut în mare grabă. Dacă cineva va sta pe acoperişul casei, va trebui să-şi lase toate lucrurile şi să fugă. Timpul petrecut cu strângerea lucrurilor personale ar putea însemna diferenţa dintre viaţă şi moarte. Cel care va lucra la câmp nu trebuie să se întoarcă să-şi ia hainele, oriunde şi le-ar fi lăsat. Femeile gravide şi mamele care alăptează vor fi foarte dezavantajate – căci va fi greu pentru ele să poată fugi.
24:20 Credincioşii trebuie să se roage ca această criză să nu vină iarna, când s-ar crea alte probleme pentru călătorit, şi să nu vină în ziua de sabat, când distanţa pe care ar putea-o parcurge ar fi limitată, conform Legii (Ex. 16:29). O călătorie ca pentru o zi de sabat nu ar fi de ajuns să le permită să se refugieze în afara zonei de pericol.
24:21 „Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a mai fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi“. Aceste cuvinte delimitează net perioada Marii Tribulaţii de toate celelalte suferinţe, cum ar fi inchiziţia, pogromurile, epurările, masacrele şi genocidurile istoriei. Profeţia aceasta nu putea fi împlinită până acum de toate celelalte persecuţii care au avut deja loc, deoarece se spune limpede că se va sfârşi cu a Doua Venire a lui Cristos.
24:22 Marea Tribulaţie va fi atât de intensă, încât dacă zilele acelea n-ar fi scurtate, nimeni n-ar scăpa. Asta nu înseamnă însă că Marea Tribulaţie, a cărei durată este precizată, ca fiind de trei ani şi jumătate, va fi scurtată. Explicaţia probabilă este că Dumnezeu în chip miraculos va scurta ziua, să rămână mai puţine ore cu lumină, întrucât majoritatea luptelor au loc la lumina zilei. Din pricina celor aleşi (adică a celor care L-au primit pe Isus), Domnul va uşura suferinţa, făcând ca întunericul să vină mai repede decât de obicei.
24:23-26 Versetele 23 şi 24 reiau avertismentele faţă de pericolul falşilor Mesia şi al profeţilor falşi. Într-o atmosferă de criză, vor circula ştiri că Mesia se află deja într-un loc secret. Asemenea veşti vor putea fi folosite pentru a-i prinde în cursă pe cei care-L vor căuta cu dragoste şi sinceritate pe Cristos. De aceea, Domnul îi avertizează pe toţi ucenicii să nu creadă veştile privitoare la o sosire locală, secretă. Chiar cei care fac minuni nu provin, neapărat, de la Dumnezeu; minunile pot avea o origine satanică. Omul păcatului va fi învestit cu putere satanică, pentru a face minuni (2 Tes. 2:9, 10).
24:27 Venirea lui Cristos va fi un eveniment inconfundabil – ea va avea loc subit, dintr-o dată, va fi publică, universală şi slăvită. Asemenea fulgerului, ea va fi imediat vizibilă şi clară tuturor.
24:28 Şi nici o stricăciune morală nu va scăpa furiei şi judecăţii ei. „Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii“. Stârvul întruchipează iudaismul apostat, creştinătatea apostată şi întregul sistem al lumii, care s-a unit împotriva lui Dumnezeu şi a Cristosului Său. Vulturii reprezintă judecăţile lui Dumnezeu, care vor fi dezlănţuite în legătură cu apariţia lui Mesia.
Pagini Crestine,Pustiirea Ierusalimului,Pagini Crestine,Pustiirea Ierusalimului,Pagini Crestine,Pustiirea Ierusalimului,Pagini Crestine,Pustiirea Ierusalimului