Lucrarea lui Ioan Botezătorul în Iudeea

Lucrarea lui Ioan Botezatorul în Iudeea

Ioan 3:22-36

22. După aceea, Isus şi ucenicii Lui au venit în ţinutul Iudeii; şi stătea acolo cu ei şi boteza.
23. Ioan boteza şi el în Enon, aproape de Salim, pentru că acolo erau multe ape; şi oamenii veneau ca să fie botezaţi.
24. Căci Ioan încă nu fusese aruncat în temniţă.
25. Între ucenicii lui Ioan şi un iudeu s-a iscat o neînţelegere cu privire la curăţire.
26. Au venit, deci, la Ioan şi i-au zis: „Învăţătorule, Cel ce era cu tine dincolo de Iordan şi despre care ai mărturisit tu, iată, botează şi toţi oamenii se duc la El.”
27. Drept răspuns, Ioan i-a zis: „Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.
28. Voi înşivă îmi sunteţi martori că am zis: „Nu sunt eu Cristos, ci sunt trimis înaintea Lui.”
29. Cine are mireasă este mire; dar prietenul mirelui, care stă şi-l ascultă, se bucură foarte mult când aude glasul mirelui: şi această bucurie, care este a mea, este deplină.
30. Trebuie ca El să crească, iar eu să mă micşorez.
31. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi; cel ce este de pe pământ este pământesc şi vorbeşte ca de pe pământ. Cel ce vine din cer este mai presus de toţi.
32. El mărturiseşte ce a văzut şi a auzit, şi totuşi nimeni nu primeşte mărturia Lui.
33. Cine primeşte mărturia Lui adevereşte prin aceasta că Dumnezeu spune adevărul.
34. Căci Acela pe care L-a trimis Dumnezeu vorbeşte cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu-I dă Duhul cu măsură.
35. Tatăl iubeşte pe Fiul şi I-a dat toate lucrurile în mâna Lui.
36. Cine crede în Fiul are viaţa veşnică; dar cine nu crede în Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.”

Comentariu de text

Lucrarea lui Ioan Botezătorul în Iudeea (3:22-36)

3:22 Prima parte a acestui capitol a descris mărturia Domnului Isus în oraşul Ierusalim. Începând de la acest verset şi până la sfârşitul capitolului, Ioan descrie lucrarea lui Cristos în Iudeea, unde, negreşit, El a continuat să propovăduiască vestea bună a mântuirii. Pe măsură ce oamenii veneau la lumină, ei erau botezaţi. S-ar părea din acest verset că Isus Însuşi boteza, dar din Ioan 4:2 reiese că ucenicii îi botezau pe oameni.

3:23 „Ioan“ din acest verset este Ioan Botezătorul, care continua să predice mesajul pocăinţei în regiunea Iudeea, botezându-i pe iudeii care erau gata să se pocăiască, pregătindu-se de venirea lui Mesia. Ioan boteza şi el în Enon… pentru că acolo era multă apă. Asta nu demonstrează concludent că el boteza prin scufundare, dar e foarte probabil că proceda aşa. Dacă ar fi botezat prin stropire sau turnare a apei peste cei botezaţi, atunci nu ar fi avut nevoie de multă apă.

3:24 Versetul este explicaţia continuării lucrării lui Ioan şi a răspunsului pe care continuau să-l dea iudeii devotaţi acestui mesaj. Curând Ioan avea să fie aruncat în închisoare şi decapitat pentru mărturia sa credincioasă. Dar între timp, el continua să-şi desfăşoare cu conştiinciozitate misiunea.

3:25 Reiese clar din acest verset că unii din ucenicii lui Ioan s-au angajat într-o dispută cu iudeii privind procesul purificării. Ce înseamnă aceasta? Purificarea de aici se referă, probabil, la botez. Polemica încerca să stabilească dacă botezul lui Ioan era mai bun decât al lui Isus. Care botez avea putere mai mare? Care valora mai mult?

Poate că unii din ucenicii lui Ioan susţineau, fără prea multă înţelepciune, că nici un botez nu putea fi mai bun decât cel al învăţătorului lor. Poate că fariseii au încercat să stârnească gelozia ucenicilor lui Ioan faţă de Isus şi de popularitatea Sa crescândă.

3:26 Ei au venit la Ioan, cerându-i verdictul. Ei păreau a spune: „Dacă botezul tău este mai bun, cum se face că atâţia oameni te părăsesc, trecând la Isus?“ (Expresia „Cel care era cu tine dincolo de Iordan“ se referă la Cristos.) Ioan a mărturisit despre Domnul Isus şi, ca urmare, a mărturiei sale, mulţi din proprii ucenici ai lui Ioan l-au părăsit şi au început să meargă după Isus.

3:27 Dacă răspunsul lui Ioan s-a referit la Domnul Isus, asta înseamnă că orice succes de care a avut parte Mântuitorul a constituit un indiciu al aprobării lui Dumnezeu asupra Sa şi asupra lucrării Sale. Dacă Ioan s-a referit la el însuşi, atunci asta înseamnă că niciodată nu a susţinut că el însuşi ar fi fost un om mare sau important. El n-a pretins niciodată că botezul lui ar fi superior botezului lui Isus. Tot ce a afirmat el aici a fost că nu avea nici un lucru pe care să nu-l fi primit din cer – afirmaţie ce ni se potriveşte şi nouă, tuturor. Nu avem nici un motiv să ne mândrim sau să încercăm să creştem în ochii oamenilor.

3:28 Ioan le-a amintit ucenicilor săi de câte ori a subliniat că nu el este Cristos, ci doar a fost trimis să pregătească calea pentru Mesia. Prin urmare, ce rost are să se certe din pricina lui? De ce să formeze o partidă în jurul lui? Nu el era cel important. Misiunea lui era doar aceea de a le îndrepta oamenilor privirea spre Domnul Isus.

3:29 Domnul Isus Cristos era mirele. Ioan Botezătorul nu era decât prietenul mirelui, sau „nunul“. Mireasa nu aparţine prietenului mirelui, ci mirelui însuşi. Prin urmare, se cuvenea ca oamenii să-L urmeze pe Isus, mai degrabă decât pe Ioan.

Mireasa se referă aici în general la toţi cei ce aveau să devină ucenici ai Domnului Isus. În Vechiul Testament, Israel a fost numit soţia lui Iehova. Mai târziu, în Noul Testament, cei ce sunt membri ai Bisericii lui Cristos sunt descrişi ca fiind o mireasă. Dar aici în evanghelia lui Ioan, termenul e folosit în sens general, incluzându-i şi pe cei care l-au părăsit pe Ioan Botezătorul, când a apărut Mesia. Termenul nu s-a referit nici la Israel, nici la Biserică. Ioan nu s-a necăjit pentru că şi-a pierdut adepţii. Pentru el a fost o mare bucurie să asculte glasul mirelui. El era pe deplin satisfăcut cu faptul că Isus primea toată atenţia. Bucuria lui era împlinită când Cristos era elogiat şi onorat de oameni.

3:30 Întregul scop al misiunii lui Ioan ar putea fi rezumat în versetul acesta. El a muncit fără încetare pentru a îndrepta atenţia oamenilor către Domnul şi a-i face să-şi dea seama de adevărata Lui valoare. Procedând astfel, Ioan şi-a dat seama că el trebuie să treacă pe planul doi. Este un act de nesupunere şi lipsă de loialitate ca un slujitor al lui Cristos să încerce să atragă atenţia oamenilor către el însuşi.

Observaţi cele trei imperative din capitolul acesta, reprezentate prin cuvântul „trebuie“:

• pentru păcătos (3:7);
• pentru Mântuitorul (3:14)
• şi pentru Sfânt (3:30).

3:31 Isus este Cel care vine de sus şi este deasupra tuturor. Această afirmaţie are menirea de a arăta originea Sa cerească şi suprema poziţie pe care o are. Pentru a demonstra propria sa inferioritate, Ioan Botezătorul a afirmat că el însuşi era de pe pământ şi pământesc, vorbind ca de pe pământ. Cu alte cuvinte, în ce priveşte naşterea sa, el s-a născut din părinţi umani, fiind doar om. El nu deţinea nici un rang ceresc şi nu putea vorbi cu aceeaşi autoritate cu care vorbea Fiul lui Dumnezeu. El era inferior Domnului Isus pentru că Cel ce vine de sus este deasupra tuturor. Cristos este Suveranul suprem al întregului univers. Prin urmare se cuvine ca oamenii să-L urmeze pe El, mai degrabă decât pe solul Lui.

3:32 Dar când vorbea Domnul Isus, El vorbea cu autoritate. El le spunea oamenilor ceea ce a văzut şi a auzit El. Nu exista aici posibilitate de eroare sau înşelăciune. Totuşi, ciudat este că nimeni nu primeşte mărturia Lui. Cuvântul nimeni nu trebuie luat în sens absolut. Există indivizi care acceptă cuvintele Domnului Isus. Totuşi Ioan privea omenirea în general şi afirma că învăţăturile Mântuitorului au fost respinse de marea majoritate a oamenilor. Isus a fost Cel care a venit din cer, dar un număr relativ mic de oameni au fost dispuşi să asculte de El.

3:33 Versetul 33 îi descrie pe acei puţini la număr care au acceptat cuvintele Domnului, ca fiind înseşi cuvintele lui Dumnezeu. Prin această acceptare, ei au adeverit că Dumnezeu este adevărat.

Tot aşa este şi astăzi. Când oamenii acceptă mesajul Evangheliei, ei trec de partea lui Dumnezeu, situându-se împotriva lor înşişi şi a restului omenirii. Ei îşi dau seama că dacă Dumnezeu a spus ceva, atunci trebuie să fie adevărat.

Observaţi cât de clar expune versetul 33 Dumnezeirea lui Cristos. Aici ni se spune că oricine crede mărturia lui Cristos recunoaşte că Dumnezeu este adevărat. Adică mărturia lui Cristos este mărturia lui Dumnezeu şi a o primi pe una înseamnă a o primi şi pe cealaltă.

3:34 Isus era Cel pe care Dumnezeu L-a trimis. El rostea cuvintele lui Dumnezeu. În sprijinul acestor cuvinte, Ioan a afirmat că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Cristos a fost uns de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu într-o manieră şi într-o măsură care nu sunt valabile în cazul nici unei alte persoane. Alţii au fost conştienţi de ajutorul Duhului Sfânt în lucrarea lor, dar nici o altă persoană nu a avut o misiune atât de plină de Duhul ca Fiul lui Dumnezeu.

Profeţii au primit o relevaţie parţială de la Dumnezeu dar „Duhul a relevat în şi prin Cristos însăşi înţelepciunea, însăşi inima lui Dumnezeu către om, în toată nemărginita ei dragoste“.

3:35 Aici apare una din cele şapte afirmaţii din evanghelia lui Ioan unde ni se spune că Tatăl Îl iubeşte pe Fiul. Aici ni se spune că dragostea aceasta se manifestă prin faptul că Dumnezeu I-a dat stăpânire asupra tuturor lucrurilor. Printre lucrurile asupra cărora Mântuitorul are control deplin sunt şi destinele oamenilor, aşa cum se arată în versetul 36.

3:36 Dumnezeu I-a dat lui Cristos puterea de a acorda viaţă veşnică tuturor celor care cred în El. Acesta este unul din cele mai clare versete din toată Biblia care arată cum poate fi mântuit cineva, anume pur şi simplu crezând în Fiul. Citind acest verset, trebuie să ne dăm seama că Cel ce vorbeşte aici este chiar Dumnezeu. El face o promisiune ce nu poate fi călcată niciodată. El spune, limpede şi precis, că oricine crede în Fiul Său are viaţa veşnică. A accepta această făgăduinţă nu este un salt în gol, ci înseamnă pur şi simplu să crezi un lucru care nu poate fi neadevărat.

Cei care nu ascultă de Fiul lui Dumnezeu nu vor vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste ei deja. Din acest verset deducem că destinul nostru etern depinde de ceea ce facem cu Fiul lui Dumnezeu. Dacă Îl primim, Dumnezeu ne dă viaţa veşnică în dar. Dacă-L respingem, nu vom beneficia niciodată de viaţa veşnică. Mai mult, mânia lui Dumnezeu deja planează asupra noastră, gata să cadă peste noi în orice clipă.

Observaţi că nu găsim nimic despre păzirea legii în acest verset, nimic despre conformarea la Regula de Aur, sau mersul la biserică, sau nevoia de a face fapte cât mai bune sau de a ajunge în cer prin eforturile noastre proprii.

Pagini Crestine,Lucrarea lui Ioan Botezatorul în Iudeea,Pagini Crestine,Lucrarea lui Ioan Botezatorul în Iudeea,Pagini Crestine,Lucrarea lui Ioan Botezatorul în Iudeea,Pagini Crestine,Lucrarea lui Ioan Botezatorul în Iudeea,Pagini Crestine,Lucrarea lui Ioan Botezatorul în Iudeea,Pagini Crestine,Lucrarea lui Ioan Botezatorul în Iudeea,Pagini Crestine,Lucrarea lui Ioan Botezatorul în Iudeea,Pagini Crestine,Lucrarea lui Ioan Botezatorul în Iudeea,Pagini Crestine,Lucrarea lui Ioan Botezatorul în Iudeea