Pavel în Perga și în Antiohia Pisidiei

Pavel in Perga și în Antiohia Pisidiei

Faptele Apostolilor 13:13-41

13. Pavel şi tovarăşii lui au pornit cu corabia din Pafos şi s-au dus la Perga în Pamfilia. Ioan s-a despărţit de ei şi s-a întors la Ierusalim.
14. Din Perga şi-au urmat drumul înainte şi au ajuns la Antiohia din Pisidia. În ziua Sabatului, au intrat în sina gogă şi sau aşezat jos.
15. După citirea Legii şi a Prorocilor, fruntaşii sinagogii au trimis să le zică: „Fraţilor, dacă aveţi un cuvânt de îndemn pentru popor, vorbiţi.”
16. Pavel s-a ridicat, a făcut semn cu mâna şi a zis: „Bărbaţi israeliţi şi voi care vă temeţi de Dumnezeu, ascul taţi!
17. Dumnezeul acestui popor, Israel, a ales pe părinţii noştri. A ridicat la cinste poporul acesta în timpul şederii lui în ţara Egiptului şi l-a scos din Egipt cu braţul Său cel puternic.
18. Timp de aproape patruzeci de ani, le-a suportat purtarea în pustiu.
19. Şi, după ce a nimicit şapte popoare în ţara Canaanului, le-a dat de moştenire pământul lor, pentru aproape patru sute cincizeci de ani.
20. După aceste lucruri, le-a dat judecători, până la prorocul Samuel.
21. Ei au cerut atunci un împărat. Şi, timp de aproape patruzeci de ani, Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chis, din seminţia lui Beniamin;
22. apoi l-a înlăturat şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: „Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toată voia Mea.”
23. Din sămânţa lui David, Dumnezeu, după făgăduinţa Sa, a ridicat lui Israel un Mântuitor, care este Isus.
24. Înainte de venirea Lui, Ioan propovăduise botezul pocăinţei întregului popor al lui Israel.
25. Şi Ioan, când era la sfârşitul însărcinării lui, zicea: „Cine credeţi că sunt eu? Nu sunt Acela; ci iată că după mine vine Unul, căruia eu nu sunt vrednic să-I dezleg încălţămintea picioarelor.”
26. Fraţilor, fii ai neamului lui Avraam şi cei ce vă temeţi de Dumnezeu, vouă v-a fost trimis Cuvântul acestei mântuiri.
27. Căci locuitorii din Ierusalim şi mai-marii lor n-au cunoscut pe Isus; şi, prin faptul că L-au condamnat, au împlinit cuvintele Prorocilor, care se citesc în fiecare Sabat.
28. Măcar că n-au găsit în El nici o vină de moarte, totuşi ei i-au cerut lui Pilat să-L omoare.
29. Şi, după ce au împlinit tot ce este scris despre El, L-au dat jos de pe lemn şi L-au pus într-un mormânt.
30. Dar Dumnezeu L-a înviat din morţi.
31. El S-a arătat, timp de mai multe zile, celor ce se suiseră cu El din Galileea la Ierusalim şi care acum sunt martorii Lui înaintea poporului.
32. Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduinţa făcută părinţilor noştri,
33. Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviindu-L pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut.”
34. Că L-a înviat din morţi, aşa ca să nu Se mai întoarcă la putrezire, a spus-o când a zis: „Vă voi împlini, cu toată credincioşia, făgăduinţele sfinte pe care le-am făcut lui David.”
35. De aceea mai zice şi în alt psalm: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea.”
36. Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dum nezeu, a murit, a fost îngropat lângă părinţii săi şi a văzut putrezirea.
37. Dar Acela, pe care L-a înviat Dum nezeu, n-a văzut putrezirea.
38. Să ştiţi, dar, fraţilor, că în El vi se vesteşte iertarea păcatelor;
39. şi oricine crede, este socotit neprihănit prin El de toate lucrurile de care n-aţi putut fi socotiţi neprihăniţi prin Legea lui Moise.
40. Astfel, luaţi seama să nu vi se întâmple ce se spune în Proroci:
41. „Uitaţi-vă, dispreţuitorilor, miraţi-vă şi pieriţi; căci în zilele voastre, am să fac o lucrare pe care n-o veţi crede nicidecum dacă v-ar istorisi-o cineva.”

Comentariu de text

13:12 Proconsulul a fost, evident, impresionat de acest act miraculos săvârşit de Dumnezeu, dar a rămas şi mai impresionat de învăţătura pe care i-au dat-o Barnaba şi Saul. El a devenit un credincios adevărat în Domnul Isus, primul trofeu al harului din cadrul primei călătorii misionare.

Observaţi că începând cu versetul 9 din această naraţiune, Luca începe să folosească numele neebraic al lui Saul, respectiv Pavel, renunţând la varianta evreiască. Şi recurgerea la termenul Pavel indică deplasarea cu precădere a Evangheliei către Neamuri.

13:13 Faptul că Pavel ocupă acum un loc proeminent reiese şi din cuvintele: Pavel şi cei ce-l însoţeau. Din Pafos ei au parcurs pe calea apei drumul până la PERGA în PAMFILIA. Pamfilia era o provincie romană situată pe coasta de sud a Asiei Mici. Perga era capitala provinciei, situată la circa 10 km în interior, pe malurile râului Cestrus (Kestros).

Când au ajuns la Perga, Ioan Marcu i-a părăsit, revenind la Ierusalim. Poate că nu i-a surâs ideea de a le duce Neamurilor Evanghelia. Pavel a considerat retragerea sa un defect atât de mare în cadrul slujirii, încât a refuzat să-i permită lui Marcu să-l însoţească în a doua sa călătorie misionară. Lucrul acesta a provocat o mare ruptură între Pavel şi Barnaba, determinându-i să se despartă în celelalte călătorii misionare (vezi 15:36-39). Până la urmă însă, Marcu a redobândit încrederea apostolului Pavel (2 Tim. 4:11). Nu ni se oferă alte detalii în legătură cu vizita făcută la Perga.

13:14, 15 Următorul popas a fost ANTIOHIA din PISIDIA, situată la circa 160 de kilometri nord de Perga. Din nou cei doi vestitori ai mesajului crucii s-au prezentat la sinagogă în ziua de sabat. După ce s-a dat citire Scripturii, mai-marii sinagogii şi-au dat seama că oaspeţii erau evrei şi i-au invitat să ia cuvântul, dacă aveau un cuvânt de îndemn pentru popor. Dar ei nu aveau să se mai bucure multă vreme de această libertate de vestire a adevărului Evangheliei în sinagogi.

13:16 Ca unul care nu pierdea nici un prilej de a predica Evanghelia, Pavel s-a sculat şi s-a adresat celor din sinagogă. Strategia urmată de el a fost să prezinte temelia istoriei evreieşti, după care să-i aducă pe ascultătorii săi la evenimentele privitoare la viaţa şi misiunea lui Cristos, vestind apoi, cu accent precumpănitor, învierea lui Cristos şi anunţând iertarea păcatelor prin jertfa Mântuitorului, neuitând să-i avertizeze pe ascultători de pericolul pe care-l incumbă respingerea Sa.

13:17 Mesajul începe cu momentul în care Dumnezeu alege naţiunea Israel ca popor al Său pe pământ. Apoi Pavel trece îndată la perioada în care israeliţii au fost străini în ţara Egiptului şi preamăreşte harul Său prin faptul că i-a izbăvit de asuprirea lui Faraon, cu braţul Său înălţat.

13:18 Timp de aproape patruzeci de ani i-a îngrijit ca o mamă în pustie.

13:19-22 Cei patru sute şi cincizeci de ani menţionaţi de Pavel trebuie interpretaţi probabil în sensul că în ei este cuprinsă toată perioada până la judecători.

După intrarea lor în Canaan, Dumnezeu le-a dat israeliţilor, poporul Său, judecători… până în vremea profetului Samuel. Când ei au cerut să aibă şi ei un rege, ca alte naţiuni, Dumnezeu li l-a dat pe Saul, fiul lui Chiş, un om din seminţia lui Beniamin, care a domnit peste ei patruzeci de ani. Din cauza neascultării lui, Saul a fost îndepărtat de pe tron, în locul lui fiind ridicat David, căruia Dumnezeu îi aduce un omagiu deosebit, numindu-L un om după inima Lui, care va împlini toată voia Sa. Versetul 22 combină citate din Psalmul 89:20 cu cele din 1 Samuel 13:14.

13:23 Apoi Pavel trece rapid şi uşor de la subiectul lui David la Isus, sămânţa lui David. După cum a zis cineva: „În predicile lui Pavel, toate drumurile conduc la Cristos“. Nu ştiu dacă suntem suficienţi de conştienţi de curajul de care a dat dovadă Pavel, vestindu-le israeliţilor că Isus este Mântuitorul, pe care Dumnezeu, potrivit cu făgăduinţa Sa, li l-a adus lor. Se ştie că ei nu prea Îl priviseră pe Isus în lumina aceasta!

13:24 După această scurtă introducere, Pavel revine în trecut, la misiunea lui Ioan Botezătorul. Anterior venirii lui Cristos (adică înainte de lucrarea Lui publică), Ioan propovăduise botezul pocăinţei la tot poporul lui Israel. Asta înseamnă că el vestise venirea lui Mesia şi le spusese oamenilor să se pocăiască, pentru a se pregăti de această venire. Ei trebuiau să arate că s-au pocăit cu adevărat, fiind botezaţi în râul Iordan.

13:25 Nici o clipă nu a îngăduit Ioan oamenilor să creadă că el ar fi Mesia. Până în momentul încheierii misiunii sale, el a insistat că nu este Cel despre care vorbiseră profeţii. De fapt, el nu era vrednic să lege sandalele Celui a cărui venire o vestise.

13:26 Adresându-se auditoriului cu termenul de fraţi şi fii ai familiei lui Avraam, Pavel le aminteşte că cuvântul acestei mântuiri a fost trimis mai întâi oilor pierdute ale casei lui Israel. Tocmai la casa lui Israel a venit Isus. Lor, israeliţilor, li s-a spus ucenicilor să predice mai întâi mesajul.

13:27, 28 Dar oamenii din Ierusalim şi mai-marii lor nu au recunoscut în Isus pe îndelung-aşteptatul Mesia. Ei nu şi-au dat seama că El este Acela despre care scriseseră profeţii. Când auzeau în fiecare zi de sabat prezicerile despre Mesia, ei nu făceau legătura dintre acestea şi Isus din Nazaret. Mai degrabă, ei înşişi au fost mijlocul de împlinire a acelor Scripturi, prin faptul că L-au condamnat. Şi deşi n-au găsit în El nici o pricină de condamnare la moarte, l-au dat totuşi în mâinile lui Pilat, să fie omorât.

13:29 În prima parte a versetului, cuvintele: „după ce au împlinit…“ se referă la isra eliţi, care au împlinit Scripturile, respingându-L pe Mesia. În ultima parte a versetului cuvintele care încep cu: „L-au dat…“ se referă la Iosif din Arimateea şi Nicodim, care, cu multă grijă şi dragoste, au îngropat trupul Domnului Isus.

13:30, 31 Faptul că Isus a înviat din morţi a fost plenar atestat. Cei ce se suiseră împreună cu Isus din Galileea la Ierusalim erau încă în viaţă şi mărturia lor era de netăgăduit.

13:32, 33 Apoi apostolul anunţă că promisiunea lui Mesia, făcută părinţilor în Vechiul Testament, a fost împlinită în Isus. Ea a fost împlinită mai întâi prin naşterea Sa la Betleem. Pavel a văzut în naşterea lui Cristos o împlinire a textului din Psalmul 2:7, unde Dumnezeu spune: „Tu eşti Fiul Meu; astăzi Te-am născut“.

Versetul acesta nu înseamnă că Cristos a început să fie Fiul lui Dumnezeu când S-a născut la Betleem. El era Fiul lui Dumnezeu din toată veşnicia, dar a fost arătat lumii ca Fiul lui Dumnezeu prin Întruparea Sa. Nu trebuie să se recurgă la Psalmul 2:7 pentru a se încerca să I se tăgăduiască lui Isus calitatea de Fiu al lui Dumnezeu.

13:34 Învierea Domnului Isus prinde contur în versetul 34. Dumnezeu L-a înviat din morţi, ca să nu Se mai întoarcă în putrezire. Apoi Pavel citează textul de la Isaia 55:3: „Vă voi da îndurările sigure ale lui David“. Acest citat prezintă dificultăţi de înţelegere pentru majoritatea cititorilor. Ce legătură poate exista între versetul acesta din Isaia şi învierea lui Cristos? Cum se leagă învierea Mântuitorului de legământul încheiat de Dumnezeu cu David?

Dumnezeu i-a promis lui David un tron etern şi o împărăţie eternă şi o sămânţă de urmaşi care va sta pe tronul acela în veac. Între timp însă David a murit şi trupul lui a fost întors în ţărână. Împărăţia a dăinuit încă vreo câţiva ani după David, dar apoi, timp de peste patru sute de ani, Israel a rămas fără rege. Spiţa lui David s-a desfăşurat de-a lungul anilor, până la Isus din Nazaret, El fiind moştenitorul legal al tronului lui David, prin Iosif. Iosif a fost, din punct de vedere juridic, dar nu şi real, tatăl lui Isus. Din punct de vedere al spiţei, Domnul Isus a fost descendentul în linie directă al lui David prin Maria.

Pavel subliniază că binecuvântările sigure ce i s-au promis lui David îşi găsesc împlinirea în Cristos, El fiind sămânţa lui David, care va sta pe tronul lui David. Întrucât a fost înviat din morţi şi trăieşte în puterea unei vieţi fără sfârşit, aspectele eterne ale legământului lui Dumnezeu cu David sunt confirmate cu certitudine în Cristos.

13:35 Faptul acesta este subliniat în continuare în versetul 35, unde apostolul citează Psalmul 16:10: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea“. Cu alte cuvinte, întrucât Domnul Isus a înviat din morţi, moartea nu mai are putere asupra Lui. El nu va mai muri niciodată, iar trupul Lui nu va vedea niciodată putrezirea.

13:36, 37 Deşi David a rostit cuvintele consemnate în Psalmul 16:10, el nu putea să se refere la el însuşi. După ce a slujit celor din generaţia lui prin voia lui Dumnezeu, David a murit, a fost îngropat şi trupul său s-a întors în ţărână. Dar Domnul Isus a fost înviat din morţi a treia zi, înainte ca trupul Lui să vadă putrezirea.

13:38 Pe baza lucrării lui Cristos, peste care Dumnezeu Îşi pune pecetea divină, Pavel putea vesti acum iertarea de păcate ca o realitate contemporană lor. Observaţi cuvintele sale: „prin El vi se vesteşte iertarea păcatelor“.

13:39 Dar lucrurile nu se opresc aici. Pavel putea vesti acum şi deplina îndreptăţire sau justificare faţă de toate lucrurile – ceea ce legea lui Moise nu putea oferi niciodată.

Îndreptăţirea (sau justificarea) este actul lui Dumnezeu prin care El îi socoteşte sau declară neprihăniţi (drepţi) pe acei păcătoşi nelegiuiţi care Îl primesc pe Fiul Său ca Domn şi Mântuitor. Este un act juridic, ce are loc în mintea lui Dumnezeu, şi prin care păcătosul este absolvit de orice acuzaţie sau pâră adusă împotriva sa. Dumnezeu poate pe drept să-l achite pe păcătosul vinovat, datorită faptului că pedeapsa pentru păcatele sale a fost pe deplin satisfăcută sau achitată prin moartea înlocuitoare a Domnului Isus Cristos pe cruce.

La prima lectură, s-ar putea înţelege că legea lui Moise putea oferi justificare (absolvire) de unele lucruri, dar că prin Cristos o persoană ar putea primi justificarea de multe alte lucruri. Numai că nu asta ne învaţă deloc versetul acesta. Legea nu putea îndreptăţi sau justifica pe nimeni. Ea nu putea decât să condamne. Ceea ce spune Pavel aici este că prin credinţa în Cristos, un om poate fi îndreptăţit de toate acuzaţiile şi învinovăţirile care i s-ar putea aduce vreodată – absolvire pe care n-o putea asigura niciodată legea lui Moise.

13:40, 41 Apostolul îşi încheie apoi mesajul cu avertismentul solemn adresat celor care ar putea fi tentaţi să refuze măreaţa ofertă pe care o face acum Dumnezeu, de a dărui mântuirea Sa. El citează din Habacuc 1:5 (şi, după câte se pare, fragmente din Isaia 29:14 şi Proverbe 1:24-31), unde Dumnezeu i-a avertizat pe cei ce au dispreţuit cuvântul Său că Îşi va revărsa mânia peste ei în aşa măsură, încât nu vor crede nici dacă le va spune dinainte.

În vremea lui Pavel, asta s-ar fi aplicat la nimicirea Ierusalimului, ce avea să se întâmple în anul 70 după Cristos, dar ar putea fi şi o referire la judecata eternă a lui Dumnezeu, care se abate asupra celor care Îl resping pe Fiul Său.
Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei,Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei,Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei,Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei,Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei,Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei,Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei,Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei,Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei,Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei,Pagini Crestine,Pavel in Perga si in Antiohia Pisidiei