Ucenicii lui Ioan devin creștini

Ucenicii lui Ioan devin creștini

Faptele Apostolilor 19:1-20

1. Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ţinuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit pe câţiva ucenici
2. şi le-a zis: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?” Ei i-au răspuns: „Nici n-am auzit măcar că a fost dat un Duh Sfânt.”
3. „Dar cu ce botez aţi fost botezaţi?”, le-a zis el. Şi ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan.”
4. Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinţei şi spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Isus.”
5. Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.
6. Când şi-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei, şi vorbeau în alte limbi şi proroceau.
7. Erau toţi cam doisprezece bărbaţi.
8. La urmă, Pavel a intrat în sinagogă, unde vorbea cu îndrăzneală. Timp de trei luni a vorbit cu ei despre lucrurile privitoare la Împărăţia lui Dum nezeu şi căuta să înduplece pe cei ce-l ascultau.
9. Dar, fiindcă unii rămâneau împietriţi şi necredincioşi şi vorbeau de rău Calea Domnului înaintea norodului, Pavel a plecat de la ei, i-a despărţit pe ucenici de ei şi i-a învăţat în fiecare zi în şcoala unuia numit Tiran.
10. Lucrul acesta a ţinut doi ani, aşa că toţi cei ce locuiau în Asia, iudei şi greci, au auzit Cuvântul Domnului.
11. Şi Dumnezeu făcea minuni nemaipomenite prin mâinile lui Pavel;
12. până acolo că peste cei bolnavi se puneau basmale sau şorţuri care fuseseră atinse de trupul lui, şi-i lăsau bolile şi ieşeau afară din ei duhurile rele.

Exorciştii iudei

13. Nişte exorcişti iudei care umblau din loc în loc au încercat să cheme Numele Domnului Isus peste cei ce aveau duhuri rele, zicând: „Vă jur pe Isus, pe care-L propovăduieşte Pavel, să ieşiţi afară!”
14. Cei ce făceau lucrul acesta erau şapte feciori ai lui Sceva, un preot iudeu din cei mai de seamă.
15. Duhul cel rău le-a răspuns: „Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu; dar voi cine sunteţi?”
16. Şi omul în care era duhul cel rău a sărit asupra lor, i-a biruit pe amândoi şi i-a bătut în aşa fel, că au fugit goi şi răniţi din casa aceea.
17. Lucrul acesta a fost cunoscut de toţi iudeii, de toţi grecii care locuiau în Efes; şi i-a apucat frica pe toţi, iar Numele Domnului Isus era proslăvit.
18. Mulţi din cei ce crezuseră, veneau să-și mărturisească faptele şi să spună ce făcuseră.
19. Şi unii din cei ce făcuseră vrăjitorii şi-au adus cărţile şi le-au ars înaintea tuturor: preţul lor a fost socotit la cincizeci de mii de drahme.
20. Cu atâta putere se răspândea şi se întărea Cuvântul Domnului!

Comentariu de text

19:1 Când a venit Pavel prima oară la Efes, le-a promis iudeilor din sinagogă că, dacă va voi Dumnezeu, se va întoarce. Împlinindu-şi acum această promisiune, el s-a deplasat din ţinuturile Galileii şi Frigiei, urmând un traseu pe uscat, traversând regiunea muntoasă şi ajungând la EFES pe coasta de est a Asiei proconsulare. În acest oraş s-a întâlnit cu vreo doisprezece bărbaţi care susţineau că sunt ucenici. Stând de vorbă cu ei, Pavel a realizat că aceştia nu erau desăvârşiţi în cunoştinţele lor creştine, ci, dimpotrivă, avea multe lacune şi s-a întrebat dacă au primit vreodată Duhul Sfânt.

19:2 Prin urmare, Pavel i-a întrebat: „Aţi primit voi Duhul Sfânt când aţi crezut?“ În versiunea KJV, întrebarea lui Pavel e redată astfel: „Aţi primit voi Duhul Sfânt de când aţi crezut?“ Desigur, această traducere introduce ideea greşită, potrivit căreia primirea Duhului Sfânt ar avea loc după primirea mântuirii.

Gândul care se desprinde din acest verset nu este acela că primirea Duhului Sfânt ar fi o lucrare a harului ce urmează mântuirii, căci de îndată ce păcătosul şi-a pus încrederea în Mântuitorul, el a primit Duhul Sfânt.

Răspunsul ucenicilor a fost următorul: „Nici n-am auzit că există Duh Sfânt“ sau cum îl redă versiunea ASV: „Nici măcar nu am auzit că Duhul Sfânt a fost dat“.

Din moment ce aceşti oameni erau ucenici ai lui Ioan Botezătorul, aşa cum aflăm din versetul următor, ei ar fi trebuit să aibă cunoştinţă despre existenţa Duhului Sfânt, din Vechiul Testament. Nu numai atât, dar Ioan îşi instruise ucenicii cu privire la faptul că Cel care venea după el avea să-i boteze cu Duhul Sfânt. Prin urmare, ceea ce nu ştiau ucenicii aceştia era că Duhul Sfânt fusese dat deja în Ziua Cincizecimii.

19:3, 4 Când a pus apostolul întrebarea despre botez, a aflat că oamenii aceştia nu cunoşteau decât botezul lui Ioan. Cu alte cuvinte, cunoştinţele lor se rezumau la convingerea că Mesia era aproape, iar ei arătaseră prin botezul lor că au făcut pregătirile necesare pentru a-L primi ca Rege. Ei nu ştiau că Cristos murise, fusese îngropat şi înviase din morţi, înălţându-se la cer, după care fusese trimis Duhul Sfânt. Pavel le-a explicat toate aceste lucruri, amintindu-le că atunci când Ioan a botezat cu botezul pocăinţei, el i-a îndemnat să creadă în Cristos Isus.

19:5 Când au auzit ei acest lucru, au fost botezaţi în numele Domnului Isus. Pe tot parcursul cărţii Faptelor Apostolilor se pune accent deosebit pe Domnia lui Isus. Prin urmare, ucenicii lui Ioan au fost botezaţi prin autoritatea Domnului Isus şi ca recunoaştere publică în viaţa lor că L-au acceptat pe Isus Cristos ca Domn (Iehova).

19:6, 7 Apoi Pavel şi-a pus mâinile peste ei, aceştia primind Duhul Sfânt. Este a patra oară în cartea Fapte când ni se spune precis că Duhul Sfânt a fost dat. Prima oară a fost în capitolul 2, în ziua Cincizecimii, când au fost implicaţi mai cu seamă iudei. A doua oară a fost în Fapte 8, când Duhul a fost dat samaritenilor, prin punerea mâinilor lui Petru şi Ioan. A treia oară a fost la Fapte 10, în casa unui neevreu, Corneliu, din Iopa. Am arătat anterior că ordinea evenimentelor care au dus la primirea Duhului Sfânt diferă de la caz la caz.

Aici la Fapte 19, avem următoarea ordine:

Credinţa.
Rebotezarea.
Punerea mâinilor de către apostol.
Primirea Duhului Sfânt.

Dând Duhul Sfânt ucenicilor lui Ioan prin punerea mâinilor lui Pavel, Domnul a prevenit posibilitatea ca mai târziu Pavel să fie considerat drept inferior lui Petru, lui Ioan sau oricărui alt apostol.

Când au primit ucenicii lui Ioan Duhul Sfânt, ei au vorbit în limbi şi au profeţit. Asemenea puteri supranaturale au constituit metoda lui Dumnezeu de a lucra, înainte de a fi fost redactat Noul Testament.

Astăzi ştim că primim Duhul Sfânt în momentul convertirii, nu prin semne şi minuni, nici chiar prin simţăminte, ci prin mărturia Scripturilor din Noul Testament.

În clipa în care crede cineva în Domnul Isus Cristos, este umplut cu Duhul Sfânt, este pecetluit de Duhul Sfânt şi primeşte arvuna Duhului. De asemenea primeşte ungerea Duhului şi este botezat în trupul lui Cristos. Dar asta nu neagă faptul că există crize ulterioare ale Duhului. Nu se poate tăgădui că Duhul Sfânt vine adesea asupra unor persoane individuale în modalităţi potrivite cu suveranitatea Sa, dându-le acestor persoane puteri speciale pentru misiuni speciale, umplându-i de curaj în credinţa lor şi turnând asupra lor o mare râvnă pentru câştigarea de suflete pentru Cristos.

19:8 Timp de trei luni, Pavel a vizitat sinagoga din Efes, vorbind cu îndrăzneală, discutând cu ei şi înduplecându-i despre lucrurile privitoare la împărăţia lui Dumnezeu. Discuţiile apelau la intelectul oamenilor, dar „înduplecarea“ se referă la apelul făcut la voinţa lor, în special în legătură cu credinţa în Isus Cristosul. Subiectul discuţiilor a fost: „Lucrurile privitoare la împărăţia lui Dumnezeu“.

C. E. Stuart dezvoltă această idee:

A se observa că Pavel nu a predicat Evanghelia Împărăţiei, căci asta ar fi fost nelalocul ei, din punct de vedere dispensaţional. Domnul a predicat acest lucru. Dar subiectul căzuse oarecum pe planul doi, prin moartea Sa, urmând să fie reluat ulterior (Matei 24:14; Apo. 14:6, 7). Dar Pavel a discutat despre Împărăţia lui Dumnezeu, căci aceasta există în prezent pe pământ.

19:9, 10 Când unii dintre iudei s-au împietrit (în intelectul lor), devenind neascultători (în ce priveşte voinţa lor), când au început să agite mulţimile împotriva Căii, Pavel a părăsit sinagoga şi s-a retras împreună cu ucenicii săi, îndepărtându-se de aceşti iudei. El i-a dus la şcoala lui Tiranus, unde avea toată libertatea să predea zilnic.

Se crede că Tiranus era un grec ce ţinea ore de filozofie sau retorică. Timp de doi ani, apostolul a făcut ucenici, trimiţându-i apoi să-i înveţe pe alţii. Urmarea a fost că întreaga provincie a Asiei a auzit cuvântul Domnului Isus, atât iudeii, cât şi grecii. Astfel s-a deschis larg o uşă pentru lucrarea rodnică a lui Pavel, aceasta în pofida numeroşilor adversari pe care îi avea (1 Cor. 16:9).

19:11, 12 Ca apostol al lui Isus Cristos, Pavel avea puterea de a face semne şi minuni, acestea constituind dovezi ale apostoliei sale, autentificând mesajul propovăduit de el. Atât de mare era puterea care se scurgea prin el, încât până şi batiste sau şorţuri de care se atingea el erau purtate de bolnavi sau de cei posedaţi de duhuri rele, care erau vindecaţi.

Se ridică în acest punct întrebarea dacă aceste minuni pot fi repetate în vremea noastră. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este suveran şi deci poate proceda aşa cum voieşte. Dar trebuie să recunoaştem că asupra apostolilor şi a delegaţilor lor fuseseră turnate puteri supranaturale. Întrucât în vremea noastră nu avem apostoli în sensul deplin al cuvântului, este inutil a se susţine că minunile săvârşite de apostolii din perioada primară a bisericii s-au extins până în zilele noastre.

19:13, 14 Ori de câte ori Dumnezeu lucrează cu putere, Satan se va înfăţişa numaidecât ca să obstrucţioneze şi să se opună. Pe când Pavel propovăduia şi făcea minuni, la Efes erau nişte iudei peregrini, care erau exorcişti. Oamenii aceştia porunceau duhurilor rele (folosind numele Domnului Isus ca formulă magică) să iasă din oamenii posedaţi. Faptul că anumiţi iudei aveau realmente puterea de a scoate demoni a fost recunoscut chiar de Domnul Isus Însuşi (Luca 11:19).

Printre magicienii iudei care practicau în felul acesta erau cei şapte fii ai lui Sceva. Omul acesta era un mare preot iudeu, respectiv preot peste douăzeci şi patru de cursuri. Într-o zi, fiii lui au încercat să scoată un duh rău dintr-un demonizat, spunând demonului din el: „Vă jur pe Isus, pe care-L predică Pavel!“

19:15, 16 Ei au rostit cuvintele, dar n-au avut şi puterea care să însoţească aceste cuvinte, şi astfel demonii nu li s-au supus. De altfel, răspunsul duhului rău a fost cât se poate de relevant: „Pe Isus Îl cunosc şi pe Pavel îl ştiu, dar voi cine sunteţi?“

F. B. Meyer face câteva remarci amuzante pe marginea acestui citat:

Când fiii lui Sceva s-au luat de demon, acesta s-a luat de ei, spunând cam aşa: „Voi, piticilor şi liliputanilor, cine sunteţi? Pe Pavel îl cunosc! Dar pe voi nu vă cunosc. Niciodată nu am auzit de voi. Nicicând nu s-a pomenit de numele vostru în fundul iadului. Nimeni nu vă cunoaşte, nici în afara hotarelor acestei gropi, numite Efes“.

Da, asta e întrebarea care mi s-a pus astăzi: „Te cunoaşte cineva în iad?“ Ştiu diavolii despre noi? Sunt ei timoraţi de noi? Le producem noi un sentiment de groază? Sau, mai degrabă, ei sunt cei ce se iau de noi? Când predicăm duminica sau când facem misiune pe străzi sau când frecventăm Şcoala Duminicală, diavolul spune: „Nu te cunosc. Nu merită să-mi irosesc muniţiile cu tine. Poţi să-ţi continui activitatea nestingherit. Nu voi risca să supăr iadul, încercând să te opresc“.

Este interesant să observăm distincţia pe care o face Scriptura între duhul rău (v. 15) şi omul în care locuia duhul rău (v. 16). În versetul 15 vorbeşte demonul, dar în versetul 16 chiar demonizatul sare asupra fiilor lui Sceva, îi biruie, îi despoaie de haine şi-i vatămă.

19:17 Când s-a răspândit vestea despre această înfrângere a forţelor Satanei în ţinutul din jur, peste oameni a căzut o mare frică şi numele Domnului Isus a fost preamărit. Nu numele lui Pavel a fost slăvit, ci numele Mântuitorului lui Pavel.

19:18, 19 Atât de măreaţă a fost lucrarea Duhului lui Dumnezeu printre cei ce practicau diverse forme ale artei magiei încât un mare număr de oameni s-au întors la Cristos, mărturisindu-şi faptele. După aceasta, au procedat la o demonstraţie publică a credinţei lor, adunându-şi cărţile de magie şi arzându-le într-un mare foc. Costul iniţial al acestor cărţi a fost probabil de cincizeci de mii de arginţi. Este greu de stabilit cu precizie cât ar costa asta în banii noştri actuali – poate între opt şi zece mii de dolari.

19:20 Această renunţare publică la practicarea unor îndeletniciri păgâne a făcut Cuvântul Domnului să crească cu multă putere şi să câştige teren. Poate că dacă şi creştinii din vremea noastră ar arde cărţile şi revistele lor fără valoare, Cuvântul ar avea mai mult câştig de cauză.
Pagini Crestine,Ucenicii lui Ioan devin creștini,Pagini Crestine,Ucenicii lui Ioan devin creștini,Pagini Crestine,Ucenicii lui Ioan devin creștini,Pagini Crestine,Ucenicii lui Ioan devin creștini,Pagini Crestine,Ucenicii lui Ioan devin creștini,Pagini Crestine,Ucenicii lui Ioan devin creștini,Pagini Crestine,Ucenicii lui Ioan devin creștini,Pagini Crestine,Ucenicii lui Ioan devin creștini,Pagini Crestine,Ucenicii lui Ioan devin creștini