Răscoala argintarului Dimitrie

Rascoala argintarului Dimitrie

Faptele Apostolilor 19:21-41

21. După ce s-au petrecut aceste lucruri, Pavel şi-a pus de gând să se ducă la Ierusalim, trecând prin Macedonia şi Ahaia. „După ce voi merge acolo”, îşi zicea el, „trebuie să văd şi Roma.”
22. A trimis în Macedonia pe două dintre ajutoarele lui, pe Timotei şi Erast, iar el a mai rămas ceva vreme în Asia.
23. Pe vremea aceea, s-a făcut o mare tulburare cu privire la Calea Domnului.
24. Un argintar, numit Dimitrie, făcea temple ale Dianei din argint şi aducea lucrătorilor săi nu puţin câştig.
25. I-a adunat la un loc, împreună cu cei de aceeaşi meserie, şi le-a zis: „Oamenilor, ştiţi că bogăţia noastră atârnă de meseria aceasta;
26. şi vedeţi şi auziţi că Pavel acesta, nu numai în Efes, dar aproape în toată Asia, a înduplecat şi a abătut mult popor zicând că zeii făcuţi de mâini nu sunt dumnezei.
27. Primejdia care vine din acest fapt nu este numai că meseria noastră cade în dispreţ; dar şi că templul marii zeiţe Diana este socotit ca o nimica şi chiar măreţia aceleia care este cinstită în toată Asia şi în toată lumea este nimicită.”
28. Cuvintele acestea i-au umplut de mânie şi au început să strige: „Mare este Diana efesenilor!”
29. Toată cetatea s-a tulburat. Au năvălit cu toţii într-un gând în teatru şi au luat cu ei pe macedonenii Gaiu şi Aristarh, tovarăşii de călătorie ai lui Pavel.
30. Pavel voia să vină înaintea mulțimii, dar nu l-au lăsat ucenicii.
31. Chiar şi unii din mai-marii Asiei care-i erau prieteni au trimis la el să-l roage să nu se ducă la teatru.
32. Unii strigau una, alţii alta, căci adunarea era în învălmăşeală şi cei mai mulţi nici nu ştiau pentru ce se adunaseră.
33. Atunci au scos din mulțime pe Alexandru, pe care iudeii îl împingeau înainte. Alexandru a făcut semn cu mâna şi voia să se apere înaintea mulțimii.
34. Dar când l-au cunoscut că este iudeu, au strigat toţi într-un glas, timp de aproape două ceasuri: „Mare este Diana efesenilor!”
35. Totuşi cancelarul cetății a potolit mulțimea şi a zis: „Bărbaţi efeseni, cine este acela care nu ştie că cetatea efesenilor este adoratoarea marii zeițe Diana şi a chipului ei căzut din cer?
36. Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliţi şi să nu faceţi nimic cu pornire nechibzuită.
37. Căci aţi adus aici pe oamenii aceştia care nu sunt vinovaţi nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei noastre.
38. Deci dacă, într-adevăr, Dimitrie şi meşterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată şi sunt oameni ai legii; să depună atunci plângere unii împotriva altora.
39. Dar dacă umblaţi după altceva, se va hotărî într-o adunare legală.
40. Noi, de fapt, suntem în primejdie să fim învinuiţi de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem nici un temei ca să putem îndreptăţi zarva aceasta.”
41. După aceste cuvinte, a dat drumul adunării.

Comentariu de text

19:21 Pe măsură ce se apropia momentul încheierii lucrării lui Pavel la Efes, el s-a hotărât să revină la Ierusalim prin Macedonia şi Ahaia, urmând ca apoi să meargă şi la Roma. Inima lui mereu plină de iubire şi compasiune căuta întruna centre în care Evanghelia să poată fi sădită şi de la care să se poată răspândi apoi în jur.

19:22 El i-a trimis pe Timotei şi pe Erast înaintea lui în Macedonia, urmând ca el să mai stea un timp în Asia. Probabil că în această perioadă a redactat 1 Corinteni (respectiv prin anul 56 d.Cr.).

19:23-27 Ca urmare a lucrării lui Pavel, mulţi efeseni s-au întors la Domnul, renunţând la idolii lor. Trezirea spirituală din oraş a fost atât de răspândită, încât a provocat o recesiune economică în rândul producătorilor de idoli.

Un argintar, cu numele Dimitrie, se afla printre cei ce fuseseră afectaţi negativ în afacerile lor. Acest om confecţiona altare de argint ale zeiţei Diana.

În calitate de purtător de cuvânt al breslei sale, Dimitrie i-a adunat la un loc pe toţi colegii săi meşteşugari, încercând să-i determine să treacă la acţiuni energice. El le-a amintit astfel cum Pavel reuşise atât de bine să-i convingă pe mulţi oameni să creadă că zeii făcuţi de mâna omului nu sunt dumnezei. Apoi el a dezvăluit adevăratul motiv al îngrijorării sale, când a afirmat că meseria lor era în pericol, dar s-a străduit să dea acestei nelinişti o turnură religioasă, prefăcându-se că ar avea o mare reverenţă pentru Diana şi templul acesteia.

19:28-31 Şedinţa argintarilor s-a transformat curând într-o tulburare în masă, în care a fost implicat întregul oraş. Strigând „Mare este Diana Efesenilor!“, gloata s-a repezit în teatru (arenă sau coliseum), punând mâna pe Gaius şi pe Aristarh, doi dintre însoţitorii lui Pavel în călătoria sa, având negreşit intenţia de a-i ucide. Pavel însuşi a dorit să intervină şi să se adreseze mulţimii, dar a fost împiedicat de ucenici, precum şi de Asiarhi (adică de oficialii aleşi de oraşe, care, pe cheltuială proprie, organizau serbări în cinstea zeilor lor). Aceşti binefăcători civici care se împrieteniseră cu Pavel i-au spus că nu ar fi deloc înţelept să intre în arenă.

19:32 Dar de data aceasta gloata ieşise de sub orice control. Mulţi oameni habar nu aveau de ce se află acolo. Peste tot se auzeau glasuri contradictorii.

19:33, 34 Un iudeu, pe nume Alexandru, a căutat să intervină şi să se adreseze mulţimii, negreşit cu intenţia de a-i apăra pe iudei, ca unii care erau cu totul nevinovaţi în această chestiune. Dar când mulţimea a aflat că este iudeu, a scos un răcnet şi mai mare de protest. Preţ de circa două ore, oamenii au strigat „Mare este Diana Efesenilor!“

19:35 În acest moment crucial, mai-marele cetăţii a reuşit să potolească mulţimea. Cuvântarea lui a fost pe atât de reuşită pe cât a fost de neîndemânatică. El a spus că de fapt efesenii nu au de ce să se teamă. La urma urmelor, toţi ştiu că Efes a fost rânduit ca cetate menită să slujească de templu păzitor al marii zeiţe Diana. Deşi treisprezece cetăţi din Asia erau interesate de acest templu, totuşi clădirea sacră fusese dată în grija solemnă a efesenilor. De asemenea, lor le revenea privilegiul de a păzi chipul Dianei, despre care se credea că ar fi căzut din cer.

19:36-40 Lăsând să se înţeleagă că temeliile religiei lor erau trainice şi că nimic nu putea răsturna cultul închinării zeiţei Diana, el le-a spus oamenilor că dau dovadă de nechibzuinţă, făcând atâta tărăboi. Mai ales, că oamenii împotriva cărora protestau nu erau vinovaţi de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiţei Diana.

Dacă Dimitrie şi meşterii lui aveau motive întemeiate să aducă plângere, atunci acestea trebuiau înaintate la tribunalele care le stăteau la dispoziţie, proconsulii fiind gata să audieze cazul. Dacă aveau altceva de spus, atunci exista oricând posibilitatea întrunirii în condiţiile legale. Dar felul în care s-au strâns ei acum a fost cel al unor tulburări în masă. Or, imperiul roman nu privea cu ochi buni asemenea adunări. Dacă ar fi traşi la răspundere pentru aceste tulburări, n-ar mai putea să se justifice. În plus, mai marele cetăţii ştia că postul său şi probabil chiar viaţa sa erau în primejdie, dacă ajungea vestea la autorităţile din Roma despre cele întâmplate.

19:41 Între timp, gloata s-a mai potolit, oamenii ducându-se la casele lor.

Un aspect ciudat, care nu poate trece neobservat, este faptul că tocmai acţiunea mai-marelui cetăţii în interesul păstrării ordinii şi legalităţii, şi nu tulburarea maselor, a fost aceea care a pus capăt misiunii lui Pavel din acea localitate. Atâta vreme cât a existat o opoziţie sănătoasă, Pavel a considerat că are prilejuri minunate de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu la Efes (1 Cor. 16:8, 9). Se pare însă că de îndată ce i s-a acordat protecţia oficialităţilor municipale, Pavel a decis să părăsească oraşul.

Cuvântul adunare (v. 32, 39, 41) este traducerea termenului ekklesia din textul grec, având sensul de „grupare de oameni chemată afară“ şi care a fost tradus în alte părţi ale Noului Testament prin biserică (din basilica, n.tr.). Numai contextul poate stabili când termenul se referă la o gloată de păgâni, ca în cazul de faţă, şi când se referă la adunarea Israelului, ca la Fapte 7:38 sau la biserica Nou Testamentală. Termenul adunare este însă o traducere mai exactă a elinului ekklesia decât biserică.

Cuvântul church (adică biserică, n. tr.) provine dintr-un termen grecesc, cu sensul de: „aparţinând Domnului“ (kuriake, vezi scoţianul „kirk“). În accepţiunea actuală, biserică se referă, de obicei, la o clădire folosită în scopuri religioase, acesta fiind motivul pentru care mulţi creştini preferă termenul adunare, ce exprimă adevărul potrivit căruia biserica este un grup de oameni aparte, nu o clădire, nici chiar o confesiune.
Pagini Crestine,Rascoala argintarului Dimitrie,Pagini Crestine,Rascoala argintarului Dimitrie,Pagini Crestine,Rascoala argintarului Dimitrie,Pagini Crestine,Rascoala argintarului Dimitrie,Pagini Crestine,Rascoala argintarului Dimitrie,Pagini Crestine,Rascoala argintarului Dimitrie,Pagini Crestine,Rascoala argintarului Dimitrie,Pagini Crestine,Rascoala argintarului Dimitrie,Pagini Crestine,Rascoala argintarului Dimitrie,Pagini Crestine,Rascoala argintarului Dimitrie