Sinedriul hotărăște să-L omoare pe Isus

Sinedriul hotaraste sa-L omoare pe Isus

Ioan 11:45-57

45. Mulţi din iudeii care veniseră la Maria, când au văzut ce a făcut Isus, au crezut în El.
46. Dar unii din ei s-au dus la farisei şi le-au spus ce făcuse Isus.
47. Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au adunat Soborul şi au zis: „Ce vom face? Omul acesta face multe minuni.
48. Dacă-L lăsăm aşa, toţi vor crede în El, şi vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi neamul.”
49. Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic;
50. oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru popor şi să nu piară tot neamul?”
51. Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru popor.
52. Şi nu numai pentru poporul acesta, ci şi ca să adune într-Unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.
53. Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare.
54. De aceea, Isus nu mai umbla pe faţă printre iudei; ci a plecat de acolo în ţinutul de lângă pustiu, într-o cetate numită Efraim; şi a rămas acolo împreună cu ucenicii Săi.
55. Paştele iudeilor era aproape. Şi mulţi oameni din ţinutul acela s-au suit la Ierusalim, înainte de Paşte, ca să se curăţească.
56. Ei Îl căutau pe Isus şi vorbeau unii cu alţii în Templu: „Ce credeţi? N-are să vină la praznic?”
57. Iar preoţii cei mai de seamă şi fariseii porunciseră că, dacă va şti cineva unde este, să le dea de ştire ca să-L prindă.

Comentariu de text

Iudeii credincioşi şi cei necredincioşi (11:45-57)

11:45, 46 Pentru mulţi dintre cei ce priveau scena minunea a constituit o dovadă de netăgăduit a Dumnezeirii Domnului Isus Cristos, drept care ei au crezut în El. Cine altcineva decât Dumnezeu ar putea chema la viaţă un trup din mormânt, după ce a fost mort timp de patru zile?

Dar efectul acestui miracol asupra vieţii cuiva depinde de condiţia sa morală. Dacă inima cuiva este rea, răzvrătită şi necredincioasă, el nu va crede nici dacă va vedea pe cineva înviat din morţi.

Aşa s-a întâmplat şi aici. Unii dintre iudeii care au asistat la acest miracol nu au fost dispuşi să-L accepte pe Domnul Isus ca pe Mesia, nici chiar după ce au văzut aceste dovezi de netăgăduit. Şi astfel ei s-au dus la farisei să le spună ce s-a întâmplat la Betania. Au făcut-o pentru ca aceştia să poată veni şi să creadă în Isus? Nu, ci probabil pentru ca să-i întărâte şi mai mult pe farisei împotriva Domnului, dorindu-I astfel moartea.

11:47 Atunci preoţii cei mai de seamă şi fariseii au adunat sinedriul (consiliul lor oficial) pentru a discuta ce acţiuni trebuie să întreprindă. Întrebarea: „Ce vom face?“ ar putea suna astfel: „Ce-i de făcut în această conjunctură? Cum putem ieşi din acest impas, acţionând mai energic? Omul acesta face multe minuni, iar noi nu facem nimic pentru a-L opri“.

Liderii iudeilor au rostit aceste cuvinte spre propria lor osândă. Ei au recunoscut că Domnul Isus săvârşea multe semne. Atunci de ce n-au crezut în El? Ei n-au voit să creadă în El pentru că au preferat păcatul, şi nu pe Mântuitorul, cum spune şi Ryle:

Ce uimitoare recunoaştere! Chiar şi cei mai înverşunaţi duşmani ai Domnului mărturisesc că Domnul nostru a săvârşit minuni, şi încă multe minuni. Oare mai încape îndoială că negreşit ar fi infirmat minunile Sale, dacă ar fi avut posibilitatea s-o facă? Dar reiese clar că nici nu au încercat să infirme realitatea minunilor Sale, care au fost prea multe la număr, au fost săvârşite mult prea la vedere şi au fost văzute de prea mulţi martori oculari, pentru a mai putea fi infirmate.

Cum se face atunci că infidelii şi scepticii din zilele noastre îndrăznesc să numească minunile Domnului drept fabulaţii şi alienări mintale? E greu de răspuns la această întrebare. Dacă fariseii care au trăit pe vremea Domnului şi care au urnit marea şi ţara să I se pună de-a curmezişul şi să-I ştirbească progresul nu au pus niciodată la îndoială faptul că El a săvârşit în adevăr minuni, este absurd să începem să tăgăduim în vremea de azi minunile Sale, după ce s-au scurs optsprezece veacuri.

11:48 Liderii au simţit că nu-şi mai pot permite să rămână pasivi. Dacă nu intervenim – şi-au zis ei – masele vor fi convinse de minunile lui Isus. Or, dacă oamenii aveau să-L recunoască pe Isus de Rege, asta va atrage repercusiuni grave din partea Romei. Romanii vor crede că Isus a venit să le răstoarne imperiul şi vor interveni pedepsindu-i pe iudei.

Sintagma: „vor veni romanii şi ne vor nimici şi locul nostru şi poporul nostru“ înseamnă că romanii vor distruge templul şi îi vor împrăştia pe iudei. Dar chiar aşa s-a întâmplat în anul 70 d.Cr. – însă nu pentru că iudeii L-au acceptat pe Domnul, ci pentru că L-au respins, după cum se exprimă elocvent F. B. Meyer:

Creştinismul periclitează întreprinderi, subminează afaceri rentabile, dar necinstite, smulge clienţi de la altarele diavolului, atacă investiţii şi întoarce lumea pe dos. Este un lucru supărător, agasant şi distrugător de profit.

11:49, 50 Caiafa a fost mare preot din anul 26 până în 36 d.Cr. El a prezidat procesul religios al Domnului, fiind prezent atunci când Petru şi Ioan au fost aduşi înaintea Sinedriului la Fapte 4:6. El nu a crezut în Domnul Isus, în pofida cuvintelor pe care le-a rostit.

După Caiafa, marii preoţi şi fariseii greşeau atunci când credeau că iudeii vor muri din pricina lui Isus. Mai degrabă, a prezis el, Isus va muri pentru poporul evreu. El a spus că este mai bine ca Isus să moară pentru popor, decât întreaga naţiune să intre în conflict cu romanii.

S-ar părea la prima vedere că marele preot Caiafa a înţeles motivul venirii lui Isus în lume. S-ar părea că el L-a primit pe Isus ca Înlocuitor pentru păcătoşi – adică însăşi doctrina de bază a creştinismului. Dar, din nefericire, nu aşa stau lucrurile. Ceea ce a spus el a fost adevărat, dar el însuşi nu a crezut în Isus, pentru ca astfel sufletul să-i fi fost mântuit.

11:51, 52 Asta explică de ce Caiafa a spus ceea ce a spus. El nu a vorbit cu autoritate proprie, adică nu a inventat singur aceste lucruri, ci mesajul pe care l-a rostit i-a fost dat de Dumnezeu, având un înţeles mult mai profund decât cel pe care a intenţionat el să-l transmită.

Faptul că Isus va muri pentru poporul Israel a fost o profeţie divină, care i s-a dat lui Caiafa datorită faptului că anul acela el era marele preot. Dumnezeu a vorbit prin el din pricina funcţiei pe care o ocupa, şi nu a neprihănirii sale proprii, căci era un om păcătos.

Profeţia lui Caiafa a afirmat nu numai că Domnul va muri pentru poporul Israel, ci şi faptul că Îşi va aduna aleşii dintre Neamurile de pe pământ. După unii, Caiafa s-a referit la iudeii împrăştiaţi pe tot pământul, dar cel mai probabil este că El S-a referit la Neamurile care aveau să creadă în Cristos prin propovăduirea Evangheliei.

11:53, 54 Fariseii nu s-au lăsat convinşi de minunea de la Betania, ci au fost şi mai ostili faţă de Fiul lui Dumnezeu. Din ziua aceea, ei au pus la cale moartea Sa cu şi mai mare îndârjire.

Dându-şi seama de ostilitatea crescândă a iudeilor, Domnul Isus S-a dus într-o cetate numită Efraim. Astăzi nu se cunoaşte unde se afla Efraim. Ştim doar că era o zonă retrasă şi liniştită, din apropierea pustiului.

11:55 Anunţul că se apropia Paştele iudeilor ne aminteşte că ne apropiem de sfârşitul lucrării publice a Domnului, că exact la acest Paşte avea să fie răstignit El. Oamenii aveau datoria să se suie la Ierusalim înainte de Paşte, pentru a se purifica.

De pildă, dacă un iudeu se atingea de un trup neînsufleţit, trebuia să se supună unui anumit ritual pentru a fi curăţit de întinarea sa ceremonială. Această purificare se făcea prin diverse tipuri de spălare şi ofrande.

Trist e însă că iudeii încercau astfel să se cureţe singuri, deşi chiar în acel timp puneau la cale moartea Mielului Pascal. Ce demascare cumplită a răutăţii inimii omeneşti!

11:56, 57 În timp ce oamenii se strângeau la templu, au început să se gândească la făcătorul de minuni numit Isus, care fusese pe meleagurile lor. Îndată s-a iscat o discuţie pentru a se stabili dacă El va veni la praznic. Motivul pentru care unii au crezut că nu va veni îl găsim exprimat în versetul 57.

Preoţii cei mai de seamă şi fariseii emiseseră ordine pentru arestarea lui Isus. Oricine ştia unde se află Isus avea obligaţia să anunţe autorităţile, pentru ca El să poată fi arestat şi dat la moarte.
Pagini Crestine,Sinedriul hotaraste sa-L omoare,Pagini Crestine,Sinedriul hotaraste sa-L omoare,Pagini Crestine,Sinedriul hotaraste sa-L omoare,Pagini Crestine,Sinedriul hotaraste sa-L omoare,Pagini Crestine,Sinedriul hotaraste sa-L omoare,Pagini Crestine,Sinedriul hotaraste sa-L omoare,Pagini Crestine,Sinedriul hotaraste sa-L omoare,Pagini Crestine,Sinedriul hotaraste sa-L omoare,Pagini Crestine,Sinedriul hotaraste sa-L omoare,Pagini Crestine,Sinedriul hotaraste sa-L omoare