Primirea apostolilor de lume

Primirea apostolilor de lume

Matei 10:16-33

16. Iată, Eu vă trimit ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Fiţi, dar, înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii.
17. Păziţi-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor şi vă vor bate în sinagogile lor.
18. Din pricina Mea, veţi fi duşi înaintea dregătorilor şi înaintea împăraţilor, ca să slujiţi ca mărturie înaintea lor şi înaintea Neamurilor.
19. Dar, când vă vor da în mâna lor, să nu vă îngrijoraţi, gândindu-vă cum sau ce veţi spune; căci ce veţi avea de spus vă va fi dat chiar în ceasul acela;
20. fiindcă nu voi veţi vorbi, ci Duhul Tatălui vostru va vorbi prin voi.
21. Fratele va da la moarte pe fratele său şi tatăl pe copilul lui; copiii se vor ridica împotriva părinţilor lor şi-i vor omorî.
22. Veţi fi urâţi de toţi, din pricina Numelui Meu; dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit.
23. Când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta. Adevărat vă spun că nu veţi sfârși de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul omului.
24. Ucenicul nu este mai presus de învăţătorul său, nici robul mai presus de domnul său.
25. Ajunge ucenicului să fie ca învăţătorul lui şi robului să fie ca domnul lui. Dacă pe Stăpânul casei L-au numit Beelzebul, cu cât mai mult vor numi aşa pe cei din casa Lui?
26. Aşa că, să nu vă temeţi de ei. Căci nu este nimic ascuns care nu va fi descoperit şi nimic tăinuit care nu va fi cunoscut.
27. Ce vă spun Eu la întuneric voi să spuneţi la lumină; şi ce auziţi şoptindu-se la ureche să propovăduiţi de pe acoperişul caselor.
28. Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă.
29. Nu se vând oare două vrăbii la un ban? Totuşi, nici una din ele nu cade pe pământ fără voia Tatălui vostru.
30. Cât despre voi, până şi firele de păr din cap, toate vă sunt numărate.
31. Deci să nu vă temeţi; voi sunteţi mai de preţ decât multe vrăbii.
32. De aceea, pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor îl voi mărturisi şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri;
33. dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu înaintea Tatălui Meu care este în ceruri.

Comentariu de text

10:16 În acest fragment Isus le dă sfaturi celor doisprezece cu privire la comportamentul pe care trebuie să-l aibă în timpul prigoanelor. Ei vor fi ca nişte oi în mijlocul lupilor, înconjuraţi de oameni răi, gata să-i sfâşie. Ei trebuie să fie înţelepţi ca şerpii şi să se ferească de orice situaţie în care ar putea da prilej altora să se poticnească de ei, fără temei; de asemenea, refuzând să se lase atraşi în vreo situaţie compromiţătoare. În plus, ei trebuie să fie fără răutate (inofensivi), ca porumbeii, protejaţi de armura unui caracter neprihănit şi a unei credinţe neprefăcute.

10:17 Va trebui ca ei să se păzească de iudeii necredincioşi, care îi vor târî în faţa instanţelor judecătoreşti şi îi vor biciui în sinagogile lor. Atacul lansat împotriva ucenicilor va fi pe două planuri: civil şi religios.

10:18 Ei vor fi târâţi înaintea guvernatorilor şi a regilor din pricina lui Cristos. Dar cauza lui Dumnezeu va învinge răutatea oamenilor. „Omul are răutatea sa, dar Dumnezeu are căile Sale“ – spune o zicală în engleză. În ceasul unei aparente înfrângeri, ucenicii vor avea privilegiul incomparabil de a depune mărturie înaintea dregătorilor şi a Neamurilor.Dumnezeu va fi la lucru, făcând ca toate lucrurile să conlucreze spre bine.

Creştinismul a suferit mult din partea autorităţilor civile. Cu toate acestea, „nici o altă doctrină nu le-a fost de mai mare ajutor celor rânduiţi să guverneze“.

10:19, 20 Nu va fi nevoie ca ei să facă exerciţii de repetiţie cu privire la lucrurile pe care le vor rosti la judecată. Când va veni momentul acela, Duhul lui Dumnezeu le va da înţelepciunea de a răspunde în aşa fel încât să dea slavă lui Cristos şi să le închidă gura acuzatorilor.

De două extreme trebuie să ne ferim în interpretarea versetului 19. Prima este presupunerea naivă că un creştin nu trebuie să-şi pregătească niciodată mesajul din timp. A doua este concepţia că versetul de faţă nu ar avea nici o valabilitate pentru noicei de azi.

Este de dorit şi se cuvine ca un predicator să aştepte, cu rugăciune, să primească cuvântul potrivit de la Dumnezeu pentru fiecare ocazie în parte. Dar tot atât de adevărat este că toţi credincioşii au temeiul de a cere împlinirea făgăduinţei lui Dumnezeu că li se va da înţelepciunea de a rosti un mesaj de inspiraţie divină. Ei devin astfel purtători de cuvânt ai Duhului Tatălui lor.

10:21 Isus Şi-a prevenit ucenicii că vor fi confruntaţi cu trădare şi viclenie. Căci un frate îl va acuza pe alt frate. Tatăl îşi va trăda propriul copil. Copiii vor deveni informatori împotriva părinţilor lor, care vor fi executaţi din pricina lor.

J.C. Macaulay face câteva comentarii pertinente pe marginea acestui subiect:

Îndurând ura lumii, nu facem altceva decât să ne alăturăm unei cete nobile… Căci robul nu poate să se aştepte la un tratament mai omenos din partea vrăjmaşului decât cel care I-a fost aplicat şi Domnului Isus. Dacă lumea nu a avut altceva mai bun să-I ofere lui Isus decât o cruce, nici urmaşii Lui nu trebuie să se aştepte la o caleaşcă împărătească. Dacă El n-a avut decât spini, putem noi cere ghirlande? Numai să avem grijă ca ura îndreptată de lume asupra noastră să fie «din pricina lui Cristos», şi nu pentru vreo trăsătură negativă care a fost sesizată în noi sau vreun alt lucru nevrednic de scumpul nostru Domn, pe care Îl reprezentăm în faţa lumii.

10:22, 23 Ucenicii vor fi urâţi de toţi – nu de toţi fără excepţie, ci de oameni din toate culturile, naţionalităţile, clasele etc. „Dar cine va răbda până la sfârşit va fi mântuit“. Scos din context, acest verset ar putea fi interpretat în sensul că mântuirea se poate câştiga prin răbdare statornică. Noi ştim însă că nu acesta e sensul lui, deoarece de la un capăt la altul al Scripturii vedem că mântuirea este darul fără plată al harului lui Dumnezeu, prin credinţă (Ef. 2:8, 9).

Tot aşa, nu se poate deduce din acest verset că cei care rămân credincioşi lui Cristos vor fi salvaţi de la moartea fizică, întrucât chiar în versetul anterior se prezice moartea unora dintre ucenicii credincioşi. Cea mai simplă explicaţie este că răbdarea este semnul distinctiv al celor cu adevărat mântuiţi. Cei care vor răbda până la sfârşit în vremuri de prigoană vor dovedi prin statornicia lor că sunt cu adevărat credincioşi.

Aceeaşi afirmaţie o găsim la Matei 24:13, unde se referă la o rămăşiţă credincioasă de evrei în timpul Tribulaţiei, care va refuza să-şi compromită loialitatea faţă de Domnul Isus. Răbdarea acestor evrei va demonstra că sunt ucenici veritabili.

În fragmentele din Biblie care Se ocupă de viitor, Duhul lui Dumnezeu adesea trece de la viitorul imediat la un viitor mai îndepărtat. O profeţie s-ar putea să aibă o semnificaţie parţială, cu aplicaţie imediată, urmând ca sensul ei principal să fie împlinit mult mai târziu. De pildă, cele două veniri ale lui Cristos pot apărea uneori combinate într-un singur text, fără nici o explicaţie (Is. 52:14, 15; Mica 5:2-4).

În versetele 22 şi 23, Domnul Isus face acest gen de tranziţie profetică. El îi previne pe cei doisprezece ucenici că vor avea de suferit pentru numele Său. Apoi El vede în ei un prototip al urmaşilor Săi iudei devotaţi din timpul Tribulaţiei. El face un salt în viitor, de la încercările care vor veni peste primii creştini la cele de care vor avea parte credincioşii din perioada imediat premergătoare venirii Sale a doua oară.

Prima parte a versetului 23 se referă, probabil, la cei doisprezece ucenici. Dar „când vă vor prigoni într-o cetate, să fugiţi într-alta“. Ei nu erau obligaţi să rămână sub tirania duşmanilor lor, dacă exista o cale onorabilă de a scăpa. „Nu e greşit să fugi de pericol – greşit e să încerci să te eschivezi de la datorie“.

Ultima parte a versetului 23 ne poartă în viitor, la zilele care vor preceda venirea lui Cristos, pentru a domni: „…nu veţi isprăvi de străbătut cetăţile lui Israel până va veni Fiul Omului“. Aceasta nu putea să fie o referire la misiunea celor doisprezece, deoarece Fiul Omului venise deja.

Unii învăţaţi văd în aceasta o referire la distrugerea Ierusalimului, din anul 70 după Cristos. Totuşi e greu să stabilim cum acest holocaust ar putea fi „venirea Fiului Omului“ de care se vorbeşte aici. Pare mult mai plauzibil că aici este vorba de o referire la a doua Sa venire. În timpul Tribulaţiei, fraţii iudei, credincioşi ai lui Cristos, vor începe să vestească evanghelia împărăţiei. Ei vor fi persecutaţi şi urmăriţi. Înainte de a ajunge ei în toate cetăţile Israelului, Domnul Isus Se va întoarce să-Şi judece duşmanii şi să stabilească împărăţia Sa.

S-ar părea că există o contradicţie între versetul 23 şi Matei 24:14. Aici se afirmă că nu se va ajunge în toate cetăţile Israelului înainte de a veni Fiul Omului. Acolo se spune că evanghelia împărăţiei va fi predicată în toată lumea, înaintea venirii a doua a lui Isus. Totuşi nu există nici o contradicţie. Evanghelia va fi predicată în toate naţiunile, deşi nu neapărat la fiecare individ. Dar acest mesaj va întâmpina rezistenţă acerbă, iar vestitorii mesajului vor fi persecutaţi şi încolţiţi în Israel. Astfel, nu vor fi cuprinse toate cetăţile Israelului în această campanie.

10:24, 25 Ucenicii Domnului vor fi avut adesea prilejul să se întrebe de ce trebuie să îndure acest tratament neomenos. Dacă Isus era cu adevărat Mesia, atunci de ce sufereau urmaşii Lui, în loc să domnească? În versetele 24 şi 25, El anticipează perplexitatea lor şi le răspunde, amintindu-le de relaţia lor cu El. Ei erau ucenici. El era Învăţătorul lor. Ei erau membri ai casei (Sale).

Calitatea de ucenici presupune a-L urma pe Învăţător, nu a-I fi superiori. Slujitorul nu trebuie să se aştepte să fie tratat mai bine decât Stăpânul său. Dacă oamenii Îl numesc pe Stăpânul de drept al casei „Beelzebub“ (în versiunea Cornilescu, Beelzebul „domnul muştelor“ un zeu ekronit, al cărui nume însemna pentru iudei Satan, n.tr.), atunci asupra lor vor fi azvârlite insulte şi mai mari. Ucenicia presupune a avea parte de respingerea de care a avut parte şi Învăţătorul.

10:26, 27 De trei ori Domnul le-a spus adepţilor Lui să nu se teamă (v. 26, 28, 31). Mai întâi, nu trebuie să se teamă de triumful aparent al duşmanilor lor. Cauza Lui va fi răzbunată în chip glorios într-o bună zi.

Până acum Evanghelia fusese oarecum acoperită, iar învăţăturile Sale fuseseră relativ ascunse. Dar curând ucenicii vor trebui să vestească cu îndrăzneală mesajul creştin, care până în acel moment li se spusese în secret, în particular.

10:28 În al doilea rând, ucenicii nu trebuie să se teamă de furia ucigaşă a oamenilor. Cel mai grav lucru pe care li-l pot face oamenii este să ucidă trupul. Moartea fizică nu este însă tragedia cea mai mare pentru un creştin. A muri înseamnă a fi cu Cristos şi astfel mult mai bine. Înseamnă o izbăvire de păcat, întristare, boală, suferinţă şi moarte; şi mai este o strămutare în slava eternă. Aşadar, până şi cel mai mare rău pe care îl pot face oamenii este, în realitate, lucrul cel mai bun care i se poate întâmpla unui copil al lui Dumnezeu.

Ucenicii nu trebuie să se teamă de oameni, ci să aibă o frică plină de respect pentru Cel care este în stare să ucidă şi sufletul, şi trupul în iad. Aceasta e cea mai mare pierdere – despărţirea de Dumnezeu, de Cristos şi de nădejde. Moartea spirituală este o pierdere incalculabilă şi o condamnare care trebuie evitată cu orice preţ.

Cuvintele lui Isus din versetul 28 evocă amintiri despre acel om care a trăit o viaţă sfântă, John Knox, al cărui epitaf sună astfel: „Aici odihneşte unul care s-a temut atât de mult de Dumnezeu, încât n-a putut să se mai teamă de nici un om“.

10:29 În mijlocul încercărilor de foc, ucenicii puteau avea încredere în grija lui Dumnezeu. Domnul Isus ne învaţă următorul lucru din exemplul unei păsări foarte comune: vrabia. Două din aceste păsări nesemnificative se vindeau pentru o monedă de cupru. Totuşi nici una din ele nu moare fără voia Tatălui sau fără cunoştinţa sau prezenţa Sa. După cum s-a exprimat cineva, „Dumnezeu participă la înmormântarea fiecărei vrăbii răpuse“.

10:30, 31 Acelaşi Dumnezeu care se interesează personal de vrăbioare ţine socoteala exactă a perilor din capul fiecărui copilaş al Său. Un fir de păr este cu mult mai puţin valoros decât o vrabie. Aceasta demonstrează că ai Lui copii Îi sunt mai de preţ decât multe vrăbii. Aşadar, ce motiv mai avem să ne temem?

10:32 Având în vedere toate cele de mai sus, ce este mai rezonabil pentru ucenicii lui Cristos decât să-L mărturisească pe El înaintea oamenilor? Orice ruşine sau ocară pe care o vor suporta eventual va fi din belşug răsplătită în cer, când Domnul Isus îi va mărturisi înaintea Tatălui Său.

Mărturisirea lui Cristos din acest caz presupune o angajare şi predare în faţa Lui, ca Domn şi Mântuitor, şi recunoaşterea Lui care decurge de aici, cu cuvântul şi cu viaţa noastră. În cazul celor mai mulţi dintre cei doisprezece, lucrul acesta a condus la mărturisirea supremă a Domnului, prin martiriu.

10:33 Tăgăduirea lui Cristos pe pământ va fi plătită cu tăgăduirea înaintea lui Dumnezeu şi a cerului. A-L tăgădui pe Cristos în acest sens înseamnă a refuza să-I recunoşti autoritatea asupra vieţii tale. Cei care prin viaţa lor spun, de fapt: „Niciodată nu Te-am cunoscut“ Îl vor auzi odată şi pe El spunând: „Niciodată nu v-am cunoscut“.

Domnul nu Se referă aici la o tăgăduire temporară a Lui, făcută sub presiune, ca în cazul lui Petru, ci o tăgăduire din care s-a făcut un obicei, o lepădare finală de El.
Pagini Crestine,Primirea apostolilor de lume,Pagini Crestine,Primirea apostolilor de lume,Pagini Crestine,Primirea apostolilor de lume,Pagini Crestine,Primirea apostolilor de lume,Pagini Crestine,Primirea apostolilor de lume,Pagini Crestine,Primirea apostolilor de lume,Pagini Crestine,Primirea apostolilor de lume